25-06-2011, 10:54 PM
Hola dragilor, dupa o absenta, zic eu cam mare, am revenit, mai mult dupa spusele lui Soph. Eh, atunci lasa lenea si treci la treaba, putoare. si uite-ma scriindu-va. Sa nu va asteptati la cine stie ce, caci n-am nici o idee, improvizez simplu pe parcurs. Huggin' ya and take care : >
M-am gandit ca poate nu mai e cazul sa stau atat cu nasul in carti, pur si simplu nu mai suportam. Imi crestea pulsul si eram rosie la fata, asa ca am decis sa ies putin din decorul celor patru pereti ai camerei mele cat de cat spatioase. M-am gandit ca nu am mai trecut pe la mormantul lui Andrew, caci totusi chiar daca este aici, langa mine, mormantul acela nu se curata singurel. Inarmata cu o carpa de sters praful si cateva unelte pentru gradinarit am iesit pe poarta casei si am asteptat autobuzul catre Central Park deoarece cimitirul era langa. Trecusera deja douazeci de minute si autobuzul nu aparea, asa ca mi-am luat inima-n dinti si m-am indreptat catre locul cu pricina. Parca imi aduc aminte clipele in care faceam tot felul de proiecte cu el, bine, mai mult eu faceam toata treaba deoarece el mai mult replica in vreme ce isi inchidea ochii galbui si se infunda si mai bine in canapeaua La-Z-Boy a tatei, comoara de familie. Atunci il cicaleam din motivul stupid ca nu voia sa ma ajute dar acum as da orice sa fie aici si sa-mi zica cu sarmul ala idiot Nu-ti face griji, totul va fi ok. Acum povestea noastra este mai incurcata de cat una de-a scriitoarei Sidney Sheldon, Elisabeth Adler sau Sandra Brown. Am mostenit aceasta placere pentru carti de la bunica mea, Clara O'neil, o persoana minunata, pe care sper ca o voi mai vedea in Lumea de Apoi. Doamne, oare Andy nu se plictiseste in acel abis? Ah, numai bine, cu tot palavragitul asta am ajuns si la cimitir. Intru oarecum timida in acel lacas, cautand cu privirea mormantul lui Andrew Stewart, caci asa se numea. Dupa ce mi-am facut o privire panoramica am zarit si capela mormantului. Cu un iz de tupeu ma apropii de acel loc, dar marea surprindere mi-a fost de a zari o domnisoara in genunchi langa mormant. Pot sa jur ca am mai vazut-o, ah, chiar, este Leanne Banks, o tipa de-a' zecea de la mine din liceu. Dar ce cauta oare aici, nu o stiu ca o prietena apropiata a lui Andrew. Ma ascund in spatele unui copac, pentru a nu ma zari. Mare mi-a fost surprinderea cand am vazut ca plange si am incercat sa aud ce spunea.
-Ah, daca ai fi avut putina grija, Andrew. Poate ca acum ne-am fi putut bucura de prezentul imprevizibil decat sa plangem pentru trecutul ala asa de stupid dat uitarii. Nu stii cat poti sa imi lipsesti, cat imi este de dor de imbratisarile tale, de toate sarutarile tandre din serile cu luna plina. Din cauza ta acum mi-e foarte frica, mi-e frica ca ai fost singura iubire si ca nu voi mai putea sa te revad vreo data. De ce ai fost asa de egoist? De ce ma lasi sa plang in mijlocul noptii, de ce nu esti aici cu mine? De ce?
Pur si simplu amutesc. Cum? Ce tot zice fiinta asta? Andrew si ... ea? Dar cum, Andrew m-a iubit enorm, cum poate sa spuna asa ceva? In acea clipa plec imediat spre casa. Nu mai suport, de ce trebuie sa mi se intample mie de fiecare data toate lucrurile astea ingrozitoare? De ce am fost blestemata sa nu pot trai normal? Alergand asa ajung in fata casei, apoi direct in dormitorul meu, care acum pare o caverna neagra, plina de o aura negativa.
-Idiotule, cum ai putut sa-mi faci asta? Cum ai putut sa iti bati in halul asta joc de mine? Tu nu stii oare cat am putut sa tin eu la tine, ca am inceput sa te iubesc! Am inceput sa traiesc vraja unei clipe alaturi de tine chiar daca nu te pot vedea. Am incercat sa fac totul pentru placerea Altetei Sale Regale si tu in tot acest timp ma inseli? Idiot ce esti! Ai facut o miscare ilegala, dragule. Nu stii cu cine te pui, nu te las sa iti bati joc de mine! Esti un strain pentru mine, tu, stupidule! Ai ajuns de recunoscut, un strain in oglinda. Stii ceva, nu-mi mai pasa de tine sau de Alden. Sa stii ca poti sa ramai un spirit, vreau sa dispari din viata mea! Am spus printre lacrimi. Atunci, cu o viteza foarte mare s-a deschis jurnalul si el a inceput sa scrie.
-Beki, ce-ai patit? Termina! Nu mai spune lucrurile astea absolut idioate! Cum sa te insel pe tine, stii doar cat te iubesc! Iti ador perfectiunea dar si imperfectiunea! Tu esti a mea si nu poti schimba asta! Tu nu intelegi ca eu te iubesc?
Cu ochii in lacrimi am inceput sa scriu, nu cred ca va intelege ceva, deoarece am scrisul tremurat, dar nu pot sa tac. Nu acum.
-Da? Si cu Leanne cum ramane? Cum se face ca am intalnit-o in cimitir si plangea pe mormantul tau? Cum se poate sa spuna ca ii este dor de clipele frumoase dintre voi si tu sa negi tot? Andrew, de ce? De ce esti asa neglijent cu mine, tu chiar imi vrei raul?
-Beki, crede-ma ....
Nu l-am mai lasat sa termine, am inchis jurnalul si l-am aruncat intr-un colt intunecat al camerei. Sper sa nu il mai vad in viata mea! Cum am putut oare sa fiu asa de fraiera si sa il ajut in treaba cu Alden pana acum? Ce crede el, ca sunt doar un pion adormit pe tabla lui de sah si ca imi poate controla fiecare miscare? Cum a putut sa ma tradeze in halul asta, eu care chiar il iubeam. Simt ca nu mai sunt in stare de nimic.
Absolut nimic...
Asa, cam asta a fost pentru azi.
Beki's diary for Andrew
-Chapter 3-
Strainul din oglinda-Chapter 3-
De vrei sa te gasesti pe tine,
Nu cauta in oglinda.
Nu vei gasi decat o umbra,
Un srain...
Sileniu, Oda adevarului
Nu cauta in oglinda.
Nu vei gasi decat o umbra,
Un srain...
Sileniu, Oda adevarului
M-am gandit ca poate nu mai e cazul sa stau atat cu nasul in carti, pur si simplu nu mai suportam. Imi crestea pulsul si eram rosie la fata, asa ca am decis sa ies putin din decorul celor patru pereti ai camerei mele cat de cat spatioase. M-am gandit ca nu am mai trecut pe la mormantul lui Andrew, caci totusi chiar daca este aici, langa mine, mormantul acela nu se curata singurel. Inarmata cu o carpa de sters praful si cateva unelte pentru gradinarit am iesit pe poarta casei si am asteptat autobuzul catre Central Park deoarece cimitirul era langa. Trecusera deja douazeci de minute si autobuzul nu aparea, asa ca mi-am luat inima-n dinti si m-am indreptat catre locul cu pricina. Parca imi aduc aminte clipele in care faceam tot felul de proiecte cu el, bine, mai mult eu faceam toata treaba deoarece el mai mult replica in vreme ce isi inchidea ochii galbui si se infunda si mai bine in canapeaua La-Z-Boy a tatei, comoara de familie. Atunci il cicaleam din motivul stupid ca nu voia sa ma ajute dar acum as da orice sa fie aici si sa-mi zica cu sarmul ala idiot Nu-ti face griji, totul va fi ok. Acum povestea noastra este mai incurcata de cat una de-a scriitoarei Sidney Sheldon, Elisabeth Adler sau Sandra Brown. Am mostenit aceasta placere pentru carti de la bunica mea, Clara O'neil, o persoana minunata, pe care sper ca o voi mai vedea in Lumea de Apoi. Doamne, oare Andy nu se plictiseste in acel abis? Ah, numai bine, cu tot palavragitul asta am ajuns si la cimitir. Intru oarecum timida in acel lacas, cautand cu privirea mormantul lui Andrew Stewart, caci asa se numea. Dupa ce mi-am facut o privire panoramica am zarit si capela mormantului. Cu un iz de tupeu ma apropii de acel loc, dar marea surprindere mi-a fost de a zari o domnisoara in genunchi langa mormant. Pot sa jur ca am mai vazut-o, ah, chiar, este Leanne Banks, o tipa de-a' zecea de la mine din liceu. Dar ce cauta oare aici, nu o stiu ca o prietena apropiata a lui Andrew. Ma ascund in spatele unui copac, pentru a nu ma zari. Mare mi-a fost surprinderea cand am vazut ca plange si am incercat sa aud ce spunea.
-Ah, daca ai fi avut putina grija, Andrew. Poate ca acum ne-am fi putut bucura de prezentul imprevizibil decat sa plangem pentru trecutul ala asa de stupid dat uitarii. Nu stii cat poti sa imi lipsesti, cat imi este de dor de imbratisarile tale, de toate sarutarile tandre din serile cu luna plina. Din cauza ta acum mi-e foarte frica, mi-e frica ca ai fost singura iubire si ca nu voi mai putea sa te revad vreo data. De ce ai fost asa de egoist? De ce ma lasi sa plang in mijlocul noptii, de ce nu esti aici cu mine? De ce?
Pur si simplu amutesc. Cum? Ce tot zice fiinta asta? Andrew si ... ea? Dar cum, Andrew m-a iubit enorm, cum poate sa spuna asa ceva? In acea clipa plec imediat spre casa. Nu mai suport, de ce trebuie sa mi se intample mie de fiecare data toate lucrurile astea ingrozitoare? De ce am fost blestemata sa nu pot trai normal? Alergand asa ajung in fata casei, apoi direct in dormitorul meu, care acum pare o caverna neagra, plina de o aura negativa.
-Idiotule, cum ai putut sa-mi faci asta? Cum ai putut sa iti bati in halul asta joc de mine? Tu nu stii oare cat am putut sa tin eu la tine, ca am inceput sa te iubesc! Am inceput sa traiesc vraja unei clipe alaturi de tine chiar daca nu te pot vedea. Am incercat sa fac totul pentru placerea Altetei Sale Regale si tu in tot acest timp ma inseli? Idiot ce esti! Ai facut o miscare ilegala, dragule. Nu stii cu cine te pui, nu te las sa iti bati joc de mine! Esti un strain pentru mine, tu, stupidule! Ai ajuns de recunoscut, un strain in oglinda. Stii ceva, nu-mi mai pasa de tine sau de Alden. Sa stii ca poti sa ramai un spirit, vreau sa dispari din viata mea! Am spus printre lacrimi. Atunci, cu o viteza foarte mare s-a deschis jurnalul si el a inceput sa scrie.
-Beki, ce-ai patit? Termina! Nu mai spune lucrurile astea absolut idioate! Cum sa te insel pe tine, stii doar cat te iubesc! Iti ador perfectiunea dar si imperfectiunea! Tu esti a mea si nu poti schimba asta! Tu nu intelegi ca eu te iubesc?
Cu ochii in lacrimi am inceput sa scriu, nu cred ca va intelege ceva, deoarece am scrisul tremurat, dar nu pot sa tac. Nu acum.
-Da? Si cu Leanne cum ramane? Cum se face ca am intalnit-o in cimitir si plangea pe mormantul tau? Cum se poate sa spuna ca ii este dor de clipele frumoase dintre voi si tu sa negi tot? Andrew, de ce? De ce esti asa neglijent cu mine, tu chiar imi vrei raul?
-Beki, crede-ma ....
Nu l-am mai lasat sa termine, am inchis jurnalul si l-am aruncat intr-un colt intunecat al camerei. Sper sa nu il mai vad in viata mea! Cum am putut oare sa fiu asa de fraiera si sa il ajut in treaba cu Alden pana acum? Ce crede el, ca sunt doar un pion adormit pe tabla lui de sah si ca imi poate controla fiecare miscare? Cum a putut sa ma tradeze in halul asta, eu care chiar il iubeam. Simt ca nu mai sunt in stare de nimic.
Absolut nimic...
Asa, cam asta a fost pentru azi.
we all have our horrors and our demons to fight, but how can i win when i'm paralyzed?