29-06-2011, 09:50 AM
Hello. Uite ca am reusit sa aduc nextu si la acest fic. Sper sa va placa cat de cat mai ales ca acest capitol probabil va parea putin grabit, dar veti intelelege de ce in urmatoarele capitole. Oricum, va rog sa scuzati greselile datorita timpului meu care este limitat nu am mai avut timp sa il mai corectez de mai multe ori. Lectura placuta. Enjoy.
Aveam privirea aţinită spre ceasul aflat pe noptieră. Nu făcusem decât să îl privesc în continuu de două ore de când mă trezisem. Eram într-o stare deplorabilă. Niciodată nu cred că mă simţisem atât de singură.
Nu ştiu cum sau ce se întâmplase. Cert era că brusca schimbare a lui Dean mă ţinuse trează toată noaptea. Nu puteam înţelege nici acum ce îl apucase seara trecută. Nici măcar nu ştiam cine este cu adevărat. Încercam să găsesc o scuză cât de cât plauzibilă prin care să pot să îi iert comportamentul. Oare de ce trebuia să mi se întâmple mie asta? Chiar trebuia să sufăr din nou, oare chiar nu suferisem destul?! Era deja mult prea mult, iar faptul că mama mă tarata în felul în care o făcea mă demoralizase complet. Poate greşisem, dar nu trebuia să mă trateze aşa. Am mers spre camera ei, doream să vorbesc cu ea. Am bătut de câteva ori, dar nu am primit nici un răspuns aşa că am intrat, dar nu era nimeni se pare că nici măcar nu dormise acasă.
Am ieşit dezamăgită şi am început să o strig, dar nu mi-a răspuns nimeni. Era clar din cauza lui Dean. Eu nici măcar nu mai existam. Mă durea să constat asta, mă durea să îmi dau seama că de acum cea care îmi dăduse viaţă nu va mai fi lângă mine. Şi cu toate că mai trecusem prin asta când tata îi interzicea să îmi vorbească. Dar acum când un necunoscut ne ,,desparte’’, distrugând orice legătură dintre noi asta nu mai devine aşa de uşor de acceptat. M-am reîntors în cameră unde m-am pregătit rapid de şcoală. Chiar nu îmi păsa cum arătam, mai bine spus nu îmi păsa de nimic.
Nu ştiam ce era de făcut, acum cuvintele nu mai erau deajuns.
Începusem să mă gândesc destul de serios să plec la tata, nu avea nici un rost să stau undeva unde nu sunt dorită. Desigur trebuia să vorbesc cu acesta, şi să îl conving să mă lase să mă mut la el, fără să îl fac să bănuiască ce se întâmplase. Mi-am luat geanta şi telefonul şi am plecat la şcoală. Nu voiam să iau nici autobuzul sau vreo maşină, acum aveam nevoie să fiu singură să mă gândesc. Se părea că era una din acele zile mohorâte de toamnă, atmosfera se potrivea perfect cu starea mea de spirit. Deodată, picăturile mari şi reci de ploaie şi-au făcut apariţia udând pământul ce părea uscat. Deja eram udă, şi totuşi nu am încercat să fac ceva, nici nu am mers mai repede era chiar plăcută senzaţia pe care o simţeam atunci când picăturile îmi alunecau pe faţă. Când am ajuns în sfârşit, când să intru blonda oxigenată mi-a închis uşa în nas. Nu mă deranja că stăteam afară, ci eram furioasă pentru că ştiam că o făcuse intenţionat. După ce am intrat pe hol l-am văzut pe Austin şi gaşca lui de fraieri cum se luau de o fată de-a IX-a se pare că nu se învăţau minte niciodată. Fără să mai aştept am intrat în mijlocul grupului şi am început să îl împing pe brunet care luat prin surprindere nu se opuse. Îl trăgeam în continuare de braţ fără să mă opresc din mers.
- Opreşte-te nebuno, ce crezi că faci? Mă întrebă şi după felul în care mi-o zisese părea destul de nervos.
- Nici gând, credeam că ţi-ai învăţat lecţia, dar se pare că nu, şi zicând asta am deschis uşa de la intrare şi l-am tars afară în ploaie, pentru mine nu era aşa de rău căci eram deja udă, dar pe el părea să îl deranjeze.
.- Ah e rece. Tu ai probleme cu capul, dar lasă că vezi tu o să mi-o plăteşti. Ţipă la mine şi începu să se zbată încercând să scape, nu avea nici o şansă. Planul meu era simplu o să îl ţin afară până când uşile vor fi închise şi nu va mai putea intra în clasă decât la pauză. Şi aşa se întâmplase rămăsesem amândoi afară aşa că i-am dat drumul.
- Eşti dusă, afirmă lăsând câteva înjurături să îi scape printre dinţi. Nu l-am ascultat şi am plecat spre o bancă aflată ceva mai departe de locul unde mă aflasem. Peste câteva secunde Austin veni şi se aşeză lângă mine.
- Ştii că asta nu va rămâne aşa nu? Mă întrebă ridicând din sprâncene.
- Ştiu… ar trebui să profiţi cât mai ai ocazia, am răspuns întorcându-mă cu faţa spre el.
- Ce vrei să spui? Îmi spuse şi mai nedumerit, după care am văzut cum îşi apropie mâna de chipul meu dând la o parte câteva şuviţe de păr. Nu m-am obosit să îi răspund, în fond nu era nimic sigur şi oricum de ce mă mai întreba asta.
Acum ploaia care cadea din ce în ce mai tare reuşea să mă liniştească.Timpul trecea destul de greu mai ales că nici unul dintre noi nu spunea absolut nimic, însă când am auzit soneria m-am ridicat şi am pornit în fugă spre clasă, amintindu-mi că am câteva haine uscate în dulap, haine cu care m-aş putea schimba. Şi după ce m-am îmbracat cu haine uscate am mers să o caut pe blondă. Încă era datoare. Desigur, nu a fost prea greu să dau de ea ţinând cont că era în baie cu celălalt zeu, adică cu Jake se sărutau de zor mult prea ocupaţi să mă vadă dealtfel. Aşa că am luat un pahar de apă de la fata pe care o scăpasem de gaşca lui Austin şi i l-am turnat în cap.
Desiur că a început să strige şi să zbiere cum numai ea putea să o facă. Ţipa ca o isterică adresându-mi o sumedenie de ,, complimente’’.
- Rose, dacă erai geloasă puteai să îmi spui. Nu trebuia să faci asta, să ştii că nu e frumos. Se trezi şi Jake să spună vizibil deranjat de întrerupere.
- Eu geloasă, ai vrea tu. Dragă, gelozia nu are nimic de a face cu asta. Pur şi simplu am vrut să o învăţ, defapt să îi amintesc prietenei tale nu prea inteligente să nu mă mai enerveze. Auzi la el, eu geloasă? am inceput sa bombon, asta mă amuza mult prea mult pentru a mă putea abţine să nu încep să râd. Se pare că blondul îşi dădea prea multă importanţă şi asta doar pentru că petrecusem ceva timp împreună. După mine ar fi putut la fel de bine să se arunce şi de pe un pod că tot nu mi-ar fi păsat. Era prea târziu, şi prea ciudat tot ceea ce se întâmpla. Adică, dacă crezuse măcar că am fi putut fi prieteni se înşelase. Departe de mine gândul acesta. Fusesem deacord să stau cu el doar pentru că Dean şi tatăl lui erau asociaţi. Ştiam prea bine amândoi că nu puteam să fim prieteni, mai ales că de când venisem aici relaţia ,,noastră’’ se afla cu puţin deasupra suportabilităţii. Iar cât despre Austin relaţia noastra era clar, de antipatie totală. Defapt cred că ne era greu să ne vedem şi în poze. O chestiune tipică de origoliu, prostească poate pentru unii, dar foarte importantă pentru noi.
Şi uite aşa trecuse şi ziua de azi fără alte incidente. Ajunsesem din nou acasă, unde eram din nou singură. Iar acest lucru se întâmpla deja de două zile. Începusem să cred, că de la incidentul cu Dean, mama uitase că mai existam şi eu. Într-un mod ciudat, acceptasem toate aste deşi eram din ce în ce mai tristă, iar asta putuseră să observe şi cei din jur. De două zile nu mă mai certasem cu nimeni, nici măcar cu blonda oxigenată care profita de orice ocazie să mă calce pe nervii, iar pe ,,zei’’ nici nu îi mai băgam în seamă. La ore eram total absenta, dovadă stând notele pe care le luam. Nici măcar când am fost chemată de domnul broscoi la el în birou să îi explic ce se întâmplă nu am spus nimic, nu m-am luat la ceartă, nu l-am înjurat. Asta era total atipic mie. Şi chiar dacă avem probleme, nu am spus nimănui nici măcar lui tata care mă sunase să vadă ce mai fac, rugându-mă să îi transmit mamei că nu ştie dacă va veni la nuntă. Şi cu toate că mă străduisem să nu îşi dea seama de starea în care mă aflam, nu putusem să ascund tristeţea din voce, aşa că m-am văzut supusă unui lung interogatoriu şi nevoită să îi expun întreaga situaţie. Desigur, că am minţit şi cu toate că nu mă crezuse îmi acceptase explicaţiile mai mult sau mai puţin plauziblie. Dar, reuşisem totusi să îl fac să creadă că eram defapt îngrijorată de nunta care urma, şi că aşa suntem noi fetele în astfel de momente şi multe alte aberaţii, spuse însă cu un scop nobil. Salvarea feţei lui Dean de la aplicarea unui machiaj permanent. De necrezut sau nu, în ciuda bătăilor pe care le primisem de la tata, acesta nu era în totalitate un ,,monstru’’. Ştiam că în momentele sale de luciditate mă iubea în felul său, chair dacă nu o arătase.
Venise şi minunata zi de joi, iar minunatul cuplu nu îşi făcuse apariţia cu toate că mai erau doar câteva zile până la marele eveniment.
- Poate au pleact în luna de miere, spuse Melinda în încercarea de a mă binedispune.
- Nu mă ajuţi deloc, să ştii. I-am răspuns la rândul meu după care am încercat să schiţez un zâmbet, doar că nu prea îmi ieşise. Iar zâmbetul meu se transformase într-o ,,schimonosire’’ a feţei mele. Totuşi această schimonosire reuşise să le facă pe colegele mele să râdă copios pe seama mea. Mă bucuram totuşi că mai puteam face pe cineva să râdă, dacă eu nu puteam.
- Nu răspunde? Continuă Vanessa să întrebe văzând cum arunc telefonul pe bancă.
- Vezi să nu. A intrat iar căsuţa şi cred că le-am lăsta deja o sută de mesaje. Oare de ce îmi mai bat capul cu asta. Chiar aşa, oare de ce o mai făceam. Adică nu ar fi trebuit ca ei să fie cei îngrijoraţi?! Zilele astea trecusem prin o mie de stări de la tristeţe, la îngrijorare, la nervozitate şi în cele din urmă la disperare. Eram disperată că nu ştiam nimic de mama, eram disperată că nu ştiam de ce era supărata pe mine. Adică, nu cred că întâmplare cu Dean ar fi fost un motiv atât de bun, încât să uite de tot de mine.
Se pare că le plăcea să mă ţină în tensiune. Iar când m-am trezit sâmbăta dimineaţa în casă cu o grămadă de necunoscuţi, deja asa a fost prea de tot. Şi am răbufnit începând să ţip ca o isterică la toţi acei oameni care după câte îmi spuseseră erau aici să mă ajute. La ce nu ştiam încă, pentru că nu le oferisem ocazia să îmi explice. Timp de câteva minute nu am făcut de cât să strig şi să arunc cu fiecare lucru care îmi cădea în mână. Poate că eram nebună, sau poate că doar exgerasem. Ceea ce era cert în aceste momente era că toţi acei necunoscuţi mă priveau şocaţi. Şi atunci mi-a picat fisa paote că erau aici să mă ajute să mă prgătesc pentru nuntă. Căci în seara asta era marele eveniment. Da asta trebuia să fie. Şi într-adevăr aşa era. Sarcina lor era să se ocupe de aranjarea mea, deşi puteam face asta şi singură. Ştiam că mama nu prea avea încredere în gustul meu în materie de haine, mai ales că pentru aceast eveniment sofisticat trebuia să mă îmbrac precum acele sclifosite din înalta societate. Chiar detestam asta. Iar în momentul în care am fost aproape ,,forţată’’ să probez o grămadă de rochii am început din nou să protestez. Pur şi simplu nu era stilul meu, nu mă mai îmbrăcasem cu o rochie din clasa a cincea, şi acum trebuia să probez atâtea rochii care erau prea pompoase, prea exagerate, prea mult pentru mine. Ajunsesem la ultima rochie şi eram hotărâtă că dacă nici aceasta nu îmi va plăcea mă voi duce îmbrăcată după bunul meu plac şi gata. Daor că această ultimă ţinută reuşise să mă mulţumească. Era o rochie roşie şi lungă despicată destul de mult pe piciorul drept. La ea veneau asortate o pereche de pantofi roşii de catifea mult mai înalţi, faţă de ceea ce purtam de obicei. Şi cu toate că mi-ar fi plăcut să spun că nu îmi place, aş fi minţit. Părul roşcat îl aveam strâns într-un coc în timp ce două şuviţe îmi alunecau pe chip. Dar chiar şi aşa, dacă aşa credeau ei că mă vor face să uit felul în care m-au tratat se înşelau.
Era ora şaisprezece şi jumătate, iar dacă îmi aduceam bine aminte slujba religioasă avea loc la ora optusprezece. Se pare că trebuia să plecăm. Pe tot parcursul drumului nu am făcut decât să mă gândesc la ce se întâmplase. Îmi era greu să îi iert, dar nu puteam să le stric acest moment de fericire. Aşa că am hotărât să îi iert, dar să nu uit. Nici chiar eu, nu puteam să încerc să mă mint singură sperând că totul va fi ca înainte. Astea erau doar iluzii. Am ajuns în acelaşi loc în care mă dusese şi Alex, dar era pustiu. Îl amenajaseră pentru acest eveniment şi se vedea că munciseră mult la asta, dar la ce bun dacă nu era nimeni. Aiurea. Se pare că eram primă şi se pară că voiau să îşi bată joc până la capăt.
Deodată am auzit cum cineva strigă la unison ,, Surpriză’’ iar când m-am întors am văzut scris pe un ecran uriaş ,, La mulţi ani, Rossy te iubim’’ şi am văzut invitaţii venind spre mine împreună cu mama. Într-adevăr astăzi era ziua mea. Iar eu uitasem complet de asta.
Capitol 15. Singurătate vs. Iertare
Aveam privirea aţinită spre ceasul aflat pe noptieră. Nu făcusem decât să îl privesc în continuu de două ore de când mă trezisem. Eram într-o stare deplorabilă. Niciodată nu cred că mă simţisem atât de singură.
Nu ştiu cum sau ce se întâmplase. Cert era că brusca schimbare a lui Dean mă ţinuse trează toată noaptea. Nu puteam înţelege nici acum ce îl apucase seara trecută. Nici măcar nu ştiam cine este cu adevărat. Încercam să găsesc o scuză cât de cât plauzibilă prin care să pot să îi iert comportamentul. Oare de ce trebuia să mi se întâmple mie asta? Chiar trebuia să sufăr din nou, oare chiar nu suferisem destul?! Era deja mult prea mult, iar faptul că mama mă tarata în felul în care o făcea mă demoralizase complet. Poate greşisem, dar nu trebuia să mă trateze aşa. Am mers spre camera ei, doream să vorbesc cu ea. Am bătut de câteva ori, dar nu am primit nici un răspuns aşa că am intrat, dar nu era nimeni se pare că nici măcar nu dormise acasă.
Am ieşit dezamăgită şi am început să o strig, dar nu mi-a răspuns nimeni. Era clar din cauza lui Dean. Eu nici măcar nu mai existam. Mă durea să constat asta, mă durea să îmi dau seama că de acum cea care îmi dăduse viaţă nu va mai fi lângă mine. Şi cu toate că mai trecusem prin asta când tata îi interzicea să îmi vorbească. Dar acum când un necunoscut ne ,,desparte’’, distrugând orice legătură dintre noi asta nu mai devine aşa de uşor de acceptat. M-am reîntors în cameră unde m-am pregătit rapid de şcoală. Chiar nu îmi păsa cum arătam, mai bine spus nu îmi păsa de nimic.
Nu ştiam ce era de făcut, acum cuvintele nu mai erau deajuns.
Începusem să mă gândesc destul de serios să plec la tata, nu avea nici un rost să stau undeva unde nu sunt dorită. Desigur trebuia să vorbesc cu acesta, şi să îl conving să mă lase să mă mut la el, fără să îl fac să bănuiască ce se întâmplase. Mi-am luat geanta şi telefonul şi am plecat la şcoală. Nu voiam să iau nici autobuzul sau vreo maşină, acum aveam nevoie să fiu singură să mă gândesc. Se părea că era una din acele zile mohorâte de toamnă, atmosfera se potrivea perfect cu starea mea de spirit. Deodată, picăturile mari şi reci de ploaie şi-au făcut apariţia udând pământul ce părea uscat. Deja eram udă, şi totuşi nu am încercat să fac ceva, nici nu am mers mai repede era chiar plăcută senzaţia pe care o simţeam atunci când picăturile îmi alunecau pe faţă. Când am ajuns în sfârşit, când să intru blonda oxigenată mi-a închis uşa în nas. Nu mă deranja că stăteam afară, ci eram furioasă pentru că ştiam că o făcuse intenţionat. După ce am intrat pe hol l-am văzut pe Austin şi gaşca lui de fraieri cum se luau de o fată de-a IX-a se pare că nu se învăţau minte niciodată. Fără să mai aştept am intrat în mijlocul grupului şi am început să îl împing pe brunet care luat prin surprindere nu se opuse. Îl trăgeam în continuare de braţ fără să mă opresc din mers.
- Opreşte-te nebuno, ce crezi că faci? Mă întrebă şi după felul în care mi-o zisese părea destul de nervos.
- Nici gând, credeam că ţi-ai învăţat lecţia, dar se pare că nu, şi zicând asta am deschis uşa de la intrare şi l-am tars afară în ploaie, pentru mine nu era aşa de rău căci eram deja udă, dar pe el părea să îl deranjeze.
.- Ah e rece. Tu ai probleme cu capul, dar lasă că vezi tu o să mi-o plăteşti. Ţipă la mine şi începu să se zbată încercând să scape, nu avea nici o şansă. Planul meu era simplu o să îl ţin afară până când uşile vor fi închise şi nu va mai putea intra în clasă decât la pauză. Şi aşa se întâmplase rămăsesem amândoi afară aşa că i-am dat drumul.
- Eşti dusă, afirmă lăsând câteva înjurături să îi scape printre dinţi. Nu l-am ascultat şi am plecat spre o bancă aflată ceva mai departe de locul unde mă aflasem. Peste câteva secunde Austin veni şi se aşeză lângă mine.
- Ştii că asta nu va rămâne aşa nu? Mă întrebă ridicând din sprâncene.
- Ştiu… ar trebui să profiţi cât mai ai ocazia, am răspuns întorcându-mă cu faţa spre el.
- Ce vrei să spui? Îmi spuse şi mai nedumerit, după care am văzut cum îşi apropie mâna de chipul meu dând la o parte câteva şuviţe de păr. Nu m-am obosit să îi răspund, în fond nu era nimic sigur şi oricum de ce mă mai întreba asta.
Acum ploaia care cadea din ce în ce mai tare reuşea să mă liniştească.Timpul trecea destul de greu mai ales că nici unul dintre noi nu spunea absolut nimic, însă când am auzit soneria m-am ridicat şi am pornit în fugă spre clasă, amintindu-mi că am câteva haine uscate în dulap, haine cu care m-aş putea schimba. Şi după ce m-am îmbracat cu haine uscate am mers să o caut pe blondă. Încă era datoare. Desigur, nu a fost prea greu să dau de ea ţinând cont că era în baie cu celălalt zeu, adică cu Jake se sărutau de zor mult prea ocupaţi să mă vadă dealtfel. Aşa că am luat un pahar de apă de la fata pe care o scăpasem de gaşca lui Austin şi i l-am turnat în cap.
Desiur că a început să strige şi să zbiere cum numai ea putea să o facă. Ţipa ca o isterică adresându-mi o sumedenie de ,, complimente’’.
- Rose, dacă erai geloasă puteai să îmi spui. Nu trebuia să faci asta, să ştii că nu e frumos. Se trezi şi Jake să spună vizibil deranjat de întrerupere.
- Eu geloasă, ai vrea tu. Dragă, gelozia nu are nimic de a face cu asta. Pur şi simplu am vrut să o învăţ, defapt să îi amintesc prietenei tale nu prea inteligente să nu mă mai enerveze. Auzi la el, eu geloasă? am inceput sa bombon, asta mă amuza mult prea mult pentru a mă putea abţine să nu încep să râd. Se pare că blondul îşi dădea prea multă importanţă şi asta doar pentru că petrecusem ceva timp împreună. După mine ar fi putut la fel de bine să se arunce şi de pe un pod că tot nu mi-ar fi păsat. Era prea târziu, şi prea ciudat tot ceea ce se întâmpla. Adică, dacă crezuse măcar că am fi putut fi prieteni se înşelase. Departe de mine gândul acesta. Fusesem deacord să stau cu el doar pentru că Dean şi tatăl lui erau asociaţi. Ştiam prea bine amândoi că nu puteam să fim prieteni, mai ales că de când venisem aici relaţia ,,noastră’’ se afla cu puţin deasupra suportabilităţii. Iar cât despre Austin relaţia noastra era clar, de antipatie totală. Defapt cred că ne era greu să ne vedem şi în poze. O chestiune tipică de origoliu, prostească poate pentru unii, dar foarte importantă pentru noi.
Şi uite aşa trecuse şi ziua de azi fără alte incidente. Ajunsesem din nou acasă, unde eram din nou singură. Iar acest lucru se întâmpla deja de două zile. Începusem să cred, că de la incidentul cu Dean, mama uitase că mai existam şi eu. Într-un mod ciudat, acceptasem toate aste deşi eram din ce în ce mai tristă, iar asta putuseră să observe şi cei din jur. De două zile nu mă mai certasem cu nimeni, nici măcar cu blonda oxigenată care profita de orice ocazie să mă calce pe nervii, iar pe ,,zei’’ nici nu îi mai băgam în seamă. La ore eram total absenta, dovadă stând notele pe care le luam. Nici măcar când am fost chemată de domnul broscoi la el în birou să îi explic ce se întâmplă nu am spus nimic, nu m-am luat la ceartă, nu l-am înjurat. Asta era total atipic mie. Şi chiar dacă avem probleme, nu am spus nimănui nici măcar lui tata care mă sunase să vadă ce mai fac, rugându-mă să îi transmit mamei că nu ştie dacă va veni la nuntă. Şi cu toate că mă străduisem să nu îşi dea seama de starea în care mă aflam, nu putusem să ascund tristeţea din voce, aşa că m-am văzut supusă unui lung interogatoriu şi nevoită să îi expun întreaga situaţie. Desigur, că am minţit şi cu toate că nu mă crezuse îmi acceptase explicaţiile mai mult sau mai puţin plauziblie. Dar, reuşisem totusi să îl fac să creadă că eram defapt îngrijorată de nunta care urma, şi că aşa suntem noi fetele în astfel de momente şi multe alte aberaţii, spuse însă cu un scop nobil. Salvarea feţei lui Dean de la aplicarea unui machiaj permanent. De necrezut sau nu, în ciuda bătăilor pe care le primisem de la tata, acesta nu era în totalitate un ,,monstru’’. Ştiam că în momentele sale de luciditate mă iubea în felul său, chair dacă nu o arătase.
Venise şi minunata zi de joi, iar minunatul cuplu nu îşi făcuse apariţia cu toate că mai erau doar câteva zile până la marele eveniment.
- Poate au pleact în luna de miere, spuse Melinda în încercarea de a mă binedispune.
- Nu mă ajuţi deloc, să ştii. I-am răspuns la rândul meu după care am încercat să schiţez un zâmbet, doar că nu prea îmi ieşise. Iar zâmbetul meu se transformase într-o ,,schimonosire’’ a feţei mele. Totuşi această schimonosire reuşise să le facă pe colegele mele să râdă copios pe seama mea. Mă bucuram totuşi că mai puteam face pe cineva să râdă, dacă eu nu puteam.
- Nu răspunde? Continuă Vanessa să întrebe văzând cum arunc telefonul pe bancă.
- Vezi să nu. A intrat iar căsuţa şi cred că le-am lăsta deja o sută de mesaje. Oare de ce îmi mai bat capul cu asta. Chiar aşa, oare de ce o mai făceam. Adică nu ar fi trebuit ca ei să fie cei îngrijoraţi?! Zilele astea trecusem prin o mie de stări de la tristeţe, la îngrijorare, la nervozitate şi în cele din urmă la disperare. Eram disperată că nu ştiam nimic de mama, eram disperată că nu ştiam de ce era supărata pe mine. Adică, nu cred că întâmplare cu Dean ar fi fost un motiv atât de bun, încât să uite de tot de mine.
Se pare că le plăcea să mă ţină în tensiune. Iar când m-am trezit sâmbăta dimineaţa în casă cu o grămadă de necunoscuţi, deja asa a fost prea de tot. Şi am răbufnit începând să ţip ca o isterică la toţi acei oameni care după câte îmi spuseseră erau aici să mă ajute. La ce nu ştiam încă, pentru că nu le oferisem ocazia să îmi explice. Timp de câteva minute nu am făcut de cât să strig şi să arunc cu fiecare lucru care îmi cădea în mână. Poate că eram nebună, sau poate că doar exgerasem. Ceea ce era cert în aceste momente era că toţi acei necunoscuţi mă priveau şocaţi. Şi atunci mi-a picat fisa paote că erau aici să mă ajute să mă prgătesc pentru nuntă. Căci în seara asta era marele eveniment. Da asta trebuia să fie. Şi într-adevăr aşa era. Sarcina lor era să se ocupe de aranjarea mea, deşi puteam face asta şi singură. Ştiam că mama nu prea avea încredere în gustul meu în materie de haine, mai ales că pentru aceast eveniment sofisticat trebuia să mă îmbrac precum acele sclifosite din înalta societate. Chiar detestam asta. Iar în momentul în care am fost aproape ,,forţată’’ să probez o grămadă de rochii am început din nou să protestez. Pur şi simplu nu era stilul meu, nu mă mai îmbrăcasem cu o rochie din clasa a cincea, şi acum trebuia să probez atâtea rochii care erau prea pompoase, prea exagerate, prea mult pentru mine. Ajunsesem la ultima rochie şi eram hotărâtă că dacă nici aceasta nu îmi va plăcea mă voi duce îmbrăcată după bunul meu plac şi gata. Daor că această ultimă ţinută reuşise să mă mulţumească. Era o rochie roşie şi lungă despicată destul de mult pe piciorul drept. La ea veneau asortate o pereche de pantofi roşii de catifea mult mai înalţi, faţă de ceea ce purtam de obicei. Şi cu toate că mi-ar fi plăcut să spun că nu îmi place, aş fi minţit. Părul roşcat îl aveam strâns într-un coc în timp ce două şuviţe îmi alunecau pe chip. Dar chiar şi aşa, dacă aşa credeau ei că mă vor face să uit felul în care m-au tratat se înşelau.
Era ora şaisprezece şi jumătate, iar dacă îmi aduceam bine aminte slujba religioasă avea loc la ora optusprezece. Se pare că trebuia să plecăm. Pe tot parcursul drumului nu am făcut decât să mă gândesc la ce se întâmplase. Îmi era greu să îi iert, dar nu puteam să le stric acest moment de fericire. Aşa că am hotărât să îi iert, dar să nu uit. Nici chiar eu, nu puteam să încerc să mă mint singură sperând că totul va fi ca înainte. Astea erau doar iluzii. Am ajuns în acelaşi loc în care mă dusese şi Alex, dar era pustiu. Îl amenajaseră pentru acest eveniment şi se vedea că munciseră mult la asta, dar la ce bun dacă nu era nimeni. Aiurea. Se pare că eram primă şi se pară că voiau să îşi bată joc până la capăt.
Deodată am auzit cum cineva strigă la unison ,, Surpriză’’ iar când m-am întors am văzut scris pe un ecran uriaş ,, La mulţi ani, Rossy te iubim’’ şi am văzut invitaţii venind spre mine împreună cu mama. Într-adevăr astăzi era ziua mea. Iar eu uitasem complet de asta.