Naivitate.

[Jessi]

Lectură plăcută. ^^

Casa cu molii

Mici picături de sânge îmi pătau foaia cu portative. Firicelele de lichid vital se prelingeau pe materialul dur. Mina creionului se apăsa pe coală violent, lăsănd în urma ei inscripții, comunând o nouă melodie pentru pian. În mintea-mi era deja întipărită melodia, iar piciorul meu nu mai asculta comenzile, bătând ritmul ei.
O scamă cenușie mi se așează pe foaie, o alung pintr-o mișcare lentă, iar ea iși ia zborul având aripile pătate cu sângele meu, stropind ușor clapele pianului bătrân pe care îmi plimbam degetele încă de la o vârstă fragedă. Oftez. Îmi întorc capul și privesc peste umăr încaperea în care mă aflu. Prin geamul îngălbenit razele bătrânului soare încearcă să facă lumină în acest loc de mult uitat. Colbul este regele întregii încăperi, și desigur și al casei, și tot el presară măsuța de machiaj a mamei din lemn de nuc, la prima vedere masiv, dar acum ar putea fi în stare să se prefacă în funingine la cea mai mică atingere. Și oglinda din fața ei, cu rama vișinie parcă roasă pe alocuri de timp, iar sticla ei care până mai înainte să o șterg cu podul palmei era cenușie îmi creeză amintiri de mult îngropate pe fundul sufletului. Și m-am privit în oglindă. Jur că pentru o clipă m-am văzut copilă în gimnaziu stând pe scăunelul ce acum lipsește din peisaj, admirându-mă îm oglindă, în timp ce mama era în spatele meu, trecând peria roz cu modelul florilor de iasomie dupa care și acum tânjesc, prin părul meu bălai. Amândouă afișam zâmbete până la urechi și extrem de inocente, având pe fundal râsul ei cristalin. Cât de mult îmi lipsește acum... Privirea îmi este captată de șifonierul în care îmi plăcea să mă ascund la jocurile vârstei. Întregul șifonier îmi creează acum impresia că și-ar putea lua zborul într-un roi de fluturi argintii pulverizând în aer sclipici, lăsând goală racla ciuruită de cariile hainelor. Un zbor cu foșnet de mătase, iar gândul de mișcare continuuă a gânganiilor abia dezmorțite mă înfioară. Întreaga casă este un cuib din care micuțele necuvântătoare au acces liber pretutindeni, cu piciorușele lor subțiri ca niște lujere.
Un gând precum un fulger îmi luminează mintea. Oare mai este acolo? Mă ridic cu greutate, parcă ruginită și mă îndrept cu pași nesiguri spre patul ce încă se mai află în mijlocul camerei. Mișcări ușoare și totuși prea puternice pentru podeaua cu urme de igrasie, scârțâia ca într-un film vechi de groază. Cu cât înaintam mai mult cu atât parcă îmi simțeam picioarele încâlcite în niște rădăcini spinoase zgâriindu-mi pilea albă și lăsând să se scurgă pe ea mici firișoare de sânge. O senzație ce îmi face genunchii să tremure de durere și emoție. La tot pasul sunt îmbrățișată de zborul bezmetic și jucăș al fluturilor argintii. Nici patul nu s-a schimbat și nu a scăpat de procesul de îmbătrânire. Mă aplec cu temă începând să pipăi cu grijă podeaua asigurându-mă că nu voi rata vreun colțișor. Tresar ușor la atingerea unui material catifelat pe care îl înșfac rapid și mă ridic în picioare sprijinindu-mi trupul de perete stârnind o întreagă armată de praf și molii. Deschid cu grijă cartea în care sunt depuse poze cu mine, familia mea, prietenii, tot de care m-am atașat și am iubit, până și cu El. Deși acum nu prea îmi mai surâde atât de tare ideea de a mai răsfoi paginile delicate cu poze îngălbenite și cu rândurile scrise la orice emoție mai puternică pe care am avut-o. Albumul ăsta, ... parcă ar fi toți anii mei, ca niște bucăți de de stele căzute în nopțiile de vară. Mintea-mi e acoperită acum de vise aburite de vechiile amintiri. Încep să răsfoiesc din ce în ce mai tare filele albumului netemându-mă de data asta că le voi distruge prin brutalitatea mea. Lacrimile îmi invadează ochii. Adrenalina îmi pulsează în sânge, iar o stare de nervozitate împreunată cu regret și ciudă îmi acaparează ușor, ușor corpul. Într-un act de inconștiență am aruncat cu violență albumul, lipindu-se de peretele din fața mea, începând să iasă din el filele plutind ușor în aer, căzând pe parchetul putrezit. Nu am provocat numai distrugerea albumului, cat și vizibilitatea încăperii și perturbarea colbului și a moliilor. Praful din aer înțepându-mi ochii și mirosul mult mai grețos acum ca înainte să trezesc la viață întreaga cameră, mă ustura pe gât puternic iar nările îmi sunt uscate de fluturii pulverizați. Nu am mai putut rezista și m-am îndreptat într-o fugă spre ieșirea din casa bătrânească.
Cu ochii îndurerați privesc ușa de pe care în urmă cu câteva secunde am ieșit, imaginea dulce a privirilor unur copil a cărui ochi scânteiau a salturi îndrăznețe începe să mă bântuie din nou. Este un timp apus de mult oricum, nu știu de ce încerc să mai dezgrop amintirile prăfuite si roase. Doare când vezi că tot ce iubești moare în fața ta. Și totuși dacă veneam mai repede puteam salva ceva. O amintire, orice. Dar oricum, aceasta nu mai este casa mea. Au rămas acum să bântuie doar amintirile și sufletele îndurerate.
Inspir puternic aerul curat în plămânii zgâriați parcă de mirosul unui mort. Îmi las capul pe spate și privesc în gol timp de câteva secunde bolta cerească. Piesa da pian a luat sfârșit. În călduțul cenușii au rămas acum doar moliile rozându-și încet piciorușele crude. Oftez, din nou.
- Mult mai bine ca în casa cu molii! Acum doar pașii pantofilor mei se mai aud pe cărarea de piatră tocită. Nu este ca și cum ți-ai cere scuze. Oricum așteptam o altă poveste.