10-06-2011, 11:58 AM
Capitolul trei. Enjoi. :*
Nu-mi venea sa cred. Pur si simplu. Zacea in fata mea, in mijlocul trotoarului, nu misca, nu clipea, nu nimic. Siroaiele de sange curgeau din capul sau blond imprastiindu-se si formand o balta ce o lua usor la vale pe asfaltul rece. Corpul avea o forma ciudata, cred ca avea piciorul si mana rupte deoarece nu aratau ca si cum ar fii fost la locul lor, bine prinse. Ochii verzi, vi o data acum erau asa inexpresivi, asa de morti. Nu mai respira, se duse si nimeni nu mai avea ce face pentru acea faptura mica si fragila ce sfarsi atat de tragic. Puteam s-o salvez, dar nu m-a lasat. Chiar daca muream eu acel mic inger ar fii trait si eu as fii trecut impacata. Dar nu, s-a incapatanat tinandu-ma langa el, iar nu am fost destul de puternica sa ma rup din laturile lui, sa sa alerg, sa alerg spre a o salva. Inima ma intepa si devenisem rece, inexpresiva si indiferenta. Cat de fragila poate fi viata. Si cat de nedreapta in acelasi timp. Cu ce gresise? Era prea mica si inocenta sa faca cuiva ceva, prea pura. Am aplecat capul spre stanga si an pufnit. Inca incercam sa imi derulez prin minte din nou acele imagini. Masina, tampita de la volan care coborase si ea din masina vrand sa se apropie de fata, plansetele mamei disperate ce-si pierduse odrasla mult iubita, conceputa cu atat de multa dragoste. Atat de neatenta sa fii? Sa iei viata unui copil nevinovat doar din neatentie. Am zambit in coltul gurii atunci cand imagina din fata ochiilor mi-a devenit neclara si pamantul mi-a fugit de sub picioare. Stiam ca aveam sa-mi pierd cunostinta si era de ateptat. Era prea mult pentru mintea si sufletul meu.
Era cald si tare. Un zgomot ciudat ca ticaitul unui ceas imi inunda urechea stanga. Oare murisem si eu? As fii vrut. Am incercat sa deschid ochii, dar lumina orbitoare, a unui felinar cred, nu m-a lasat nici in ruptul capului, daca puteam zice asa. Totusi, daca stau sa ma gandesc bine acea caldura era chiar placuta si deschizand-ui intr-un sfarsit am vazut si de unde venea. Era Eliot bineinteles carandu-ma in brate prin parc la ora zece seara. Cat de penibil. Dar pana la urma doar nu era sa ma lase acolo, lesinata in mijlocul drumului. Ce prima intalnire de cacat cu printul visurilor mele. Mi-am dres vocea pentru ca el sa vada ca sunt treaza si m-a privit cu blandete in ochi continuand sa mearga. Era asa de dulce cand incerca sa imi dovedeasca ca nu vrea sa ma raneasca. Sau asa cred. In fine nu-l prea cunosteam asa ca nu aveam de unde sa stiu inca ce era in mintea lui. Spun inca deoarece dupa gandirea mea bolnava lucrurile intre noi avansau de la nimic la tot, ca un Porsche Boxster rosu, accelerat. M-a asezat pe o banca, punandu-se langa mine si mi-a luat fata in palmele sale. Parea ingrijorat, dar nu intelegeam de ce. Bine, eram marcata, dar avea sa-mi treaca cu toate ca prinsesem o oarecare frica sa mai traverez strada pe zebrele pietonale fara semafor.
I-am luat mainile intr-ale mele si i-am zambit cat de sincer si senin am putut. S-a relaxat atunci cand i-am soptit la ureche ca sunt bine, ca nu am patit nimic si am fost multumita. Nu voiam sa ii transmit si lui dezgustul meu fata de omenire, fata de nepasare si neatentie. Ii luceau ochii ca a unui copil ce tocmai primise o acadea. In astfel de momente simteam o oarecare afectiune din partea lui si ma bucura lucrul acesta. Oare chiar incepea sa se infiripe ceva?
-Sa mergem acasa. i-am spus rugandu-l din priviri tot odata.
-Cum doresti. vocea lui suna atat de melodios si calm ca reusea sa ma innebuneasca.
Mi-a dat jacheta sa presupunand ca imi este frig - asa si era - si-a pus bratul puternic dupa umeri mei firafi si am inceput sa mergem. Era mult mai inalt decat mine, cu aproape doua capete. Insemna ca sunt mai scunda decat imi imaginam. Si am mers asa, pana la iesirea din parc. Gestul lui, acela de a-mi lua mana intr-a lui m-a miscat profund, mai ca-mi venea sa zbor, dar m-am abtinut multumindu-i cu un zambet deloc fals.
Ajunsesem in fata casei mele si trebuia sa plece. Brusc expresia mi-a devenit trista si usor melncolica.
-Nu vreau sa pleci. i-am spus soptit lasandu-mi capul in jos.
-Ne vedem maine la scoala. Am un cadou pentru tine. a zambit expunandu-si dantura si m-a strans puternic la pieptul sau sarutandu-mi apoi crestetul capului.
" Cat de dulce", mi-am spus in gand in timp ce-i faceam cu mana dupa care am intrat in casa. Mama, tata - ce frumos suna - alaturi de Mike stateau pe canapea urmarind un film de comedie, titlul fiind ' Plezneste-o, e frantuzoaica ! ' . Le-am dat lor sarut mana, iar fratelui meu un buna apsent in timp ce ma descaltam in hol.
-Ei, cum a fost? ma intreba blondul cand am ajuns in fata canapelei asezandu-ma jos langa manerul acesteia, ochii ii sticleau.
-Groaznic exceptand doua-trei momente.
-Ce ti-a facut nenorocitul? exclama tata alarmat.
-Nimic, doar ca a avut loc un accident urat si nu am mai fost la niciun film.
-A fost cineva ranit? intreba mama de aceasta data.
-Da, un ingeras de copil. O fetita de sapte-opt anisori. Sunt obosita si merg sa ma culc. Noapte buna.
Am inceput sa urc scarile pana in camera mea, la cat de obosita ma simteam abia mi-am tarat corpul pana la pat, pe suprafata caruia m-am aruncat incercand sa adorm.
" Telefon nesimtit ! " am gandit cu voce tare cand acesta imi vibra in buzunarul blugilor negri. Primisem un mesaj. Am apasat pe butonul Citire si ghiciti ce, era de la Eliot. Sper ca nu te deranjez. Voiam doar sa-ti urez un calduros noapte bune si sa-ti spun ca, cadoul tau cam face nazuri. Te pup. Eliot. Minunat, iupi, dar mi-e prea somn sa procesez.
Eliot: http://nd01.jxs.cz/267/868/f95b39d6ef_17949135_o2.jpg
Amanda: http://wallpapere.org/wp-content/uploads...icture.jpg
Mike: http://cdn.pimpmyspace.org/media/pms/c/0...8d9e-1.jpg
Nu-mi venea sa cred. Pur si simplu. Zacea in fata mea, in mijlocul trotoarului, nu misca, nu clipea, nu nimic. Siroaiele de sange curgeau din capul sau blond imprastiindu-se si formand o balta ce o lua usor la vale pe asfaltul rece. Corpul avea o forma ciudata, cred ca avea piciorul si mana rupte deoarece nu aratau ca si cum ar fii fost la locul lor, bine prinse. Ochii verzi, vi o data acum erau asa inexpresivi, asa de morti. Nu mai respira, se duse si nimeni nu mai avea ce face pentru acea faptura mica si fragila ce sfarsi atat de tragic. Puteam s-o salvez, dar nu m-a lasat. Chiar daca muream eu acel mic inger ar fii trait si eu as fii trecut impacata. Dar nu, s-a incapatanat tinandu-ma langa el, iar nu am fost destul de puternica sa ma rup din laturile lui, sa sa alerg, sa alerg spre a o salva. Inima ma intepa si devenisem rece, inexpresiva si indiferenta. Cat de fragila poate fi viata. Si cat de nedreapta in acelasi timp. Cu ce gresise? Era prea mica si inocenta sa faca cuiva ceva, prea pura. Am aplecat capul spre stanga si an pufnit. Inca incercam sa imi derulez prin minte din nou acele imagini. Masina, tampita de la volan care coborase si ea din masina vrand sa se apropie de fata, plansetele mamei disperate ce-si pierduse odrasla mult iubita, conceputa cu atat de multa dragoste. Atat de neatenta sa fii? Sa iei viata unui copil nevinovat doar din neatentie. Am zambit in coltul gurii atunci cand imagina din fata ochiilor mi-a devenit neclara si pamantul mi-a fugit de sub picioare. Stiam ca aveam sa-mi pierd cunostinta si era de ateptat. Era prea mult pentru mintea si sufletul meu.
Era cald si tare. Un zgomot ciudat ca ticaitul unui ceas imi inunda urechea stanga. Oare murisem si eu? As fii vrut. Am incercat sa deschid ochii, dar lumina orbitoare, a unui felinar cred, nu m-a lasat nici in ruptul capului, daca puteam zice asa. Totusi, daca stau sa ma gandesc bine acea caldura era chiar placuta si deschizand-ui intr-un sfarsit am vazut si de unde venea. Era Eliot bineinteles carandu-ma in brate prin parc la ora zece seara. Cat de penibil. Dar pana la urma doar nu era sa ma lase acolo, lesinata in mijlocul drumului. Ce prima intalnire de cacat cu printul visurilor mele. Mi-am dres vocea pentru ca el sa vada ca sunt treaza si m-a privit cu blandete in ochi continuand sa mearga. Era asa de dulce cand incerca sa imi dovedeasca ca nu vrea sa ma raneasca. Sau asa cred. In fine nu-l prea cunosteam asa ca nu aveam de unde sa stiu inca ce era in mintea lui. Spun inca deoarece dupa gandirea mea bolnava lucrurile intre noi avansau de la nimic la tot, ca un Porsche Boxster rosu, accelerat. M-a asezat pe o banca, punandu-se langa mine si mi-a luat fata in palmele sale. Parea ingrijorat, dar nu intelegeam de ce. Bine, eram marcata, dar avea sa-mi treaca cu toate ca prinsesem o oarecare frica sa mai traverez strada pe zebrele pietonale fara semafor.
I-am luat mainile intr-ale mele si i-am zambit cat de sincer si senin am putut. S-a relaxat atunci cand i-am soptit la ureche ca sunt bine, ca nu am patit nimic si am fost multumita. Nu voiam sa ii transmit si lui dezgustul meu fata de omenire, fata de nepasare si neatentie. Ii luceau ochii ca a unui copil ce tocmai primise o acadea. In astfel de momente simteam o oarecare afectiune din partea lui si ma bucura lucrul acesta. Oare chiar incepea sa se infiripe ceva?
-Sa mergem acasa. i-am spus rugandu-l din priviri tot odata.
-Cum doresti. vocea lui suna atat de melodios si calm ca reusea sa ma innebuneasca.
Mi-a dat jacheta sa presupunand ca imi este frig - asa si era - si-a pus bratul puternic dupa umeri mei firafi si am inceput sa mergem. Era mult mai inalt decat mine, cu aproape doua capete. Insemna ca sunt mai scunda decat imi imaginam. Si am mers asa, pana la iesirea din parc. Gestul lui, acela de a-mi lua mana intr-a lui m-a miscat profund, mai ca-mi venea sa zbor, dar m-am abtinut multumindu-i cu un zambet deloc fals.
Ajunsesem in fata casei mele si trebuia sa plece. Brusc expresia mi-a devenit trista si usor melncolica.
-Nu vreau sa pleci. i-am spus soptit lasandu-mi capul in jos.
-Ne vedem maine la scoala. Am un cadou pentru tine. a zambit expunandu-si dantura si m-a strans puternic la pieptul sau sarutandu-mi apoi crestetul capului.
" Cat de dulce", mi-am spus in gand in timp ce-i faceam cu mana dupa care am intrat in casa. Mama, tata - ce frumos suna - alaturi de Mike stateau pe canapea urmarind un film de comedie, titlul fiind ' Plezneste-o, e frantuzoaica ! ' . Le-am dat lor sarut mana, iar fratelui meu un buna apsent in timp ce ma descaltam in hol.
-Ei, cum a fost? ma intreba blondul cand am ajuns in fata canapelei asezandu-ma jos langa manerul acesteia, ochii ii sticleau.
-Groaznic exceptand doua-trei momente.
-Ce ti-a facut nenorocitul? exclama tata alarmat.
-Nimic, doar ca a avut loc un accident urat si nu am mai fost la niciun film.
-A fost cineva ranit? intreba mama de aceasta data.
-Da, un ingeras de copil. O fetita de sapte-opt anisori. Sunt obosita si merg sa ma culc. Noapte buna.
Am inceput sa urc scarile pana in camera mea, la cat de obosita ma simteam abia mi-am tarat corpul pana la pat, pe suprafata caruia m-am aruncat incercand sa adorm.
" Telefon nesimtit ! " am gandit cu voce tare cand acesta imi vibra in buzunarul blugilor negri. Primisem un mesaj. Am apasat pe butonul Citire si ghiciti ce, era de la Eliot. Sper ca nu te deranjez. Voiam doar sa-ti urez un calduros noapte bune si sa-ti spun ca, cadoul tau cam face nazuri. Te pup. Eliot. Minunat, iupi, dar mi-e prea somn sa procesez.
Eliot: http://nd01.jxs.cz/267/868/f95b39d6ef_17949135_o2.jpg
Amanda: http://wallpapere.org/wp-content/uploads...icture.jpg
Mike: http://cdn.pimpmyspace.org/media/pms/c/0...8d9e-1.jpg