[Terminat[ Razbunarea unui suflet ucigator

[LoLix]

Cap VIII-Rapirea

Trupul meu incepe involuntar sa tremure fiind cuprins de un vant rece. Capul imi este atat de greu iar in jurul pieptului simt un gol imens. Cineva imi pune o mana rece pe frunte facandu-ma sa tresar speriata. "Traiesc! Nu pot sa cred!?" Desii in minte sun enorm de fericita in realitate sunt extrem de speriata.
-Andrew!? Ce? Unde sunt?
-In padure.
Mintea imi spune sa intreb ce caut aici dar cuvintele nu vor sa iasa, pur si simplu sunt paralizata. Ridic privirea si incep sa inspectez in jur. Incerc sa duc o mana la gura, uimita de ceea ce se afla in fata mea , dar nu reusesc dearece mainile si picioare imi sunt strans legate la spate. In fata mea se afla trupul lui Michel plin de sange si ... mort. In picioare dar in spatele lui Michel se afla Andrew afisand o fata plina de ura. Se apropie de mine si imi ridica barbia cu mana dreapta. Se uita fix in ochii mei scapandu-i o lacrima. "Deci pana la urma nu e chiar asa de dur pe cat lasa sa para."
-De ce tatal tau?
"Am inteles" Se pare ca Andrew este in spatele a tot ce s-a intamplat incepand cu moartea tatei, tentativa de crima si amenintarea de pe oglinda pana la cutitul care in urma cu cateva ore mi-a creea un goll imens.
-Stii ar fi pacat sa te omor si sa pierzi toata distractia. Ce moarte ar fii aia daca i-ai vedea si pe ceilalti pierind? Nu-i asa?
Privirea lui plina de ura o tine atintita asura mea "Ma intreb unde e privirea aceea blande?"
-De ce ? Rostesc aproape ca o soapta. Saangele din vene mi se scurge atat de greu iar frica pune stapanire completa pe mine.
-Buna intrebare. Si incepe sa se plimbe prin fata mea oprindu-se la un moment dat cu spatele la mine. Un timp ramane paralizat acolo dupa care incepe sa tremure ceea ce ma inspaimanat si mai tare ca pana acum.
-Vezi tu !? Tatal tau nu e chiar asa cum il stii tu. Se opreste din vorbit si incepe sa respire greu. Aveam sase ani, eram doar un copil, era seara iar eu impreuna cu parintii mei stateam la masa. Stii ce s-a intamplat apoi? Nu stii! Nu ai de unde sa stii! Cineva a spart geamul de la bucatarie si a aruncat o bomba cu fum. Tata mi-a s[us sa o iau pe mama si sa fug dar nu am nu am reusit, fumul era prea gros si nu puteam sa vad nimic. Dibuind in acel fum am dat peste o persoana, am sperat sa fi fost mama, dar nu era a, era tatal tau. M-a ridicat in brate si m-a dus in sufragerie, aici i-am vazut pe mama si pe tata. Tatal tau m-a lasat jos si mi-a spus sa fiu atent la ceea ce face si sa invat sa urasc pentru a putea traii, dupa care...
S-a oprit, respiratia lui a inceput sa fie din ce in ce mai sacadata. "A cazut". Acea lacrima s-a inmultit, pamantul de sub el incepe sa se umple cu lacrimi amare ce se preling pe fata uscata a lui Andrew.
-... i-a omorat! Tatal tau le-a taiat capetele parintilor mei in fata unui pusti de doar sase ani. Am tipat si am incercat sa pland dar tatalu tau nu i-a pasat, a pus mana in sangele ce se intindea pe covor si m-a manjit cu el pe frunte si mi-a soptit "Asta a fost razbunarea mea". Si iata ca asta fac eu acum si asa cum eu am fost martor asa vei fii si tu.
Mintea mea se intuneca, nu pot sa cred ca tata a putut face asa ceva, el mereu imi spunea sa nu urasc, spunea ca razbunarea distruge oamenii. Lacrimile incep sa evadeze dandu-si drumul in siroaie pe fata mea palida. Un sir de ganduri negre imi invadeaza corpul, nu stiu ce ar trebuii s fac, nu stiu nici macar ce se intampla. Simt cum energia din mine se scurge complet. Ma las pierduta in grija aerului uitand ca acesta nu are puterea necesara pentru a ma putea tine sa nu fac o coluziune prea puternica cu pamantul. Iarba nastrusnica, ce se juca in adierea vantului racoros de seara, e invadata de parul meu blon, ochii mei au inceput iar sa sclipeasca dar nu de bucurie ci de tristete si ura, gandul ca tata ar fi putut sa faca asa ceva 8imi rasuna iar si iar in minte in ciuda incercarilor mele de al nega. Imi ridic privire, ma uit la cer sperand sa ma agat de vreun nor si sa ma las purtata pe culmile viselor sau mai rau pe taramul cojmarurilor in care tata ii omoara fara pic de mila parintii lui Andrew, dar in zadar cerul este invadat doar de miile de stele in mijlocul careia se afla doar pasnica luna de o culoare atat de pura. O mana rece imi atinge usor obrezul meu deja inghetat de frig, ura si tristete. Crezand ca Andrew refuz sa imi iau privire de la cer. "Imi pare rau! A trebuit sa o fac, sper ca vei intelege si ca ma vei ierta." Tresar si incep sa sa ma uit alarmata in jur incercand sa aflu cine a soptit acele cuvinte. Desii eu presupun ca a fost Andrew realizez ca ma insel abea atunci cand vad ca acesta lipseste din raza mea vizuala. "rebuie sa scap si sa-i avertizez pe mana, bunica si Alan. Dar cum?" O mana delicata imi tine strans acoperit un tipat care era pe cale sa evadeze. Ma zbat putin dar ma linistesc atunci cand persoana de langa mine imi sopteste sa stau nemiscata ca sa ma poata dezlega. Dupa ce ma elibereaza de acele funii incomode sa trage dupa un copac. Incerc sa zic ceva da si de aceasta data imi acopera gura lasandu-ma ssa pastrez acele intrebari pentru mai tarziu.
-Pisicut-o chiar crezi ca vei putea sa pacalesti? O sa te gasesc si o sa te omor la fel ca pe ceilalti.
Strigatul disperat si plin de ura al lui Andrew imi creeaza o groaza imensa si o dorinta disperata de a iesii de dupa acest copac si de al omora pe blondul care se indeparteaza de noi. "Noi? Cine e persoana care tocmai m-a salvat?"
-Abygaele?! intreb putin mai mult uimita atunci cand o vad pe blondina langa nime. Prima reactie a mea este sa pun mana pe ea ca sa vad daca e reala sau doare vizes.
-Da! Stiam ce are de gand fratele meu si m-am gandit ca vei avea nevoie de ajutor si se pare ca nu m-am inselat. imi raspunde calm fata din fata mea.
"Cum adica stia ce are de gand?" Ma uit mirata la Aby exprimand in acelasi timp o nedumerire cumplita.
-Vezi tu, eu si Andrew nu suntem frati buni, parintii mei l-au adoptat iar el in schimb i-a omorat. A incercat sa ma omoare si pe mine dar mi-a zis ca mai are nevoie de mine.
"Corect, Aby este cea mai buna prietena a bunicii. S-a folosit de ea." Ochii fetei incep sa se umple de lacrimi moment in care eu inteleg ce se intampla cu ei. O iau in brate incercand sa o linistesc soptindu-i incet c totul va fii bine. Stiam ca nu o incurajam cum ar fii trebuit sar nu aveam ce altceva sa fac. Dupa cateva minute se linisteste si imi explica ce are de gand sa facem in continuare. Adevarul e ca nu ma asteptam sa ma ajute intr-un fel sau altul miera teama de ce se va intampla dar m-am linistit in momentul in care am aflat planul blondinei care avea ca baza avertizarea mamei si a unicii dar exita o mica problema Andrew mai mult ca sigur va fii acolo inaintea noastra. "Ce sa fac?" Ma gandesc ca, daca merg acasa Andrew va fii acolo dar daca merg la politie voi pierde prea mult timp si pe langa asta nu am nimic la mine nici bani nici telefon si dipa ce o intreb pe Aby realizes ca si ea este in aceeasi situatie. Intunericul nopti se asterne incet pe strazile pustii inconjurate doar de casele tacute. Din instinct, ma opresc, imi ridic privirea spre cerul plin de stele. Imaginea linistita a cerului ma deprima, ma preseaza facandu-ma sa cred ca pamantul se misca si cerul se apropie. Nu ma ajuta, ma face sa ma gandesc la ideea ca tatal meu ar fi facut cu adevarat ceea ce a spus blondul. Singurul gand ce imi lumineaza acum mintea mea intunecata este moartea lui Andrew. Desii stiu ca nu am putere in acest moment imi doresc sa merg acasa si sa il omor pe nenorocit cu mainile mele. Mana rece a lui Aby ma aduce cu picioarele pe pamant facandu-ma sa realizez ca m-am oprit la cativa metri de casa bunicii. Picioarele mele incep sa actioneze singure ignorand, parca strigatele disperate ale blondinei care incearca sa ma opreasca. Nu bag in seama pur si simplu nu ma pot orii, am mintea goala ba nu, nu e goala Andrew si intentile lui criminale inca persista si numai gandul la asta imi face pielea sa se increteasca.


capitol necorectat va rog sa imi scuzati eventualele greseli.