Juramantul [yaoi]

[Luzer]

[center] Juramantul
Yaoi
Capitolul I[/center]

Capatasem experienta la capitolul sex atunci cand trupul meu s-a unit cu al varului meu.Eu aveam 15 ani,el 18.Imi amintesc si acum.Doar au trecut cativa ani de atunci.mai precis 5 ani.Eram la majoratul sau,petrecerea am facut-o intr-un club de fitosi,unde colegii sai faceau parada modei cu haine de firma,bijuterii scumpe si masini pe care le vedeam numai in visul meu sau pe strada cand treceam prin fata unei super vile.
Mereu eram frustat din cauza saraciei,imi doream bani,haine cu care sa ma mandresc.dar mai ales care sa-mi apartina.Urasc ideia ca port imbracaminte inchiriata,pe care luam datorita economiilor sangeroase.
Erau zile in care nu mancam nimic si zile in care mancam paine goala,asta data o aveam si pe aia. banii pe care ii aveam,majoritatea lor se duceau pe chirie,pe care nu ii dadeam niciodata la timp.
Iar casa noastra....Stau intr-un bloc la marginea orasului,la etajul 2. In fata scarilor vezi o usa ruginita,vopsita cu un alb galbui decolorat.Imediat ce intri in hol se observa nemilos un covor maroniu,un chuier si un scaun.,langa ele zace nefolositor un frigider vechi si plin de panze de paianjen in spatele sau.
A doua usa te conduce in sufragerie,care este si dormitorul.Camera mea si a fratelui meu mai mic..O mobila veche, biblioteca prafuita si un pat mai nou cumparat din banii castigati la olimpiada de matematica.
O masa care serveste drepr birou si o lumanare intr-un pahar de sticla.Bucataria e mica si mizera,neigienica.Imposibil de folosit.
O incapere cu o teava atarnata de sus,pe un ciment rece numita baie,alaturandu-se ei un wc.
Toata aceasta saracie,aceasta greutate si umilinta m-a facut sa nu pierd lucruri de valoare.Demnitatea,mandria,sufletul si cel mai important: pe fratele meu.
Oare pentru cat timp? Mai ales ca,gandul meu sta din ce in ce mai mult la imbogatire,imi vand sufletul diavolului deja,sacrificand invatatura primita de la fratele meu,uitand ca in viata nu numai banii exista,dar cand ''a supravietui'' inseamna verzisori pentru a nu muri?
Mi-e teama......o friica imensa de noul meu mod de a gandi.Ma cuprinde groaza si panica.L-as rani.
De ce nu pot fi ca Sebastian? Un modest care e mandru de saracia sa?
''Copii saraci sunt mandrii,nevoiti sa se apere...'' Eu oare de ce nu constientizez ca banii nu ii fac pe oameni?
Imi este friica de moarte,sa mor fara sa fi iubit macar o data.....
Trebuie sa lupt cu orice,sa calc peste cadavre,daca este necesar sa sacrific pe oricine pentru a-mi atinge scopul,iar fratele meu va trebui sa-mi multumeasca.Nu o sa mai lucreze ca un sclav pentru seful sau,un bosorog zgarcit care ii si mai face curte.Mi se face greata.Am sa-i ''aranjez'' pe toti care ne-au ranit,care ne-au umilit si ne-au desconsiderat pentru ca suntem saraci.
Am sa-i distrug unul cate unul,o sa-i fac sa se tarasca in fata mea ca niste catelusi,implorandu-ma sa le crut viata mizera.
Este o promisiune.Un juramant cu mainile pe crucile parintilor mei.
Razbunare.

Gomene ca e atat de scurt,capitolul urmator va fi lung.Promit.

Poze:

Sebastian:


Personajul principal,iar numele sau il aflati in capitolul II