Devoratorul de suflete
Capitolul 1. Inceputul
,, El se va reintoarce, iar ea ii va fi portal" asa se incheia o alta legenda pe care tinuse neaparat sa o citeasca. I se parea un mister, mister pe care incercase de doi ani sa il dezlege, facuse cercetari peste cercetari, dar fusese in zadar nu gasise nici un raspuns. Era hotarata sa renunte, dar nu putea, nu reusea sa admita asa ceva. Se luptase atat de mult sa ajunga arheolog, mai ales sa scape de toata faima pe care o avea datorita parintilor ei si sa devina cunoscuta prin propriile ei forte. La inceput fusese ,,ucenica" unor arheologii diferiti, desi niciodata nu luase parte intra-adevar la dezvaluirea celor mai importante descoperiri. Ii placuse, sa stea si sa citeasca diferite pergamente, scrise in vechile limbi ale stramosilor, fusese o provocare, dar odata cu trecerea timpului acel entuziasm scazuse, totul devenise monoton.
Hotarase sa ia o pauza, sa se gandeasca la ce avea de facut, dar nu renuntase la marea ei pasiune, astfel ca primind noi pergamente incepu sa le studieze, sa le descifreze si desi fiecare dintre ele proveneau din alte culturi, scrise in alte limbii, aveau un singur lucru in comun, acea propozitie ,, El se va reintoarce, iar ea ii va fi portal" asta i se parea ciudat. Nu spusese nimanui, temandu-se de cei care ar fi putut sa isi asume aceasta descoperire doar pentru a se face cunoscutii.
Stia ca trebuie sa cerceteze, dar pentru toate astea avea nevoie de finantare. Ar fi putut sa le ceara ajutorul parintilor ei, dar ei nu ar fi fost de acord, ea trebuind sa plece in intreaga lume, in cautarea unui mit, pentru ca nu avea nici o certitudine ca ar putea sa descopere ceva. Lasa, astfel deoparte acest plan, cel putin deocamdata concentrandu-se pe cealalta pasiune a ei, fotografia. Pasiune care parea mult mai normala si mai potrivita pentru o fata de douazeci si patru de ani. Ii se parea de-a dreptul minunata, sa ii surprinda pe cei din jur in diferite ipostaze, mai ales ca dupa parerea ei fiecare om era special, fiecare fiind diferit. Avea astfel sute de poze, poate chiar mii cu oameni pe care nu ii cunostea, dar care o fascinau.
Era o seara ca oricare alta, nimic neobisnuit pentru Natalie, nici macar petrecerea la care fusese fortata sa mearga nu o nelinistea, stia ca trebuia sa se duca mai ales ca nu mai iesise demult, uitand aproape ce inseamna distractia. Se imbraca cu o rochie neagra, lunga, despicata pana deasupra genunchiului stang, care ii scotea in evidenta corpul subtire. Rochia avea un decolteu micut, la aceasta adaugand o pereche de pantofi negrii cu toc cui destul de inalt. Era o tinuta simpla, nimic neobisnuit sau spectaculos, poate cu exceptia colierului pe care il purta, un colier din aur cu un fel de pandantiv ciudat, care arata ca unul dintre semnele pe care le gasise scrise in acele pergamente, dar pe care nu putuse sa il descifreze. Nu stia de unde il avea, dar cu toate astea il purta.
,,- Fir ar trebuie sa ma grabesc", rosti impacientata, privirea cazandu-i pe ceasul aflat pe noptiera. Era douazeci si unu, iar petrecerea avea sa inceapa peste jumatate de ora. Isi lega parul negru intr-un coc, asta avea sa fie de ajuns pentru o petrecere atat de eleganta ca aceasta.
Isi facu machiajul, dupa care pleca spre destinatie facand douazeci de minute, poate mai putin daca ar fi mers cu masina proprie, dar cum se ducea cu limuzina, putea dura ceva mai mult. Pe tot parcursul drumului nu se gandii decat la expeditie facandu-si diferite planuri, insa toate erau inutile din moment ce nu avea banii necesari.
- Domnisoara, am ajuns. Tresari brusc la auzul acestor cuvinte, dupa care fara sa spuna nimic cobora in liniste. Se indrepta spre cladirea aflata in fata ei, pasind incet pe trepte.
La intrare portarul ii deschise usa urandu-i o seara placuta, dar oare asa avea sa fie? Avea indoieli in legatura cu acest lucru, insa nu foarte mari. De fapt ceea ce o ingrijora cel mai mult era faptul ca lipsa de chef pe care o resimtea le-ar fi putut strica dispozitia celorlalti.
Pasii sfioasa in incaperea unde avea loc petrecerea. Era o sala de marmura cu plafoane inalte si boltite, avand peretii impodobiti cu draperii bogate de matase, acest lucru ii amintea de vechile sali de bal, din Evul Mediu.
Cauta cu privirea in multimea de oameni pe scumpa ei mama, pe care o vazu stand de vorba un anume Beaufort, un barbat inalt si chipes despre care auzise ca era un important om de afaceri. Desigur nu o interesau astfel de detalii, i se pareau insignifiante. O privi apoi pe mama ei care desi nu mai era la prima tinerete, intotdeauna era aranjat. Purta un costum negru, care ii venea destul de bine si o pereche de pantofi tot negrii.
Ajunsa langa cei doi fu intampinata de mama ei, care parea foarte incantata de aparitia fiicei sale.
- Roxaane, cat ma bucur ca ai ajuns. Arati minunat. O auzi pe doamna Crosseley spunandu-i, in timp ce domnul de langa ea o examina din cap pana in picioare,
domnule Beaufort, ea este fica mea Roxaane Natalie Crosseley. Continua distinsa doamna fara sa ii dea ocazia tinerei sa se prezinte, Roxaane, el este domnul Beaufort, un bun prieten de familie si un important om de afaceri.
I se parea ciudat tatal ei nu mentionase niciodata despre vreun asa-zis prieten, dar ceea ce o mira tare mult era absenta domnului Crosseley care nu lipsea aproape niciodata de la astfel de importante. Dori sa isi intrebe mama, insa deodata doua doamne venira langa ei incepand sa vorbeasca, asa ca simtindu-se in plus merse catre o masa aflata undeva in stanga ei.
Lua un pahar de sampanie din care incepu sa soarba usor, dorind sa simta cat mai mult gustul fin al acesteia.
Deodata, pe fundal incepu sa se auda o melodie a lui Mozart pe care o cunostea atat de bine, o ascultase neincetat si uneori o cantase, deoarece parintii ei au vrut sa invete pianul si vioara, iar mai tarziu baletul.
Simti cu cineva ii atinse umarul asa ca se intoarse si il privii. Era el. Wilhelem Josseran Berard, il intalnise de vreo doua ori, insa nu stia mare lucru despre el.
- Dansezi? O intreba barbatul nonsalant, intinzand o mana catre aceasta. Ea il privi pentru o clipa, dupa care realiza cu nu era frumos sa il refuze, asa ca dadu afirmativ din cap. Tanarul intr-un mod galant ii saruta mana dand dovada ca era un adevarat gentleman, dupa care ii trase trupul firav mai aproape de al lui. Acest lucru o facura pe Natalie sa tresara in timp ce mii de fiori pusesera, stapanire pe ea.
Au dansat asa cateva minute bune, pana cand melodia lua sfarsit, dar tanarul parea ca nu avea de gand sa ii dea drumul.
Il privi, dar se simti incatusata de privirea lui. Nu era genul care sa se piarda usor, dar acum era complet dezorientata. Putea sa simta respiratia cada pe gatul ei fin, iar asta o alarma si mai tare, mai ales ca nu stia la ce sa se astepte din partea lui.
In cateva secunde buzele i-au fost acaparate intr-un sarut, in timp ce blondul isi strecura limba in gura intredeschisa a acesteia, explorand fiecare coltisor. Se opri pentru o clipa dupa care o musca usor de buza, reluand sarutul. Emotia ce o cuprinse il incanta, iar inocente de care dadea dovada il facea sa vrea si mai mult. Insa dupa cateva secunde rupse sarutul si pleca fara sa ii spuna absolut nimic.
Acest lucru pe deoparte o intriga, iar pe de alta parte o lasa fara cuvinte punand-o la zid. Nu se asteptase niciodata la asta, nu isi imaginase ca asa dintr-o data o sa apara un necunoscut care o va saruta si dupa va pleca. Si totusi acel sarut o facea sa tremure, in timp ce mii de fiori ii puse stapanire pe intreg corpul. Se simtea de parca tot corpul iar fi luat foc, iar inima ii batea foarte tare mai sa ii sara din piept. Isi atinse inca odata buzele, dorind sa mai simta acel fior de acum cateva minute. Nu se mai simtise niciodata asa ceva, de fapt ar fi putut spune ca acest amalgam de sentimente, ii era total necunoscut.
Simti nevoia sa se aseze pe scaunul aflat in dreapta ei si sa se gandeasca, la el, la acest Berard.
Era bulversata de comportamentul lui, asa ca fara sa spuna nimanui isi chema un taxi care sa o duca acasa. Ii pierise tot cheful de petrecere, tot ce isi dorea acum era sa fie singura, departe de toata agitatia.
Urca in taxiul care tocmai parcase in fata, spunandu-i soferului adresa. Surprinzator, ajunsese destul de repede, plati si pleca in apartament. Lua liftul, nu avea chef sa mearga pe scarii, mai ales pana la etajul zece
Cum ajunse, isi inchise telefonul aruncandu-l undeva prin dormitorul cel mare, aceeasi soarta avusesera si pantofii si geanta. Renunta la ideea de a-si da jos rochia, nu avea dispozitia necesara, mai ales ca tot ceea ce se intamplase o chinuia teribil. Plus ca toata treaba cu expeditia o intrista si mai mult.
Cu aceste ganduri adormi, dar somnul ii era tulburat de un vis, sau mai degraba un cosmar. Se visa intr-o rochie alba si lunga, plina de pete de sange, avea mainile prinse in lanturi groase, in timp ce corpul ii era brazdat de taieturi adanci. Se vedea implorand pe cineva, dar nu isi dadea seama cine este.
Se trezi speriata si privi spre ceas, indica ora doua si un sfert. Se ridica incet pasind greoi spre baie. Dadu drumu la apa, dupa care isi dadu pe fata. Merse pe balcon si privi orasul. Intotdeauna facea asta cand se simtea singura, pentru ca intr-un fel sau altul i se parea ca orasul era la fel de singur ca sufletul ei. Toate noptile erau la fel, ea statea singura pe acel balcon, privind orasul, bucurandu-se de adierea usoara a vantului. Inchise incet ochii, meditand, insa deschizandu-i din nou privelistea ce se infatisa o ingrozi. Intreg locul era cuprins de flacari mari si nemiloase ce pareau a distruge totul in cale, in timp ce strigate disperate se auzeau, distrugand aceea liniste. Era speriata, dar parca groaza o cuprinse si mai tare cand se vazu cuprinsa de flacari. O durere de nedescris ii stapani trupul firav, in timp ce pe fundal cineva incepuse sa rada isteric, ca si cum ar fi fost multumit ca ea sufera. Atunci incerca sa strige, cu toata puterea, din adancul sufletului chinuit, dar nu putu, nu avea forta necesara. Acest lucru facu aceea bestie, ascunsa in intuneric sa rada si mai tare si mai tare pana cand doar rasul lui isteric se mai auzii, ceea ce mai auzi pentru ultima data. Deodata aceea imagine a mortii disparu, la fel de repede cum aparuse, de parca fusese un cosmar, o plasmuire a propriei mintii, dar asta nu insemna ca nu fusese infricosata, caci era mai mult decat atat era de-a dreptul ingrozita.
Se intoarse inapoi in camera, asezandu-se incet pe pat, incercand sa adoarma, dar nu reusi. Era la fel ca alte dati, nici nu vedea de ce aceasta noapte ar fi fost o exceptie, asa ca nici nu isi mai amintea cand dormise pentru ultima data, fara ca somnul sa ii fie tulburat de vreun cosmar sau fara sa se trezeasca din ora in ora. Probabil ca nici nu avusese vreodata astfel de noapte, mai ales de cand se mutase singura. Asa ca lua o carte din imensa biblioteca si incepu sa citeasca.
__________________
Acest capitol este dedicat lui Dark Blue care este dulcineea mea.
Este posibil sa nu fie cel mai bun capitol, de obicei inceputul este mai greu sper ca urmatoarele capitole sa iasa mult mai bine.
Oricum despre idee nu o sa va dau prea multe detalii prefer sa le descoperiti singuri. Sper sa va placa.