Punem pariu [16-18+]

[Psike]

Cap. 15

-Neata, iubire!
Am deschis ochii, dandu-ma jos din pat si incercand sa-mi amintesc unde sunt si cum ajunsesem acolo. Fragmente imi apareau in cap si cred ca-l adusesem pe Vlad acasa si nu mai reusisem sa plec. Simteam furnicaturi in umarul stang si ma durea incheietura; ma durea capul si o stare de greata imi lasa un gust amar in gura.
Mi-am ridicat privirea si l-am vazut asezat pe un scaun, in fata bibliotecii, doar cu niste blugi pe el. Avea parul ciufulit si ochii rosii, ori bause prea mult ori nu reusise sa doarma, desi cred ca fusesem o perna moale.
-Neata! am mormait si eu, inabusindu-mi un cascat.
-Vrei o cafea? ma intreba el, dand sa se ridice.
-Nu, nu vreau nimic! Mergem si noi la scoala? am intrebat privindu-l somnoros.
Nu stiu de ce ziceam noi, dar ma simteam apropiat de el in acele momente. Poate era din cauza ca nu-mi revenisem inca sau chiar il placeam? Aiurea. Mi-am aranjat cat de cat parul in oglinda sifonerului si el si-a luat alte haine.
Am plecat de la el si am dat apoi pe la mine ca sa ma schimb si sa-mi iau ceva caiete. M-a asteptat in jur de jumatate de ora si cand am coborat mi-a zis ca-i place camasa; era una alba dintr-un material mat, cu mici picatele tot albe.
Ma gandeam cum sa scap de durerea de cap si daca bunica ma sunase, nici macar nu stiam pe unde imi lasasem telefonul, dar nu mare mi-a fost mirarea sa-l vad pe el cautandu-mi in agenda, chiar sub ochii mei. Am tusit incercand sa-i atrag atentia si mi l-a inapoiat; se pare ca mi-l luase doar ca sa memoreze numarul sau. Nu aveam nici un apel si asta era bine, insemna ca bunicul e sanatos.
Soarele stralucea puternic si strangeam pleoapele, de mic aveam probleme cu ochii si imi dadeau lacrimile. Ajunsesem aproape de scoala si am vrut sa ma dau mai departe de el si asa avea sa fie cam ciudat sa fim vazut amandoi, darminte apropiati, dar nu m-a lasat.
-Ti-am zis ca esti al meu! a spus el privindu-ma si am inghitit in sec.
L-am urmat mergand aproape de el si mainile noastre mai se atingeau; nu puteam sa nu observ privirile confuze sau socate ale celorlalti si recunosc ca ma bucura acest lucru. Desi nu stiam ce pret aveam sa platesc, acum nu conta. Se sunase deja asa ca am mers direct in clasa.
Proful inca nu venise si se pare ca aveam mate, lucrare si eu nu stiam nimic. Nu ca in general as stii ceva doar ca acum chiar mintea mi-era goala si nici macar nu-mi amintesc ce facusem ultima data. M-am asezat in banca cu Vlad langa mine, toti se temeau sa ma priveasca, oare pentru ca eram cu el sau din cauza lui?
Sosise si domnul nostru profesor si ne-a impartit subiectele; ma uitam la ele din ce in ce mai confuz si parca erau in chineza. Mi-am ridicat privirea si fiecare se chinuia sa faca ceva, langa mine Vlad privea foaia cu o spranceana ridicata si parca astepta ca ea sa-i sopteasca raspunsurile. M-a privit si a observat ca nu stiu nici eu.
-Domn’ profesor, pot sa iau o foaie ca ciorna?
-Sigur Vladimir, ia-ti da nu te uita si la raspunsuri! zise proful rezemandu-se de calorifer.
Incepu sa mazgaleasca ceva ce avea sa insemne un exercitiu, dar nu avea nici o logica, erau litere si cifre. Stai putin! Literele alea inseamna ceva! am gandit eu uitandu-ma mai bine la ele. 3xAm. 45y.formulele. 2xz.in. =0=>buzunar. Folosind formula∞geaca. Foarte inteligent!
Popescu trecea pe langa banca noastra si se uita stramb la acea formula, dar n-a zis nimic, nu stiu cine si-ar fi dat seama ce e. M-am lasat pe spate, rezemat de scaun si pretextand ca iau un servetel am luat si biletul cu formule, bagandu-l pe maneca.
M-am tras mai aproape de banca si am inceput sa rezolv exercitiile, stand uneori sa ma gandesc mai mult, taind, rezolvandu-le pe sarite si tinand putin foaia spre jumatatea bancii ca sa scrie si el. Nu le-am rezolvat chiar pe toate, ar fi batut totusi la ochi. Dupa ce-am terminat am pus hartiuta in buzunar si cand s-a sunat am dat lucrarile.
-Imi place cum actionezi! zise el venind la banca. Nimeni n-ar crede ca un ingeras copiaza !
-Dragut mod de a discuta! Imi place! am spus, zambind si eu.
-Vii la o tigara?
Am stat sa ma gandesc si privind in jur, vazand fiarele gata sa sara pe mine am acceptat. Stiam ca asa provoc mai mult, dar care era problema, eram prieteni, parca scria undeva ca n-am voie sa stau cu el. Am iesit, traversand holul si iesind in curte; acel colt betonat mi-era asa de cunoscut si amintirile reveneau usor.
-Inca ma mai doare! am spus eu.
-Trece! spuse el, aprinzandu-si o tigara.
M-am rezemat de perete si vantul incepuse sa bata usor, frunzele uscate se miscau pe cimentul negricios si mai venisera cativa sa fumeze, dar el le-a facut semn sa nu ramana. Se pare ca-i placea sa stea mai mult singur, desi eu il crezusem popular si inconjurat de tot felul de prieteni. Dar cred ca toti se purtau frumos cu el de teama si nu din prietenie sau admiratie.
-Plecam dupa ce se suna !
-De ce? am spus eu mirat. Avem religie, e usor ! In plus eu vreau sa mai stam, te rog ! am continuat intorcandu-ma catre el.
-Bine, dar dupa mergem !
-Nu, eu nu plec dupa doua ore! am zis hotarat.
Ma privea serios expirand fumul si m-asteptam sa zica ceva, dar nu. Statea acolo uitandu-se la mine ca la un obiect si poate se astepta sa-i fac vreo criza ceva, sa ma enervez, sa il bat, dar n-am facut nimic. Am oftat si am dat sa plec, dar mi-a sunat telefonul.