~Life is a long lesson in humility~

[kyra_kyralyne]

Buna. Am revenit dupa o perioada cam lunga de absenta, dar inspiratia ma parasise total, insa cred ca i s-a facut dor de mine pentru ca s-a intors.
Voi posta un nou capitol, insa astept ca de data aceasta sa fiti darnici cu comentariile si mai ales, cu critica, insa fara bataie de joc.


CAPITOLUL IV

Trei zile la rand, cei doi au chinuit-o pe fata, aplicandu-i acelasi tratament pentru ca la sfarsitul celei de-a treia zi, crezand ca este pe moarte, au abandonat-o la periferia orasului, intr-un canal. Roxanne era mai mult moarta decat vie, corpul si-l simtea paralizat, la fel ca sufletul. Auzea voci si pasi care treceau pe deasupra ei, dar nu avea putere sa strige dupa ajutor. Zacea in acel canal, plina de sange si rani, intr-o apa mizerabila, iar sobolanii misunau pe langa ea, fiindu-le prea frica ca sa se apropie. Salvarea ei a constat intr-un cersetor ce i-a auzit gemetele in timp ce mergea pe strada. A ridicat capacul canalului, iar ceea ce a vazut l-a socat. In canal era o fata plina de sange si rani, ce il privea cu niste ochi sticlosi, gemand de durere. A alergat la primul telefon public si a chemat salvarea. In cel mult zece minute, alarma ambulantei s-a facut auzita si fata a simtit motorul masinii oprindu-se deasupra ei. Capacul canalului a fost inlaturat din nou, de data aceasta facandu-si aparitia oamenii ce lucrau pe ambulanta. Acestia au coborat usor o targa, pe care au pus fata, au legat-o strans, i-au pus masca de oxigen si au inceput sa o urce in sus spre ambulanta, nu inainte de a-i injecta un sedativ, pentru a-i calma durerile, ce le simtea probabil, din plin.
Printre ochii usor intredeschisi, Roxanne a zarit multimea ce se adunase de jur-imprejurul ambulantei, privind ingroziti la ea, la felul in care arata. Odata urcata in masina, a simtit o inteptura in mana si cum un lichid rece incepuse sa-i curga prin vene provocandu-i o stare de somnolenta. Cu ultimele puteri, a oftat usurata si a inchis ochii, scufundandu-se in intunericul ce o invaluia incetul cu incetul, aducandu-i o binecuvantata odihna. Ajunsa la spital, a fost transportata imediat in sala de operatii, unde a fost ingrijita cu mare atentie de doctorii ce se mirau cum a putut supravietui si intrebandu-se ce i s-a intamplat. Coastele rupte i-au fost indreptate si bandajate strans, la fel ca maxilarul, mainile si picioarele i-au fost puse in ghips, iar ranile ce ii brazdau intreg corpul cusute si bandajate.
Dupa ce au tratat-o, au mutat-o intr-un salon de o singura persoana, i-au administrat medicamentatia prescrisa si un sedativ puternic, apoi au lasat-o sa se odihneasca. Saptamani intregi a fost hranita prin tuburile ce ii ajungeau pana in stomac, plutind mereu intre vis si realitate. Cosmarurile si durerile o chinuiau, zi de zi politia o vizita in incercarea de a afla ce i se intamplase si cine fusesera cei care o chinuisera, dar ea refuza sa spuna ceva.
Amintirile cosmarului prin care trecuse o chinuiau de fiecare data cand inchidea ochii, simtea cum sufletul ii era sfasiat iar si iar, si plangea cu lacrimi de sange. Tipete de durere si frustrare ii chinuiau mintea, asurzindu-i gandurile incurcate. Se retrasese intr-o cochilie, refuzand orice contact cu lumea din jurul ei, refuzand sa scoata o singura vorba, devenind muta la intrebarile celor din spital. In ciuda tratamentului administrat zilnic, trupul inca o durea, ranile ce ii fusesera provocate fiind prea grave pentru a fi anesteziate doar cu cateva calmante. Desi era mai mereu sedata, cosmarurile continuau sa o bantuie, visa la nesfarsit clipele de groaza prin care trecuse, dar acesta nu era singurul cosmar care ii tulbura somnul produs de sedative. Mereu visa o pantera neagra cu trupul brazdat de rani sangerande, la fel ca ea, ce o privea cu ochii tristi si inlacrimati. Era inconjurata de un fum negru ce parea ca izvoreste din inima ei. Ochii o priveau cu mila, parca intelegandu-i suferinta si simtind cum ii erau transmise gandurile ei, in care ii spunea sa fie tare, ca va reusi sa se razbune si sa-si viata de la capat. Insa de fiecare data cand incerca sa se apropie de acea pantera din visul ei, fumul negru ce o inconjura, nu o lasa, intrepunandu-se intre ele ca un zid de nepatruns. Mereu se trezea speriata din acest vis, cu aceleasi intrebari in minte. De ce visa acea pantera? De ce corpul ii era plin de rani? De ce ii auzea gandurile? De ce fumul cel negru parea ca ii iese din inima? Sa fie intunericul ce salasluia si in inima ei? Ce legatura era intre ea si acea pantera? De ce nu putea sa o atinga? Oare cat timp o va mai visa? Toate aceste intrebari, majoritatea incepand cu "de ce" , ii chinuiau minte imediat ce se trezea din cosmaruri.
In timpul cat a stat in spital, doctorul i-a recomandat un centru de ajutorare a adolescentilor, unde se putea caza gratis o vreme, pana isi putea gasi un loc de munca convenabil si o locuinta. Ii notase adresa si numarul de telefon pe o hartie ce o lasase pe comoda de langa pat, insa Roxanne nu se atinsese de ea, doar o privise. Statuse de multe ori pe ganduri daca sa urmeze sfatul doctorului sau sa se intoarca la orfelinat, insa din moment ce doamna Firefrog nu o cautase, se hotarase ca nu are nimic de pierdut daca urma sfatul doctorului si se caza in acel centru pana se hotara ce va face in continuare.
A sosit, in sfarsit, si ziua externarii. O data imbracata, si-a luat la revedere de la cei care o ingrijisera, si iesise pe poarta spitalului, cu un zambet trist pe fata, sperand la o viata mai buna decat cea de pana acum.