Cea care trebuie iubită (+18)

[Ymequa]

Multumesc foarte multe la toti pentru comentarii. O sa tin cont de toate sfaturile voastre. Imi pare rau ca am cam intarziat cu aceasta continuare, dar am fost putin cam ocupata zilele acestea.
Datorita faptul ca acest capitol este prea lung, o sa il postez pe bucati.
Si pentru ca mi s-a tot spus ca mananc din diacritice sau le pun aiurea, o sa renunt la ele pentru o vreme, cel putin pana o sa ma obisnuiesc sa le pun calumea.

Lectura placuta.

Capitolul IV
Partea I

Ma despartisem de David, de Afrodita nu mai reuseam sa dau – de fiecare data cand incercasem sa o sun imi intra casuta vocala si nu reuseam sa ajung la ea; ii lasasem pe putin treizeci de mesaje in doua zile - , iar Ana, ei bine, ea nu era tocmai o solutie. Incercam sa o evit, mai ales acum, pentru ca nu aveam chef sa o aud cum zbiara la mine deoarece am facut: aia, aia si aia.

Ma gandisem ca imi trebuia o pauza, sanatoasa, de la toate: petrecerile, fumul de tigara, razbunare, sex.

Partea ce rea din mine avea sa ia o pauza, pentru a ma putea concentra pe alte lucruri, mai importante.
Pentru ca mai avea putin si trebuia sa inceapa scoala – mai precis o saptamana -, am decis ca ar fi bine sa ma pregatesc, cat de cat, sa mai repet la unele materii, ba chiar sa mai fac si din tona de teme de vacanta pe care o aveam, cel putin la matematica. Cu doua zile inainte de festivitatea de deschidere a anului, fusesem sa imi iau cele necesare pentru scoala, inclusiv cateva carti de care stiam ca o sa am nevoie pentru olimpiada. Ma hotarasem sa ma reapuc serios de invatat pentru a uita toate cele prin care trecusem intr-un timp atat de scurt. Eram o eleva buna si aveam de gand sa imi mentin statutul.
Pe atunci credeam ca daca ai sa te afunzi in studiu o sa iti faci un bine si, o sa impusti si doi iepuri dintr-o lovitura, dar abia mai tarziu am realizat ca de fapt nu era deloc asa.

Chiar daca nu prea ma intelegeam cu parintii mei si nu erau niciodata langa mine, nu mi-a placut sa ii dezamagesc, cel putin cand venea vorba de notele de la scoala si comportamentul meu acolo. Ma implicam in tot felul de evenimente, concursuri, ba chiar fusesem si organizatoarea a cateva baluri, daca le pot numi asa. De fiecare data reuseam sa fac ceva bun, iar profesorii, dirigintele, pana si directoarea, erau toti mandri de mine, asta insemnand ca de cate ori veneau parintii la scoala – lucru ce se intampla destul de rar totusi -, primeau numai cuvinte de lauda la adresa mea si ma felicitau. Felicitarile acelea, pentru mine, insemnau foarte mult, puteam spune ca eram „dependenta” de ele.

Chiar daca nu voiam sa recunosc, imi lipseau mai mult decat as fi crezut. La inceput, cand tatal meu deschisese firma si am aflat ca trebuie sa plece si ca o sa vina destul de rar pe acasa, nu am avut nimic impotriva, ba chiar i-am sustinut si am incercat sa ii ajut asa cum am putut eu sa o fac. Uneori chiar imi lipsea sa ma astepte cineva acasa, cu o mancare calda, sa ma intrebe cum a fost la scoala, sa am cu cine sa merg la cumparaturi, sa imi barfesc colegii si sa vorbesc despre prietenii mei, despre baieti, lucruri pe care le faci de obicei, cu mama.

Probabil daca ar fi fost acolo atunci cand avusesem mai mare nevoie de ea nu ar mai fi fost necesar sa trec prin toate acele experiente urate.

Prima zi de scoala, cel putin prima parte a zilei, nu a fost deloc interesanta. Vremea era urata, iar pe mine vremea inchisa ma facea sa ma simt nefericita. Toti erau la fel, nici unul nu se schimbase, iar baietii parca devenise si mai retardati decat erau anul trecut. Pe fiintele alea nu le puteam intelege sub nici o forma. De vorbit nu aveai ce sa vorbesti cu de ei, asta doar daca nu erai cumva expert(a) in materie de: masini, motoare si... cam atat.

Partea frumoasa a fost atunci cand am aflat ca aveam un coleg nou, care speram sa nu fie ca restul. In timpul orei de romana, a venit dirigintele in clasa insotit de un baiat. Ni s-a spus doar ca s-a mutat de nu stiu de unde, nu era tocmai important, sa avem grija de el, sa il ajutam sa se acomodeze si alte bla bla-uri de genul acesta. Iar ca totul sa fie si mai frumos a trebuit sa se aseze tocmai langa mine. Pana la urma nu imi ajungea faptul ca jumatate din clasa ma ura pentru ca umblam cu Ana, acum mai trebuia sa ma urasca si celalalta jumatate pentru ca bunaciunea cea noua statea langa mine. Trebuia sa recunosc insa, baiatul nu arata rau. Era inalt, foarte inalt, cred ca avea in jur de 1.83, sau poate mai mult, in nici un caz mai putin. Era saten, iar parul sau era putin lungut, ii depasea usor urechile si aproape ca ii intra in ochi. Cel mai semnificativ detaliu la el era faptul ca avea ochii albastri si mari.

Ochii lui erau atat de sublimi. Te puteai pierde in ei. Restul zilei am stat si l-am observat pe colegul cel nou, neschimband insa nici o vorba. Eram absorbita de culorile diferite pe care ii capatau ochii. Atunci cand avea o stare normala, erau albastri, atunci cand era fericit si radea, se faceau verzi, iar atunci cand trebuia sa raspunda la o intrebare mai serioasa acestia deveneau gri, iar mimica fetei il facea sa para mult mai matur decat era. Aflasem ca de fapt era mai mic decat restul clasei cu vreo doua-trei lui si era in zodia Fecioara. Iar numele lui era Andrei. Imi placea numele sau, i se potrivea de minune.

Ziua a fost plictisitoare. Profii innebunise de tot si au inceput sa ne predea inca de atunci, unii au facut recapitulare, iar profesoara de matematica ne ceruse temele de vacanta la control – noroc ca eu le facusem pe ale mele, cel putin jumatate, dar macar intentia conta.

Plecasem de la scoala putin dezamagita de faptul ca Andrei nu vorbise cu mine deloc. L-am surprins de vreo cateva ori cand imi arunca cate o privire, zambea usor atunci cand ochii ni se intalneau, insa nimic mai mult.
La scoala eram cu totul si cu totul alta persoana. Eram considerata un fel de „eleva model”, care nu face niciodata nimic rau si care se pricepe mai la toate. Nu imi aduc aminte sa fi lasat sa se vada faptul ca sufeream si nu aveam sa o fac nici de acum in colo. Consideram ca orice slabiciune putea fi folosita impotriva ta, iar momentan tot ceea ce mi se intamplase mi se parea de ajuns.

Ajunsa acasa m-am asezat in pat incercand sa imi scot din minte imaginea ochilor lui.

Nu ma indragosteam, nu simteam nici un fel de atractie fizica pentru el, dar ochii lui ma obsedau, deoarece nu mai cunoscusem pe nimeni care sa para atat de special numai datorita culorii lor ochilor.

M-am ridicat lenesa din pat si m-am indreptat catre baie. Am facut un dus rapid si m-am aruncat repede la loc. Incercam sa adorm dar nu reuseam. Ma gandeam cu ar fi daca parintii ar fi aici, cu mine, cand incepu sa imi sune telefonul.
Era Ana.
- Da Ana, ce este, am intrebat-o sec.
- Fata, ce mama dracului nu ai raspuns pana acum? Ai idee de cate ori am incercat sa dau de tine astazi? Idioato! Sa nu mai indraznesti sa fugi de mine ca altfel o patesti, ai priceput?
- Da, am raspuns inghitind in sec. O credeam in stare sa imi faca rau, pana la urma nu ar fi fost prima data. Acum ce este, am continuat incercand sa raman calma.
- Imbraca-te frumos pentru ca iesim in seara asta, imi raspunse vesela. Asta da schimbare de atitudine. Atunci cand Ana vroia sa obtina ceva o facea si nu conta care era metoda pe care o folosea. Nimic si nimeni nu ii statea in cale. Era in stare sa calce si pe cadavre.
- Vroiai sa spui ca te duci, i-am taiat-o scurt. Eu nu merg nicaieri cu tine astazi. Nici astazi, nici maine, nici niciodata si sa iti intre bine in cap lucrul asta, am spus tipand la ea, uitand si sa mai respir.
- O sa te ia dracu Amanda daca atunci cand vin la tine nu esti gata, imi spuse si apoi inchise.

Nu voiam sa merg. Chiar nu voiam sa ma duc iar la o petrecere de drogati. Imi doream sa fi avut curajul pe care l-am avut atunci cand m-am razbunat pe David. Nu imi placea acea parte din mine, imi era rusine cu ea, dar incepeam sa ma satur sa mai fiu calcata in picioare, mai ales de ea, curva tuturor.

Trecuse zece minute de cand ma sunase si eram sigura ca deja era prin apropierea casei mele. Pentru a nu lua bataie, din nou, am hotarat ca cel mai bine era sa ma imbrac, sa merg cu ea si sa trec cu vederea, de data aceea, pentru ca o a doua oara nu avea sa mai existe. M-am indreptat spre sifonier fara nici o tragere de inima si cu o durere groaznica de cap. Curentul in care statusem cat fusesem la scoala incepea sa isi faca efectul. Am pus mainile pe manere, am tras aer in piept, am oftat lung si apoi l-am deschis. Ma uitam plictisita si nu gaseam nimic care credeam ca avea sa ii placa Anei. Singura mea rochie era una neagra, iar ea ura negrul. Speram ca sa treaca cu vederea. Am lua rochia de pe umeras si m-am imbracat. Imi venea destul de bine. Era o rochie cu spatele gol, care se lega la gat, se lua fara sutien, in talie avea o curea subtire, alba, si era lunga pana deasupra genunchiului. Mi-am dat drumul la par, m-am dat cu putin ruj de culoare rosie – adoram acea culoare pe buzele mele -, mi-am luat sandalele in picioare si m-am asezat pe pat in asteptarea Anei.

In mai putin de cinci minute era in camera mea inspectandu-ma. Nu comentase nimic, lucru ce era bine. Nu am putut sa nu observ tinuta deosebita ce o avea: o rochie de culoarea roz, poate prea roz, pana exact sub fund, avand un slit care ii dezvelea usor lenjeria. In picioare avea o pereche de sandale negre, foarte inalte si era machiata ca un clovn. Am ras in sinea mea gandindu-ma ca nici un baiat intreg la cap nu avea sa se dea la ea imbracata asa.

Mi-am luat poseta pe care o purtam tot timpul dupa mine – o posetuta mica si neagra, in care imi incapeau numai: portofelul, telefonul si cheile – si am plecat.

De acea data luasem in taxi pana la petrecere, semn ca era destul de departe si nu puteam merge pe jos. Oricum nu prea ma interesa unde era, pentru ca nu eu aveam sa platesc taxiul care ne costase o avere, dar spre surprinderea mea, Ana, venise pregatita.

Masina a oprit in fata unei cladiri inalte, cu multe etaje, un bloc turn de care nu vezi decat in filmele americanilor. Am coborat usor, avand grija sa nu imi uit poseta. Am pornit impreuna, tinandu-ne de mana, spre intrare. Gardianul care se afla la usa ne zambi pe sub musta mare si ne dadu drumul inauntru atunci cand Ana ii arata doua invitatii. Intrasem intr-un hol imens, totul era numai marmura si undeva in departare se puteau zari doar doua canapele si o masuta micuta. Ne-am indreptat catre lifturi si am asteptat pentru a putea cobora unul. Nu imi placeau lifturile, tot timpul imi era frica de ele, mai ales de cele vechi, asa ca nu eram tocmai incantata de mica „excursie” pe care aveam sa o fac acum, tocmai la etajul zece.

In momentul in care liftul ajunsese la etajul zece iar usile s-au deschis o muzica arsurzitoare a facut ca durerea mea de cap sa se amplifice. Am iesit, in urma noastra liftul coborand din nou, probabil dupa noi invitati. Se parea ca de aceasta data nu era chiar orice fel de petrecere, ci una a unui bogatas – si imi era teama sa ma gandesc cum facuse ea rost de invitatiile alea.

Baietii de bati gata erau niste curve cu diploma, ingamfati peste masura, egoisti, manierati, dar din pacate cam prosti. Asta era genul de baiat cu care ii placea Anei sa umble. Pentru doar o partida de sex puteai sa primesti o excursie la Praga pentru a face cumparaturi, o masina noua, sau poate chiar un parfum unicat. Oamenii de acest gen imi faceau scarba. Uram snobii.

Ma uitam pierduta in jur, incercand sa gasesc pe cineva cunoscut, chiar daca stiam ca acest lucru nu prea era posibil. In cateva clipe aparu langa noi un baiat care o apuca pe Ana de talie si o saruta. Nu imi placeau manifestarile de genul acela, unele lucruri chiar se fac in pat sau in privat, dar in nici un caz un public. Si cum se spune ca prima impresie conteaza, baiatul asta primise un minus infinit numai in primele cateva secunde.
Aceasta se desprinse din sarut, zambind si imi facu cunostiinta cu el.
- Amanda, acesta este Alexandru, gazda noastra din aceasta seara, spuse aratand catre el.
- Prefer Alex, spuse el scurt, in timp ce ma lua in brate si ma stranse cu putere. Imi pare bine sa te cunosc, spuse acesta, am auzit multe despre tine. Vino, trebuie sa iti fac cunostiinta cu cineva, adauga in timp ce deja ma tragea dupa el. Ajunsi in partea celalalta a camerei, am iesit pe balcon.
Era o teresa imensa, cu mult iesita in afara, era simpla, singurul lucru care se afla acolo fiind o balustrada destul de inalta, din marmura alba, pentru a preveni accidentele. Privelistea era superba. Tot orasul se vedea ca o mare de lumini, iar cerul era atat de deschis incat aveai impresia ca undeva acolo, inca mai apunea soarele.

Am inchis ochii, tragand in piept o gura mare din aerul racoros, lasandu-mi imaginatia sa zboare. Visam ca eu eram o zana cu aripi frumoase si putea sa zbor pe oriunde voiam, insa bazmul mi-a fost intrerupt de o alta voce, straina.
- De ce m-ai chemat?
- Trebuie sa iti prezint pe cineva, spuse Alex. Ma apuca de mana si ma intoarse catre el. Ea este...
- Amanda. Da, ne cunoastem.

Nu imi venea sa cred pe cine aveam in fata mea. Statea chiar el, imbracat elegant, aratand ca un domn adevarat, cu ochii plini de ura, savurand momentul.

- Nu credeam ca o sa te intalnesc aici, i-am spus incercand sa par cat mai draguta posibil.
- Nici eu nu credeam ca o sa o gasesc aici pe dominisoara „eleva model” a scolii noastre, imi raspunse in timp ce imi lua mana si mi-o saruta. M-am uitat la el cu scarba si incercam sa zambesc. Regula de baza: chiar daca nu iti place ceva, incearca sa te prefaci cat mai bine. La asta eram un maiestru.
- Daca va cunoasteti, ne intrerupse Alex usor buimac, neintelegand ce se petrece intre noi, o sa va las sa mai vorbiti. Se intoarce catre mine, imi lua mana si mi-o saruta. Mi-a parut bine, Amanda. Sper sa ne mai revedem. Ne facu cu mana si apoi se pierdu in peisaj.

Nu stiam ce sa fac, ma blocasem. Nu mi se mai intamplase asa ceva pana atunci. Parca nu mai eram eu. Inima incepu sa imi bata repede si simteam cum ma rosesc la gandul ca el ma analizeaza cu ochii aceia perfecti. Mintea imi deveni goala. Nu mai puteam sa ma gandesc la nimic. Zambeam ca proasta si ma uitam la el. Acum ca il puteam observa in liniste si mai atenta, observasem ca ii statea foarte bine in costum.

- Chiar asa de frumos sunt incat ti-am taiat respiratia, intreba razand.

Ma uitam inca la el si nu puteam sa ma adun si sa deschid gura pentru a scoate niste sunete, de preferat cateva inteligente. Imediat mi-am revenit atunci cand mi-am dat seama cu cata pofta rade de stangacia mea.

- Nu am venit aici in seara asta ca sa mi-o strici tu.

M-am indepartat de langa balustrada si ma pregateam sa plec
.
- Ba chiar de asta ai venit aici, draga Amanda. Este numai vina mea. Vroiam sa te cunosc, spuse in timp ce afisa un zambet pervers.




Ps: scuzati va rog, repetitia cuvantul "Ochilor", dar chiar nu mi-a venit in minte in alt cuvant sau un sinonim.
Orice sfat/critica e bine venit(a)