Un indiciu ca la carte

[Daria v2]

Capitolul 7.
Partea intai.

Nu se mai poate aşa. Nu mai pot continua nici un minut aşa. Femeia asta e imposibilă. Orice aş face pentru a-i atrage atenţia nu funcţionează. Parcă e venită de pe altă lume total paralelă cu cea în care trăim. Nu îi mai suport toanele, mai concret nu o mai suport pe ea. Nu credeam că am să ajung să spun vreodată asta, dar chiar o merită. A devenit mult prea insuportabilă, ba chiar a început să îşi dea aere de parcă ar fi mereu cea care are dreptate şi numai ea are dreptul să vorbească. Pe mine toate aceste lucruri m-au făcut să nu o mai înghit, prin comportamentul ei deplorabil a devenit foarte insuportabilă şi puţin impertinentă, aş putea spune.

Văzând că nu o scot la capăt cu aceasta mă duc în dormitor şi închid uşa după mine. Mă hotărăsc să fac un duş. Mă îndrept spre baie, îmi dau hainele jos şi intru în cabina de duş. După câteva minute, aud cheia răsucindu-se în broască, iar pe uşă intră Kira. Observ cum se uită prin crăpătura uşii. Ies din cabină şi îmi înfăşor un prosop în jurul taliei. Revin în cameră şi mă aşez pe pat. O trag în braţele mele, şi văd cum îşi desface câţiva nasturi de la cămaşă, dar o opresc rapid, spunându-i că e târziu şi că nu am chef să arăt ca o mumie vie a doua zi. Aceasta mă face idiot după care îmi spune că pleacă. Aşa îi trebuie, măcar acum vede şi ea cum e să fi respins. Şi din propria experienţă nu e un sentiment foarte plăcut.

Iar mi-a făcut să-mi piară tot cheful. Pe bune de nu m-am săturat. Fără alte gânduri în minte, am adormit instantaneu, fiind obosit, dar în acelaşi timp şi foarte nervos. Noaptea a trecut extrem de repede, sau cel puţin aşa mi s-a părut, dimineaţa făcându-şi apariţia foarte repede. M-am ridicat din pat, mi-am făcut siesta şi m-am schimbat de pijamale, îmbrăcându-mă cu o pereche de blugi negri şi un tricou albastru. După ce am terminat cu îmbrăcatul, am luat micul dejun. După aceea am strâns masa şi pentru prima oară în viaţă am spălat vasele, chiar dacă aveam maşină de spălat vasele, parcă în acea dimineaţă aveam chef să spăl eu vasele. Asta da premieră. Ar trebui notată în calendar, fiindcă mai rar mă vezi pe mine spalând vasele şi cred că asta nu se va mai întâmpla foarte curând.

După ce termin cu toate lucrurile insignifiante, iau telefonul mobil şi formez numărul Kirei. Aştept câteva secunde, iar la capătul celălalt mă întâmpină Kira, întrebându-mă sec ce vreau.
- Nu mă lua tu pe mine aşa! Ascultă-mă bine. Vreau să vi în maxim jumătate de oră la mine, avem ceva foarte important de lămurit. Şi nu accept comentarii sau refuzuri! îi spun hotărât
- Mda, bine. Voi fi la tine în douăzeci de minute, îmi răspunde aceasta, mai apoi închizând pentru a se pregătii.

Mulţumit de faptul că am făcut-o să accepte oferta, mă aşez pe canapea, dând drumul televizorului. Sărăcuţa de ea, nici nu ştie ce o aşteaptă îmi spun în gând, chicotind de planul meu. De această dată nu voi mai da greş. O voi face cu orice preţ să mă asculte, nu-mi va mai păsa de comentariile ei ridicole.

După exact douăzeci de minute, aud uşa deschizându-se cu putere, iar pe ea intră ca o vijelie, Kira. Măcar nu a întârziat. Asta e una din cele câteva calităţi ale ei: punctualitatea. Nu cred că am cunoscut o persoană mai punctuală decât Kira. Mereu am apreciat-o pentru asta. O văd cum se aşează picior peste picior pe fotoliul din stânga canapelei. Tot ea deschide conversaţia:

- Bun, sunt aici. Acum spune-mi ce ai de spus, nu am tot timpul din lume ca să ascult un idiot ca tine. Am de căutat indici. Nu ştiu dacă ai aflat, dar acest caz nu se rezolvă singur! îmi spune tăios. La auzul cuvântului ''idiot'', mă ridic furtunos de pe canapea, îndreptându-mă spre ea. Îmi ridic palma, iar aceasta face contact cu obrazul Kirei, lăsând o urmă destul de vizibilă.
- Idiotule, cum îndrăzneşti să dai în mine?! întreabă aceasta revoltată până peste măsură
- Până aici. Nu mai vreau să aud nici o jignire la adresa mea. Mi-a ajuns! Cât dracu să te mai înghit? M-am săturat de tine până peste cap. Nu te mai suport, pricepi? Acum vreau să ieşi dracului din casa mea! Nu mai ai ce căuta aici! Mâine voi merge şi voi înainta actele de divorţ. Aşa e mult mai bine pentru amândoi. Atâta timp cât nu ne mai suportăm. Noroc să găseşti pe altcineva care să îţi suporte toanele, pentru că eu m-am săturat!
După toate replicile mele, aceasta pleacă tunând şi fulgerând din apartament, trântind cu toată puterea uşa în urma ei.

Capitolul 7.
Partea a doua.

Mi-a dat o palmă! O palmă, nu se poate! Nu o să accept asta, defapt nu o să las lucrurile aşa. Crede că dacă ţipă puţin rezolvă ceva? Nu, nu rezolvă, cel puţin nu cu mine! Mai vrea şi divorţul hapsânul! M-a enervat peste măsură, şi pe deasupra, mai are şi o mână foarte grea, cred că va trebuie să îmi dau cu trei tuburi de fond de ten ca să ascund toată roşeaţa şi eventual viitoarea vânătaie. Cred că îl voi decapita cu actele de divorţ! Ce crede, că il acord aşa repede? Nu, nu o să fac asta, nu vreau să ne despărţim, asta sub nicio formă!

Gândurile îmi sunt oprite de un claxonat de maşină. Ah! Mai era puţin şi ajungeam sub roţile unui tir şi acum mai ţipă şi şoferul ca un nebun după mine ca să fiu mai atentă. După ce trec strada, mă îndrept spre un magazin de păpuşi. Cumpăr câteva şi ajung cu ele acasa în câteva minute.
Deschid uşa, aproape scoţând-o din balamale şi intru în baie. Las să cadă pe gresia albă fusta, cămaşa şi sacoul şi intru în cabina de duş. Dau drumul la apă şi surpriză: nu am apă caldă! Cu siguranţă David nu mi-a plătit apa. Ies scoţând aburi din baie şi îmi iau un costum negru şi nişte tocuri care sigur mă vor omorî. Iau o păpuşă din pungă şi trag de ea până ce capul de plastic îl rup şi îl arunc în perete de la nervi. Numai aşa mă relaxam, rupând păpuşi, săracele, în loc să se joace cineva cu ele, ajung în mâinile mele, apoi la coşul de gunoi ciopârţite.

Uşor liniştită, iau un taxi până la David acasă, doar trebuie să fac uneva un duş. Când ajung, uşa era închisa. Şi-a găsit acum să închidă uşa, iar cheie nu am, m-a pus să i-o dau înainte să ies ca un taifun din apartament. Bat la uşă, iar el vine şi îmi deschide, fiind doar cu un prosop în jurul taliei. Când mă vede, zâmbetul îi dispare de pe faţă, iar plin de nervi mă întreabă:

- Acum ce mai vrei, mai vrei o palmă sau ce?
- Am venit să fac un duş, doar nu mi-ai plătit apa! spun dând ochii peste cap.
- Ce scuză bună, du-te şi spală-te, după să îţi strângi tot ce ai mai uitat pe aici, îmi zice ducându-se la el în cameră.

Intru în baia de culoare albastră şi mă dezbrac. Dau drumul la duş şi stropii de apă încep să îmi gâdile corpul. Mă simţeam formidabil când făceam duş, mi se pare o senzaţie fenomenală, mai ales când ieşi cu părul ud, stropind totul din jurul tău. Îmi şi aduc aminte de acum câteva luni, a fost o seară minunată, mai ales când din duş am intrat direct în patul lui David. Amândoi eram uzi, am udat tot ce era în jurul nostru, dar asta nu ne-a împiedicat să ne simţim bine. Pot să recunosc că David mă făcea să vibrez în braţele lui, dar asta era înainte, acum nici să mă sărute numai vrea. Uneori mă gândesc că poate nu îi mai plac. L-am şi întrebat asta acum ceva timp, dar mi-a răspuns atât de evaziv, încât m-a băgat de tot în ceaţă. Cred că este printre calităţile sale, mereu scapă din orice situaţie, oricât de gravă ar fi ea.

Când ies din cabină, îmi pun un prosop pe mine şi ies din baie, apoi ducându-mă în bucătărie să beau o cafea. Acesta vine la mine şi mă întreabă ce am degând să fac acum, iar eu sec în răspund:
- Nimic.
- Ştiu că nu vrei să îmi dai divorţul, dar zi-mi măcar un motiv de ce nu.
Am plecat de la masă şi mi-am prins părul cu un elastic, apoi m-am îmbrăcat şi m-am îndreptat spre uşă, dar David m-a luat de mână repetându-mi ceea ce a spus acum câteva minute.
- Pentru că te iubesc şi tu nu îţi dai seama de asta! ţip şi fug pe uşă, apoi continuând să alerg pe trotuarele prăfuite ale oraşului, ajungând până la urmă la o cafenea.

Stăteam la o masă şi sorbeam din cafea, apoi mai trăgând câte un fum mă mai uitam pe ziarul de dimineaţă, pentru că nu apucasem să îl citesc încă. Nu este nimic interesant, dar totuşi nici că mă chinuiesc să găsesc ceva. Totul se învârte cu mine, iar lacrimile încearcă să îşi facă apariţia, dar nu le las, nu pot să fiu slabă tocmai acum, tocmai când el m-a lovit unde mă doare cel mai tare. Cu toate acestea, nu ştiu ce mă doare mai tare: faptul că îl iubesc sau faptul că am ajuns într-un hal fără de hal de insuportabilă?
___________

EDIT: Acum ca am mai mult timp de niste explicatii mai coerente. Eu sunt pelcata din tara si nu am internet decat la verisoaramea, iar acum trei zile am avut netul bagat la mine, iar asa am putut sa il pun. A fost facuta in graba partea mea, nu am avut timp si inspiratie, de aceea cred ca sunt si anumite greseli o.o. Lectura placuta in continuare, o sa puna Kayla nextu` cand o sa iau si eu legatura cu ea, nu dau de ea :-L.