08-07-2011, 12:02 AM
Revin cu capitolul doi. Descrierea e cam sufocantă şi cred că am grăbit puţin acţiunea.
Anyway, lectură plăcută! Şi nu uitaţi să vă împărtăşi-ţi părerea într-un scurt comentariu.
Capitolul 2.
"Trenul rochiei ei albe de mireasă cu cristale swarovski se învartea armonios odată cu voalul ei alb, imaculat. Aşa cum şi l-a dorit mereu. Părul ei negru, ca pana corbului era într-un contrast perfect cu albul din jur. Ochii ei albaştri, un albastru deschis, o nuanţă de albastru caldă, dacă exista aşa ceva, îl admirau pe alesul ei. Şuviţe brunete îi cădeau pe faţă în timp ce o învartea pe ea să faca o piruiertă. Da, dansul mirilor era perfect. Nu-şi amintea să fi învăţat vreodată să danseze, dar ce mai conta? Era minunată. Atunci, abia atunci realiză cât de mult îl iubeşte. Cum ar fi viaţa ei fara el? Era sigură că şi el simte la fel..."
Refrenul melodiei "Nightmare" a celor de la Avenged Sevenfold o trezi. Se ridică in şezut, buimacă. Ea cu siguranţă avuse parte de un vis, nu de un coşmar. Îi apăru un zâmbet idiot pe faţă. Ce proastă era. Cum de visase un asemena lucru? Dacă i-ar fi spus lui Bill că visase nunta lor, sau mai bine zis doar o parte din valsul mirilor, acesta ar fi râs de ea. Se întinse şi opri alarma. Asta o puse pe gânduri. Oare o fi el alesul?...Ce naiba, nu era momentul potrivit să se gândească la asta. Era prima zi de şcoală şi nu vroia să înceapă cu stângul, măcar de data asta. Totuşi, şcoala nu o tenta. Deloc. Nu murea nimeni daca mai stătea cinci minute in pat, nu?
Uşa lovi peretele. Evette tresări.
-Ai pierdut noţiunea timpului sau ce? E 7.30. Mişcă-ţi curul sau ai să întârzii la şcoala.
-Neaţa şi ţie, idiotule, răspunse cu sarcasm Evette.
In prag stătea fratele ei mai mic, Everette. Oare parinţii lor erau normali că le-au pus două nume aproape identice? Nu prea. Semanau puţin, dar nu foarte mult. El era scund, undeva pe la 1.74, avea parul negru( dar ea ştia ca e vopsit, culoarea sa naturala fiind un şaten caramel), avea ochii albaştri închis. Parul sau până la umeri era proaspăt îndreptat.
-N-ai ceva mai bun de făcut?
-Cum ar fi? răspunse brunetul in timp ce îşi fixa al doilea pierce din buza inferioară.
Evette îşi dădu ochii peste cap, se ridică din pat şi se duse la baie.
Bruneta îşi admiră reflexia din oglindă. Ştia că era frumoasă, nu era nevoie de nimeni să i-o zică. Avea parul până la omoplaţi, negru şi ondulat. Cu un gest nervos îşi dadu bretonul din ochi si zâmbi. Avea buzele lungi, dar nu prea lungi. Nici subţiri dar nici groase. Cum sa le zici? Perfecte intr-o lume in care chirurgia plastică era la putere. Evette ura chirurgia plastică. Nu înţelegea cine ar fi putut apela la ea. "Acolo unde natura a greşit..." se gandi ea. Nu era si cazul ei. Dinţii ei erau perfecţi şi chiar daca unii nu o credeau, ea nu purtase apărat dentar niciodată.
Evette se întoarse în dormitor, se machiease şi îşi îndreptă părul. Îşi alese niste haine simple, negre. Nu purta doliu sau ceva de genul, dar găsea culoarea irezistibilă. Coborî scările până jos, trecu prin două holuri şi o cameră până ajunse in bucătărie.
-Ever!
Nici un răspuns.
"Afurisitul ăla a plecat deja" se gândi bruneta in timp ce cauta prin frigider ceva de mancare. Din păcate, toate produsele erau expirate. Evette oftă. Familia DiLaurentis era o familie cu o stare materiala excelentă, ce ruşine să nu aibă ceva comestbil in frigider. Tatăl ei era plecat cu afaceri în Europa, iar mama ei era undeva in Africa ajutând copiii săraci.
Spre norocul ei, găsi pe masă nişte produse de patiserie. O parte din ele erau mancate pe jumatate de fratele ei, dar din fericire pentru ea mai ramasera vreo 3 cornuri întregi. Le înfuleca pe toate dupa care se uită la ceas. Opt fără şapte. Era în întârziere. Îşi scoase iiphone-ul, modelul 4 după care-l sună pe Bill.
-Neaţa iubitule, poţi să mă laşi la şcoala? întrebă bruneta.
Işi îndesă telefonul înapoi in geantă, bineînţeles că putea.
Ieşi afară să-l aştepte, aruncând o ultima privire in oglindă. Spre diferenţă de fratele ei, Evette era înalta, 1.78. Avea un corp atletic, bine făcut. Nu degeaba mergea la sala in fiecare zi, practica înot şi juca tenis de trei ori pe săptămână, nu?
Anyway, lectură plăcută! Şi nu uitaţi să vă împărtăşi-ţi părerea într-un scurt comentariu.
Capitolul 2.
"Trenul rochiei ei albe de mireasă cu cristale swarovski se învartea armonios odată cu voalul ei alb, imaculat. Aşa cum şi l-a dorit mereu. Părul ei negru, ca pana corbului era într-un contrast perfect cu albul din jur. Ochii ei albaştri, un albastru deschis, o nuanţă de albastru caldă, dacă exista aşa ceva, îl admirau pe alesul ei. Şuviţe brunete îi cădeau pe faţă în timp ce o învartea pe ea să faca o piruiertă. Da, dansul mirilor era perfect. Nu-şi amintea să fi învăţat vreodată să danseze, dar ce mai conta? Era minunată. Atunci, abia atunci realiză cât de mult îl iubeşte. Cum ar fi viaţa ei fara el? Era sigură că şi el simte la fel..."
Refrenul melodiei "Nightmare" a celor de la Avenged Sevenfold o trezi. Se ridică in şezut, buimacă. Ea cu siguranţă avuse parte de un vis, nu de un coşmar. Îi apăru un zâmbet idiot pe faţă. Ce proastă era. Cum de visase un asemena lucru? Dacă i-ar fi spus lui Bill că visase nunta lor, sau mai bine zis doar o parte din valsul mirilor, acesta ar fi râs de ea. Se întinse şi opri alarma. Asta o puse pe gânduri. Oare o fi el alesul?...Ce naiba, nu era momentul potrivit să se gândească la asta. Era prima zi de şcoală şi nu vroia să înceapă cu stângul, măcar de data asta. Totuşi, şcoala nu o tenta. Deloc. Nu murea nimeni daca mai stătea cinci minute in pat, nu?
Uşa lovi peretele. Evette tresări.
-Ai pierdut noţiunea timpului sau ce? E 7.30. Mişcă-ţi curul sau ai să întârzii la şcoala.
-Neaţa şi ţie, idiotule, răspunse cu sarcasm Evette.
In prag stătea fratele ei mai mic, Everette. Oare parinţii lor erau normali că le-au pus două nume aproape identice? Nu prea. Semanau puţin, dar nu foarte mult. El era scund, undeva pe la 1.74, avea parul negru( dar ea ştia ca e vopsit, culoarea sa naturala fiind un şaten caramel), avea ochii albaştri închis. Parul sau până la umeri era proaspăt îndreptat.
-N-ai ceva mai bun de făcut?
-Cum ar fi? răspunse brunetul in timp ce îşi fixa al doilea pierce din buza inferioară.
Evette îşi dădu ochii peste cap, se ridică din pat şi se duse la baie.
Bruneta îşi admiră reflexia din oglindă. Ştia că era frumoasă, nu era nevoie de nimeni să i-o zică. Avea parul până la omoplaţi, negru şi ondulat. Cu un gest nervos îşi dadu bretonul din ochi si zâmbi. Avea buzele lungi, dar nu prea lungi. Nici subţiri dar nici groase. Cum sa le zici? Perfecte intr-o lume in care chirurgia plastică era la putere. Evette ura chirurgia plastică. Nu înţelegea cine ar fi putut apela la ea. "Acolo unde natura a greşit..." se gandi ea. Nu era si cazul ei. Dinţii ei erau perfecţi şi chiar daca unii nu o credeau, ea nu purtase apărat dentar niciodată.
Evette se întoarse în dormitor, se machiease şi îşi îndreptă părul. Îşi alese niste haine simple, negre. Nu purta doliu sau ceva de genul, dar găsea culoarea irezistibilă. Coborî scările până jos, trecu prin două holuri şi o cameră până ajunse in bucătărie.
-Ever!
Nici un răspuns.
"Afurisitul ăla a plecat deja" se gândi bruneta in timp ce cauta prin frigider ceva de mancare. Din păcate, toate produsele erau expirate. Evette oftă. Familia DiLaurentis era o familie cu o stare materiala excelentă, ce ruşine să nu aibă ceva comestbil in frigider. Tatăl ei era plecat cu afaceri în Europa, iar mama ei era undeva in Africa ajutând copiii săraci.
Spre norocul ei, găsi pe masă nişte produse de patiserie. O parte din ele erau mancate pe jumatate de fratele ei, dar din fericire pentru ea mai ramasera vreo 3 cornuri întregi. Le înfuleca pe toate dupa care se uită la ceas. Opt fără şapte. Era în întârziere. Îşi scoase iiphone-ul, modelul 4 după care-l sună pe Bill.
-Neaţa iubitule, poţi să mă laşi la şcoala? întrebă bruneta.
Işi îndesă telefonul înapoi in geantă, bineînţeles că putea.
Ieşi afară să-l aştepte, aruncând o ultima privire in oglindă. Spre diferenţă de fratele ei, Evette era înalta, 1.78. Avea un corp atletic, bine făcut. Nu degeaba mergea la sala in fiecare zi, practica înot şi juca tenis de trei ori pe săptămână, nu?
"You only live one life, for a very short time, so make every second divine! "