26-06-2011, 09:34 PM
Hello, hello. Am venit cu un nou oneshot nu ştiu dacă o să vă placă eu sper că da. Oricum lectură plăcută. Enjoy.
,, Lucrurile bune sunt peste tot trebuie doar să ştii unde le cauţi’’ a spus odată un om înţelept, dar acel om înţelept nu m-a cunoscut pe mine. Niciodată nu m-am priceput să găsesc ceva bun, cu toate că am încercat. Reuşisem să termin cu bine liceul, apoi am făcut şi o facultate, însă asta nu m-a mulţumit. Astfel că după terminarea acesteia m-am măritat cu un german pe care îl cunoscusem la petrecerea de absolvire. Totul a fost bine şi frumos, nu pot spune că eram cei mai fericiţi, dar ne era bine şi în acel moment credeam că asta era cel mai important. Apoi după câteva luni a venit bomba el se despărţea de mine spunându-mi că de fapt nu mă iubise niciodată. La început am asimilat cu greu această veste, apoi mi-am dat seama că nu era aşa mare tragedie, mai ales că nici eu nu pusesem prea mult sentiment şi suflet în acea relaţie. Poate la început a fost plăcere, apoi totul a devenit prea monoton pentru gustul meu şi în cele din urmă s-a ajuns la divorţ. ,, Să îţi fie de bine’’ i-am spus imediat după ce am semnat actele şi am plecat mai departe. Nu eram genul de persoană care să regrete ceva din ceea ce făcusem, spusesem chiar dacă deciziile mele nu fuseseră întotdeauna cele mai bune şi nu fuseseră puţine dăţile în care nu luasem decizia corectă, ei şi ce pentru regretele erau amintirile trecutului care distrugeau prezentul, bine că nu aveam aşa ceva. Desigur, vestea divorţului ia şocat pe părinţii mei care nu erau prea mândri de ceea ce făcusem până în prezent. Niciodată nu le-am oferit nici o mulţumire avusesem câteva aventuri prin liceu, apoi a urmat un scandal cu un bărbat bogat şi foarte cunoscut care din cauza s-a despărţit de soţia lui, eu nu eram de vină nu i-am spus să se despartă de ea până la urmă eu am tratat totul ca pe o aventură, nimic mai mult. Iar dacă el a crezut că va fi mai mult de atât în nici un caz nu e problema mea şi apoi a urmat faza cu germanu’. După cum spuneau chiar ei îi făcusem de ruşine, nu aşa mă crescuseră şi în nici un caz nu aşa mă educaseră şi au ţinuto într-o morală continuă după care m-au renegat, deşi după cum îmi spuseseră ,, Te iubim enorm, dar înţelege avem şi noi o reputaţie de păstrat iar tu nu ne prea ajuţi’’ , sincer era mult prea multă dramă pentru mine, iar aceste scene ieftine nu m-au impresionat chiar deloc. Şi gândindu-mă mai bine mi-am dat seama că mi-au făcut o favoare chiar dacă nu şi-au dat seama. În sfârşit eram liberă, puteam face ceea ce voiam fără să mai dau socoteală nimănui, de fapt nici până acum nu mă puteam plânge că nu fusesem liberă, căci făcusem cam tot ce mă tunase capul, doar că acum nu mai aveam absolut nici o remuşcare sau presiune.
Şi uite aşa după două săptămâni de la minunatul meu divorţ am decis să plec cât mai departe de acest oraş, de tot ceea ce are legătură cu trecutul pe care voiam să îl las neapărat în urmă, nu voiam să schimb ceva la felul în care eram, ci doar să uit de trecut.
Nu aveam o anume destinaţie în minte ,, Nu urma un drum care a fost străbătut de alţii, mergi acolo unde te duc paşii’’ mi-a spus cineva şi aşa am făcut. Am mers unde m-au purtat paşii, fără să am vreo destinaţie sau vreun plan. Pur şi simplu m-am lăsat purtată de instinct şi am ajuns într-un mic orăşel ce părea a fi locul perfect pentru mine. Mi-am cumpărat o casă, mai bine spus un fel de vilă ce era destul de veche avea patru sute şi ceva de ani. Poate că nu era ceva pentru mine, fiind obişnuită cu luxul, dar în mod surprinzător îmi plăcea să lucrez la renovarea ei, desigur că nu o făceam singură eram ajutată, dar simţeam pentru prima dată că acest loc îi aparţineam. Şi cu toate că nu ştiam eu prea multe am început să pun osul la treabă după cum spuneau locuitorii din zonă şi să învăţ, căci nevoia te învaţă să faci orice fie că vrei sau nu. Trecuseră câteva luni de când mă ,,rupsesem’’ practic de trecutul meu tumultuos şi venisem aici. Reuşisem să termin de renovat casa, eram fericită aici, dar parcă lipsea ceva ştiam asta. Iar răspunsul a venit ceva mai târziu, când deja mă săturasem să îl tot caut. Ceea ce îmi lipsea era ,,el’’. Nu îi voi da numele acestui el, căci prefer să rămână un necunoscut pentru că ceea ce a părut începe frumos s-a sfârşit într-un fel dureros. L-am cunoscut dintr-o pură întâmplare, pe care nu ştiu dacă să o numesc fericită sau nefericită, însă atunci mi s-a părut că era fericită. L-am întâlnit când mă întorceam acasă din oraşul învecinat şi maşina mi s-a stricat fix în mijlocul unu câmp unde nu era nici ţipenie de om, iar cum eu nu eram mare mecanic nu prea ştiam cum să rezolv acea problemă aşa cu nu am făcut decât să aştept. Atunci a apărut el care văzându-mă s-a oferit să mă ajute. Ce mai conta dacă se pricepea sau nu, asta era mai puţin important ceea ce conta atunci era că mă îndrăgostisem de el. După ce mi-a reparat maşina l-am invitat la o cafea în semn de mulţumire, dar s-a ajuns mai departe de atât şi dintr-o vorbă în alta am ajuns să petrecem noaptea împreună. O noapte ce se părea că nu aveam să o uit niciodată, sau cel puţin pe asta mizam atunci.
Desigur că după aceea a trebuit să plece, însă stabilisem că ne vom vedea imediat cum timpul ne va permite. Am crezut asta, şi am încercat să ne mai întâlnim, dar de fiecare dată apărea altceva ce ne strica planurile. Trecuseră câteva luni de când nu ne văzusem, ci doar vorbisem. Nu mai puteam suporta dorul ce mă cuprindea cu fiecare secundă ce trecea aşa că am hotărât să îi fac o surpriză şi să merg să îl văd, cu toate că nu îmi dăduse nici măcar o adresă sau ceva. Tot ce ştiam era numele şi oraşul, dar tot nu voiam să mă dau bătută. Astfel după câteva ore de condus am ajuns în locul unde stătea iubitul meu şi am pornit în căutarea lui, iar după ce am întrebat mai mulţi oameni am reuşit să aflu în cele din urmă că se afla la biserica din centrul oraşului. ,,La biserică?’’ ţin minte că m-am întrebat atunci, dar oricât de ciudat mi s-a părut am mers într-acolo. Am ajuns şi am început să îl caut, dar fără speranţă şi atunci am intrat în biserică unde se părea că avea loc o nuntă, la început nu ştiam cine sunt cei care se căsătoreau, dar auzind numele lui am înţeles ce se întâmpla de fapt. L-am privit în ochii strigându-i numele după care am luato la fugă. Nu îmi venea să cred că se întâmpla asta. ,,El’’ nu a venit după mine, nu a încercat să mă oprească, nu a încercat nici măcar să îmi explice ce se întâmpla, doar m-am lăsat să plec. Nici măcar nu ştiu cum reuşisem să ajung acasă mai ales că nu am făcut altceva decât să plâng, dar stând în camera în care petrecusem acea minunată noapte am înţeles că atunci pentru prima dată în viaţa mea m-am simţit împlinită. Şi am înţeles că nu mi-am pierdut inocenţa cu ani în urmă, nici măcar cu el. Inocenţa era aici cu mine, am înţeles că încă mai era ascuns undeva adânc de tot un suflet de copil. A doua zi am primit un bilet de la ,,el’’ prin care îmi explica ce se întâmplase şi cum de ajunsesem în aceea situaţie, era greu, dar am reuşit să accept. Şi ciudat pentru prima dată am reuşit să fiu sinceră cu mine însămi era atât de frumos încât îmi venea să plâng.
Am trecut peste toate în cele din urmă şi am reuşit să găsesc pe cineva care să mă accepte aşa cum sunt fără să îmi reproşeze nimic. În sfârşit puteam fi fericită, în sfârşit reuşisem să îl uit pe ,,el’’ şi să mă gândesc la cel care îmi era acum aproape.
Regăsire
,, Lucrurile bune sunt peste tot trebuie doar să ştii unde le cauţi’’ a spus odată un om înţelept, dar acel om înţelept nu m-a cunoscut pe mine. Niciodată nu m-am priceput să găsesc ceva bun, cu toate că am încercat. Reuşisem să termin cu bine liceul, apoi am făcut şi o facultate, însă asta nu m-a mulţumit. Astfel că după terminarea acesteia m-am măritat cu un german pe care îl cunoscusem la petrecerea de absolvire. Totul a fost bine şi frumos, nu pot spune că eram cei mai fericiţi, dar ne era bine şi în acel moment credeam că asta era cel mai important. Apoi după câteva luni a venit bomba el se despărţea de mine spunându-mi că de fapt nu mă iubise niciodată. La început am asimilat cu greu această veste, apoi mi-am dat seama că nu era aşa mare tragedie, mai ales că nici eu nu pusesem prea mult sentiment şi suflet în acea relaţie. Poate la început a fost plăcere, apoi totul a devenit prea monoton pentru gustul meu şi în cele din urmă s-a ajuns la divorţ. ,, Să îţi fie de bine’’ i-am spus imediat după ce am semnat actele şi am plecat mai departe. Nu eram genul de persoană care să regrete ceva din ceea ce făcusem, spusesem chiar dacă deciziile mele nu fuseseră întotdeauna cele mai bune şi nu fuseseră puţine dăţile în care nu luasem decizia corectă, ei şi ce pentru regretele erau amintirile trecutului care distrugeau prezentul, bine că nu aveam aşa ceva. Desigur, vestea divorţului ia şocat pe părinţii mei care nu erau prea mândri de ceea ce făcusem până în prezent. Niciodată nu le-am oferit nici o mulţumire avusesem câteva aventuri prin liceu, apoi a urmat un scandal cu un bărbat bogat şi foarte cunoscut care din cauza s-a despărţit de soţia lui, eu nu eram de vină nu i-am spus să se despartă de ea până la urmă eu am tratat totul ca pe o aventură, nimic mai mult. Iar dacă el a crezut că va fi mai mult de atât în nici un caz nu e problema mea şi apoi a urmat faza cu germanu’. După cum spuneau chiar ei îi făcusem de ruşine, nu aşa mă crescuseră şi în nici un caz nu aşa mă educaseră şi au ţinuto într-o morală continuă după care m-au renegat, deşi după cum îmi spuseseră ,, Te iubim enorm, dar înţelege avem şi noi o reputaţie de păstrat iar tu nu ne prea ajuţi’’ , sincer era mult prea multă dramă pentru mine, iar aceste scene ieftine nu m-au impresionat chiar deloc. Şi gândindu-mă mai bine mi-am dat seama că mi-au făcut o favoare chiar dacă nu şi-au dat seama. În sfârşit eram liberă, puteam face ceea ce voiam fără să mai dau socoteală nimănui, de fapt nici până acum nu mă puteam plânge că nu fusesem liberă, căci făcusem cam tot ce mă tunase capul, doar că acum nu mai aveam absolut nici o remuşcare sau presiune.
Şi uite aşa după două săptămâni de la minunatul meu divorţ am decis să plec cât mai departe de acest oraş, de tot ceea ce are legătură cu trecutul pe care voiam să îl las neapărat în urmă, nu voiam să schimb ceva la felul în care eram, ci doar să uit de trecut.
Nu aveam o anume destinaţie în minte ,, Nu urma un drum care a fost străbătut de alţii, mergi acolo unde te duc paşii’’ mi-a spus cineva şi aşa am făcut. Am mers unde m-au purtat paşii, fără să am vreo destinaţie sau vreun plan. Pur şi simplu m-am lăsat purtată de instinct şi am ajuns într-un mic orăşel ce părea a fi locul perfect pentru mine. Mi-am cumpărat o casă, mai bine spus un fel de vilă ce era destul de veche avea patru sute şi ceva de ani. Poate că nu era ceva pentru mine, fiind obişnuită cu luxul, dar în mod surprinzător îmi plăcea să lucrez la renovarea ei, desigur că nu o făceam singură eram ajutată, dar simţeam pentru prima dată că acest loc îi aparţineam. Şi cu toate că nu ştiam eu prea multe am început să pun osul la treabă după cum spuneau locuitorii din zonă şi să învăţ, căci nevoia te învaţă să faci orice fie că vrei sau nu. Trecuseră câteva luni de când mă ,,rupsesem’’ practic de trecutul meu tumultuos şi venisem aici. Reuşisem să termin de renovat casa, eram fericită aici, dar parcă lipsea ceva ştiam asta. Iar răspunsul a venit ceva mai târziu, când deja mă săturasem să îl tot caut. Ceea ce îmi lipsea era ,,el’’. Nu îi voi da numele acestui el, căci prefer să rămână un necunoscut pentru că ceea ce a părut începe frumos s-a sfârşit într-un fel dureros. L-am cunoscut dintr-o pură întâmplare, pe care nu ştiu dacă să o numesc fericită sau nefericită, însă atunci mi s-a părut că era fericită. L-am întâlnit când mă întorceam acasă din oraşul învecinat şi maşina mi s-a stricat fix în mijlocul unu câmp unde nu era nici ţipenie de om, iar cum eu nu eram mare mecanic nu prea ştiam cum să rezolv acea problemă aşa cu nu am făcut decât să aştept. Atunci a apărut el care văzându-mă s-a oferit să mă ajute. Ce mai conta dacă se pricepea sau nu, asta era mai puţin important ceea ce conta atunci era că mă îndrăgostisem de el. După ce mi-a reparat maşina l-am invitat la o cafea în semn de mulţumire, dar s-a ajuns mai departe de atât şi dintr-o vorbă în alta am ajuns să petrecem noaptea împreună. O noapte ce se părea că nu aveam să o uit niciodată, sau cel puţin pe asta mizam atunci.
Desigur că după aceea a trebuit să plece, însă stabilisem că ne vom vedea imediat cum timpul ne va permite. Am crezut asta, şi am încercat să ne mai întâlnim, dar de fiecare dată apărea altceva ce ne strica planurile. Trecuseră câteva luni de când nu ne văzusem, ci doar vorbisem. Nu mai puteam suporta dorul ce mă cuprindea cu fiecare secundă ce trecea aşa că am hotărât să îi fac o surpriză şi să merg să îl văd, cu toate că nu îmi dăduse nici măcar o adresă sau ceva. Tot ce ştiam era numele şi oraşul, dar tot nu voiam să mă dau bătută. Astfel după câteva ore de condus am ajuns în locul unde stătea iubitul meu şi am pornit în căutarea lui, iar după ce am întrebat mai mulţi oameni am reuşit să aflu în cele din urmă că se afla la biserica din centrul oraşului. ,,La biserică?’’ ţin minte că m-am întrebat atunci, dar oricât de ciudat mi s-a părut am mers într-acolo. Am ajuns şi am început să îl caut, dar fără speranţă şi atunci am intrat în biserică unde se părea că avea loc o nuntă, la început nu ştiam cine sunt cei care se căsătoreau, dar auzind numele lui am înţeles ce se întâmpla de fapt. L-am privit în ochii strigându-i numele după care am luato la fugă. Nu îmi venea să cred că se întâmpla asta. ,,El’’ nu a venit după mine, nu a încercat să mă oprească, nu a încercat nici măcar să îmi explice ce se întâmpla, doar m-am lăsat să plec. Nici măcar nu ştiu cum reuşisem să ajung acasă mai ales că nu am făcut altceva decât să plâng, dar stând în camera în care petrecusem acea minunată noapte am înţeles că atunci pentru prima dată în viaţa mea m-am simţit împlinită. Şi am înţeles că nu mi-am pierdut inocenţa cu ani în urmă, nici măcar cu el. Inocenţa era aici cu mine, am înţeles că încă mai era ascuns undeva adânc de tot un suflet de copil. A doua zi am primit un bilet de la ,,el’’ prin care îmi explica ce se întâmplase şi cum de ajunsesem în aceea situaţie, era greu, dar am reuşit să accept. Şi ciudat pentru prima dată am reuşit să fiu sinceră cu mine însămi era atât de frumos încât îmi venea să plâng.
Am trecut peste toate în cele din urmă şi am reuşit să găsesc pe cineva care să mă accepte aşa cum sunt fără să îmi reproşeze nimic. În sfârşit puteam fi fericită, în sfârşit reuşisem să îl uit pe ,,el’’ şi să mă gândesc la cel care îmi era acum aproape.
Recunosc că am greşit atunci, dar din acea greşeală am avut de învăţat. Din aceea greşeală m-am regăsit pe mine, căci mă pierdusem undeva demult printre plăceri şi nepăsare.