29-05-2011, 09:14 PM
Capitolul 6. Păreri
Asta era marea ÅŸtire a zilei.
Abia reuşisem să încasez acest şoc cu toate că aflasem asta cu o zi în urmă, nu reuşeam nici acum să asimilez aşa cum trebuie. Simţeam că Asusena aflase, dar speram că nu. Nu trecea nici o secundă, fără să mă gândesc la ea, la frumoasa mea blondină care acum nu devenise decât o iluzie. Acum, aş fi preferat să realizez într-adevăr că fusesem prea orgolios, că am fost egoist, aş fi vrut din tot sufletul să fi reuşit să înţeleg că ea era specială, ar fi trebuit să o preţuiesc mult mai mult.
Îmi dau seama acum, cât de mult am rănito prin purtarea mea, acum conştientizez că nimic nu ar fi trebuit să fi e mai important pentru mine decât ea. Probabil că îi fusese greu, probabil că o duruse prima palmă primită, prima respingere, probabil că o duruse tot ce făcusem, dar niciodată nu s-a plâns, nu mi-a reproşat nimic, deşi ştia că eu eram de vină îmi acceptase orice capriciu. Când devenisem oare un ,,monstru’’?.
M-am trezit din aceea stare de contemplare, amintindu-mi că trebuie să mă duc să o vizitez pe mama, nu o mai văzusem de foarte mult timp, sigur se bucura că aveam să mă însor mai ales că o cunoştea pe Jessica de foarte mult timp, o considera nora perfectă, poate că ar fi fost, dar probabil şi-ar fi schimbat părerea dacă ar fi cunoscut-o pe Asusena, care era dulce, sinceră, bună.
Am luat de pe noptieră telefonul şi am format din reflex numărul fetei ce până nu de mult fusese lângă mine. Cu fiecare secundă ce trecea îmi simţeam fiecare muşchi din ce în ce mai încordat, începusem să tremur de nervii şi dacă nu mă mai însor? Nu puteau să mă oblige.
- Nu, nu puteţi, am strigat cât de tare am putut, lovind cu pumnii în peretele aflat în faţa mea. Dar cine să mă audă, când eram atât de singur, Jessica plecase demult, în timp ce eu nu făcusem decât să privesc insistent marea ştire imaginându-mi că de fapt mă căsătoream cu Asusena şi nu cu o necunoscută.
Trebuia neapărat să vorbesc cu mama. Am luat cheile de la maşină şi am plecat, doream să ajung cât mai repede. M-am urcat în automobilul negru parcat în faţa blocului, călcând cu putere acceleraţia. Cred că aveam să o iau razna, în mintea mea era haos, eram debusolat complet, nu ştiam ce să cred.
- Cine dracu, ţi-a dat permisul ăla? Am auzit pe cineva strigând în timp ce începuse să claxoneze cu insistenţă. Atunci m-am trezit se pare că trecuse pe roşu, dar cui îi păsa? Puteam la fel de bine şi să mor chiar nu mă interesa .
M-am oprit, în dreptul coaforului unde blondina obişnuia să meargă, am coborât din maşină şi m-am uitat înspre clădire imaginându-mi că o văd pe Asusena intrând din nou, pentru o secundă chiar mi s-a părut că o văd cu adevărt, că mă priveşte, însă când am deschis ochii am constat cu dezamăgire că nu fusese decât o iluzie, imaginaţia îmi juca feste şi totuşi dacă nu aş fi ştiut că a plecat aş fi putut jura că o văzusem.
Am plecat dezamăgit, chiar mi-aş fi dorit să o văd pentru câteva secunde. Curând am ajuns acasă, vreau să zic adevărata mea casă unde mama părea să mă aştepte. Am parcat maşina pe aleea din faţă şi m-am îndreptat spre vilă unde m-a întâmpinat o servitoare, era o femeie învârstă, însă o iubeam ca pe o a doua mamă, de când eram mic avusese grijă de mine de parcă aş fi fost propriul ei copil şi mă cunoştea mai bine ca oricine.
- O tinere, mă bucur să văd că mai dai şi tu pe acasă, ne-ai cam abandonat să ştii, îmi spuse pe un ton mustrător după care mă îmbrăţişă.
- Oh, de parcă nu l-ai cunoaşte pe tata, ştii că mă pune la muncă de fiecare dată când mă prinde, am spus încercând să de simulez, deşi nu cred că îmi ieşise prea bine.
- Pe cine încerci să păcăleşti, nu uita că eu am avut grijă de tine încă de când te-ai născut, ia spune ce s-a întâmplat?! Dar lasă vorbim mai târziu, mama ta te aşteaptă, îmi spuse din nou ştiind că o voi căuta după discuţia pe care o voi avea cu mama, eram previzibil ca un ceas.
Am mers spre sufragerie unde am văzut-o pe cea care îmi dăduse viaţă stând pe canapeaua neagră, sorbind dintr-o ceaşcă de ceai. Şi-a întors privirea către mine, după care a zâmbit venind lângă mine.
- Dragul meu cât mă bucur să te văd, deşi ar trebui să fiu supărată pe tine, pentru că m-ai cam uitat.
- Îmi pare rău, dar cred că ştii că am stat mai mult pe la birou, am zis încercând să mă disculp, deşi ştiam că aveam o parte din vină. Dar se pare că m-a iertat relativ repede, nici nu avea cum să o facă ţinând cont că era atât de entuziasmată era să vorbească despre pregătirile de nuntă. Aşa că a ţinut-o aşa în continuu, timp de câteva ore eram deja sătul până peste cap şi probabil că dacă nu ar fi fost mama i-aş fi spus să mă lase dracului în pace şi aş fi plecat, dar nu puteam. Îmi pierdusem orice speranţă că voi mai scăpa din aceea tortură, dar am fost salvat de telefonul pe care la primit mama, se pare că trebuia să plece la o şedinţă ce părea a fi destul de importantă. M-am bucurat că am scăpat, dar tot nu reuşisem să îi spun că nu vreau să mă însor, fir ar să fie. Am plecat şi eu, dar înainte să ies din casă am fost prins de cineva de braţ.
- Băiete, ce-i cu tine? de ce eşti atât de trist şi abătut ? Mă întrebă femeia, privindu-mă.
- Nimic, doică… sunt bine.
- Nu încerca să mă minţi, te cunosc ca pe propriul meu buzunar. Plus că tu nu te-ai priceput niciodată să mă minţii, nu pe mine, continuă aceasta. Avea dreptate niciodată nu reuşisem să o mint.
- Vorbim mâine, acum am ceva de făcut şi zicând asta am plecat.
Chiar nu voiam să plec, dar chiar şi aşa nu puteam să îi spun ce s-a întâmplat. M-am urcat în maşină şi am pornit spre liceul unde învăţase ea, voiam să aflu dacă directoarea mi-ar fi putut dat un indiciu folositor.
Am ajuns relativ repede şi imediat am mers la direcţiune, în timp ce o mulţime de adolescente mă priveau clipind des, încercând probabil să îmi atragă atenţia. Am fost întâmpinat de secretara, acesteia care mi-a spus că era plecată şi că nu îi spusese când se va întoarce, deci planul unu eşuase, era timpul să trec la planul doi şi să încep să le interoghez pe colegele blondei, dar nici asta nu a avut nici un rezultat se pare că nici ele nu ştiau absolut nimic, ci mai degrabă au fost surprinse de această veste. Deci şi acest plan picase, chiar nu mai aveam vreo idee, aşa că am plecat şi de aici şi mai dezamăgit decât venisem. Atunci, mi-am amintit că trebuia să mă duc la birou aşa că am plecat imediat întra acolo.
Când am ajuns, tata şi Jessica mă aşteptau.
- O fiule, ai venit în sfârşit voiam să te anunţăm că peste două zile va avea loc o recepţie în cinstea voastră, a viitoarei mele nurori. Părea să fie destul de entuziasmat, nu chiar nu puteam să anulez totul, deşi voiam să strig că nu sunt de acord. Restul timpului am stat şi am vorbit despre strategiile de piaţă şi cum aveam să învingem concurenţa, idei preconcepute despre îmbunătăţire, se pare că nu era mulţumit deşi ziarul lui era cel mai vândut din ţară. În sfârşit pe la ora douăzeci am reuşit să scap şi să plec, aşa că mi-a venit ideea să merg la orfelinat, poate că ea nu plecase. Când am intrat am fost întâmpinat de câţiva copii care se jucau , însă privirea mi-a fost atrasă de o fetiţă care stătea într-un colţ şi plângea.
- Ce ai păţit micuţ-o? am întrebato după care am luato în braţe, ştiu că nu eram genul, dar când am văzut
acei ochii de un albastru atât de pur, înlăcrimaţi nu m-am putut abţine.
- Copii cei mari se poartă urât cu mine şi mă lovesc de când Asusena a plecat. Am rămas blocat când am auzit numele blondei, deci până la urmă plecase. Am luat-o de mână pe fetiţă şi am mers cu ea spre biroul directoarei, trebuia să îmi spună unde este ea, aşa că am ciocănit şi fără să mai aştept vreun răspuns, am intrat lucru care a făcut-o pe femeia ce stătea la birou să tresară.
- Domnule Matt, la fel de bădăran ca întotdeauna. Spuse ironică, ştia că asta mă deranja.Ia spune ce te aduce pe aici? Continuă la fel de ironică, deşi ştia de ce venisem.
- Şi dumneavoastră la fel de ,,amabilă’’ ca de fiecare dată, dar să vă scutesc de introduceri ştiţi de ce am venit, spuneţi-mi unde este ea?
- Dacă te referi la Asusena, a plecat, dar credeam că ţi-a spus. Şi în timp ce mă pregăteam să îi răspund în cameră îşi făcu apariţia o fată şatenă, care m-a privit pentru o secundă, după care a plecat.
- Asusena…! Am strigat după care am ieşit în grabă pe hol, unde am reuşit să o prind de braţ întorcând-o cu faţa spre mine, dar mă înşelasem nu era ea. Aşa că i-am dat drumul, cerându-mi scuze.
- Ţi-am spus a plecat, acelaşi lucru pe care te-aş ruga să îl faci şi tu. Îmi spuse impunător directoarea şi aşa am făcut. Nu mai aveam chef de nimic, aşa că am pornit în viteză până la cel mai apropiat bar, unde sigur aveam să îmi petrec câteva ore bune din viaţa mea mizerabilă.
________________
Well este posibil să nu fie atât de reuşit îmi cer scuze pentru asta, dar sper să vă palcă.