Bleeding love

[σχуgєη]

I`m here, cu un nou capitol si noi...atât. XD Ne bucurăm tare mult pentru comentarii şi vă mulţumim mult că aţi trecut pe aici. Sperăm să vă placă şi să citiţi în continuare. ^^

II. SECRETE ÃŽNTR-O CUTIE

O nouă zi, un nou început răsare. O rază jucăuşă pătrunde în camera rozaliei, mângâindu-i, cu degetele subţiri, chipul angelic. Pe perna albă, firicele roz îşi făceau apariţia. Părul răvăşit al fetei împânzea aşternutul. Afară, locuitorii îşi începeau munca. Fiecare avea treaba lui, privind uneori cu dispreţ spre grandiosul castel. Totul începea încă de la primele ore şi asta doar pentru că împăratul le ordonase. Da, ascultau de persoana care oricum nu era niciodată mulţumită, orice făceau muncitorii lui.

În încăperea puternic luminată de marele astru, Sakura îşi deschidea încet-încet ochii. Îşi duse leneşă mâna stângă la cap, masându-şi uşor tâmplele. Privi in jurul ei pierdută. Peste câteva secunde, în colţul gurii apărându-i un zâmbet. Se ridică brusc în şezut, suspinând. Doar gândul la faptul că îşi va servi micul dejun, ca deobicei, alături de mica ei familie, o îngrozea. Merse la dulap, alegându-şi de acolo o rochie de un albastru pal. Era fără mâneci, permitându-i un mic contact cu aerul rece. Odată îmbrăcată, se privi în oglindă, plictisită. Îi venea de minune! Ridică piaptănul de pe marginea dulăpiorului care era aşezat în dreapta oglinzii. Îşi luă pantofii albi şi deschise uşa, îndreptându-se către salon. Sunetul strident al paşilor ei îi atenţionase pe slujitori ce lăsară toate lucrurile ce le făceau şi se aliniară în stânga fetei, urându-i “bună dimineaţa”. Rozalia zâmbi fals, gândindu-se încă la faptul că iar va trebui să-l întâlnească pe tatăl său. Coborâră toate scările cu o graţie uimitoare, menţinându-şi poziţia dreaptă şi, când ajunse pe ultima treaptă privi curioasă spre masa din salon. Spre fericirea ei, acolo nu stătea decât sora ei mai mică ce se juca cu tacâmurile. Fata îşi ridică privirea din farfurie şi şi-o îndreptă spre Sakura, zâmbind prieteneşte.

-Bună dimineaţa, surioară!

-Să fie, răspunde rozalia, aşezându-se pe un scaun şi privind-o pe sora ei. Nu te-am văzut ieri. Pe unde ţi-ai petrecut ziua, dragă?

Fata îşi plecă capul, căutându-şi tatăl cu privirea. Tocmai atunci când avea nevoie de el, nu apărea! Strânse faţa de masă albă în pumnul ei mic, aşteptând încă câteva minute, după care se ridică nervoasă. Analiză lumea din jurul ei cu mare atenţie, dar pe el tot nu-l zărea. Întrebă unde este, dar nimeni nu putea să-i răspundă... împăratul era de negăsit.

-Cum adică nu ştiti unde este?! se răţoi tânăra.

Sakura îşi rugă sora să ocupe loc şi, chiar atunci, uşile salonului principal se deschiseră.
În prag apăru tatăl celor două fete. Bărbatul avea o privire rece, ucigătoare, în consecinţă nici una dintre ele nu au îndrăznit să-i adreseze nicio întrebare. Mica familie s-a aşezat, începând să guste din fiecare sortiment ce era aşezat în faţa lor.

Kikio fu prima care se ridică şi merse grăbită spre holul cel mare. Adierea blândă a vântului îşi trecea delicat degetele lungi prin părul brunet al fetei. Ochii căprui cercetau curioşi zona. Nu era nimeni. Îşi duse o mână la frunte, ştergând un firicel de sudoare. Se îndreptă grăbită spre baie, simţind nevoia de a-şi limpezi chipul cu o cantitate considerabilă de apă rece. O măcina un sentiment ciudat, care o deranja. Poate că ar fi fost mai bine să rămână în castel ieri, poate nu ar mai fi avut acel sentiment. Însă ştia sigur că un păhărel de alcool nu putea să-i provoace astfel de sentimente. Ar fi înteles dacă ar fi vomitat sau ar fi durut-o capul, dar nu avea simptome. Cufundată în gândurile sale, ajunse mai repede în faţa încăperii. Se uită în stânga şi în dreapta, asigurându-se că nu este nimeni pe coridor. Deschise uşa mare, închizând-o repede în urma ei. Se duse direct la chiuvetă, unde pornise apa. Îşi strecură palmele sub jetul incolor, aplecându-se şi udându-şi grăbită chipul.

Suspină adânc şi se privi în oglindă. Picăturile de apă alunecau rapid pe gât, ajungând să ude decolteul rochiei. Fata zâmbi şters. Acelaşi drum l-a parcurs şi buzele acelui băiat de ieri, individul brunet cu zâmbet seducător şi privire cuceritoare. Kikio îşi aminti momentul în care îl întâlni pe tânăr. Stătea la o masă savurându-şi vinul, aşteptând, parcă, să pună ochii pe o nouă pradă. Fata se îndreptă spre el. Era îmbrăcată în straie ţărăneşti, numai aşa putând intra la acea mică petrecere. Rochia-i modestă şi cocul simplu, doar cu câteva şuviţe rebele invandându-i chipul, o făceau să pară mai frumoasă decât era înainte. Zâmbi cu subînţeles când privirea bărbatului căzu asupra ei.

Mai târziu, cei doi trăiau punctul culminant al acelei zile. Hainele erau aruncate pe undeva pe podeaua din lemn, iar săruturile deloc timide aveau grijă ca aceste momente să fie de neuitat. Şi acum simţea fiorii aceia îngrozitori de plăcuţi cauzaţi de atingerile tânărului.

Îşi înlătură acele imagini atât de plăcute şi ieşi din baie, indreptându-se spre camera ei.

La masă, în timp ce Sakura mânca liniştită, tatăl fetei o privea cu dispreţ. Fata i-a reproşat iar că e un tiran şi, deşi slujitorii credeau că bătrânul s-a obişnuit cu acest lucru, acesta era destul de supărat încât să spargă paharul pe jumătate gol de vin. Substanţa roşie se împrăştie rapid pe podea. Fata privi calmă pata, apoi zâmbi către tatăl său şi îşi continuă masa.

-Copilă! Sunt tatăl tău, eu ţi-am dat viaţă! Respectă-mă, strigă acesta, ridicându-se de pe scaun şi sprijinindu-se de masă.

Slujitorii s-au aliniat cu toţii, gata de o izbucnire din partea fetei, fapt ce ar putea aduce la un mare dezechilibru atât în castel, cât şi în imperiu. Bătrânul tremura de nervi, privirea fiindu-i aţintită spre tânăra ce încă mânca dintr-unul din felurile de mâncare.

-Ştii, tată...spuse fata, neluându-şi privirea din farfurie. De multe ori m-am întrebat cum de conduce unul ca tine acest imperiu. Îţi pierzi prea repede calmul, iar acest lucru ar putea fi fatal. Vezi tu, cu cât te zbaţi mai mult, cu atât te scufunzi mai repede. Deşi, dacă o să continui aşa, ai putea face o criză de nervi şi, dacă am avea şi puţin noroc, ai muri, continuă, cu un zâmbet inocent pe chip.

-Pleacă! Acum! În momentul ăsta te duci în camera ta, impertinento!

Fata îl privi serioasă, dar fără să dea vreun semn că o să-i asculte comanda. Cei doi duceau o luptă a privirilor, parcă aşteptând ca cineva să cedeze.

Trecură doar câteva minute, iar tânăra se ridică, râzând. Îşi mai privi încă o dată tatăl cu dispreţ, după care zâmbi părăsind încăperea. Îi veni o idee. Vroia să afle adevărul şi să îl împărtăşească tuturor. Se săturase să trăiască în miciună, înconjurată de răutate. Grăbi pasul, sperând să nu dea de nimeni. Ştia unde va găsi răspunsurile pe care le căuta, era singurul în care ar putea fi. Zâmbea fals. Nu îi plăcea să inspire lumii că totul e bine, când defapt nu era, dar nu avea de ales. Era speriată. După atâţia ani petrecuţi în acel castel, se hotărâse să încalce regulile. Dupa atâţia ani, urma să vadă cu ochii ei, ce ascunde acea cameră. Uşa mare de lemn se deschise cu un scârţâit asurzitor. Sakura rămase nemişcată. Spera să nu fi auzit nimeni, să nu-şi fi dat nimeni seama că ea defapt, intrase în biroul tatălui său. Închise uşa. Păşi finuţ pe covorul vişiniu, cercetând împrejurimile. Simţea că învinse, intrase. Însă nu câştigase încă războiul, doar prima luptă. Ochii verzi se plimbau agale pe mobilierul sofisticat. Privirea îi căzu asupra rafturilor pline cu dosare. Vroia să înainteze, însă atunci zări ce căutase: biroul. Se năpusti asupra lui ca un vânător ce-şi ochise prada. Deschise uşor primul sertar cu mâinile tremurânde. Inspirase adânc, încercând să-şi stăpânească emoţiile. Căută, dar nu găsise decât hârtii goale şi cerneală. Îl închise. Trecu la următorul sertar care, din nou, nu conţinea nimic din ceea ce-şi dori ea să găsească. Speranţa începu să-i piară când ajunse la ultimul loc în care se putea ascunde. Un dulap micuţ. Se aplecă şi îl văzu. Era acolo. Îngălbenită de trecerea timpului, dar intactă. Era scrisoarea de la mama sa. O luase, aranjând totul aşa cum a fost înainte. Când dori să închidă primul sertar, se auzi un scârţâit îngrozitor produs de uşă. Fata început să tremure încercând să se gândească la un loc de refugiu, însă nu reuşi să găsească nimic, era prea speriată.