Katie

[Lanna]

Am vanit cu inca trei capitole pentru cititorii meu. Hope yo enjoy it!

Aici e un portret al lui Jonathan varianta anime.

http://th05.deviantart.net/fs70/PRE/i/20...3l5ujc.jpg




Capitolul XIV

Lasa hartia pe masa si ridica ceasca de cafea, linistit. Lua o inghititura, lasandu-se pe spatarul scaunului si isi lasa gandurile sa i se plimbe necontenit prin minte.
Fetita il privi intrebatoare, in timp ce ridica furculita spre gura.
-A plecat! Sopti barbatul, mai mult pentru sine.
Nu parea nici suparat, nici bucuros de ceea ce se intamplase. Se simtea vinovat pentru ca stia ca el era motivul plecarii ei. Ii parea bine si rau in acelasi timp si nu stia ce sa mai creada. Absenta ei parca ridicase furtuna ce amininta sa inceapa deasupra capetelor lor si soarele stralucea acum vesel. Scorpia plecase, dar simtea ca se va intoarce curand. In sfarsit, isi putea trai viata dupa pofta inimii. Dar toata aceea liniste nu tinu mult. Cand o voce pitigaiata rasuna puternic in incapere, barbatul stia deja ce urmeaza.
-Jonathan, ce ai facut? De ce ai alungat-o pe Grace? Nu asa te-am crescut?
-Nu am alungat-o. A plecat singura, mama! Te-a sunat din nou?
-Dar din vina ta! Da, si ce daca m-a sunat? Nu tu platesti!
-Chiar eu platesc. Ea nu a facut nimic pentru a contribui la intretinerea casei.
-Chiar nu vrei sa te schimbi, Jonathan?
-Gata, mama! Ce a fost a fost. A plecat si nu pot face nimic.
-Cheam-o inapoi si cere-ti iertare.
-De ce? Sa-mi faceti amandoua viata un cosmar?
Fetita il privea cand pe unul, cand pe altul, asteptand ca cineva sa renunte. Si, ca de obicei, acela era Jonathan.
-Am lucruri mai importante de facut. Stii unde e iesirea.
Barbatul se ridica, goli ceasca de cafea in cateva clipe, apoi se indrepta spre usa si trecu pe langa batrana.
Se parea ca in ziua aceea toti s-au trezit suparati, insa Katie nu dormise mai linistita in viata ei. Gandul ca va merge din nou la scoala ii aprindea si mai mult focul copilariei. Inainte, insa, mai era ceva: cumparaturile. Scoala insemna totul pentru ea, chiar daca unele ore o enervau. Ii placea profesorii linistiti, calmi care nu se agita si tipa ca istericii la elevi.
In clasele mai mici avusese parte de astfel de profesori. Dar cel mai rau fusese cel de romana: domnul Klarkson. Barbatul era un om sever, educat de tata prin violenta. Ii spusese in copilarie ca un om puternic e un om ascultat si un om ascultat e cel al carui nume il pronunti cu frica. Nu credea in democratie, nici in libertate. Spunea ca lumea se conduce cu pumnul. Palma lui masiva ii „ mangaiase” si ei ceafa de cateva ori si ii lasa o urma rosie care disparu abia dupa cateva saptamani.
Spera ca scoala la care urma sa mearga sa nu fie la fel de rea ca cealalta. Spera ca cei care invatau acolo sa nu o vada ca pe o ciudata si sa se acomodeze cat mai repede.
Dupa ce termina micul-dejun, aseza farfuria in chiuveta si ii multumi doamnei Brown.
Se indrepta spre camera ei. Fu surprinsa cand il vazu per barbat cu un album foto in mana. Privea atent fiecare poza cu Katie si mam ei, pana ajunse la cea in care aparea barbatul necunoscut.
Fetita se apropie de el. Nu vroia sa-l deranjeze, asa ca se aseza usor in dreapta lui.
-E mama, Emily! Vorbi ea, observand un zambet pe chipul lui.
-Emily ... ce nume frumos! Sopti el, oftand. Atat de dulce si vulnerabila ...
-Ai cunoscut-o pe mama?
-De fapt, eram doar prieteni. Prieteni vechi.
Ramase pentru cateva clipe cu ochii atintiti asupra pozei respective, oftand adanc. Zambetul i se stinse treptat de pe chip cu fiecare secunda care se scurgea. Parea trist, deprimat si nimic din ce ar fi facut cei din jur nu l-ar fi putut inveseli. Nici macar Katie.
Isi trecu mana prin par, in timp ce un alt oftat evada din gura lui. Tristetea lui parea sa o afecteze si pe ea, fiindca amintirea mamei ii reveni in minte. Simtea ca barbatul ii acunde ceva. De ce nu ii povestise mama ei despre acest „ vechi prieten” ? De ce incercau toti sa scunda anumite lucruri de ea care, de fapt, i-ar fi schimbat viata?
Observa cu atentie fiecare miscare a lui, fiecare reactie, insa nimic nu parea suspect. Se comporta ca orice adult secretos si putin indiferent.
Secundele treceau fara ca cei doi sa scoata un cuvant. Ce mai era de spus? Daca nu rezolva tot acel mister, simtea ca isi va pierde mintile. Acea liniste o nelinistea si mai mult iar faptul ca nu fusese de fata la inmormantarea mamei nu facea decat sa accetueze tristetea.
Acelasi lucru se intampla si in sufletil barbatului, doar ca el se considera vinovat pentru ca refuzase sa o duca pe Katie la inmormantare. Era mama ei si avea tot dreptul sa fie prezenta. Dar acel moment trecuse si nimeni nu mai putea face nimic pentru a da timpul inapoi.




Capitolul XV



In cele din urma, Jonathan sparse gheata si intreba:
-As putea sa-l imprumut putin? Albumul, la el ma refer.
Fetita, la inceput, nu intelese intrebarea lui, dar isi reveni din visare si raspunse:
-Desigur!
-Ti-l voi aduce inapoi! Promit!
-Nu ma indoiesc ca asa va fi!
Se ridica si porni spre usa. Dar inainte sa plece, adauga:
-Mai tarziu vom merge undeva. Iti spun eu cand, nu-ti fa probleme!
Katie nici un indrazni sa-l intrebe unde, deoarece stia ca nu va primi nici un raspuns din partea lui. Era mai bine sa astepte, asa cum facea ea de obicei.
Ajuns in birou, se tranti cu toata greutatea lui pe scaun. Se lasa pe spatar, rasfoind albumul si se opri la una din poze. Emily si fiica ei erau la intrarea unui parc acvatic iar in spate se putea observa vag umbra unui Micky Mouse supradimensionat. Katie ii statea alaturi, purtand o pereche de ochelari de soare si un costum de baie albastru, cu flori. Amandoua zambeau si fericirea li se putea citi pe fete.
Undeva mai in spate, insa, o silueta intunecata le privea incontinuu. Jonathan parea ca stie ce sau cine era, asa ca o ignora. Toata atentia lui se indrepta asupra femeii.
-De ce, Emily? De ce ai plecat? Sopti el, in timp ce cuvintele i se stingeau treptat.
Katie nu intelegea de ce barbatul ii ceruse albumul. Ce legatura avea el cu familia ei, inafara de prietenia cu mama ei? Simtea ca era mai mult de atat, ca erau unele lucruri pe care nu i le spusese inca. Dar ce? Nu ar fi fost surprinsa sa afle fie ca barbatul era, cumva, ruda cu ea sau toata povestea nu era decat o simpla cioncidenta. In acele momente, prima varianta era imposibila. Insa nici cea de-a doua nu ii convenea. Totul era prea complicat pentru ca mintea unui copil sa inteleaga, asa ca renunta repede.
Nu ii placea ca cei din jurul ei sa o minta si sa-i ascunda lucruri importante. Se simtea mica, neputincioasa si ar fi vrut sa afle mai multe, dar ceva din sufletul ei ii spunea ca toate usile ii sunt inchise. Cel putin, deocamdata. Auzise de multe ori ca timpul rezolva totul, insa nu credea. Vroia sa stie tot, pana la cel mai mic detaliu. Dar nu putea pentru ca toate usile i se inchideau in fata. Nu mai stia ce sa faca. Intai mama ei, apoi Jonathan. Ce secrete ascundea legatura dintre ei? Avea sa afle asta mai tarziu, mult mai tarziu.
Se arunca pe pat, cu privirea in tavan. Tot ce putea face acum era sa astepte si adevarul i se va deschide inainte. Cu toate detalile posibile.
Fu surprinsa cand il vazu pe barbat in cadrul usii, cu paltonul in spate.
-Schimbare de planuri! Ne vedem jos in cinci minute, vorbi el, dupa care disparu pe scari.
Fata ramase pentru cateva minute buimacita, dar isi reveni rapid si isi schimba hainele. Cobora la fel de repede la parter, unde o astepta Jonathan.
-Acum ca esti aici, puteam pleca! Vino! O indemna el.
Katie il urma atenta in masina. Abia cand portiera se inchise, observa un buchet la trandafiri albi langa ea. L-ar fi intrebat pentru ce sunt, dar stia ca Jonathan era un tip secretos si nu i-ar fi raspuns.
Renunta si la acea idee si se facu confortabila.
Barbatul statea cu privirea spre fereastra, pierdut printre ganduri. Imagini cu Emily si Katie ii treceau inaintea ochilor iar nu facea decat sa le priveasca. Ii era dor de rasul femeii, de zambetul ei.
„ De ce trebuia sa pleci, Emily? De ce tocmai tu? „
O lacrima ii alunca din ochiul drep, pe obraz in jos si ateriza pe materialul fin al pantalonilor.
-Plangi? Intreba ingrijorata fata.
Isi intoarse privirea spre ea si isi sterse cu palma alte lacrimi ce amenintau sa-i evadeze din ochi.
-Da! Doar ma gandeam la mama, la adevarata mea mama!
Simtea ca ceva nu e in regula si totul nu era decat o minciuna pentru a-si ascunde adevaratele ganduri. Dar de ce o mintea?
Prea multe intrebari, prea putine raspunsuri.
Motorul porni discret si masina accelera pe soseaua pustie. Nu se vedea nici urma de pieton sau alt mijloc de transport, asa ca calatoria era una linistita.
Parca in fata unui cimitir, cu poarta proaspat vopsita.
Ca de obicei, Jonathan iesi primul si lua buchetul de trandafiri in mana. Katie il urma.
Se intreba ce cautau acolo, dar intelese imediat motivul. Urma sa vada mormantul mamei.
Trecura pe o carare de piatra iar de jur-imprejur, pietrele mortilor parca nu o scapau din priviri. Lumanarile proaspat aprinse isi reflectau razele asupra marmurii albe si accetuau acea atmosfera rece si neprimitoare.
Coroanele copacilor din apropiere se aplecau sub adierea vantului si frunze ratacite pluteau pe bratele acestuia.
Barbatul se opri inaintea unui mormant tocmai la capatul drumului. Ecoul pasilor lui se pierdu in departare, in timp ce aseza florile pe piatra. Isi trecu mama peste suprafata rece, cu gandul la ea.
-Buna, Emily! Uite pe cine am adus! Ii e dor de tine si a vrut sa te vada! Sper ca nu te superi!
O adiere usoara parca mangaie obrazul fetei si ea tresari. Ii asculta soaptele neintelese, vroia sa ii auda din nou vocea, sa ii simta mana pe obraz si si-ar fi dorit sa fie langa ea mereu. Privi cu atentie piatra rece, intrebandu-se daca e bine de partea cealalta. Isi sterse lacrimile cu maneca hainei si isi lasa ochii in pamant. Nu mai stia ce sa spuna sau sa faca.
Jonathan isi aseza mana pe umarul ei, incercand sa o linisteasca.
-Imi pare rau! Vorbi el, in timp ce isi acoperea fata cu mana libera.
Fata vru sa spuna ceva, dar barbatul continua:
-Imi pare rau! Am crezu ca daca nu ai fi fost prezenta la ceremonie, te-as fi protejat. Dar nu am facut decat sa ma simt eu vinovat. Daca as putea da timpul inapoi, mi-as corecta toate greselile. Imi pare rau.
Fetita ii lua mana si ii mangaie obrazul.
-Totul e bine!
Nu ii venea sa creada ceea ce face. Unde era Katie cea timida si retrasa pe care o stiau toti? De cand se schimbas ea, care nu aflase inca ce e viata si nu trecuse peste toate obstacolele ei? Nu intelegea ce i se intampla.
Isi lasa capul pe umarul ei. Orice incercare a fetei de a-l consola esuase. Vru sa adauge ceva, dar fu interupta de soneria telefonului lui Jonathan.
Se ridica, scuzandu-se si raspunse.
Katie ramase cu privirea spre piatra, ascultand cantecul naturii.
Vantul batea necontenit si mici tornade de frunze ingalbenite zburau prin aer. Liniste. Doar vocea scazuta a barbatului mai colinda prin imprejurimi si distrugea armonia naturii.
Dupa cateva minute, timp care fetei i se paru interminabil, Jonathan incheie conversatia si se apropie. Se aseza in genunchi inaintea ei.
-Katie, asculta-ma! Trebuie sa plecam, dar ne vom intoarce maine. Sper ca intelegi. Sunt un om ocupat. Promit ca imi voi face timp sa mergem la un film sau la o piesa de teatru saptamana viitoare.


Capitolul XVI

Katie nu avu nimic impotriva. Fiecare minut petrecut cu noul ei tata era binevenit si nu era lucru pe care sa nu il aprecieze. Isi traia viata asa cum o invatase maam ei. Ii spunea mereu: „ Avem o singura viata si trebuie sa o traim la maxim. Nu ezita daca ti se iveste o oportunitate de a arata lumii ca esti cineva. Dar orice ai face, nu le arata slabicuinile tale. „
Inspira adanc si il lua de mana pe Jonathan.
-Mergem? Intreba el, dupa care arunca o privire spre mormant. Ne vedem mai tarziu, Emily!
Se indepartara cu pasi marunti. Ajungand in masina, fata observa o cutie din care se auzeau scheunaturi slabe.
-Asta nu a fost aici inainte! Ii atrase ea atentia barbatului.
-Deschide-l! E un cadou!
Fata ridica capacul cutiei si primul lucru pe care il vazu ii facu inima sa se inmoaie. Un catel cu ochii albastrii ca de cristal si blana alba ca spuma laptelui. Urechile mici ii erau lipite de cap si isi misca nasucul mic cand in sus, cand in jos. Limba ii atarna intr-o parte, in timp ce urmarea privirea fetei.
-Ma gandeam ca te simti singura. Putina companie nu strica.
-Multumesc! Raspunse ea si il saruta pe obraz.
Lua catelul din cutie si il aseza langa ea. Animalul incepu sa alerge cand intr-o parte, cand in alta, spre amuzamentul celor doi. Chiar si soferul li se alatura.
Daca il strigai, catelul isi ridica urechile si isi misca coada asemenea unui stergator de la parbrizul unei masini. Pur si simplu, nu putea sa stea mai mult de doua secunde intr-un loc.
Pana in fata Parlamentului, catelul le acapara toata atentia. Cand masina opri in parcare, Jonathan vru sa plece, dar fata il opri.
-Pot sa vin si eu?
Chiar si dupa cateva minute, intrebarea fetei persista in mintea lui. Nu stia ce sa-i raspunda. Sa o ia cu el sau nu? Nu vroia sa o supere in a doua zi de cand se mutase la el, asa ca accepta.
-Sigur, dar pe el sa nu-l scapi din ochi. Asta e a lui.
Deci, era un el.
Katie lua lesa si o prinse in jurul gatului. Animalul nu se impotrivi.
Catelul cobora in urma ei, urmarind-o ascultator. Inaintea ei se ridica o cladire impunatoare, cu ferestre largi si pereti albi. La intrare, de o parte si de alta a catorva trepte, doi lei de marmura pazeau imprejurimile. Pareau ca te urmaresc cu privirea, amenintatori.
Urcara cele cateva trepte pana intr-o incapere larga, cu canapele si mese de sticla pe o parte si pe cealalta. De cum intra, Jonathan fu intampinat de un tanar in uniforma albastra.
-Domnule senator, ati intarziat! Sedinta a inceput acum cateva minute.
-As vrea sa faci ceva pentru mine inainte sa plec.
-Orice, domnule!
-Ai grija de Katie pana ma intorc.
-Desigur! Fi-ti fara griji!
-Nu ma dezamagii!
-Ma voi stradui!
Jonathan se indeparta, lasand-o pe fata sub atenta supraveghere a tanarului.
Katie se uita cand la catel, cand la el, gandindu-se ca nu erau pera multe deosebiri intre cei doi: aceasi privire pierduta, aceasi pozitie dreapta si erau la fel de ascultatori. Aproape identici.
-Si acum? Incepu ea, nerabdatoare sa verifice zona.
-Acum ce? Intreba nedumerit tanarul.
-John a spus sa ai grija de mine.
-Si? Am grija sa nu te scap din privire.
-Si chiar crezi ca voi sta aici pana se intoarce?
-Pai, asa ar terbui!
Nu ii venea sa creada cat de prost putea fi. Cum sa stea toata ziua, fara sa faca nimic? Vroia sa se plimbe, va vada, sa simta.
Incepu sa bata cu piciorul in podeaua de marmura, putin nervoasa.
-Tu chiar nu intelegi?
-Ce ar trebui sa inteleg?
-Sunt o fetita de doisprezece ani, cu un catel, intr-o cladire uriasa, asteptand.
-Asa, si?
-Din curiozitate, ai copii?
-Nu!
-Ai lucrat cu copii?
-Nu.
-Inseamna ca nu stii nimic despre ei.
-Adica?
-Esti plictisitor!
-Sunt paznic. Cum ai vrea sa fiu?
-Renut! Parca vobesc cu un perete!
Tanarul parea sa ignore ultima ei replica, desi il insultase. Nu stia ca copii sunt curiosi si nu pot sta prea mult timp intr-un loc. Nici macar nu o lua inseama.
Ofta si se aseza pe cea mai apropiata canapea. Catelul se ghemui pe picioarele ei, isi inchise treptata ochii si adormi. Marai de cateva ori in somn, ceea ce il facu pa tanar sa tresara. Nimic mai mult. Nici macar un cuvat in plus. In jur nu se auzeau decat pasii celor de pe coridor. Nimic nu parea sa aiba viata, nici macar ghivecele cu plante dinaintea fiecarei ferestre. Toate persoanele care treceau pe langa ea erau asemenea unor morti vii, cu un singur obiectiv: sa primeasca un salar cat mai mare si sa se bucure in casele lor supraetajate, cu piscina si jacuzzi.
Isi muta privirea cand la paznic, cand la catelul ce dormea linistit. Era plictisita. Casca de cateva ori, asteptand reactia tanarului. Dar nimic.
Spre norocul ei, cateva minute mai tarziu, tanarul paznic fu trimis tocmai la capatul opus al cladirii.
-Stai aici pana ma intorc, vorbi el pe un ton de comanda. Nu pleca! Tatal tau seasteapta sa am grija de tine.
„ Serios? Chiar crede ca voi astepta aici? „
Se uita la el cum pleaca si dispare in spatele unei usi.
De cum se vazu singura, aseza catelul jos si se indrepta spre una din usi. O deschise usor si se vazu pe un culoar larg, cu alte usi in stanga si in dreapta. Auzi o voce ragusita de femeie si alta de fetita.
-Mami, uite ce am facut!
-Da, draga mea! Imediat!
Se apropie de sursa vocilor in fata unei usi pe jumatate deschisa. Stia ca nu e frumos sa traga cu ochiul, dar curiozitatea isi puse amprenta asupra ei. Isi strecura privirea si urechea prin deschizatura pentru a auzi mai bine ce isi spun cele doua.
-Dar, mami ...
-E foarte frumos, scumpa mea!
-Dar nici un te-ai uitat!
O fetita cu cativa ani mai mica decat ea flutura intre degete o coala alba pe care pictase trei personaje din linii si cercuri. Avea parul prins in doua codite aurii si purta o rochita alba cu buline rosii.
Femeia statea in fata unui laptop, trecandu-si cu rapiditate degetele subtiri peste tastele mici. Pe unghi se putea vedea un strat subtire la lac rosu, cu nuante de roz si la gat, asortata cu costumul cenusiu, o esarfa castanie. Chipul ii parea obosit. Cearcanele din jurul ochiilor dovedeau asta.
-Mami, uite! Asta esti tu, asta sunt eu si aici e tati ...
-Ce naiba vrei? Nu vezi ca sunt ocupata? Tipa femeia, ridicandu-se de pe scaun.
Isi intoarse privirea spre usa si, cand o vazu pe Katie, continua:
-Si tu ce naiba faci acolo?
Ii inchise usa in nas. Katie se indeparta, speriata de reactia femeii. Pieptul i se zbatea cu repeziciune si urechile ii bubuiau asemenea unei tobe, intr-un ritm alert. Vocea puternica a femeii inca ii mai rasuna prin minte si cuvintele ei apasate ii faceau pielea de gaina. Isi apropie mana de inima, ascultand bataile ei necontrolate, dar atentia ii fu atrasa de glasul dulce li altei femei.
-Edward, vino aici! Trebuie sa plecam la domnul Sanders in curand.