I Hate Love

[Alle]

Hey lume! Am adus nextul. Va anunt de la bun inceput ca este un esec total, doar ca saptamanile astea au foat cam agitate si nu am avut cum sa scriu. Imi cer mii de scuze pentru cat de groaznic este capitolul dar promit ca ma voi revansa daca viitoare, va fii mult mai lung si totul va fi bun la urmatorul capitol.

I Hate Love

Capitolul 4

- Sperietura -

Sakura:

Cat m-am speriat! Credeam ca era un violator sau brunetul acela care vroia sa-mi spuna ceva mai devreme, dar a fost doar un baietel. Un copilas foarte dulce, care era insotit de surioara sa. Probabil s-au pierdut de parinti, saracutii. Vai, ce draguti puteau fi acei capoilasi, iti venea sa-i mananci. Acum a trecut toata acea teama. Cat de fericita sunt, nu-mi vine sa cred ca o sa primesc postul. Totusi, cred ca nu ma voi multumi doar cu atat, vreau sa ajung mai nsus. Cred ca voi baga mana in foc si il voi intreba pe tipul acela, pe care inca nu stiu cum il cheama, daca pot fi secretara ... sau asistenta, sau orice altceva mai interesant. Ma intreb unde mi-a disparut telefonul, era pe jos acum doua minute. Doamne, inca nu pot sa cred ceea ce am auzit. Dar de unde o fi avut numarul meu de telefon, adica nici macar nu ma cunoaste. Oare ma insel eu? Sigur era ea? Da, adica nu are cine atcineva. Cred ca, mai mult ca sigur, era sotia, sau iubita, ma rog nu stiu ce o fi, a brunetului misterios. Ea mi-a zis ceva de genul: ”Sa nu te prind ca te atingi, ca vorbesti sau ca te va interesa iubitul meu, daca nu ma asculti vei regreta amarnic. Ai inteles nenorocit-o?”. Ce a vrut sa zica? Nici macar nu il cunosc, de ce m-ar interesa? Doamne, cred ca femeia aceea este nebuna la cap. Sa revenim ce ceva cu adevarat important, la bunicul meu, care nu stiu cat de bine se simte, iar eu am intarziat acasa, destul de mult. Off, cand ma gandesc ca nici macar nu stiu cum sa ajung acasa. Orasul acesta e mare, iar eu m-am mutat aici doar de o zi. Oh, nu, acum imi dau seama ca azi trebuia sa vina mobila, iar eu sunt inca aici, nefacand absolut nimic. Ma intreb ce face bunicul, sunt foarte ingrijorata pentru el. Incep sa chicotesc incet. Acum imi dau seama ca a revenit lumina, cat de ametita sunt si eu. Ma uit in jos, spre pantofi, amintindu-mi cum mi s-a rupt tocul pe scari. Oftez iritata, dupa care ma aplec sa-mi iau telefonul, care era sub scaunul pe care am stat acum un sfert de ora. Nu stiam cum voi ajunge acasa, deoarece nu mai aveam nici baterie la telefon, nici prea multi bani, iar pantoful meu nu mai avea un toc si mie imi era cam greu sa merga fara acel toculet. Imi indrept privirea spre peretele din fata mea. Era vopsit cu o culoare de crem deschis iar in sus erau doua diplome frumos scrise.

Timp de doua ore am stat pe acel scaun, holbandu-ma la pereti si nefacand absolut nimic. Cred ca s-ar putea sa dorm aici, avand in vedere ca nu exista nici o modalitate de a ajunge acasa. Sunt atat de plictisita si de obosita. Imi simt oasele din ce in ce mai grele cu fiecare minut care trece, ochii mi se inchid incet, parca obligandu-ma sa ma culc aici. Ma ridic brusc, ducandu-ma spre canapeaua din sala de asteptare, de la etajul sase. Meregeam cu incetinitorul, simtindu-mi picioarele ca fiind din piatra. Ma durea atat de rau glezna dreapta, deoarece atunci cand mi s-a rupt tocul am calcat prost si mi-am cam intors glezna. Imi simt toate oasele picioarelor ca si cum ar fi rupte. Ma doare ingrozitor, de fapt acesta durere ma omoara, ma imobilizeaza, ma enerveaza. Este foarte enervant sa nu pot sa fac nimic si sa ma doara in halul asta toate oasele, mai ales cele ale picioarelor. Acum am ajuns in sfarsit la lift. Doamne, dar mult mi-a mai luat, cred ca au trecut vreo zece minute deja. Apas cu greu butonul pentru a veni liftul si ma rezem de peretele de langa mine. Peretele era recisor, facandu-ma sa tresar la contactul cu pielea mea. In mai putin de un minut liftul se afla aici. Urc plictisita in el, asteptand sa se inchida usile. Acum imi dau seama de ceva, iubita brunetului nu mai este aici. Acum doua ore era inca aici, ma intreb unde este si daca a plecat. Hmm, ma rog, nu prea ma intereseaza de fapt. Se pare ca nu a durat prea mult sa ajung in sala de astepare. Usile gri, din fier se deschid imediat.

Wow, acum raman total socata. Fac niste ochii mari, cat cepele si raman cu gura cascata. Incepusem sa tremur inspaimantata. Eram total derutata. Ce se intampla, cumva adorimsem in lift si asta este un cosmar? Nu, este imposibil. Doamne, mi-e atat de frica. Uitasem sa respir deja, imi era teama sa fac vreo miscare, deoarece acea persoana din fata mea avea un pistol intr-o mana iar in cealalta un cutit, cam prea ascutit dupa mine. Dar ce cauta aceasta pesoana aici si ce vroia de la mine? Ma uit in jurul meu, dar nu vad nimic care m-ar putea ajuta. Ofetez descurajata, dupa care vad ca aceasta persoana se apropie de mine din vce in ce mai repede. Cand vine langa mine raman mai socata. Tot nu-mi vine sa cred ca acest om este chiar.....