I Hate Love

[^Ciresica^]

Sasuke:

Alergam ca disperatu' pe scarile cladirii, intr-o incercare disperata de am gasi obraznicaturile. Ce dracu' o tot face pe Kumiko sa-i piarda intotdeauna? Am inspirat adanc, apoi mi-am scos telefonul din buzunar. Am dat cu degetul pe aplicatia "Agenda" si am cautat-o pe Kumiko la litera D. Dadaca Sexy. Nu ma judecati! Nu are absolut nicio legatura cum era trecuta in agenda mea cu cazul de fata. Am apelat, apoi am pus telefonul la ureche.

Abonatul Cosmote nu poate fi contactat. Va rugam, lasati un mesaj dupa bip

Si iata cum minunata retea Cosmote cu minute din abundenta ma tradeaza. Din nou. A treia oara in ultimele cateva zile. Sau, mai bine zis, telefonul lui Kumiko ma tradeaza. Ce Dumnezeu face de umbla cu el inchis?! Eu degeaba ii platisem cartela? Mai aveam un pic si, de nervi, aruncam locul in cel mai apropiat cos de gunoi, desi, daca ma gandesc mai bine, pe ciment si-ar fi meritat o pedeapsa mult mai dureroasa.
Si chiar aveam de gand sa o fac, cand un raset ce parea al unei fete m-a oprit.
-Kioko, mai incet! am auzit un susotit.
Cand m-am intors, i-am vazut pe Kioko si Kitsune pe una din scari. Cand au vazut ca m-am uitat spre ei, au luat-o la guana spre etajul urmator, razand in hohote.
-Hei! Stati! am strigat eu dupa ei. Kioko! Kitsune!
Eram aproape terminat, dupa cele 10 etaje urcate. De ce nu am luat liftul? Pentru ca eram sigur ca odraslele mele se afla pe undeva pe aici. Doar nu erau atat de dementi incat sa ia liftul, ca astfel, i-as fi gasit de doua ori mai usor. Ce pot sa spun, daca ar putea, astia doi ar alimenta o bomba nucleara cat sa distruga o intreaga planeta. Si ma mai intreb de unde atata energie la varste atat de fragede.
Brusc, rasetele copiilor dupa care ma ghidam au disparut. M-am oprit un moment, sa analizez situatia, si pentru o clipa, chiar am crezut ca au gasit alt loc in care sa se ascunda. Insa in secunda urmatoare, am auzit un tipat asurzitor. Puteam recunoaste oriunde vocile alea. In alerta maxima am inceput sa alerg, cu gandul ca micutii mei ar fi putut patii ceva. Am alergat ca nebunul inca doua etaje. Cand am ajuns, intr-un sfarsit, m-am intors cu fata si am incercat sa strig:
-Kitsu... dar in secunda urmatoare, am ramas incremenit.
Un tip imbracat in negru, mascat, statea in pragul usii liftului, cu pistolul pus pe mijlocul fruntii cuiva. Mi-a lasat capul usor de tot intr-o parte, constient ca individul ma priveste insistent. Cand am vazut cine era, mi-am marit ochii de doua ori, incercand sa-mi spun ca e ireal. Sakura statea in genunchi, cu pistolul in fata fruntii si cu mainile ridicate in sus, de la cot. Ma privea speriata, cu lacrimi in ochi, pe cand copii mei ingenunchiasera si ei in fata mascatului. La dracu'! Cine naiba e asta?! Calmeaza-te Sasuke... Usor. Trebuie sa imi revin daca nu doresc sa li se intample ceva. Am pus mana pe bara, si m-am lasat sprijinit de ea, incercand sa arat ca si cum nu mi-ar pasa.
-Sezi, sau fata o pateste!
Sakura si-a inchis ochii strans, timp in care am incercat sa ma gandesc la o strategie. Trebuia sa fie ceva cu care sa-l scot din joc, inainte sa ii raneasca pe copii mei, pe mine, sau pe biata Sakura. M-am lasat pe genunchi, dar inainte de asta, m-am asigurat ca ma apropii de el cu cativa pasi. Distanta dintre noi era enorma, si incercam sa o evit pe cat posibil. Trebuia sa ma apropii.
-Mainile sus, imi poruncii individul.
M-am prefacut ca ma reasez in genunchi, si am incercat sa ma apropii si mai mult, apoi am ridicat o mana. Tipul m-a privit enervat, apoi a repetat. M-am tras mai aproape. Mascatul mi-a observat gestul, si s-a repezit la unul din copiii mei. Acum era momentul! In secunda urmatoare m-am ridicat de jos ca un fulger si i-am dat peste mana, Pistolul, a cazut pe jos, iar eu m-am uitat o clipa sa vad daca micutii sunt bine. Am vazut-o pe Sakura imbratisandu-i si spunandu-le sa plece. Atat am putut zari, pentru ca in clipa urmatoare m-am trezit lovit serios in cap. Am picat la pamant, dar nu am cedat. Mi-am indreptat piciorul si l-am trecut pe sub picioarele acestuia, impiedicandu-l si facandu-l sa cada jos. M-am napustit asupra lui ca sa-l imobilizez, dar in secunda urmatoare, si-a intins mana spre pistol si l-a indreptat spre Sakura Aceasta si-a intors chipul si a ramas inlemnita cand a vazut unde era indreptat pistolul.
-Nu! am strigat.
Nu puteam lasa sa se intample asta! Mi-a gasit copiii, a avut grija ca acestia sa scape la timp... M-a ajutat foarte mult. Cum puteam sa o las sa moara chiar in fata ochilor mei? Mi-ar fi ramas pe constiinta toata viata. M-am aruncat in fata ei, asteptand o reactie din partea nebunului aluia. Am simtit cum Sakura. M-a strans de geaca de piele, de la spate.
-Nu face asta! Te rog! Du-te si ai grija de copii! mi-a strigat ea prin vocea tremurata.
Dar nu puteam face acest lucru. Si nu aveam de gand sa plec de acolo. In secunda urmatoare am simtit cum ceva rece imi penetreaza stomacul. Pe moment, nu am simtit absolut nimic. Dar in clipele urmatoare, am simtit cum un val de caldura ce fierbe in mine imi zvagneste prin piele. Am cazut jos, ca secerat, incercand din rasputeri sa-mi tin respiratia normala. Tot ce am mai putut vedea, sau auzi, a fost momentul in care Sakura a cazut in genunchi, langa mine, strgand dupa ajutor. Am incercat sa-mi ridica mana, sa o linistesc cumva, oricum, dar ma simteam paralizat. Am auzit cum usile s-au deschis, cum o multime de oameni si politisti au intrat pe ele, apoi totul s-a dus. Nu am mai auzit nimic. Nu am mai vazut nimic.
Nu stiu cat a trecut. Ore, zile, saptamani, ani... Nu stiu. Stiu decat ca ma aflam in centrul unui parc, impreuna cu frumoasa mea Aiko. Stateam pe o banca, tinand-o in bratele mele, mangaindu-i parul movaliu ce-mi gadila chipul la adierea vantului. Era langa mine. Mama copiilor mei. O priveam in ochii verzi, stralucitori. Mi-am inchis ochii, lasandu-ma in voia brizelor de vara. Asteptam ca draga mea Aiko sa-mi astupe buzele cu ale ei intr-un sarut, asa cum facea de fiecare data. Am numarat secundele, pana ce buzele ei se vor uni cu ale mele. Dar nu le-am simtit. Mi-am deschis ochii, trezindu-ma intr-o camera alba. Unde ma aflam?! M-am ridicat in sezut, iar atunci am vazut-o. Am vazut-o, tinandu-mi copii de mana, intrand aici, in sala unde ma aflam. Ma uitam la cat de ingrijorata era, si nu puteam intelegea de ce. Si-atunci i-am zarit parul lung, roz, diferit de cel movaliu pe care il stiam. Se vopsise? Cred ca se vopsise. Pentru ca acei ochi erau mult prea asemanatori cu cei ai iubitei mele. S-a apropiat si s-a asezat pe un scaun, in timp ce copii mei deja isi luasera locul pe pat, alaturi de mine. M-au imbratisat strans, in timp ce eu abea mai stiam unde ma aflam si ce facusem sa ajung aici, din parcul acela frumos, intr-o dupamiaza de iulie.
Am vazut-o pe Aiko cum privea in pamant, desi nu intelegeam de ce. Fix atunci intra pe usa o alta femeie cu parul negru ca abisul si ochii mari negri. Se uita la iubita mea urat pret de cateva secunde, apoi striga in gura mare.
-Sasuke, scumpule! Ce bine ca esti in regula! Zice strangandu-ma prea tare in brate
-Kumiko da-i drumul lui tati! Il sufoci! Tipa Kioko
...Kumiko?!... Atunci mi-am amintit totul. Telefonul inchis al lui Kumiko, goana dupa copii, liftul, tipul mascat... Insa mi-am amintit si ca am crezut faptul ca Sakura era fosta mea sotie Aiko. Mi-am uitat la ea cum statea pe scaunul de langa pat. Si totusi... se mana asa de mult cu Aiko, dar oricat de mult mi-as dori nu era ea...