Scaldare in dorinta [Poveste finalizata]

[Yaoi Queen]

Capitolul asta nu e cine stie ce minunatie, honestly >.> si e scurt... si are dialog o groaza O.o dar ma revansez cu urmatorul (sper)
Multumesc pt commuri girls sunteti niste scumpe ^.^
Kisses <3


Capitolul XXXV

Ochii imi fusesera deranjati de razele puternice ale soarelui abia rasarit si imi ridicasem lenes pleoapele, cercetand buimac incaperea.
Realizasem ca eram singur in patul dublu al actorului si ma intinsesem spre noptiera, cu gandul de a-mi lua ochelarii, care de fapt nu erau acolo.
-Oh, da... acasa... mormaisem doar pentru mine, ridicandu-ma in sezut, abia observand ca eram in totalitate dezbracat.
Oftasem cand obrajii mi se incalzira puternic, apoi imi coborasem privirea, fiind inca jenat de amintirile intregului act.
Incepusem a inspecta podeaua dupa hainele mele, insa nu le puteam vedea nicaieri... nici macar sub pat.
Strambasem nemultumit din gura, apoi coborasem din pat, indreptandu-ma spre dulap si sperand in acelasi timp ca actorul sa nu se supere daca imprumutam ceva de la el pana cand aveam sa imi primesc hainele inapoi.
Dadusem peste camasa pe care o imbracasem in prima noastra noapte petrecuta impreuna, insa refuzasem categoric sa o port din nou... Kyan probabil ar fi inteles gresit intentia mea, iar eu... nu credeam ca i-as fi putut face fata. Putea fi atat de viclean...
Cautand din nou, gasisem un tricou verde indeajuns de lung, pe care il imbracasem repede si iesisem din camera, incercand sa dau de Kyan.
Ma indreptasem spre bucatarie cand auzisem niste zgomote ca niste injuraturi foarte urate care erau rostite de Kyan, iar cand intrasem in incapere, el inca nu ma observase, fiind intors cu spatele, mult prea ocupat pentru a se tine de coaste, pentru a injura marait in continuare si a respira greu. Il dureau coastele.
Se intorsese spre usa, ramanand blocat atunci cand ma observase.
-Tyler... de cand te-ai trezit? intrebase atat de surprins, insa incercand sa para natural, sprijinindu-se cu o mana de masa.
-Te dor coastele, Kyan! Stiam eu...
-Stai, Tyler...! ceru el, facand cativa pasi spre mine, vazand ca ma incruntasem.
-Ti-am spus Kyan ca nu e bine! Dar nu... nici eu parca nu m-am ascultat! ce sa zic de tine...
-Stai putin. Nu e asa rau pe cat suna, incerca el sa se scuze.
-Nu se va mai repeta! spusesem eu hotarat, ridicandu-mi degetul aratator spre pieptul sau.
-Ce?! Nu! Tyler...
-Nu pana cand coastele tale nu sunt complet vindecate! intervenisem la fel de hotarat. Nu vreau sa se intample ceva rau... nu stim ce consecinte ar fii, Kyan...
-Haide, micutule... Nu are ce sa mi se intample, spuse el, pe un ton dulceag, trecandu-si mana prin parul meu.
-Nu mai fii dragut cand sunt asa ingrijorat! Ma bosumflasem imediat, intuindu-i urmatoarea miscare.
-Dar nu poti fi suparat ca te vreau atat de mult, se planse el, pe acelasi ton, aplecandu-se spre mine.
-Nu sunt suparat, dar esti asa din cauza mea si nu vreau sa ajungi si mai rau!
-Cine a zis ca e din cauza ta? se incrunta el imediat.
-Las-o, Kyan. Daca nu te-as fi enervat atunci, n-ai fi plecat si nu ai mai fi avut accidentul ala.
-Singura vina a fost a mea, pentru ca nu stiu sa ma controlez, bine? Nu mai deschide subiectul, pentru ca nu ai fost acolo sa imi intorci volanul sau sa imi tai franele, ca sa poti spune "Da, omule, e vina mea!".
Se indepartase de mine, sprijinindu-se cu spatele de marginea bufetului.
Ii observasem muschiul obrazului care ii zvacnise, nu de nervi, ci din cauza durerii care il strapunse din nou, iar el nu vioa sa o arate.
-Gresesti... Am facut mai mult de atat, pentru simplul fapt ca din cauza mea au pornit nervii tai...
-Am spus sa nu mai deschizi subiectul. De ce insisti, cand ti-am spus clar ca nu e vina ta? Si daca ai fi plantat tu copacul ala in care am intrat, tot nu era vina ta, pentru ca nu aveai de unde sa stii sa stii ce se poate intampla!... Am incheiat discutia.
-Sigur... mormaisem eu, ridicand din umeri, apoi mergand spre cel mai apropiat scaun de la masa, pe care ma asezasem, sprijinindu-mi cotul pe suprafata rece de lemn, apoi imi lasasem capul in palma.
Nu aveam nevoie sa ma convinga cineva ca nu era vina mea, cand stiam ca ei o faceau doar pentru a nu ma lasa pe mine cu ganduri rele. Am ramas tacuti amandoi, pana cand el incepuse din nou a vorbi, pe un subiect diferit.
-Am vorbit cu Chris. Am astazi un interviu...
-Cum? Interviu? Dar daca te vor durea coastele? intrebasem usor alarmat, intorcandu-mi privirea spre el.
-Asculta-ma. Vor fi facute publice pozele cu noi. Iar tu si Sam trebuie sa fiti acolo. Ea stie pentru ca a anuntat-o agentul ei... Eu te anunt pe tine.
-Poftim?! Dar...Nu... Kyan, eu nu pot sa fac asta! Nu pot...tresarisem, ridicandu-ma brusc de pe scaun, privindu-l ingrijorat. Eu... Habar nu am ce trebuie facut cand apar intr-o emisiune. Nu stiu ce trebuie sa spun, cum sa ma port! M-as bloca automat!
-Nu trebuie decat sa fii tu insuti. Eu si Sam vom vorbi, dar vreau sa fii acolo, cu mine, spuse actorul, apropiindu-se incet, pentru a-si aseza palma dreapta pe obrazul meu. Vreau sa stie toti ca nu ma joc, ca te iubesc pentru ceea ce esti si cum esti. Sunt sigur ca multi imi vor da dreptate cand te vor vedea, si multi ma vor ura pentru ca eu iubesc asa cum ei nu pot.
Dadusem negativ din cap, intorcandu-mi chipul spre partea dreapta cand inghitisem cu greu, putin speriat.
-Nu... Nu pot. Acum cateva saptamani bune eram un baiat simplu, invizibil pentru media. E prea repede!
-Si pentru ei vei fi un baiat simplu, de aceea te vor iubi.
-Nu... Nu pot fi un simplu baiat pentru ei. Pentru ca sunt langa Kyan Lawson! Cat de normal pare asta? Stiu ce vor crede ei: bani, faima, renume... Toate acestea imi vor fi atribuite mie pentru ca voi fi acolo, langa tine. Si nu va trebui sa scot nicio vorba, pentru ca nu va fi nevoie. Oricum ma vor eticheta dupa placul lor.
-Bine, oftase el, indreptandu-si spatele, afisandu-mi apoi un zambet slab. Nu trebuie sa vii daca nu vrei si iti e teama. Poti sa ramai aici, sa ne astepti si daca ai chef, sa ne urmaresti la televizor, bine? intrebase apoi, cand se aplecase din nou pentru a-mi depune un sarut scurt pe buze.
Trecuse apoi pe langa mine, anuntand ca avea sa faca un dus, insa inainte de a iesi pe usa bucatariei, ii sunase telefonul. Cand raspunse, nu durase mai mult de cateva secunde, pana cand sa strabe din gura si sa imi intinda mie micul aparat.
Auzisem vocea surorii mele, care era curioasa daca acceptasem sa ma duc impreuna cu ei, insa cand ii dadusem raspunsul negativ, parca ceva erupse.
-Cum adica sa nu vii?! Esti nebun, Tyler? Fratioare... cei de la emisiune ne-au chemat acolo. Pe toti trei! Daca nu ai sa fii acolo, vor crede numai ce vor mintile lor de gaina! Si asta nu e de bine. Poate crezi ca daca nu vii, nu vor putea sa spuna ca vrei doar sa te faci cunoscut, dar de fapt, daca nu vei fii acolo, va fi mai rau! Nu va spune nimeni un lucru bun despre asta. Ce vrei? Sa se auda ca iti e rusine sa te afisezi cu barbatul pe care se presupune ca il iubesti?
-Nu, in niciun caz. Stiti amandoi ca nu e asa!
-Da, noi stim. Si mai stim ca nu vrei sa ii pui in pericol cariera, dar pozele alea oricum vor fi publicate astazi. Faptul ca nu vei veni, desi ati fost fotografiati impreuna de atat de multe ori, nu va fi privit cu ochi buni...
Imi coborasem chipul, fixand podeaua si simtind cum pulsul incepuse a-mi creste. Se parea ca nu puteam evita aparitia mea la televizor.
-Daca tot vrei sa fii cu el, atunci fa-o pana la capat. Nu poti fii doar pe jumatate. Media e a doua lui lume... Tu esti o prioritate pentru el. Poate nu vrea sa te preseze, totusi, ce crede? Nu e dezamagit?
-Nu stiu...
-Iti spun eu: fraierul ala ar fi mort fara tine acolo cand vor fi aruncate tot felul de supozitii despre tine si el va trebui sa le dezminta. Exista doua posibilitati: ori pocneste pe cineva, ori pleaca din emisiune.
-Nu exagera. El nu ar face asta...
Ea a ras scurt, amuzata de cuvintele mele, apoi revenise, inspirand adanc.
-Nu langa tine, poate. Tyler, stiu sigur ca la orice cearta pa care ati fi avut-o, oricat de aprinsa, niciodata nu te-a bruscat, nu te-a atins mai violent, cand inainte ar fi dezmembrat pe oricine instantaneu. Te iubeste enorm, si stii asta. Daca eu pot sa vad lucrul asta si il dispretuiesc pe animal cu toata inima mea mare, inseamna ca am realizat ceva.
Am zambit la auzul vorbelor ei, apoi oftasem neajutorat.
-Bine, am sa fiu acolo, aprobasem eu, cand ea imi primise raspunsul incantata.
-Super. Nu iti face griji, micul meu ingeras. Totul va decurge perfect! ma asigurase ea. Ma duc sa iti pregatesc niste haine, deci spune-i creaturii tale sa te aduca aici prima oara.
Aprobasem din nou, apoi o salutasem inainte de a inchide si de a-i inmana telefonul lui Kyan.
-Ai auzit conversatia... se pare ca vin, ii spusesem actorului care zambise multumit. Cred ca trebuie sa fac si eu un dus dupa ce faci tu.
-Sau am putea amandoi sa...
-Du-te sa faci dus, Kyan! ii ordonasem cu zambetul pe buze, stiind care avea sa fie continuarea propozitiei lui.