Problemele adolescentei

[Tweety]

Dupa o absenta indelungata, am adus continuarea. Multumesc mult pentru comentarii >:D< Sper ca acest capitol sa fie pe masura asteptarilor voastre.

Capitolul 8 : Misterul familiei Odwar

Viata mea lua din nou o intorsatura gresita. Eram sortita esecului, sau cel putin asa parea. In repetate randuri , ma comportasem precum un copil, lasand durerea sa puna stapanire pe mine. Am facut multe alegeri gresite, afundandu-ma din ce in ce mai mult intr-un trai mizerabil, distrugandu-mi trupul, devenind dependenta de droguri. Insa consecinta cea mai grava, care ma va bantui pentru tot restul vietii, este ca mi-am ranit sufletul. Iar toate aceste incercari esuate, toate amintirile nefericite, precum si intreaga mea existenta, m-au izolat de lumea inconjuratoare, lasandu-ma prada singuratatii. Opusul dragostei nu este ura, ci indiferenta. Preferam sa am o mie de dusmanii adevarati, care sa ma urasca, dar totusi care sa stie de existenta mea. Din pacate, m-am ales doar cu prieteni falsi, care m-au abandonat atunci cand aveam cea mai mare nevoie de ei.

M-am trezit ca de obicei, cu o durere ingrozitoare de cap. Am inceput sa caut o seringa, insa am realizat rapid ca nu mai aveam nici una. M-am ridicat incet din pat si m-am indreptat spre dulap. M-am imbracat cu ce mi-a venit in mana, dupa care am inceput sa caut ceva bani. Voiam sa ies in oras, nu neaparat pentru distractie, ci doar din simpla dorinta de a iesi din monotonia in care intrasem. Aveam nevoie de putin aer curat, si poate cu o farama de noroc mai uitam de gandurile negre ce imi impanzeau mintea. Insa orice as fi facut, nu puteam uita ceea ce s-a intamplat seara trecuta. Rob m-a tradat, dovedindu-mi cat de ipocrit este. Toata fiinta mea il ura. Nu voiam sa mai aud de el niciodata. Doream sa fiu lasata in pace, sa-mi traiesc viata ca un om normal, desi stiam ca iesisem de mult din aceasta categorie. Dar cel putin, puteam supravetui si fara rautatile si jignirile lui. Si asa aveam destule pe cap. Intr-un fel sau altul trebuia sa-l inlatur din viata mea. Si avea sa-mi plateasca cu varf si indesat pentru tot ceea ce-mi facuse.

Am iesit din casa, si am inceput sa ma plimb aiurea pe strazile Parisului. Era o zi destul de rece. Vantul batea cu putere, iar cerul era acoperit de nori. Se putea spune ca nu era cea mai buna alegere pentru o iesire in oras, insa ma simteam destul de bine, avand in vedere ca nu erau prea multi oameni care sa ma priveasca. Ma deranjau privirile lor suspicioase si pline de dispret, si din aceasta cauza alegeam sa-mi petrec timpul mai mult singura. Eram pierduta in gandurile mele, insa o voce ma trezi la realitate :
-Hei pustoaico, ai un foc ?
Mi-am intors brusc privirea, holbandu-ma la persoana care m-a strigat. Era o fata, ce parea de aceeasi varsta cu mine. Parul sau, vopsit blond era imprastiat in toate partile, radacinile satene aratand ca nu se mai vopsise de mult timp. Ochii sai, de un caprui deschis ma priveau amuzati. Statea rezemata de zidul cenusiu a unui bloc ce parea destul de vechi, tragand cu adorare dintr-o tigara ce era pe terminate. Avea o imbracaminte ciudata, hanoracul fiind prea mare pentru corpul ei slab. Cel putin pare calduros, mi-am zis amuzata, dupa care am afisat un mic zambet. Ea zambi la randul ei, facandu-mi semn sa ma asez langa ea. Nu am stat prea mult pe ganduri, si m-am indreptat spre blonda, intinzandu-i o bricheta.
-Arati destul de rau, imi zise, dupa care isi mai scoase o tigara dintr-un pachet pe care deabia il incepuse. Fumezi ?
Am dat din cap in semn negativ, nedorind sa cad in plasa altei ispite. Blonda dadu din umeri, si isi aprinse tigara tragand adanc un fum, dupa care isi intoarse din nou privirea spre mine.
-Eu sunt Charlotte ,insa prietenii imi zic Lottie. Ma bucur sa te cunosc. Intinse mana in semn de salut, ungliile ei fiind destul de ingrijite, date cu lac albastru deschis.
-Hanna, am zis la randul meu, privind-o cu atentie.
- Un nume frumos. Si ce faci pe strazile Parisului pe o vreme ca aceasta ? intreba Lottie razand.
- Doar o mica plimbare, dar tu ?
Mi-am indreptat privirea spre cerul plin de nori. Se pare ca va ploua cat de curand.
- Lucrez, zise ea absenta aratand inspre o mica cladire ce parea ca se va darama in orice clipa, sub bataia vantului.
Ceea ce mi-a atras atentia a fost o pancarda ce atarna deasupra cladirii, cu titlul " Afla-ti viitorul " . Apoi am zarit o fusta destul de inflorata si o palarie ciudata, amandoua fiind aruncate pe jos.
-Prezici viitorul ? am intrebat-o, fiind din ce in ce mai curioasa, vrand sa aflu mai multe detalii despre noua mea prietena.
-Cam asa ceva, insa dupa cate vezi , nu e nimeni pe strazi pe o vreme ca aceasta.Si mai mult decat atat, nu mai e nimeni in ziua de azi care sa creada in chestii de astea…
Parea dezgustata de toti oamenii care nu erau dispusi sa plateasca cateva monede pentru eforturile ei. Si mai mult decat atat, era dezgustata in special de oamenii care nu credeau in puterile ei de clar vazatoare. Si intr-un fel ii dadeam dreptate. Nu eram o adepta a vrajitoriilor sau a farmecelor, insa ma fascinau intr-un fel ciudat. Eram atrasa de mister, si de asemenea eram pasionata de povestile fantastice, inca de pe vremea cand mama imi citea basme inainte de culcare. Eram fericita ca aveam ceva bani la mine, si daca tot ma aflam aici, de ce sa nu incerc ? Ziua asta era chiar placuta, iar pentru mine era ceva minunat, deoarece nu am mai avut o zi buna de mult timp. Ii eram datoare noii mele prietene pentru ca m-a scos din plictisitoarea mea rutina, si parca imi mai revenise putin pofta de viata. Chiar era placut sa ma eliberez de tensiunea si stresul pe care le-am acumulat de la moartea tatalui meu. Am privit-o pe Lottie, afisand un zambet urias.
-As vrea sa incerc, am zis intr-un sfarsit, arzand de nerabdare.
-Ei bine, atunci intra, zise ea vizibil incantata de initiativa mea, aratand catre intrare in mica cladire.

Am ramas placut surprinsa cand am vazut incaperea. Era intunecata, singura sursa de lumina fiind un glob argintiu, care se rotea neincetat. Un dulap ce avea cateva rafturi era rezemat de perete, in fiecare raft, fiind cateva obiecte stranii, unele dintre ele chiar inspaimantatoare. Cateva papusi voodoo, atarnau de perete, parca privindu-ma. Acest lucru nu imi creea o senzatie prea placuta, iar Lottie observa acest lucru. Incepu sa rada zgomotos, facandu-ma si pe mine sa zambesc. Se duse la unul din rafturi si alese o substanta de culoare rosie- caramizie, o desfacu si o turna intr-un mic castronel. O priveam fascinata, aceste lucruri fiind complet noi pentru mine. Uitasem de toate problemele mele. Aceasta iesire a fost o idee geniala, si deabia acum constientizam cata nevoie aveam de un prieten.
Prepara un fel de potiune, dupa care imi facu semn sa ma apropii. Imi unse mainile cu acea pasta rosiatica, dupa care facu acelasi lucru cu mainile ei. Le puse peste ale mele si isi inchise ochii, intrand parca intr-o transa. Am simtit o adiere usoara, ce imi ridica parul de pe umeri. Masa incepu sa se miste violent, iar mii de soapte infundate imi inundara urechile. Un fel de energie ciudata imi strabatu corpul, iar primul impuls imi spunea sa-mi retrag mainile. L-am ignorat, curiozitatea invingand in acel moment ratiunea. Apoi am auzit o voce ciudata ce venea din corpul blondei, dar care era mai ragusita si mai serioasa decat vocea ei normala.
- Tatal tau a murit acum cateva luni, zise Charlotte, iar aceasta era o afirmatie, in nici un caz o intrebare.
Eram uimita, deoarece nu-i povestisem nimic despre viata mea.
- Ai avut o viata grea. Te-ai mutat din New York la Paris. Si ai suferit o mare dezamagire.
Imi stia trecutul, si se comporta ca si cum ne cunosteam de o viata. Si eu simteam acelasi lucru, desi nu mi-a vorbit despre amintirile ei.
- Vei mai avea dezamagiri. E ceva intunecat legat de familia ta, un secret bine ascuns, ce se afla inchis intr-o persoana apropiata tie. Cineva te urmareste. Pentru a afla adevarul trebuie sa vorbesti cu..

Dar nu apuca sa termine, deoarece cazu pe masa rece, lovindu-se la cap. Am inceput sa tip, fiind complet uimita de spusele blondei. Speram din tot sufletul ca prezicerea ei sa fie gresita, insa stiam ca sansele erau aproape nule. Si totusi, simteam ceva puternic legat de acest secret. Speram ca daca il voi afla, voi gasi si rezolvarea la toate problemele mele. Iar acum totul se lega. Viata mea devenise un calvar de cand ne-am mutat in Paris. SI niciodata nu am incercat sa gasesc raspunsul la aceste dileme. Am dat vina pe destin, lasandu-ma in voia sortii. Insa acum imi puteam controla destinul. Intr-un fel sau altul, trebuia sa gasesc un raspuns. Ma saturasem sa plang, si nici nu mai aveam lacrimi. Acum trebuia sa lupt, sa-mi iau viata in propiile maini si sa o modelez dupa cum vreau eu. Aveam sa rezolv acest mister, si voi face tot ce imi sta in putinta pentru a reusi. Eram mai decisa ca niciodata sa o regasesc pe vechea Hanna Odwar…