[Terminat] This feeling hurts so much

[Rain]

Multumesc de commuri, am adus nextul, lollipops

-Capitolul 5-

Soarele deja se ascunsese dupa cladirile inalte ale orasului iar sagetile acestuia galbene-portocalii erau deja istorie, caci disparusera cu ceva timp in urma. Doar vuietul vantului se mai auzea acum, reusind sa disting si cateva fosnete ale frunzelor in acea liniste sumbra. Stalpii ce luminau strazile se chinuiau sa isi faca treaba, insa parca luna era de mii de ori mai puternica decat ei.
Mainile mi le tineam in buzunarul hanoracului, acest material nefiind de ajuns sa imi ascunda frigul ce il simteam pana sub piele. Nu stiam daca sa ma intorc la Mark sau sa ma duc acasa. Probabil ma astepta ingrijorat, sau s-o fi suparat pe mine si acum trebuia sa imi cer scuze. Ma opresc in loc si privesc inapoi, parca auzind pasii cuiva.
Un urmaritor? Nu, era imposibil. Oamenii de aici aveau frica de politie.
Mi-am continuat drumul, decizand sa imi pun si gluga peste parul saten, caci frigul se intetea. Ochii incepusera sa imi lacrimeze datorita puterii cu care vantul batea din fata, iar eu mergeam contra lui, poate din cauza asta nu am mai auzit nici pasi in urma mea, insa totusi simteam ca sunt urmarit.
Am grabit miscarile picioarelor din cauza fricii, iar cativa fiori incepusera deja sa imi impanzeasca trupul. Nu stiam daca era din cauza frigului sau a urmaritorului. Greseala mea a fost cand am decis sa ma indrept spre casa lui Mark, luand-o pe scurtatura, printre alte blocuri unde era prezenta doar lumina lunii, si aceea fiind slaba. Aveam mult de mers pentru ca satenul locuia tocmai la periferia orasului.
De ce a trebuit sa ne certam si sa ne despartim drumurile? Stiam ca oricum ne vom impaca, dar acum mai mult conta siguranta mea.
Nu am mai reusit sa fac doi pasi caci mi-am simtit trupul blocat de o stransoare puternica a antebratului stang ce ma facu sa ma intorc cu fata spre silueta inalta ce parea a fi urmaritorul meu.
As fi putut sa confund aceasta persoana cu o femeie foarte inalta, insa umerii lati urmati de bratele bine lucrate, nasul ascutit si acea culoare formidabila a ochilor ma facura imediat sa imi duc gandul spre Yn.
-Ce cauti aici? De ce ma urmaresti? l-am intrebat panicat, tragand cateva guri de aer zdravene in piept pentru a-mi regla respiratia ce deja devenise obositoare.
M-am calmat cand in lumina lunii aparuse pe chipul profesorului meu de matematica, dar totusi stiam ca ma urmarise cu un motiv anume, nu doar ca sa ma salute.
Bataile inimii si-au recapatat puterea, incepand sa bata la fel ca inainte, poate chiar mai rau cand mi-am adus aminte de sarutul pe care Mark il provocase cu ceva timp inainte. Acel sarut surprins de domnul Utaru in parc. Am suspinat, incercand sa imi trag bratul din acea stransoare, insa blondul nu mi-a dat voie.
-De ce te ascunzi? De ce ma ignori? De ce pleci cand sunt eu acolo? se auzi vocea lui joasa si totodata dezamagita. Nu numai tonul folosit il dadea de gol, ci si privirea pierduta in noapte.
Nu stiam ce ar fi trebuit sa ii raspund, de aceea am tacut cateva momente pentru a-mi gasi cuvintele. Am decis sa fiu putin mai indraznet si cu gura mare, astfel as fi scapat fara sa ii dau explicatii si as fi ajuns acasa la Mark intr-o clipa, insa eu nu imi puteam schimba comportamentul de copil naiv.
-Eu... Nu am vrut sa se intample asta. Nu a fost vina mea, daca vrei, iti va explica Mark totul, am soptit, plecandu-mi capul inspre picioare pentru a-mi ascunde chipul ce probabil se imbujorase.
Profesorul nu ma lasa sa ii dau explicatii inutile si ma trase dupa el printre blocuri, apoi ma intreba unde ma duceam. Astfel am ajuns in fata blocului colegului meu in mai putin de cinci minute, de data asta si cu "garda de corp".
-O sa imi povestesti la scoala, acum e prea tarziu. Odihneste-te! rosti blondul, sarutandu-mi fruntea inghetata.
Nu am reactionat in nici un fel, decat cu un simplu gest al mainii, luandu-mi la revedere. Pana la scoala trebuia sa imi pregatesc un discurs, ar fi fost josnic daca ma balbaiam in fata lui dandu-i niste explicatii care defapt nu aveau nici o treaba cu intrebarile sale.
Am urcat scarile in graba, insa n-am reusit sa ajung pana sus, caci Mark se afla deja in fata usii.
-Mark, imi pare rau, te rog... Nu am vrut sa...
N-am reusit sa termin propozitia deoarece satenul m-a intrerupt, vorbindu-mi pe un ton intr-adevar infricosator.
-N-ai vrut sa vii cu mine. Trebuia sa te aduca ala?
Ochii ii sclipeau in intunericul de pe coridor, chinuindu-se sa deschida usa apartamentului.
-Haide inauntru, replica, parand mai mult a comanda, insa m-am conformat si am trecut pragul inaintea lui.
-Te rog...
-Taci! se rasti, trantind usa in urma noastra, aprinzand becul.
Privirea lui atat de ucigatoare imi trimitea fiori ca niste sageti ascutite in intregul trup, ramanand acolo mult timp si provocandu-mi durere. Am vrut sa imi cer din nou scuze, insa ar fi fost oricum in zadar. Stiam ca daca era nervos mai bine l-as fi lasat in pace, sau eu as fi fost primul pe care s-ar fi descarcat. Totusi, nu ii intelegeam comportamentul.
M-am trantit pe canapeaua din spatele meu, incercand din rasputeri sa nu ii mai intalnesc privirea atat de furioasa, dar parca ma urmarea peste tot.
Am tras adanc aer in piept, acoperindu-mi chipul cu palmele si ascultand cateva secunde bataile inimii ce se auzeau ca basul unei melodii, insa si pe acestea am incercat sa le ignor.
-Nu inteleg, pur si simplu nu inteleg de ce a trebuit sa te aduca el, se agita satenul, incepand sa gesticuleze din maini si sa isi treaca palmele printre suvitele lungi ale bretonului sau de nenumarate ori, aratand clar cat de stresat era.
-E absurd, am soptit, privindu-i chipul palid printre degete. Nu trebuie sa te superi, Mark, daca ma lasi sa iti explic, poate o sa intelegi.
Incepu sa respire din ce in ce mai greu, parca dorind sa se inece, sau sa ramana fara oxigen, pentru ca aveam impresia ca il strangea cineva foarte tare de gat. Chipul sau palid parca isi recapatase culoarea imediat ce lua un loc langa mine si se mai calma, facandu-mi semn sa ii explic.
Trebuia sa ii vorbesc foarte calm, nu as fi vrut sa suflu in foc ca sa il intetesc mai mult, eram nevoit sa arunc direct apa pe el.
-M-am intalnit cu el pe drum, atata tot. A zis ca ma conduce pentru ca sunt multi nenorociti la ora asta. Si cum eram singur, m-a dus pana aici. In plus, de ce te comporti asa?
Cred ca raspunsul la intrebare il stiam, asa ca i-am spus ca nu e nevoie sa imi raspunda. Probabil oricine si-ar fi dat seama ca era gelos, dar nu m-as fi gandit niciodata ca pe domnul Utaru, sau si mai ciudat era faptul ca eu eram cauza.
Am scuturat usor capul cand vocea lui se auzi din nou:
-Mai bine dormim, mie unul imi e somn si, scuze pentru ce s-a petrecut mai devreme.
Am chicotit slab, in sensul ca trecusem deja peste asta, iar in urmatoarele minute ne aflam deja in pat imbracati amandoi in pijama, totusi eu nu puteam adormi si, se parea ca si Mark era in aceeasi situatie.
-Dormi? se auzi un glas slab, mai mult soptind.
-Nu, am raspuns, privind tavanul ce de abia se observa in acea lumina slaba.
-Mai bine ne culcam, maine avem scoala, imi reaminti el, facandu-ma sa imi lovesc fruntea cu palma dreapta.
Avea perfecta dreptate, asa ca in momentele urmatoare ne-am intors fiecare pe o parte si am incercat sa inchidem ochii, chiar daca ceva anume ne tinea treji.
Obositi fiind, am adormit pe la unu noaptea, iar pleoapele nu ni se mai deschisesera decat de abia dimineata, cand alarma ceasului suna.
Am tresarit din pat, parca trezindu-ma dintr-un cosmar, apoi am plecat spre baie unde m-am spalat pe fata. Nu inainte sa ies de acolo am simtit un miros placut ce venea exact din bucatarie, asa ca m-am indreptat spre acea incapere.
Mark, satenul, imbracat in pijamalele sale, era asezat la masa impreuna cu doua farfurii, fiecare avand pe ele cate trei felii de paine cu gem si o ceasca micuta cu ceai, probabil, caci simtisem deja mirosul teiului din apa fiarta.
M-am asezat pe scaun, mancand impreuna cu el. Stateam unul in fata altuia, insa ne desparteau farfuriile si masa.
Dupa ce am terminat de mancat, ne-am imbracat amandoi si am pornit spre scoala. Drumul insa a fost foarte ciudat caci era pentru prima oara cand nimeni nu a scos nici un cuvant. Nu stiam ce era cu atmosfera aia, insa nici nu am indraznit sa il intreb, asa ca am pasit pragul scolii si am asteptat inceperea orelor.
Aveam sa il revad din nou pe profesorul de matematica, fiindca trebuia sa raman inca o ora in plus la pregatire, dar nu stiu din ce motiv nu imi doream asta. De la un timp, sau mai bine spus cu o seara in urma, imi era atat de jena sa il revad, de parca intreaga scoala ar fi stiut sentimentele mele fata de el, de care nici eu nu eram sigur. Dar cum poate un baiat sa iubeasca un altul? Baietii sunt facuti pentru fete si invers... Dar eu... de ce il iubesc?
Am scuturat rapid din cap, scotandu-mi cartile de istorie pe masa, caci asta avea sa fie prima ora.