25-06-2011, 09:27 AM
Buna din nou! Va multumesc mult pentru sfaturi si comentarii. Apreciez, sincer.
Pai... sper ca acest capitol sa fie mai bun ca primul. Lectura placuta!
-Melissa, scumpa mea, trebuie sa pleci la aeroport, grabeste-te! il aud pe tata strigandu-ma.
Ma ridic din pat si imi iau valizele coborand la parterul vilei. Singurul lucru ce o sa-mi lipseasca o sa fie tata, bine si cluburile si acei prieteni falsi, ce stiu ca stau in preajma mea doar pentru bani, dar cu care ma distrez de minune. Iesim toti trei la poarta in timp ce soferul lua valizele punandu-le in portbagajul masinii. Parintii mei nu vin cu mine la aeroport pentru ca asa mi-am dorit eu.
Ma apropii de tata, iar acesta ma imbratiseaza calduros si nu pot sa nu observ cum cateva lacrimi se scurg din ochii lui.
-Ah, haide! Stii ca nu-mi place sa faci asta. Doar esti barbat. Comporta-te ca atare! Ii spun zambindu-i si dandu-i in joaca un pumn in umar. Acesta imi zambeste, iar eu il mai imbratisez o data. De parca eu as fi barbatul aici. De obicei el nu e asa. Eu sunt singura persoana ce il sensibilizeaza, in rest e un om dur cu o mana de fier.
Il sarut pe ambii obraji dupa care ma dau cativa pasi in spate. Ma uit in stanga lui si o vad pe mama.
-Oh, vrei sa termini? Te prefaci trista acum? Ce, te-am fortat eu sa ma trimiti acolo? mda, intrebare retorica. Cam asa s-a intamplat.
Observ ca vrea sa se apropie de mine, dar ma dau in spate facandu-i semn sa n-o faca. Poate sunt cruda, insa ea a fost la fel despartindu-ma de tatal meu.
Ii zambesc barbatului dupa care ma urc in masina facandu-i cu mana.
Da, asta e pedeapsa mea pentru ea. Sa vada ca nu-mi pasa si ca n-am nevoie de nimic din ce-mi ofera ea.
Inchid portiera si ii ordonez soferului sa porneasca. Acesta face intocmai, plecand. Ei bine, poate in acest moment ar trebui sa vars macar cateva lacrimi la gandul ca voi pleca din orasul meu natal, insa nu pot s-o fac. Nu simt ca as vrea sa plang. In primul rand nu-mi sta in fire sa fac asta - nici nu mai tin minte cand am plans ultima oara- iar in al doilea rand sunt entuziasmata si nerabdatoare sa ajung in Konoha.
Da, poate sunt cruda.
Si ce?
O persoana cu inima de gheata ce nu-I pasa de nimeni.
Da, sunt.
Si ce?
Ajunsa la aeroport cobor, iar barbatul ce condusese masina si pe care habar n-aveam cum il cheama mi-a luat bagajele dandu-le angajatilor pentru a le pune in avion. Eu mi-am luat cu mine doar geanta in care aveam strictul necesar pentru cinci ore, cam cat dura zborul.
Se pare ca venisem tocmai la punct, deoarece in cateva minute plecam. Ma urc in avion neprivind in urma. Ma asez pe locul meu, langa geam si imi bag castile in urechi dand, ca de obicei, muzica la maxim. Inchid ochii, iar cand avionul decoleaza, avand un zbor lin, adorm.
Simt cum cineva trage de mine asa ca deschid buimaca ochii. In stanga mea se afla o stewardesa ce ma anunta ca am aterizat. Ii multumesc dupa care ma ridic de pe acel scaun destul de confortabil, intinzandu-mi corpul. Cand pasesc afara, un val de frig isi face simtita prezenta facandu-ma sa tremur. Ah, aici e cu mult mai frig.
Imi iau bagajele dupa care chem un taxi si ii spun adresa unchiului meu. Imi tineam capul lipit de geam privind afara. Trebuie sa recunosc faptul ca este un oras frumos. Bine, nu la fel ca New York-ul, insa este acceptabil.
Aici, din cate am vazut pana acum predominante sunt casele. Orasul este format din mai multe cartiere, insa nu de blocuri ci de casute si vile frumos amenajate.
Cel mai mult ma incanta faptul ca, din cate am aflat de la taximetrist, aici sunt destul de multe cluburi si sunt chiar foarte bune.
Ajungem intr-un cartier dragut, insa trist, natura incepand sa moara, totul devenind aramiu. Soferul opreste in fata unei case cu un etaj de culoare alba cu usile si tocurile geamurilor neagre. Ii platesc, iar acesta ma ajuta sa-mi iau bagajele si mi le duce pana la usa. Apas pe sonerie, iar dupa cateva minute, in care, apropo, m-am plictisit groaznic-unde Dumnezeu sunt oamenii astia, doar stiau ca trebuie sa vin - cineva se incumeta sa-mi deschida. Aleluia!
In fata mea apare o femeie inalta, cu forme bine definite. Paru-i lung, saten ii cadea in valuri pe spate, iar acei ochi de un verde crud te hipnotizau.
-Melissa! Draga mea, ce mult ma bucur sa te revad!
Stati! Stop cadru! Adica aceasta femeie din fata mea ce nu arata mai batrana de douzeci si cinci de ani e matusa mea? Matusa mea care, din cate am inteles, are treizeci si opt de ani? Uau, asta da surpriza, chiar nu ma gandeam ca arata asa de bine.
-Si eu ma bucur sa te... revad! spun zambind fortat. Nu cred ca am mai vazut-o vreodata in viata mea, sau nu-mi mai amintesc -mda, foarte posibil.
Peste cateva minute ma posteste inauntru. In sfarsit, incepusem sa ma plictisesc stand la usa.
In sufragerie, asteptandu-ma ,probabil, se afla un barbat brunet cu ochii caprui si blanzi. Se apropie cu pasi repezi de mine strangandu-ma in brate.
-Mi-a fost dor de tine, frumoaso! imi zice acesta sarutandu-ma pe crestetul capului.
Ma departez putin analizandu-l mai bine. Seamana atat de mult cu tata.
-Si, n-am niciun verisor? Ar fi trebuit sa fiti mai harnici. spun razand. Cei doi fac acelasi lucru, iar Danielle imi spune ca cei doi n-au niciun fiu, insa ea are unul din prima casatorie. Am inteles ca se numeste Gaara. Ei bine, se parea ca nu e acasa.
Ma scuz de la cei doi, iar barbatul imi ia bagajele si urca scarile aratandu-mi camera in care voi locui de acum inainte.
Peretii au culoarea verde. Un verde crud, minunat ce te relaxa imediat. Langa peretele paralel usii se afla patul destul de mare, iar deasupra lui, putin mai la stanga, geamul. In incapere se mai afla si un birou, o noptiera, un televizor si un dulap numai bun, in care imi incapeau toate hainele. Inaintez putin si observ inca o usa din geam prin care se putea vedea afara, insa invers nu. O deschid lasand vantul rece de toamna sa imi cutremure corpul.
Mai sunt doua zile si incepe liceul. Clasa a XI-a. Ah, cand ma gandesc imi vine sa mor. Cine stie ce profesori tampiti sunt pe aici care ma vor cicali la cap mereu de indata ce imi vor vedea comportamentul.
Inchid usa si ma uit la ceas pe ecranul telefonului. Ora sapte seara. Inca nu mi-e somn- e si de asteptat avand in vedere orele la care dorm de obicei. Oftez privind valizele dupa care le trag langa dulap incepand sa mi le aranjez. Maine ma voi duce la niste cumparaturi. Nu sunt eu o fana a lucrurilor de genul asta, dar din cand in cand fac cate un efort. Ca fata trebuie sa arat bine, asa-i?
Peste o ora, aproximativ, termin, toate lucrurile fiind acum la locul lor, insa stiu ca daca maine nu voi gasi ceea ce caut le voi rascoli pe toate si o voi lua din nou de la capat.
Aud cum Danielle ma striga spunandu-mi ca e gata cina. Ma uit putin in oglinda de pe usa sifonierului. Parul roscat, scurt si filat pana la umeri e putin cam ravasit. Imi dau cu mana prin el aranjandu-l cat de cat. Sunt imbracata cat mai comod: o pereche de pantaloni scurti si un maiou. Asa obisnuiesc sa stau prin casa, mai ales ca aici inauntru e foarte cald, spre deoasebire de vremea de afara.
Ies din camera si cobor scarile cate doua ajungand imediat in bucatarie.
Acolo, femeia punea masa, iar unchiul, impreuna cu un baiat roscat se asezasera deja. Acela presupun ca e verisorul meu. Il analizez mai bine si observ ca seamana foarte bine cu Danielle, cu exceptia parului ce, probabil, il mostenea de la tatal sau natural. Parul roscat si stralucitor e ciufulit dandu-i un aer rebel, iar acei ochi verzi parca te sfidau. Acesta ma priveste dupa care zambeste in coltul gurii. Trebuie sa recunosc, arata super bine.
Daca stau bine sa ma gandesc, n-ar trebui sa vorbesc asa, in fond, este verisorul meu.
Verisor? Da, dar nu de sange, nici macar nu are numele familie mele, l-a pastrat pe cel al tatalui sau. Sabaku... parca.
-Melissa, ai venit! Uau, ce constatare! Trebuie sa fi un geniu sa-ti dai seama. Vreau sa ti-l prezint pe verisorul tau vitreg, Gaara. Gaara, ea este Melissa. Acesta se apropie intinzand mana spre mine.
Fac si eu acelasi lucru dupa care ne asezam la masa incepand sa mancam.
Linistea ce ne inconjura era apasatoare. Mai, mai sa cad de pe scaun de plictiseala. Pe toata durata cinei, adolescentul m-a privit continuu. Si, pe buna dreptate, cine nu ar face-o.
Dupa ce termin, ma scuz ridicandu-ma de la masa. Ii fac discret cu ochiul roscatului dupa care plec in camera mea. Sting lumina dupa care ma pun in pat.
Se pare ca totusi ma voi distra aici.
Pai... sper ca acest capitol sa fie mai bun ca primul. Lectura placuta!
Capitolul 2
-Melissa, scumpa mea, trebuie sa pleci la aeroport, grabeste-te! il aud pe tata strigandu-ma.
Ma ridic din pat si imi iau valizele coborand la parterul vilei. Singurul lucru ce o sa-mi lipseasca o sa fie tata, bine si cluburile si acei prieteni falsi, ce stiu ca stau in preajma mea doar pentru bani, dar cu care ma distrez de minune. Iesim toti trei la poarta in timp ce soferul lua valizele punandu-le in portbagajul masinii. Parintii mei nu vin cu mine la aeroport pentru ca asa mi-am dorit eu.
Ma apropii de tata, iar acesta ma imbratiseaza calduros si nu pot sa nu observ cum cateva lacrimi se scurg din ochii lui.
-Ah, haide! Stii ca nu-mi place sa faci asta. Doar esti barbat. Comporta-te ca atare! Ii spun zambindu-i si dandu-i in joaca un pumn in umar. Acesta imi zambeste, iar eu il mai imbratisez o data. De parca eu as fi barbatul aici. De obicei el nu e asa. Eu sunt singura persoana ce il sensibilizeaza, in rest e un om dur cu o mana de fier.
Il sarut pe ambii obraji dupa care ma dau cativa pasi in spate. Ma uit in stanga lui si o vad pe mama.
-Oh, vrei sa termini? Te prefaci trista acum? Ce, te-am fortat eu sa ma trimiti acolo? mda, intrebare retorica. Cam asa s-a intamplat.
Observ ca vrea sa se apropie de mine, dar ma dau in spate facandu-i semn sa n-o faca. Poate sunt cruda, insa ea a fost la fel despartindu-ma de tatal meu.
Ii zambesc barbatului dupa care ma urc in masina facandu-i cu mana.
Da, asta e pedeapsa mea pentru ea. Sa vada ca nu-mi pasa si ca n-am nevoie de nimic din ce-mi ofera ea.
Inchid portiera si ii ordonez soferului sa porneasca. Acesta face intocmai, plecand. Ei bine, poate in acest moment ar trebui sa vars macar cateva lacrimi la gandul ca voi pleca din orasul meu natal, insa nu pot s-o fac. Nu simt ca as vrea sa plang. In primul rand nu-mi sta in fire sa fac asta - nici nu mai tin minte cand am plans ultima oara- iar in al doilea rand sunt entuziasmata si nerabdatoare sa ajung in Konoha.
Da, poate sunt cruda.
Si ce?
O persoana cu inima de gheata ce nu-I pasa de nimeni.
Da, sunt.
Si ce?
Ajunsa la aeroport cobor, iar barbatul ce condusese masina si pe care habar n-aveam cum il cheama mi-a luat bagajele dandu-le angajatilor pentru a le pune in avion. Eu mi-am luat cu mine doar geanta in care aveam strictul necesar pentru cinci ore, cam cat dura zborul.
Se pare ca venisem tocmai la punct, deoarece in cateva minute plecam. Ma urc in avion neprivind in urma. Ma asez pe locul meu, langa geam si imi bag castile in urechi dand, ca de obicei, muzica la maxim. Inchid ochii, iar cand avionul decoleaza, avand un zbor lin, adorm.
Simt cum cineva trage de mine asa ca deschid buimaca ochii. In stanga mea se afla o stewardesa ce ma anunta ca am aterizat. Ii multumesc dupa care ma ridic de pe acel scaun destul de confortabil, intinzandu-mi corpul. Cand pasesc afara, un val de frig isi face simtita prezenta facandu-ma sa tremur. Ah, aici e cu mult mai frig.
Imi iau bagajele dupa care chem un taxi si ii spun adresa unchiului meu. Imi tineam capul lipit de geam privind afara. Trebuie sa recunosc faptul ca este un oras frumos. Bine, nu la fel ca New York-ul, insa este acceptabil.
Aici, din cate am vazut pana acum predominante sunt casele. Orasul este format din mai multe cartiere, insa nu de blocuri ci de casute si vile frumos amenajate.
Cel mai mult ma incanta faptul ca, din cate am aflat de la taximetrist, aici sunt destul de multe cluburi si sunt chiar foarte bune.
Ajungem intr-un cartier dragut, insa trist, natura incepand sa moara, totul devenind aramiu. Soferul opreste in fata unei case cu un etaj de culoare alba cu usile si tocurile geamurilor neagre. Ii platesc, iar acesta ma ajuta sa-mi iau bagajele si mi le duce pana la usa. Apas pe sonerie, iar dupa cateva minute, in care, apropo, m-am plictisit groaznic-unde Dumnezeu sunt oamenii astia, doar stiau ca trebuie sa vin - cineva se incumeta sa-mi deschida. Aleluia!
In fata mea apare o femeie inalta, cu forme bine definite. Paru-i lung, saten ii cadea in valuri pe spate, iar acei ochi de un verde crud te hipnotizau.
-Melissa! Draga mea, ce mult ma bucur sa te revad!
Stati! Stop cadru! Adica aceasta femeie din fata mea ce nu arata mai batrana de douzeci si cinci de ani e matusa mea? Matusa mea care, din cate am inteles, are treizeci si opt de ani? Uau, asta da surpriza, chiar nu ma gandeam ca arata asa de bine.
-Si eu ma bucur sa te... revad! spun zambind fortat. Nu cred ca am mai vazut-o vreodata in viata mea, sau nu-mi mai amintesc -mda, foarte posibil.
Peste cateva minute ma posteste inauntru. In sfarsit, incepusem sa ma plictisesc stand la usa.
In sufragerie, asteptandu-ma ,probabil, se afla un barbat brunet cu ochii caprui si blanzi. Se apropie cu pasi repezi de mine strangandu-ma in brate.
-Mi-a fost dor de tine, frumoaso! imi zice acesta sarutandu-ma pe crestetul capului.
Ma departez putin analizandu-l mai bine. Seamana atat de mult cu tata.
-Si, n-am niciun verisor? Ar fi trebuit sa fiti mai harnici. spun razand. Cei doi fac acelasi lucru, iar Danielle imi spune ca cei doi n-au niciun fiu, insa ea are unul din prima casatorie. Am inteles ca se numeste Gaara. Ei bine, se parea ca nu e acasa.
Ma scuz de la cei doi, iar barbatul imi ia bagajele si urca scarile aratandu-mi camera in care voi locui de acum inainte.
Peretii au culoarea verde. Un verde crud, minunat ce te relaxa imediat. Langa peretele paralel usii se afla patul destul de mare, iar deasupra lui, putin mai la stanga, geamul. In incapere se mai afla si un birou, o noptiera, un televizor si un dulap numai bun, in care imi incapeau toate hainele. Inaintez putin si observ inca o usa din geam prin care se putea vedea afara, insa invers nu. O deschid lasand vantul rece de toamna sa imi cutremure corpul.
Mai sunt doua zile si incepe liceul. Clasa a XI-a. Ah, cand ma gandesc imi vine sa mor. Cine stie ce profesori tampiti sunt pe aici care ma vor cicali la cap mereu de indata ce imi vor vedea comportamentul.
Inchid usa si ma uit la ceas pe ecranul telefonului. Ora sapte seara. Inca nu mi-e somn- e si de asteptat avand in vedere orele la care dorm de obicei. Oftez privind valizele dupa care le trag langa dulap incepand sa mi le aranjez. Maine ma voi duce la niste cumparaturi. Nu sunt eu o fana a lucrurilor de genul asta, dar din cand in cand fac cate un efort. Ca fata trebuie sa arat bine, asa-i?
Peste o ora, aproximativ, termin, toate lucrurile fiind acum la locul lor, insa stiu ca daca maine nu voi gasi ceea ce caut le voi rascoli pe toate si o voi lua din nou de la capat.
Aud cum Danielle ma striga spunandu-mi ca e gata cina. Ma uit putin in oglinda de pe usa sifonierului. Parul roscat, scurt si filat pana la umeri e putin cam ravasit. Imi dau cu mana prin el aranjandu-l cat de cat. Sunt imbracata cat mai comod: o pereche de pantaloni scurti si un maiou. Asa obisnuiesc sa stau prin casa, mai ales ca aici inauntru e foarte cald, spre deoasebire de vremea de afara.
Ies din camera si cobor scarile cate doua ajungand imediat in bucatarie.
Acolo, femeia punea masa, iar unchiul, impreuna cu un baiat roscat se asezasera deja. Acela presupun ca e verisorul meu. Il analizez mai bine si observ ca seamana foarte bine cu Danielle, cu exceptia parului ce, probabil, il mostenea de la tatal sau natural. Parul roscat si stralucitor e ciufulit dandu-i un aer rebel, iar acei ochi verzi parca te sfidau. Acesta ma priveste dupa care zambeste in coltul gurii. Trebuie sa recunosc, arata super bine.
Daca stau bine sa ma gandesc, n-ar trebui sa vorbesc asa, in fond, este verisorul meu.
Verisor? Da, dar nu de sange, nici macar nu are numele familie mele, l-a pastrat pe cel al tatalui sau. Sabaku... parca.
-Melissa, ai venit! Uau, ce constatare! Trebuie sa fi un geniu sa-ti dai seama. Vreau sa ti-l prezint pe verisorul tau vitreg, Gaara. Gaara, ea este Melissa. Acesta se apropie intinzand mana spre mine.
Fac si eu acelasi lucru dupa care ne asezam la masa incepand sa mancam.
Linistea ce ne inconjura era apasatoare. Mai, mai sa cad de pe scaun de plictiseala. Pe toata durata cinei, adolescentul m-a privit continuu. Si, pe buna dreptate, cine nu ar face-o.
Dupa ce termin, ma scuz ridicandu-ma de la masa. Ii fac discret cu ochiul roscatului dupa care plec in camera mea. Sting lumina dupa care ma pun in pat.
Se pare ca totusi ma voi distra aici.