03-07-2008, 11:21 PM
Eh..continui ca sa nu mi se spuna ca renunt de prima data..
Daca este de preferat sa il sterg, va rog sa ma anuntati...acelasi lucru va rog sa faceti si in cazul in care cineva crede ca este indicat sa o pun din nou, de la inceput.
Anyway...ca sa nu facem spam, un pm ar fi absolut perfect..nu vreau sa o sterg fara o confirmare..
‘’Jurnal de calatorie : 27.03.2002 - Drum de gheata
7:32
N-am mai scris de mult timp aici, insa carnetul este scris aproape pe jumatate. Acum ma indrept catre Osaka - precum un nebun, pe jos. Nu stiu cat imi va lua sa ajung acolo sau daca voi putea folosi destule mijloace de transport doar cu banii economisiti, insa incerc. Trebuie sa-l vad pe Fabi.
Aud pasi din spate. Cu siguranta este sora mea - m-a urmarit de cand am plecat. Ma striga cu vocea sa ragusita, subtire, chinuindu-se sa vorbeasca in timp ce respira. O privesc pentru o clipa. Ce ochi inocenti. Nu-mi vine sa cred ca sunt identici cu ai mei. Sunt frumosi, dar si periculosi, numai caea nu stie sa-i foloseasca. Inca.
Ii spun toate amanuntele - nu va putea sa ma urmareasca, apoi plec. Sunt multe drumuri. Oare pe care sa-l aleg ? Cel mai pustiu. E mai sigur ca sa nu ma vada nimeni.
8:46
Am ajuns in sfarsit in gara. Biletul a fost mai scump decat ma asteptam, in lus i-am platit si gardianului pentru a ma lasa sa intru. Am primit cateva priviri mai ciudate din partea unui grup de liceeni, insa nu am de ce sa le dau atentie.
Urc si ma asez confortabil la locul meu. Minunat. Am cazut in compartiment cu un drogat. Probabil este in transa, sau este doar beat, insa imi analizeaza prea mult anumite parti ale corpului. Un viol in tren? Nu cred ca ar fi prima data, dar ma intreb cine va viola pe cine. Deocamdata ne analizam privirile. Stiu jocul asta. Cine pierde sta pe podea. Va fi distractiv.
11:23
Dupa un joc mai lung decat ma asteptam, drogatul a adormit si am putut cobori din tren. Ah, orasul Osaka. Cat de dor imi era de el. Acum in sfarsit il pot vedea din nou. Insa intai de toate trebuie sa ajung la Caminul „Tsubasa”. Este un nume frumos. Poate chiar ai aripi acolo. Tu, Fabi, le meriti din plin.
12:07
Sunt in fata usii de la intrare si astept o asistenta sau pe altcineva care sa ma ajute. Serviciile nu sunt chiar atat de bune. M-as mira ca atat de mult praf sa se puna peste noapte.
In sfarsit vine cineva : o doamna destul de "voluminoasa", imbracata in alb. Categoric albul nu o face mai supla - pacat ca nu a aflat si ea. « Imi puteti spune in ce camera este Fabian Müller, va rog? » sunt surprins de propiul meu ton. Degeaba ma dau mare. Tot de copil dau dovada.
Vorbesc putin cu ea, incercand sa o conving ca sunt cu parintii si pana la urma cedeaza. Urc etajele si scarile pe rand, avand grija la treptele abrupte si dese, pana ce ajung la etajul 3. E numarul tau norocos, Fabi.
Ma uit putin fricos, recunosc, de langa perete catre camera alatura si-l zaresc prin geam. Esti exact asa cum mi te aminteam : blond, o culoare mai mult aurie, precum untul de alune, cu ochii caprui ca de ciocolata si buzele rozalii precum siropul de capsuni. Nu-i de mirare ca mi se facea foame cand eram cu tine. Esti destul de fericit, vorbind cu colegii tai de camera pe canapea. Se pare ca te-au acceptat asa cum esti. Desi esti de origine germana, stii bine japoneza si excelezi si in materiile de aici, in special in stiinte. Ma intreb daca imi pot face curaj pentru a intra. Esti prea vesel pentru a ma vedea. Totusi ceva imi da speranta. Porti bluza alba, cu modele brodate de frunze si stele de la mine. Oare ai uitat ca ti-am dat-o ? Posibil.
Reusesc sa ajung in dreprul usii si sa bat o singura data. Ma emotionez auzindu-ti vocea dulce spunand ca deschizi, insa ceva ma face sa nu fug. Vreau sa…Nu apuc sa termin si tu esti in fata mea. « Imi pare rau, Fabi.» este tot ceea ce pot spune, lasand siroaiele de lacrimi sa mi se scurga repezi peste obraji in timp ca cad in genunchi la picioarele tale. Cu mainile tremurande ti le prind pe ale tale, sprijinindu-mi fruntea de ele.
Mi-e frica sa-ti vad privirea, in consecinta nu o ridic pe a mea. Raman paralizat pentru o clipa de miscarile tale incete, facute in timp ce locurile mainilor doastre se schimba, intr-un final despartindu-se. Iti simt trupul cald cum se apropie de al meu, in timp ce ma imbratisezi. Iti pui capul usor pe umarul meu stang, exact cum faceai acum 1 an cand ne revedeam in parc, pe banca noastra.
Oarecum, imi dai speranta. Te simt cum zambesti si imi soptesti fptul ca ti-am lipsit si ca totul este in regula si ca…vrei sa fim din nou prieteni. Ma faci sa te strang si eu la piept, in fata prietenilor tai si ale ingrijitoarei. E cel mai placut sentiment sa te stiu din nou langa mine. Nimic nu se compara cu el.
17:39
Din pacate acum trebuie sa plec, ramanand cu promisiunea ta de a ne revedea in vacanta urmaatoare, cand ti se permita sa pleci pentru o saptamana. Vom merge din nou in parc. Vom manca din nou inghetata. Vom sta din nou pe banca noastra.’’
14 Aprilie 2002
O lumina vaga incepe sa se imprastie, deschizand cerul negru din noapte. Linistea profunda domina casa, fiind inca devreme. Singurele miscari care se mai simt uneori in atmosfera sunt acela provocate de unii menbri ai familiei in paturile lor.
Tanarul brunet sta in dormitorul sau, cu mainile la ceafa, afundate in perna moale. Patul lui fiind langa fereasta, isi permite sa traga draperiile pentru a lasa razele mate sa ii patrunda in camera. Priveste in gol spre tavan, analizand peisajele mintii sale cu atentie. Isi misca buzele visator, tinand ochii intredeschisi si chinuindu-se sa admire culorile imaginare printre gene. Pana la urma ii inchide, lasandu-se alintat de propiile ganduri.
Placerile nu dureaza mult, schimbandu-si dupa cateva minute pozitia si deschizandu-si ochii. Privirea sa nu mai poate ascunde tristetea profunda din interiorul sau si incepe sa tremure pana cand ii dau lacrimile si-si ascunde capul in asternut, strangandu-si plapuma in brate. Isi musca buzele inconstient in incercarea de a ramane tacut, insa ii mai scapa unele scancete ce-i subtiaza vocea.
Siroaiele incep sa-i umezeasca suvitele rebele de pe obraji…urmeaza o ora chinuitoare, in care umple materialul din fata sa cu lacrimi, pana ce in final se opreste, ramanand doar cu respiratia intrerupta si cu bataile repezi ale inimii sale sfasiate.
Isi aduna puterea pentru a se ridica si se duce, sprijinindu-se de obiectele din jur, catre baie. Porneste apa in incercarea de a acoperi zgomotul provocat de plansul sau amar, apoi se dezbraca, bagandu-se incet sub dus. Lasa picaturile fierbinti de apa sa se amestece cu cele existente pe fata sa.
‘’Jurnal de calatorie : 15.04.2002 - Oriunde…
17 :03
Incep sa revina zilele in care plecam fregvent de acasa. Parintii si sora mea au plecat de ieri-dimineata in excursia planificata din Germania. Mai bine ca nu am mers cu ei. Am putut sa stau linistit in casa si sa meditez - mai nou acesta este termenul meu pentru a spune ca am plans toata ziua. Voiam sa fiu singur, insa imi era frica. La primele ore mi-au venit in cap nenumarate ganduri despre dragoste - dragostea pe care nu o am. A fost greu sa ma abtin si sa ma ascund atat de mult timp, insa dupa ce au lasat casa goala am putut sa-mi descatusez sentimentele. Si acum mai simt acel sentiment care ma cuprindea cand imbratisam patura imbibata cu lacrimi in timp ce incercam sa-mi cant singur. Mi-era frica de vocea mea, subtire, tremuranda si inocenta - Credeam ca sunt inconjurat de stafii, insa nu ma puteam opri. Ma leganam in amarul meu neputand sa parasesc camera. Simteam ca daca opream ritmul si plecam voi muri, ca mi se va intampla ceva, asa ca nu am iesit toata ziua. Am petrecut urmatoarea noapte in tacere : lacrimile curgeau, insa nu se auzea nimic. Imi apareau mii de imagini in fata pe care nici acum nu le inteleg.
In acest moment sunt pe strada, lasand vantul puternic sa-mi ravaseasca parul. Nu stiu unde ma duc. Vreau doar sa nu mai fiu singur. Oriunde numai sa nu mai fiu singur ! « Sakura » numele strazii imi suna cunoscut, insa nu-mi amintesc cine sta aici. Observ o casa in zare. Stiu ca este cineva acolo, insa nu stiu cine. Ajung in dreptul usii si apas pe sonerie, tragandu-mi speriat mana cand ii aud cantecul. Vad clanta cum este miscata si aud pe cineva din spatele acesteia, insa mi-e frica sa-mi ridic privirea pentru a-i vedea fata.
Imi pronunta numele calm - macar stiu ca ma cunoaste - si ma ia de maneca facandu-ma sa intru in casa. Ma descalt inca ferindu-mi ochii de ai sai, apoi ma indrept catre canapea, urmarindu-i picioarele. Simt ca se aseaza langa mine si nu ma mai pot controla. Las libere cateva lacrimi, apoi ii simt degetele sub barbia mea, ridicandu-mi chipul. Un ghinion mai mare nici ca se putea : de abia am reusit sa scap de antrenamente pentru cateva zile si ceva ma face sa vin tot la Naki. Il vad ca-si misca buzele, dar nu aud ce spune. Ma las putin in fata, doar cu speranta ca nu ma va indeparta, ci ma va lua in brate, ceea ce se si intampla. Stiu ca ne-am certat ultima data si ca era foarte nervos, insa acum pare destul de linistit…cel putin asa sper. Dupa cateva minute imi adun vocea si-i povestesc ce am patit. Nu pare a intelege ceea ce simt dupa cum imi zambeste ironic, insa cuvintele sale ma fac sa vad realitatea « Daca te simti singur ar trebui sa incerci sa ai relatii care sa tina mai mult de o saptamana, cu baieti mai cuminti. Astfel nu o sa mai fi nevoit sa te umilesti in fata mea : stiu ca nu-ti place sa fi primul care cedeaza. »
Daca este de preferat sa il sterg, va rog sa ma anuntati...acelasi lucru va rog sa faceti si in cazul in care cineva crede ca este indicat sa o pun din nou, de la inceput.
Anyway...ca sa nu facem spam, un pm ar fi absolut perfect..nu vreau sa o sterg fara o confirmare..
‘’Jurnal de calatorie : 27.03.2002 - Drum de gheata
7:32
N-am mai scris de mult timp aici, insa carnetul este scris aproape pe jumatate. Acum ma indrept catre Osaka - precum un nebun, pe jos. Nu stiu cat imi va lua sa ajung acolo sau daca voi putea folosi destule mijloace de transport doar cu banii economisiti, insa incerc. Trebuie sa-l vad pe Fabi.
Aud pasi din spate. Cu siguranta este sora mea - m-a urmarit de cand am plecat. Ma striga cu vocea sa ragusita, subtire, chinuindu-se sa vorbeasca in timp ce respira. O privesc pentru o clipa. Ce ochi inocenti. Nu-mi vine sa cred ca sunt identici cu ai mei. Sunt frumosi, dar si periculosi, numai caea nu stie sa-i foloseasca. Inca.
Ii spun toate amanuntele - nu va putea sa ma urmareasca, apoi plec. Sunt multe drumuri. Oare pe care sa-l aleg ? Cel mai pustiu. E mai sigur ca sa nu ma vada nimeni.
8:46
Am ajuns in sfarsit in gara. Biletul a fost mai scump decat ma asteptam, in lus i-am platit si gardianului pentru a ma lasa sa intru. Am primit cateva priviri mai ciudate din partea unui grup de liceeni, insa nu am de ce sa le dau atentie.
Urc si ma asez confortabil la locul meu. Minunat. Am cazut in compartiment cu un drogat. Probabil este in transa, sau este doar beat, insa imi analizeaza prea mult anumite parti ale corpului. Un viol in tren? Nu cred ca ar fi prima data, dar ma intreb cine va viola pe cine. Deocamdata ne analizam privirile. Stiu jocul asta. Cine pierde sta pe podea. Va fi distractiv.
11:23
Dupa un joc mai lung decat ma asteptam, drogatul a adormit si am putut cobori din tren. Ah, orasul Osaka. Cat de dor imi era de el. Acum in sfarsit il pot vedea din nou. Insa intai de toate trebuie sa ajung la Caminul „Tsubasa”. Este un nume frumos. Poate chiar ai aripi acolo. Tu, Fabi, le meriti din plin.
12:07
Sunt in fata usii de la intrare si astept o asistenta sau pe altcineva care sa ma ajute. Serviciile nu sunt chiar atat de bune. M-as mira ca atat de mult praf sa se puna peste noapte.
In sfarsit vine cineva : o doamna destul de "voluminoasa", imbracata in alb. Categoric albul nu o face mai supla - pacat ca nu a aflat si ea. « Imi puteti spune in ce camera este Fabian Müller, va rog? » sunt surprins de propiul meu ton. Degeaba ma dau mare. Tot de copil dau dovada.
Vorbesc putin cu ea, incercand sa o conving ca sunt cu parintii si pana la urma cedeaza. Urc etajele si scarile pe rand, avand grija la treptele abrupte si dese, pana ce ajung la etajul 3. E numarul tau norocos, Fabi.
Ma uit putin fricos, recunosc, de langa perete catre camera alatura si-l zaresc prin geam. Esti exact asa cum mi te aminteam : blond, o culoare mai mult aurie, precum untul de alune, cu ochii caprui ca de ciocolata si buzele rozalii precum siropul de capsuni. Nu-i de mirare ca mi se facea foame cand eram cu tine. Esti destul de fericit, vorbind cu colegii tai de camera pe canapea. Se pare ca te-au acceptat asa cum esti. Desi esti de origine germana, stii bine japoneza si excelezi si in materiile de aici, in special in stiinte. Ma intreb daca imi pot face curaj pentru a intra. Esti prea vesel pentru a ma vedea. Totusi ceva imi da speranta. Porti bluza alba, cu modele brodate de frunze si stele de la mine. Oare ai uitat ca ti-am dat-o ? Posibil.
Reusesc sa ajung in dreprul usii si sa bat o singura data. Ma emotionez auzindu-ti vocea dulce spunand ca deschizi, insa ceva ma face sa nu fug. Vreau sa…Nu apuc sa termin si tu esti in fata mea. « Imi pare rau, Fabi.» este tot ceea ce pot spune, lasand siroaiele de lacrimi sa mi se scurga repezi peste obraji in timp ca cad in genunchi la picioarele tale. Cu mainile tremurande ti le prind pe ale tale, sprijinindu-mi fruntea de ele.
Mi-e frica sa-ti vad privirea, in consecinta nu o ridic pe a mea. Raman paralizat pentru o clipa de miscarile tale incete, facute in timp ce locurile mainilor doastre se schimba, intr-un final despartindu-se. Iti simt trupul cald cum se apropie de al meu, in timp ce ma imbratisezi. Iti pui capul usor pe umarul meu stang, exact cum faceai acum 1 an cand ne revedeam in parc, pe banca noastra.
Oarecum, imi dai speranta. Te simt cum zambesti si imi soptesti fptul ca ti-am lipsit si ca totul este in regula si ca…vrei sa fim din nou prieteni. Ma faci sa te strang si eu la piept, in fata prietenilor tai si ale ingrijitoarei. E cel mai placut sentiment sa te stiu din nou langa mine. Nimic nu se compara cu el.
17:39
Din pacate acum trebuie sa plec, ramanand cu promisiunea ta de a ne revedea in vacanta urmaatoare, cand ti se permita sa pleci pentru o saptamana. Vom merge din nou in parc. Vom manca din nou inghetata. Vom sta din nou pe banca noastra.’’
14 Aprilie 2002
O lumina vaga incepe sa se imprastie, deschizand cerul negru din noapte. Linistea profunda domina casa, fiind inca devreme. Singurele miscari care se mai simt uneori in atmosfera sunt acela provocate de unii menbri ai familiei in paturile lor.
Tanarul brunet sta in dormitorul sau, cu mainile la ceafa, afundate in perna moale. Patul lui fiind langa fereasta, isi permite sa traga draperiile pentru a lasa razele mate sa ii patrunda in camera. Priveste in gol spre tavan, analizand peisajele mintii sale cu atentie. Isi misca buzele visator, tinand ochii intredeschisi si chinuindu-se sa admire culorile imaginare printre gene. Pana la urma ii inchide, lasandu-se alintat de propiile ganduri.
Placerile nu dureaza mult, schimbandu-si dupa cateva minute pozitia si deschizandu-si ochii. Privirea sa nu mai poate ascunde tristetea profunda din interiorul sau si incepe sa tremure pana cand ii dau lacrimile si-si ascunde capul in asternut, strangandu-si plapuma in brate. Isi musca buzele inconstient in incercarea de a ramane tacut, insa ii mai scapa unele scancete ce-i subtiaza vocea.
Siroaiele incep sa-i umezeasca suvitele rebele de pe obraji…urmeaza o ora chinuitoare, in care umple materialul din fata sa cu lacrimi, pana ce in final se opreste, ramanand doar cu respiratia intrerupta si cu bataile repezi ale inimii sale sfasiate.
Isi aduna puterea pentru a se ridica si se duce, sprijinindu-se de obiectele din jur, catre baie. Porneste apa in incercarea de a acoperi zgomotul provocat de plansul sau amar, apoi se dezbraca, bagandu-se incet sub dus. Lasa picaturile fierbinti de apa sa se amestece cu cele existente pe fata sa.
***
‘’Jurnal de calatorie : 15.04.2002 - Oriunde…
17 :03
Incep sa revina zilele in care plecam fregvent de acasa. Parintii si sora mea au plecat de ieri-dimineata in excursia planificata din Germania. Mai bine ca nu am mers cu ei. Am putut sa stau linistit in casa si sa meditez - mai nou acesta este termenul meu pentru a spune ca am plans toata ziua. Voiam sa fiu singur, insa imi era frica. La primele ore mi-au venit in cap nenumarate ganduri despre dragoste - dragostea pe care nu o am. A fost greu sa ma abtin si sa ma ascund atat de mult timp, insa dupa ce au lasat casa goala am putut sa-mi descatusez sentimentele. Si acum mai simt acel sentiment care ma cuprindea cand imbratisam patura imbibata cu lacrimi in timp ce incercam sa-mi cant singur. Mi-era frica de vocea mea, subtire, tremuranda si inocenta - Credeam ca sunt inconjurat de stafii, insa nu ma puteam opri. Ma leganam in amarul meu neputand sa parasesc camera. Simteam ca daca opream ritmul si plecam voi muri, ca mi se va intampla ceva, asa ca nu am iesit toata ziua. Am petrecut urmatoarea noapte in tacere : lacrimile curgeau, insa nu se auzea nimic. Imi apareau mii de imagini in fata pe care nici acum nu le inteleg.
In acest moment sunt pe strada, lasand vantul puternic sa-mi ravaseasca parul. Nu stiu unde ma duc. Vreau doar sa nu mai fiu singur. Oriunde numai sa nu mai fiu singur ! « Sakura » numele strazii imi suna cunoscut, insa nu-mi amintesc cine sta aici. Observ o casa in zare. Stiu ca este cineva acolo, insa nu stiu cine. Ajung in dreptul usii si apas pe sonerie, tragandu-mi speriat mana cand ii aud cantecul. Vad clanta cum este miscata si aud pe cineva din spatele acesteia, insa mi-e frica sa-mi ridic privirea pentru a-i vedea fata.
Imi pronunta numele calm - macar stiu ca ma cunoaste - si ma ia de maneca facandu-ma sa intru in casa. Ma descalt inca ferindu-mi ochii de ai sai, apoi ma indrept catre canapea, urmarindu-i picioarele. Simt ca se aseaza langa mine si nu ma mai pot controla. Las libere cateva lacrimi, apoi ii simt degetele sub barbia mea, ridicandu-mi chipul. Un ghinion mai mare nici ca se putea : de abia am reusit sa scap de antrenamente pentru cateva zile si ceva ma face sa vin tot la Naki. Il vad ca-si misca buzele, dar nu aud ce spune. Ma las putin in fata, doar cu speranta ca nu ma va indeparta, ci ma va lua in brate, ceea ce se si intampla. Stiu ca ne-am certat ultima data si ca era foarte nervos, insa acum pare destul de linistit…cel putin asa sper. Dupa cateva minute imi adun vocea si-i povestesc ce am patit. Nu pare a intelege ceea ce simt dupa cum imi zambeste ironic, insa cuvintele sale ma fac sa vad realitatea « Daca te simti singur ar trebui sa incerci sa ai relatii care sa tina mai mult de o saptamana, cu baieti mai cuminti. Astfel nu o sa mai fi nevoit sa te umilesti in fata mea : stiu ca nu-ti place sa fi primul care cedeaza. »