15-07-2011, 02:43 PM
Hey, dragii mei am sosit cu nextul. Sper sa va placa, nu stiu cat de reusit este, dar imi veti spune voi. Deci, fara alte cuvine, va urez: Lectura Placuta !!!
Ma desprind din imbratisare, apoi aud un sunet total necunoscut mie. Ma uit in jurul meu, intr-un fel disperata, deoarece era chiar iritant sunetul acela si il vad pe tata cum scoate ceva din buzunar, un telefon. Hmm, eu stiam ca are alt telefon, se pare ca iar si l-a schimbat. Oftez plictisita de situatie, dupa care le spun parintilor ca urc sus, in camera mea. Ma indrept spre scarile din sticla, dar drumul imi este intrerupt de catre pisica uneia dintre surorile mele vitrege. Doamne, cat urasc aceasta pisica, chiar daca este alba, una dintre culorile mele preferate, dar ma enerveaza prin simplul fapt ca ii apartine lui Ino. Ma opresc pur si simplu in mijlocul holului. Ma uit in jurul meu si vad doar acelasi lucru, o casa la fel de plictisitoare, mare si frumoasa ca intotdeauna. Ma simt foarte ciudat, dupa ce am imbratisat-o pe asa-zisa mea mama, parca ceva s-a schimbat, dar nu stiu ce. Simt ca si cum as fi acoperita de ceva, care ma preseaza, nu prea inteleg de ce simt asta, nu cred ca mi s-a mai intamplat pana acum. Imi inchid instrictiv ochii, tragand mult aer in piept. Stau asa aproape zece secunde, care pareau mai degraba minute. Deschid ochii rapid, dupa care sar peste pisica si urc in graba scarile. Cand ajung la mansarda, deschid imediat usa si intru, incuind-o, apoi aruncandu-ma in patul moale si caldut. Imediat m-a cuprins un sentiment de melancolie, pe care il urasc cu toata puetrea mea de a uri. In colturile ochilor mei au aparut incet cateva perlute transparente, facute din apa, numite lacrimile. Aceste lacrimi cadeau lin pe obrajii mei fini si albi, inrosindu-i. Printre toate aceste lacrimi amare se putea simti durerea, tristetea, amaraciunea si trauma, lasate de moartea mamei mele. Nu pot sa inteleg de ce a murit, nu merita, era o persoana atat de buna, prietenoasa, gingasa, iubitoare si blanda. Ce a facut ca sa plateasca atat de scump, chiar cu pretul vietii. Inca imi amintesc ce am simtit cand am vazut-o moarta, cum mi-a batut inima de tare, cum siroaiele de lacrimi ce ieseau din ochii mei imi taieau fiecare paricica a fetei. Dar nu se compara de loc cu ceea ce simt acum si de fiecare data cand ma gandesc la acel moment dureros, traumatizant, ucigator, din trecut. Inima mea bate de fiecare data din ce in ce mai tare, vrand sa iasa cu totul din interiorul meu. Aerul pe care il respir mi se pare un drog, un lucru care ma omoara. Corpul simt cum imi arde, nu numai pe dinafara, dar si interiorul, simt cum ma pierd, cum vine sfarsitul si cum mor. Dar chiar inainte de a inchide ochii, pentru totdeauna, ceva, sau cineva, imi intrerupe sfarsitul, vrand sa ma faca si mai nefericita, mai trista si mai indurerata, exact ca acum. Imi aud sora, nestiind fix care dintre ele, cum incearca sa deschida usa de la camera mea. Incepe sa urle ca descreierata sa deschid usa ca daca nu, vai draga, cine stie ce-mi face. Nu are curaj nici sa-si rupa o unghie, dar sa ma si loveasca ce sa mai spun? Doar o nesuferita dupa parerea ma, chiar daca, poate, in interiorul ei este o persoana buna, cu un suflet mare, care ar vrea sa ajute lumea. Stai, ce? Nu cred ca ar putea sa existe un astfel de om in interiorul niciuneia dintre cele doua sclifosite.
Aud cum inca se zbate, cum urla si cum incepe sa faca scandal degeaba. Nu am nici un chef sa-i raspund, mai bine zis nu ma simt in stare. Acum chiar nu am puterea, si nici dispozitia, necesara pentru a mai avea inca o cearta cu ea, sau cu oricine altcineva. Ofetz iritata de faptul ca nu inceteaza o data cu harmalaia asta si ii spun, aproape fara glas, sa inceteze pentru ca nu ma intereseaza si nu ma va interesa vreodata ce vrea ea sa mai zica. Acum cred ca o sa faca vreo criza de isterie, ca de ce, cum se poate si alte tampenii de ale ei. Vai Doamne, de asta nu mai pot eu, s-o creada ea. Off, sunt ata de deprimata in cat nici macar nu am cum sa ma enervez, sunt de o mie de ori mai rau decat de obicei. Ma ridic lenesa de pe patul calduros si pufos, avand intentia de a face ceva, ceva care sa-mi ia gandul de la acel cosmar. Stiu ce voi face.
Nu prea stiu cum, dar mi-a venit inspiratia si nu prea am de gand sa o irosesc, asa ca o sa scriu un cantec. M-am intreptat spre ghiozdanul meu roz, de langa birou, vrand sa iau un pix. Dupa ce l-am luat m-am asezat la birou, pe scaunul meu transfarent, care era recisor si m-a facut sa tresar. Am luat la nimereala o coala alba, simpla, care era pe birou si am inceput sa scriu:
'Dar totusi va mai fi o zi,
In care soarele va rasari,
Iar eu iar voi zambi
Voi invia si voi trai,
Acea zi va veni ....'
Dar nu am avut indeajuns timp sa scriu, deoarece la usa iar se auzeau ciocanituri. Doamne fereste, fetele alea chiar nu se satura niciodata sa ma sece la cap, deja devine foarte enervant. Ascund repede foaia sub un caiet, dupa care ma duc sa descui usa, sa vad ce naiba mai vor si astea. Rasucesc plictisita cheia in usa, dupa care vad o mana, a lui Ino, pe clanta, impingand usa sa se deschida, cu toata puterea pe care o avea. Spre nemirarea mea, cade fix in nas. Era de asteptat la cat de proasta este ea, de fel. Aveam o fata serioasa, dura, plina de plictiseala si dispret. Ma uit la ea, intreband-o din priviri ce mai vrea de la mine. Ea se ridica nervoasa la culmea, zicand ca este doar vina mea. Ma uit inrebatoare la ea, vrand sa aflu ce minciuna a mai inventat si de data asta. Ea se scutura repede pe fusta sa mini rosie, apoi isi trage frumos maieul verde, care mie mi se parea un pic cam prea decoltat si se apropie de mine. Se indreapta din ce in ce mai incet de mine, probabil vrand sa ma faca curioasa, ei bine asta nu prea ii mergea, tot nu-mi pasa absolut de loc ce vrea de la viata mea. Acum se afla la doar cativa centimetrii de mine, cred ca sunt vreo zece sau cincisprezece, dar nu mai mult. Iti apropie buzele de urechea mea dreapta, soptindu-mi pe un ton amenintator:
- De ce te-au chemat parintii mai devreme jos, ca sa-ti zica de liceul de muzica la care, nu stiu cum ai reusit sa-i convingi sa te lase, dar din cauza liceului tau stupid nu ma mai pot duce eu la liceul de frumusete. Stii ce inseamna asta nu? Inseamna ca tu, domnisoarica Sakura fricoasa, o vei pati, rau de tot, ma voi razbuna, chiar cand te vei astepta cel mai putin si sunt sigura ca nu-ti va placea de loc. Vei regreta amarnic ceea ce ai facut! Vai, iar se da in spectacol, dar de data asta cred ca voi protesta. Fara sa mai stau pe ganduri ii spun:
- Eh, lasa ca nu moare nimeni ca nu mai mergi tu la liceul de frumusete, doar nu credeai ca o sa te si primeasca, la cat de urata esti si cu ce fata de mata plouata, plina de macheaje, chimicale si multe alte prostii ai, nu?
Huh, se pare ca asta a dat-o gata, deja nu mai are ce spune, oare ce va face. Un mic chicotit se aude din gura mea, apoi ma uit la blonda din fata mea, impindand-o mai departe si spunandu-i ca ii miroase gura. Ea face o fata de cioara moarta, care ma amuza si incep sa chicotesc, vazand cum ii dau lacrimile si cum incepe sa faga jos strigand ceva de genul: â€Mamii, tatii, nu stiti ce mi-a facut Sakura, m-a batut, ma injurat si a urlat la mine. S-a purtat foarte urat cu mine, fara ca eu sa-i fac absolut nimic !!!â€. Doamne, dar ce se mai da fata asta in spectacol, ma enerveaza atat de tare. Simt cum mi se ridica tensiunea, cum incepe sa-mi fiarba sangele prin vene, accentuandu-se din ce in ce mai mult circulatia sangelui. Deci pur si simplu imi veanea sa o iau la pumni, dar cu greu m-am abtinut.
Cand ma intorc pentru a intra in camera am marea surpriza de a vedea ceva ingrozitor. Fac ochii mari, cat cepele, vazand cine este in fata ochilor mei, verzi ca iarba cruda. Dar asta nu este nimic, ceea ce facea era mult mai grav. In fata mea se afla chiar ....
Cam asta a fost capitolul, stiu ca este destul de scurt, dar promit ca ma voi revansa data viitoare.
Sper sa va placa!
Va pup dulce de tot pe toti cei care merita :*:*:*
Ja ne !!!
Going Down
Capitolul 2
- â€Va mai fi inca o zi in care soarele va rasari†-
Ma desprind din imbratisare, apoi aud un sunet total necunoscut mie. Ma uit in jurul meu, intr-un fel disperata, deoarece era chiar iritant sunetul acela si il vad pe tata cum scoate ceva din buzunar, un telefon. Hmm, eu stiam ca are alt telefon, se pare ca iar si l-a schimbat. Oftez plictisita de situatie, dupa care le spun parintilor ca urc sus, in camera mea. Ma indrept spre scarile din sticla, dar drumul imi este intrerupt de catre pisica uneia dintre surorile mele vitrege. Doamne, cat urasc aceasta pisica, chiar daca este alba, una dintre culorile mele preferate, dar ma enerveaza prin simplul fapt ca ii apartine lui Ino. Ma opresc pur si simplu in mijlocul holului. Ma uit in jurul meu si vad doar acelasi lucru, o casa la fel de plictisitoare, mare si frumoasa ca intotdeauna. Ma simt foarte ciudat, dupa ce am imbratisat-o pe asa-zisa mea mama, parca ceva s-a schimbat, dar nu stiu ce. Simt ca si cum as fi acoperita de ceva, care ma preseaza, nu prea inteleg de ce simt asta, nu cred ca mi s-a mai intamplat pana acum. Imi inchid instrictiv ochii, tragand mult aer in piept. Stau asa aproape zece secunde, care pareau mai degraba minute. Deschid ochii rapid, dupa care sar peste pisica si urc in graba scarile. Cand ajung la mansarda, deschid imediat usa si intru, incuind-o, apoi aruncandu-ma in patul moale si caldut. Imediat m-a cuprins un sentiment de melancolie, pe care il urasc cu toata puetrea mea de a uri. In colturile ochilor mei au aparut incet cateva perlute transparente, facute din apa, numite lacrimile. Aceste lacrimi cadeau lin pe obrajii mei fini si albi, inrosindu-i. Printre toate aceste lacrimi amare se putea simti durerea, tristetea, amaraciunea si trauma, lasate de moartea mamei mele. Nu pot sa inteleg de ce a murit, nu merita, era o persoana atat de buna, prietenoasa, gingasa, iubitoare si blanda. Ce a facut ca sa plateasca atat de scump, chiar cu pretul vietii. Inca imi amintesc ce am simtit cand am vazut-o moarta, cum mi-a batut inima de tare, cum siroaiele de lacrimi ce ieseau din ochii mei imi taieau fiecare paricica a fetei. Dar nu se compara de loc cu ceea ce simt acum si de fiecare data cand ma gandesc la acel moment dureros, traumatizant, ucigator, din trecut. Inima mea bate de fiecare data din ce in ce mai tare, vrand sa iasa cu totul din interiorul meu. Aerul pe care il respir mi se pare un drog, un lucru care ma omoara. Corpul simt cum imi arde, nu numai pe dinafara, dar si interiorul, simt cum ma pierd, cum vine sfarsitul si cum mor. Dar chiar inainte de a inchide ochii, pentru totdeauna, ceva, sau cineva, imi intrerupe sfarsitul, vrand sa ma faca si mai nefericita, mai trista si mai indurerata, exact ca acum. Imi aud sora, nestiind fix care dintre ele, cum incearca sa deschida usa de la camera mea. Incepe sa urle ca descreierata sa deschid usa ca daca nu, vai draga, cine stie ce-mi face. Nu are curaj nici sa-si rupa o unghie, dar sa ma si loveasca ce sa mai spun? Doar o nesuferita dupa parerea ma, chiar daca, poate, in interiorul ei este o persoana buna, cu un suflet mare, care ar vrea sa ajute lumea. Stai, ce? Nu cred ca ar putea sa existe un astfel de om in interiorul niciuneia dintre cele doua sclifosite.
Aud cum inca se zbate, cum urla si cum incepe sa faca scandal degeaba. Nu am nici un chef sa-i raspund, mai bine zis nu ma simt in stare. Acum chiar nu am puterea, si nici dispozitia, necesara pentru a mai avea inca o cearta cu ea, sau cu oricine altcineva. Ofetz iritata de faptul ca nu inceteaza o data cu harmalaia asta si ii spun, aproape fara glas, sa inceteze pentru ca nu ma intereseaza si nu ma va interesa vreodata ce vrea ea sa mai zica. Acum cred ca o sa faca vreo criza de isterie, ca de ce, cum se poate si alte tampenii de ale ei. Vai Doamne, de asta nu mai pot eu, s-o creada ea. Off, sunt ata de deprimata in cat nici macar nu am cum sa ma enervez, sunt de o mie de ori mai rau decat de obicei. Ma ridic lenesa de pe patul calduros si pufos, avand intentia de a face ceva, ceva care sa-mi ia gandul de la acel cosmar. Stiu ce voi face.
Nu prea stiu cum, dar mi-a venit inspiratia si nu prea am de gand sa o irosesc, asa ca o sa scriu un cantec. M-am intreptat spre ghiozdanul meu roz, de langa birou, vrand sa iau un pix. Dupa ce l-am luat m-am asezat la birou, pe scaunul meu transfarent, care era recisor si m-a facut sa tresar. Am luat la nimereala o coala alba, simpla, care era pe birou si am inceput sa scriu:
'Dar totusi va mai fi o zi,
In care soarele va rasari,
Iar eu iar voi zambi
Voi invia si voi trai,
Acea zi va veni ....'
Dar nu am avut indeajuns timp sa scriu, deoarece la usa iar se auzeau ciocanituri. Doamne fereste, fetele alea chiar nu se satura niciodata sa ma sece la cap, deja devine foarte enervant. Ascund repede foaia sub un caiet, dupa care ma duc sa descui usa, sa vad ce naiba mai vor si astea. Rasucesc plictisita cheia in usa, dupa care vad o mana, a lui Ino, pe clanta, impingand usa sa se deschida, cu toata puterea pe care o avea. Spre nemirarea mea, cade fix in nas. Era de asteptat la cat de proasta este ea, de fel. Aveam o fata serioasa, dura, plina de plictiseala si dispret. Ma uit la ea, intreband-o din priviri ce mai vrea de la mine. Ea se ridica nervoasa la culmea, zicand ca este doar vina mea. Ma uit inrebatoare la ea, vrand sa aflu ce minciuna a mai inventat si de data asta. Ea se scutura repede pe fusta sa mini rosie, apoi isi trage frumos maieul verde, care mie mi se parea un pic cam prea decoltat si se apropie de mine. Se indreapta din ce in ce mai incet de mine, probabil vrand sa ma faca curioasa, ei bine asta nu prea ii mergea, tot nu-mi pasa absolut de loc ce vrea de la viata mea. Acum se afla la doar cativa centimetrii de mine, cred ca sunt vreo zece sau cincisprezece, dar nu mai mult. Iti apropie buzele de urechea mea dreapta, soptindu-mi pe un ton amenintator:
- De ce te-au chemat parintii mai devreme jos, ca sa-ti zica de liceul de muzica la care, nu stiu cum ai reusit sa-i convingi sa te lase, dar din cauza liceului tau stupid nu ma mai pot duce eu la liceul de frumusete. Stii ce inseamna asta nu? Inseamna ca tu, domnisoarica Sakura fricoasa, o vei pati, rau de tot, ma voi razbuna, chiar cand te vei astepta cel mai putin si sunt sigura ca nu-ti va placea de loc. Vei regreta amarnic ceea ce ai facut! Vai, iar se da in spectacol, dar de data asta cred ca voi protesta. Fara sa mai stau pe ganduri ii spun:
- Eh, lasa ca nu moare nimeni ca nu mai mergi tu la liceul de frumusete, doar nu credeai ca o sa te si primeasca, la cat de urata esti si cu ce fata de mata plouata, plina de macheaje, chimicale si multe alte prostii ai, nu?
Huh, se pare ca asta a dat-o gata, deja nu mai are ce spune, oare ce va face. Un mic chicotit se aude din gura mea, apoi ma uit la blonda din fata mea, impindand-o mai departe si spunandu-i ca ii miroase gura. Ea face o fata de cioara moarta, care ma amuza si incep sa chicotesc, vazand cum ii dau lacrimile si cum incepe sa faga jos strigand ceva de genul: â€Mamii, tatii, nu stiti ce mi-a facut Sakura, m-a batut, ma injurat si a urlat la mine. S-a purtat foarte urat cu mine, fara ca eu sa-i fac absolut nimic !!!â€. Doamne, dar ce se mai da fata asta in spectacol, ma enerveaza atat de tare. Simt cum mi se ridica tensiunea, cum incepe sa-mi fiarba sangele prin vene, accentuandu-se din ce in ce mai mult circulatia sangelui. Deci pur si simplu imi veanea sa o iau la pumni, dar cu greu m-am abtinut.
Cand ma intorc pentru a intra in camera am marea surpriza de a vedea ceva ingrozitor. Fac ochii mari, cat cepele, vazand cine este in fata ochilor mei, verzi ca iarba cruda. Dar asta nu este nimic, ceea ce facea era mult mai grav. In fata mea se afla chiar ....
Cam asta a fost capitolul, stiu ca este destul de scurt, dar promit ca ma voi revansa data viitoare.
Sper sa va placa!
Va pup dulce de tot pe toti cei care merita :*:*:*
Ja ne !!!