Katie

[Lanna]

Salut! Stiu ca a trecut mult timp de cand nu am mai postata ceva pe zup, dar am fost foarte ocupata cu Bac-ul. L-am luat cu un acceptbil 8.36 si sunt foarte multumita. Acum sa terc la subiect.
Sper ca nu ati asteptata prea mult. Sa nu mai stau pe ganduri.
Enjoy!



Katie
(Povesti de viata)


Capitolul X


-De ce? Nu avem noi un copil? Cu Adam cum ramane?
-Adam e destul de mare sa-si poarte singur de griji. Daca nu-ti convine alegerea mea, usa e deschisa. Dar daca iesi, nu vei mai putea intra inapoi. E decizia ta! Sa mergem, Katie! Aici te vei simti mult mai bine decat la orfelinat. Daca ai nevoie de ceva, doar spune-mi.
Katie isi misca usor capul in semn ca a inteles, dupa care se lasa condusa inauntru. O ignora pe femeie. Dupa acea intamplare, nu mai vroia sa aiba de-a face cu ea sau cu fiul ei.
Femeia ii arunca o ultima privire in care se putea citi ura, dupa care il urma tacuta pe Jonathan.
Inaintea ei se intindeau acum cateva trepte, care se bifurcau si treceau fiecare in alta directie si urcau la primul etaj. Podeaua de marmura in culori calde, dschise, ii dadea inpresia unui conac vechi, in care isi aveau salasul umbrele prietenoase ale stramosilor si ale vechilor proprietari. Mirosul dulce al trandafirilor ce patrundea prin ferestrele larg deschise inaintea ei ii aminteau de vechiul parfum al mamei si de cuvintele ei calduroase pe care i le spunea inainte de culcare.
Vocea blanda a barbatului o trezi la realitate
-Frumos, nu? In fiecare vara las toate ferestrele deschise pentru ca parfumul trandafirilor sa-mi aduca aminte de Ea – cea mai frumoasa fata pe care am vazut-o vreodata. Trandafirul meu cu parfum eteren! Nimic nu imi va alunga glasul ei suav din amintiri. Ti-ar fi placut de ea.
Katie nu intelegea la ce se refera si ramase buimacita inaintea lui. Parea pierdut in cu totul alta lume, o lume din care nu vroia sa iasa.
Jonathan inspira adanc, vrand parca sa isi umple plamanii cu aroma dulce a parfumului acelei misterioase femei. Parca nu mai vroia sa se termine, vroia sa traiasca din nou in trecut. Dar era imposibil. Acea femeie disparuse pentru totdeauna din viata lui.
Ofta si isi inchise ochii. Ii elibera mana fetei, isi mangaie obrazul drept si ramase tacut, cu privirea spre peretii albastrii ai incaperii.
Fetita se uita la el si i se paru ca-l aude soptind: “ De ce m-ai parasit, trandafirul meu? “
Ofta din nou. Nu vroia sa-l deranjeze, dar stomacul ei protesta. Nu avusese parte de prea multa mancare zilele petrecute la orfelinat deoarece tot ce cumpara ajungea la copii. Ei aveau mai mare nevoie decat ea.
Auzind protestul, pe chipul barbatului aparu un zambet. Isi intoarse privirea spre ea si zambetul I se mari.
-Vino! O indemna el. Vad ca ti-e foame. Te conduc in camera ta, dupa care trebuie sa cobori la micul-dejun.
Coti la dreapta pe un culoar cu o multime de usi si se opri in fata celei de-a treia. Apasa manerul sferic si usa cenusie se deschise fara zgomot. O lasa sa intre prima, iar chipul fetitei se lumina cand vazu un pat dublu cu baldachin, cu asternut albastru, asemenea peretilor si perini albe imbracate in matase. Covorul era, de asemenea, albastru, cu modele florale iar un tabloou trona deasupra capului. Acel tablou infatisa o femei cu un copil in brate, pe malul unui lac. Copilul isi tinea picioarele in apa iar parul galben ca razele soarelui de vara in cadeau peste userii dezveliti. In décor, o padure inverzita, un pisc de munte inzapezit si soarele ce-si imprastia razele asupra apei. Culorile blande ale cerului ii dadeau atmosferei un strop de mister, iar camerei, un aspect placut. Doua ferestre inalte, acoperite de cate o perdea subtire, cu o nuanta de albastru inchis. In dreapta, un dulap de brad lacuit, un semineu ce ardea puternic si in care lemnele carbonizate paraiau sub loviturile flacarilor. Langa era asezat un birou cu forma circulara, pe care se vedeau pixuri, un teanc de hartie alba si cateva carti. Scaunul nu era unul obisnuit: avea imbracamantul facut la comanda, cu un nodel floral in albastru si negru, cu spatar lung si suport pentru maini. Parchetul putin rozaliu stralucea la lumina portocalie a candelabrului ce atarna de tavanul alb.
Fetita nu mai stia ce sa spuna. Parca acea camera era special aranjata pentru ea. Parca venirea ei era cumva hotarata de dinainte, cand mama ei era inca acea femeie frumoasa si blanda. De ce i-ar pregati un necunoscut o camera in propria lui casa? Nu intelegea, dar era cumva recunoscatoare pentru gest. Simtea ca nu merita atata atentie din partea noului ei tata, desi nu l-ar putea striga asa. “ Tata “ i se parea un nume pentru persoana care te-a crescut si ti-a fost alaturi din copilarie. Ea nu avea un tata. Isi spunea ca totul era prea ciudat pentru a fi adevarat. Isi inchise ochii, imaginandu-si ca se trezeste inapoi in patul de la orfelinat si, sper fericirea ei, asta nu se intampla. Nu era un vis. Tot ce i se intamplase in ultimele minute era adevarat.
Se aseza la marginea patului, inspira adanc si se lasa pe spate. Salteaua moale ii alina simturile, mana atinse perina pufoasa iar mintea incepu sa-I zboare prin locuri inca nebanuite ale subconstientului ei.
Fu trezita, din nou, de vocea barbatului care ii vorbi calm:
-Ar mai fi inca ceva! Asteapta putin!
Disparu pe coridor, dar se intoarse cu o cutie invelita in hartie decorative. O aseza pe pat, asteptand o reactie din partea ei.
-Dar nu e ziua mea!
-Stiu! E doar un cadou de bun-venit!
-Nu trebuia!
-Vreau sa ai parte de o alta viata decat pana acum. Deschise-l!
Nu vroia sa-l supere, asa ca accepta cu placere cadoul. Ridica capacul. Un laptop negru, ce statea la fundul cutiei, astepta sa fie folosit.
-E pentru mine?
-E numai al tau! Dar acum schimba-te si vino la masa. Vei avea destul timp sa te acomodezi dupa. Acum te las! Ai tot ce iti trebuie in debara.
Se uita lung la dulap si se apropie, deschizand larg ambele usi. Dulapul era, de fapt, o debara plina de haine ce atarnau pe umerase, de toate culorile si cateva rochii mai elegante pentru evenimente speciale. Era tot ce si-a dorit vreodata: o camera in care sa nu o deranjeze nimeni, cu balcon si o priveliste spre rasarit. Era visul ei de cand era mica.
Isi aminti de vorbele lui si se repezi indata spre debara, inchizand usile in urma ei.
Iesi afara abia peste cateva minute, imbracata intr-o rochie albastra, simpla si o pereche de pantaloni negri.
Se apropie de oglinda de langa fereastra si isi privi reflexia. Isi psunea ca niciodata nu aratase mai bine si voia-buna i se intipari pe chip. Se invarti de cateva ori, dupa care isi aranja parul galben ca spicele de grau, cu miros de menta si se indrepta spre usa. Chiar in acelasi timp, un baiat, cu cativa ani mai mare decat ea, urca grabit scarile si se apropie.
Cu rasuflarea taiata, vorbi:
-Stapanul te asteapta la masa. Urmeaza-ma!
Fetita il asculta. Chipul baiatului era palid si transpiratia ii aluneca pe obraji si frunte. Parea obosit. Uniforma, cu pantaloni si vesta galbena, ii statea stramta pe corp iar parul negru dat pe spate ii stralucea la lumina razelor de soare.
Cobora scarile, cotind la dreapta spre sala de mese. Baiatul batu de cateva ori iar usa dubla se deschise cu zgomot. Intra.



Capitolul XI


O masa lunga se intindea de la un capat al incaperii la celalalt. Pe ea, numai bunatati. Platouri cu fructe, aperitive si pahare pline cu sampanie spumanta. Barbatul statea in capul vestic al mesei, alaturi de un scaun gol. Urmara altii, ce pareau a fi prietenii si cunostintele lui Jonathan. Sala era mare iar pe peretii portocalii atarnau portrete vechi de familie. Podeaua de marmura reflecta fiecare detaliu din jur si dedea atmosferei un aer elegant. Ferestrele erau inalte, cu sticla putin opaca.
Ecoul pasilor ei facu ocolul incaperii si ajunse la urechiile lui Jonathan. Se ridica si o intampina la usa.
-Katie, intra, te rog! Ai venit la timp!
O lua de mana si ii oferi locul gol de langa el.
De indata ce se aseza, barbatul facu un semn din mana sa se aduca mancarea.
Dupa cateva minute, aparu si Grace cu fiul ei, Adam, un tanar inalt, cu parul auriu, imbracat intr-un costum alb si pantofi de aceasi culoare. Venea in urma mamei, aranjandu-si parul legat intr-o coada la spate. Cateva suvite ii atarnau pe frunte iar acesta le indeparta cu un gest de indiferenta.
Grace mergea cu privirea ridicata, dar, cand observa ca fetita sta pe locul ei langa Jonathan, fata i se inrosi de furie si nu mai stia cum sa reactioneze. Isi opri impulsul de a sari la ea si de a o arunca de pe scaun. Nu trebuia da faca o scena, nu acum. Mai ales in fata oaspetilor sotului ei. Nu vroia sa para o nebuna scapata dintr-un spital plin de pacienti cu probleme mintale.
Se calma si se aseza pe un scaun liber pe la mijlocul mesei.
Jonathan parea sa nu-i observe aparitia. Era prea ocupat sa o faca pe Katie sa zambeasca la glumele lui, pe ea si pe ceilalti invitati.
La un moment dat, se ridica si lua paharul cu sampanie in mana.
-Sa inchinam un pahar pentru properitate, noroc si Dumnezeu sa ne dea sanatate la toti!
Ciocnira pe rand paharele, insa parea ca o uitase pe Grace. Femeia era acum mai nervoasa si mai nelinistita decat inainte. Nu ii venea sa creada ca Jonathan o ignorase toata viata. Se juca nelinistita cu o furculita ce lucea sub lumina puternica a soarelui. Ii venea sa-I smulga parul de pe cap fetitei.
Isi spunea: “Ii fura dragostea lui Jonathan. Nu pot lasa sa se intample asta. Jonathan e doar al meu! “
Atmosfera de al masa era una linistita. Toti erau cu zambetul pe buze si se veseleau la fiecare gluma a lui Jonathan. Chiar si Katie.
Grace, insa, statea la fel de posomorata precum venise. Nici un gest nu i se putea citi pe chip. Nu ii pasa de glumele lui prostesti, asa ca hotara sa schimbe subiectul cu unul mai convenabil ei.
-Dragul meu! Incepu ea, moment in care toate vorbele incetara si toate privirile erau acum asupra ei. Ii placea sa fie in central atentiei.
Cand linistea cuprinse totul, continua:
-Jonathan, ma gandeam ca ar trebui da plecam si NOI undeva. Poate la tara sau intr-o vacanta la plaja.
-Buna idee! De data asta, poate veni si Katie cu noi.
-Dar …
-S-a hotarat! Peste doua zile mergem la casa mea de la ferma. Eu, Katie, sotia mea si fiul meu!
“ Fiul meu? “ isi spunea femeia in gand. “ De ce nu-i poate spune pe nume? Adam. E asa de greu? Ce simplu e sa ii ignore pe cei din jur! Dar situatia se va schimba! “
Continua sa zambeasca. Nu vroia sa spuna mai multe decat era nevoie. Fapta era facuta si nu mai putea da inapoi.
Dupa masa, femeia lua telefonul si forma un numar. De cealalta parte a firului raspunse o femeie.
-Da?
-Aici Grace, doamna!
-Grace, ce mai faci? Cum merg lucrurile intre tine si John?
-Nu prea bine! De aceea am nevoie de ajutorul dumneavoastra.
-Orice!
-A adus o fetita pe care a adoptat-o. Aici, in casa! Si de cand a venit ea, nu mai are ochi pentru mine. Sta toata ziua numai cu ea, ii cumpara tot ce vrea si fetita profita de bunatatea lui.
-O fetita spui?
-Da. Are in jur de doisprezece ani si o cheama Katie,
-Doisprezece ani … Katie … sopti batrana mai mult pentru sine. Bine, voi veni diseara. Voi lua elicopterul sotului meu. Ce ai vrea sa fac?
-Ati putea sa-l convingeti sa uite cumva de ea.
-Nu-ti fa griji! Voi face tot ce pot!
Inchise receptorul si un zambet rau prevestitior ii aparu pe chip.
-Lasa ca te aranjez eu!


In camera, fetita isi aranja lucrurile in sertare cand senatorul deschise lent usa.
-Pot intra?
-De ce nu? Rapunse, intorcandu-se spre el.
Barbatul se aseza la marginea patului, aruncandu-si privirea prin camera.
-Iti place aici?
-E foarte frumos, dar nu cred ca merit tot ce mi-ati dat, domnule senator!
-Te rog, spune-mi John! Si eu cred ca meritai chiar mai mult. Imi dau seama prin ce ai trecut si ai nevoie de liniste, un loc in care sa te simti libera si fericita.
-Dar eram fericita si inainte!
-Poate, insa libera nu erai!
Katie isi lasa privirea in pamant. Brusc, isi aminti ceva.
-Pot sa te intreb ceva? incepu ea, nehotarata.
-Orice vrei tu! raspunse el , linistit.
-Tu mi-ai trimis acei bani? Nu mai vreau sa fiu mintita!
-Nu o sa te mint. Da, eu i-am trimis.
-Dar de ce?
-Asta e o alta poveste. Trebuie sa plec acum. Am mult de lucru. Vorbim mai tarziu!
Fetita il saruta pe obraz, dupa care ramase cateva minute pe picioarele lui.
Dupa ce barbatul parasi incaperea, Katie continua ce facuse inainte.
Ajuns in biroul lui, se lasa pe scaun si inchise ochii pentru cateva clipe. Dar nu apuca sa stea pre mult. In scurt timp, auzi telefonul vibrand si se repezi sa raspunda.
-Da? Buna! Eu? Ma descurc. Imi pare bine ca ai sunat. Trebuie neaparat sa vorbim despre acel contract …
Fu interrupt de secretara.
-Domnule redfield, va cauta o femeie. A spus ca e urgent.
-Spune-i sa astepte putin! Apoi la telefon: Contractul va fi gata in …MAMA! …Din nou la telefon: Jason, te sun mai tarziu! A intervenit ceva important!
Inchise telefonul si il aseza inapoi.
In cadrul usi statea o batrana, cu parul alb ca zapada, slabuta si inalta, imbracata intr-un costum gri. In privirea ei nu se putea citi nimic bun.
-Mama!
Jonathan ii saruta politicos mana.
-Buna, Jonathan! Vad ca o duci destul de bine!
-Se poate spune si asa.
Batrana se aseza pe unul din scaunele dinaintea biroului iar barbatul la locul lui. Nu ii venea sa creada ca mama lui venise pana acolo. Precis Grace o sunase. Scorpia aia! Nu se casatorise cu ea din dragoste, ci doar ca sa le faca pe plac parintilor. Nu o iubea, nu ii placuse de ea de la inceput si se intreba daca Adam chiar e fiul lui. Oricum, el nu avusese ochi decat pentru Ea – dragostea vietii lui. Unica.
-Am auzit ca ai adus-o aici.
-Cine ti-a spus?
-Asta nu conteaza! Cum se simte?
-Inca se acomodeaza! E sus. O chem?
-Nu e nevoie.
Peste atmosfera tensionata se lasa tacerea. Batrana il privea ca si cum ar fi vrut sa-l ucida dar barbatul ii intoarcea gestul cu un zambet. De ce de interesa , dupa doisprezece ani, de el si de familia lui? Presupunea ca Grace ii telefonase. Nu! Stia cu siguranta ca ea o chemase doar pentru a-l supara si a-I rapi buna-dispozitie. Dar asta nu se va intampla. Oricat de mult l-ar supara, gandul la Katie ii va adduce mereu zambetul pe buze. Ea era motive lui de a trai, de a fi si orice ar spune ceilalti, el nu isi va schimba parerea. Avea sa lupte pana la final pentru ea si ar fi facut orice sa o vada razand, zambind din nou. Era singura amintire ce ii mai ramasese de la Ea.
-I-ai spus? Se auzi vocea pitigaiata a batranei.
-Ce? … Aaa! Nu inca! Mi-e frica sa nu se sperie. Vreau sa se obisnuiasca, dupa care mai vedem.
-Dar ii vei spune vreodata?


Atat pentru azi. Sper ca voi primi cateva comentari azi, daca nu maine. Mai vedem.
Daca sunt greseli, anuntati-ma si le voi lua in considerare.
So, see yot later!