Aida

[Lovely^^]

Uitati si capitolul II. Sper sa va placa. Am mai scos din dialog( da, am folosit cam mult).
Multumim mult pentru critica dura, chiar ne ajuta sa ne perfectionam. Numele nu are legatura cu Eragon, desi l-am citit. Daca chiar vrei adevarul, nu aveam inspiratie pentru un nume mai bun. Asteptam noi pareri si critica este bine venita!^^

Capitolul II


- Aida, Alex, scularea! E prima zi de scoala! Se aude vocea mamei din hol.
Ma scol din pat inca cu gandul la zilele trecute. Ajung prima la baie si ma pieptan rapid, facandu-mi o coada. Uniforma rosie in carouri ma asteapta in sifonier, frumos pusa pe umeras. Ma imbrac fara pic de chef si o iau inainte spre scoala, lasandu-mi familia sa mearga la deschiderea lui Alex.
- Ziua de azi va fi asa de palpitanta! Noi baieti, noi aventuri! O aud pe Melania in spatele meu in timp ce directorul vorbea.
- Doar la baieti iti sta gandul Melanio?
- Cam da, recunoaste ea.
In clasa observ ca exista un loc liber langa banca mea,dar prefer sa nu dau atentie la acest detaliu. Primesc un biletel de la Melania: „ Petrecere la mine in seara asta”. Scriu un „ Voi fi acolo” rapid dupa care ma scufund din nou in gandurile mele.
Ajung acasa obosita desi nu am facut nici o ora. Casa e goala. Ma servesc cu un sandwich, dupa care ma incui in camera cu gandurile mele. Deschid laptopul si pun o melodie mai lenta, sa ma relaxez. Vorbesc cu Melania si o asigur din nou ca vin la petrecerea ei. Nici daca nu as vrea sa merg, Melania nu mi-ar permite. Uneori e prea egoista. Daca ma gandesc bine nici nu stiu de ce ii sunt prietena. Poate pentru ca ea e asa de sociabila si vesela incat compenseaza si lispa mea de sociabilitate.
Pe hol aud tipete. E mama care urla din toti rarunchii la matusa Vera caci a intepat-o cand ii aranja rochia de mireasa. Nici nu am observat cand au venit. Sambata asta e nunta mamei, dar e si ziua mea. Ca de obicei fericirea mea o arunca la gunoi. Imi scutur capul incercand sa alung gandurile triste. Ma uit la ceas: 19:34! Am intarziat! Melania o sa ma omoare!
Aleg o rochie galbena si imi iau cizmele negre de vara si un bolero negru, dupa care plec in fuga din casa. Mama striga dupa mine, dar n-o bag in seama. Nu merita osteneala. Ce fel de mama uita de ziua de nastere a fiicei sale? Alerg spre casa Melaniei si cand ajung ma scuz de intarziere.
- Nu-i nimic Aida! Intra! Ma primeste ea cu zambetul pe buze.
Ceva nu e in regula. De obicei Melania se supara daca intarzii. La Melania acasa erau toti baietii de la noi din clasa plus cei din clasele mai mari, fiecare cu un pahar de bautura in mana. Fete imbracate vulgar se dau la porcii pe care societatea ii numeste „oameni”. Imi aduc aminte ca si eu sunt acolo, prezenta si ca nu e numai un tablou pe care-l privesc, si ma apuca frica.
- Melania, esti sigura ca e bine ce faci? O intreb eu cu tremur in glas.
- Da, sigur! Relaxeaza-te si distreaza-te! Petrecerea e pentru tine.
- Cum asa? o intreb eu vadit tulburata.
- Te-am vazut trista.Nu mai esti cum erai inainte. Pe vremuri radeai!
- Erau rasete false! N-am fost niciodata fericita! Ibzucnesc eu dand cu picorul in podea ca un copil rasfatat.
Melania se apropie de mine.Miroase a bautura.
- Eu am plecat! Ii spun eu furioasa si o imping din fata mea.
- Hey papusa! Calmeaza-te! Imi spun doi tipi masivi care se apropiau de mine.
Sunt speriata. Nu stiu cum sa reactionez. Intreg corpul mi-e paralizat de frica. Nu pot sa ma misc nici sa strig dupa ajutor. Melania priveste scena razand. Ce prietena buna! Lacrimi stau gata sa iasa la iveala cand...
- Baieti, o deranjati pe domnisoara. Ce-ar fi sa o lasati sa plece? Vorbeste cineva.
Imi ridic privirea spre persoana care imi sare in ajutor. E Raul! Inima imi bate in piept nebuneste si ma uit la el. Ochii sai verzi arata ca a unei feline gata sa-si prinda prada. Intreaga lui fiinta clocoteste de manie.
- Sa o crezi tu! Vine si raspunsul celor doua persoane care pufnesc intr-un ras diavolesc.
- Atunci se pare ca o sa va oblig!
Cei doi alearga spre Raul ca taurii spre toreador. Intr-o clipa cei doi sunt la pamant, iar Raul are doar gulerul camasii deranjat.
- Aida, sa mergem!mi se adreseaza.
Are din nou acel zambet bland pe fata. Vine spre mine, ma ia de mana si ma scoate afara.
- Multumesc, ii spun eu dupa ce-mi regasesc taria sa scot o vorba.
- N-ai pentru ce, dar fi mai atenta data viitoare.
- Nu va mai fi o data viitoare! Nu mai am de gand sa vorbesc cu Melania! Spun eu hotarata.
- Incerci sa pari puternica, dar maine sigur vei vorbi din nou cu ea. Tu ai nevoie de o prietena.
- Sau un prieten si deja te am pe tine! Ii raspund eu voioasa la gandul acesta.
- Ma consideri prietenul tau?intreaba el, surprins la vorbele mele.
- Bineinteles! M-ai ajutat atat de mult!
Raul ma intreaba dintr-o data daca vreau sa iau cina cu el.Bineinteles ca vreau! Acasa nu vreau sa ma duc inca.Accept invitatia si Raul ma conduce pana in fata unei masini. Ma uit cu ochi mari la el. Ma vede, rade si imi da si explicatia:
- Am 18 ani deci am permis. Mama si tata sunt plecati des cu munca si au grija sa nu duc lipsa de mijloc de transport.
- Aha.
- Deci, mergem? Ma intreaba el, eu fiind inca buimaca.
- Da, sigur.
Ajungem intr-o parte necunoscuta mie a orasului. Ma uit in jur si incep sa ma panichez. Nu vad nici o cladire cunoscuta. Raul ma linistete in pararel cu ceea ce gandesc. Imi zambeste si imi spune ca ma duce intr-un loc special. Ma face sa cred ca a pregatit asta de la inceput. Se opreste in fata unui mic restaurant chic, foarte dragut. Imi cere parerea din priviri si cred ca fata mea a spus destule.Tine usa ca un gentleman si ma pofteste inauntru.Interiorul avea un design rustic, foarte placut. Oamenii trec pe langa Raul, salutandu-l de parca ar fi de-al locului. Probabil ca imi vede fata uimita caci si vine cu lamurirea:
- E restaurantul familiei mele. Ce crezi?
- E superb! Il ador!
- Sa mergem sa ne asezam,imi sugereaza el caci eu doar stateam si ma holbam.
Dupa ce ne asezam si dam comanda il intreb cate ceva, pentru a intrerupe tacerea mormantala ce este intre noi.
- Ummm... Raul, in ce clasa esti?
- In clasa a X-a. Am intrat mai tarziu la scoala.
- Si eu sunt tot in clasa a X-a. Suntem colegi.
- Ma bucur sa am o colega asa draguta!
Obrajii mi s-au inrosit iar, sunt sigura!
- Stii, dupa aceea zi in parc te-am cautat, dar fara succes.
- Oh! Am fost plecat cu parintii mei. Imi pare rau. Abia azi dupa-amiaza am venit.
Ochii sai exprima tristete. De ce am stricat eu tot cu gura mea mare?
- Multumesc din nou ca m-ai ajutat mai devreme, ii spun din nou incercand sa salvez situatia.
- Ma bucur ca nu am plecat cu prietenul meu, David. Ti s-ar fi putut intampla orice,imi spune el cu tremur in glas.
Pare foarte ingrijorat. Intre noi se stabileste din nou acea tacere, tacere care ramane intre noi pana ce realizez ca e tarziu si maine trebuie sa merg la scoala.
- Scuza-ma. E tarziu. Trebuie sa plec.
- Lasa-ma sa te conduc acasa.Nu vreau sa ti se intample ceva.
- Multumesc.
Iesim din restaurant si ne urcam in masina. Pe drum aceeasi tacere. Devenea monoton. Ajungem in fata blocului meu. El se da jos si ma conduce pana la scara.
- Pot sa te rog ceva, in calitate de prieten?il intreb eu nesigura.
- Bineinteles.
- Poti veni, daca ai timp, sambata, cu mine la nunta mamei? Singura nu as face fata.
- Sigur! Spune-mi cand si vin sa te iau.
- La 16 e bine?
- E perfect.
- Multumesc mult, pentru tot.
Acelasi zambet care ma hipnotizeaza apare din nou. Il sarut pe obraz si dispar in bloc. Ma uit pe fereastra. Raul cu mana pe obraz se uita in gol.
La intrare in apartament dau de mama.
- De unde vii Aida? Unde ai fost pana acum?
- M-am plimbat, ii raspund eu satula de zilnicul interogatoriu.
- Nu-mi vorbi in sila domnisoara! Esti pedepsita!
- Da!Sigur!
De parca nu a mai incercat sa ma pedepseasca de sute de ori. Ma duc in camera ignorand tipetele mamei. Fac un dus rece si ma asez in pat. De dormit nu pot sa adorm. Zambetul lui Raul ma bantuie.