Sakura:
Stateam acolo, pe pervazul geamului. Priveam cum ploaia se scurge din pantecele cerului innegrit, al noptii. Amintirea trecutului ma facea sa ma infior. Aceleasi imagini inspaimantatoare, de care nu ma puteam lecui. Acele imagini care ma speriau. Acele imagini care imi dadeau senzatia ca eu inca traiesc in trecut, in acele momente cand inima mea franta nu avea sa-si mai revina.
-Mami? se auzi un glasulet mititel. Mami, nu pot sa dorm...
M-am intors cu fata catre micutul meu baietel. L-am privit pret de cateva secunde, expresia fetei neschimbandu-se deloc. M-am dat jos de pe pervaz, apoi m-am strecurat sub plapuma, langa puiutul meu. Acesta se ghemui la pieptul meu, imbratisandu-ma. L-am strans si eu in brate, suficient de tare cat sa alung orice frica din sufletelul sau nevinovat. Il priveam cum zambeste, cum creste... frumosul meu baietel de doi anisori. Mi-as fi dorit ca Hinata sa fi fost aici, cu noi. Dar, mereu cand incercam sa mi-o reamintesc pe Hinata, nu vedeam pe altcineva, inafara de mine.
Dupa acea intamplare, de acum 2 ani, am fost absolut distruse. Cand ne-am mai linistit, dupa o luna-doua, Am ajuns la un compromis: cum ea nu era insarcinata, m-a pus sa jur ca nu o sa-mi ucid bebelusul, ca nu o sa pierd sarcina. In schimb, ea avea sa fie eu. Cu ochii ei purpurii acoperite de o pereche de lentile ce straluceau in verde, cu o vopsea roz, un roz deschis, de genul culorii parului meu rozaliu, natural, cu indepartarea bretonului si putin fard care sa-i lase o urma usoara de piele alb-maronie, Hinata a reusit sa-mi copieze infatisarea pe deplin. Isi dorea sa-i nasc nepotelul cu orice pret. Pentru ca, spunea mereu ca cel care o va dezvirgina, ori va fi tatal copilului ei, ori unchiul copilului meu. Asa cum ea nu a ramas insarcinata, dar am ramas eu, nepotelul acesta constituia pentru ea legatura cu Naruto. I-am respectat dorinta. Ei bine, ce e drept, nu de la inceput. Cred ca primele cateva saptamani am rugat-o, am implorat-o in genunchi sa renunte la asta. Dar nu s-a lasat. A spus ca una din ele trebuie sa moara. Si n-avea sa o lase pe cea care avea sa-i nasca nepotelul sa piara. "Fie si vie, fie si moarta, imi zicea ea, Naruto trebuie neaparat sa aiba o legatura cu mine. Chiar si nepotelul asta. Este o legatura destul de solida pentru mine. Te rog, Sakura, lasa-ma sa fac ce am de facut. Lasa-ma sa te protejez. Lasa-ma sa-mi protejez legatura cu Naruto. Te rog...". Asa ca am lasat-o. Am lasat-o sa-si duca visul pana la capat... Am lasat-o sa-l duca mai departe pana cand... Fie si moarta, legatura ei cu Naruto va exista intotdeauna in acest copil, precum si legatura mea cu Sasuke. Nu puteam sa uit noaptea aceea furtunoasa in care venise acasa, uda leoarca, alergand. Imi spusese ca trebuie sa plec, sa fug, sa ma ascund. Si asta pentru ca vin ei... Acei ei despre care nu mai avea timp sa enumere numele, dar printre care stiam ca e si Sasuke. Imi spusese ca jos asteapta un SUV negru. In el se afla fostul ei coleg de liceu, acum fiind iubitul celei mai bune prietene ale ei, Danielle. I-a povestit totul lui. Iar el, Damen, din cate am inteles ca-l cheama, a avut grija sa nu spuna nimanui. Iar, in caz ca va fi nevoie, o sa ma ajute cu orice pret. La inceput, nici nu vroiam sa aud. Am refuzat-o, am refuzat-o complet. Si toate astea, pana cand am acceptat. Pana cand am lasat-o sa faca ce a vrut. Am regretat, intr-adevar, dupa aceea. Damen ma linistise, spunandu-mi ca s-ar putea ca ea sa fi scapat. Iar pentru asta, mi-a propus un lucru: Sa o sun si sa vad daca raspunse. Am sunat, disperata. Si, bineinteles ca raspunse. Doar ca nu ea.
-Alo! se auzi o voce nervoasa, la capatul celalalt. O voce inconfundabila.
Era acelasi om groaznic care o omorase pe sora mea. Altfel, de ce ar fi raspuns el? Socata, cand imi deschideam buzele, cand le inchideam. Daca vorbeam? Avea sa stie ca sunt inca in viata. Si-atunci, viata surorii mele ar fi fost sacrificata degeaba. Ar fi fost aruncata la gunoi, fara sa fi contat. Mi-am strans buzele, sa vad daca nu cumva mai aud ceva.
-Hei, n-ai de gand sa ma ajuti? se auzi o voce in ecou, din spate.
-Asteapta, Kiba. Cineva a sunat pe mobilu' curvei asteia mici.
Curva mica. Oare de cate ori ma facuse asa? Cu toate ca nu-l inselasem niciodata. Nu reusisem sa ma indragostesc de altcineva. Mi-am deschis buzele, gata sa-i inchid, inainte sa scot pe gura vreo prostie, dar chiar atunci, am auzit o alta voce, total diferita de cea a presupusului Kiba, zicand:
-E javra ta, Sasuke. Asa ca, inchide dracu' telefonu' ala si impacheteaz-o in ceva pana gaseste Neji un loc bun unde s-o ducem.
Uimitor... Vocea lui Naruto. Nici macar nu-i pasa. Nic macar nu-i pasa!!! Dar... Adevarul era ca nici nu avea de unde sa stie. Dar oare, daca ar fi stiut, ar fi mai scos ceva pe gura? Ar mai fi facut-o javra pe cea pe care partenerul sau brunet o omorase? Nu. Ar fi amutit. I-ar fi parut rau in sinea sa. Pentru ca, oricat de mafiot ar fi Naruto, undeva acolo, in adancul sau, o farama de dragoste inclinata catre Hinata, a existat.
Am inchis telefonul repezit. Ii povestisem lui Damen totul. Iar Damen m-a ajutat sa trec peste. M-a ajutat atunci cand a fost nevoie, asa cum ii promisese sorei mele ca va face: Sa aiba grija de sora sa mai mare si de legatura ei. Ma rog, nu ca i-ar fi pasat prea mult de "surioara" mai mare care putea fi omorata oricand cu un glond in cap. Sau poate chiar ii pasase... Dar n-aveam de unde sa stiu, n-aveam cum sa o revad, sa o intreb.
Asa ca, dupa multe incercari, mi-am gasit un job cat de cat preferabil. Damen avea o vila pe care o construise decat pentru el si pentru iubita lui. Pana cand, la rugamintile mele de a vrea sa raman pe cont propriu, sa-mi fac o viata, a decis ca el si cu respectiva sa se mute de tot in acea vila. Iar eu, sa raman aici, singurica, impreuna cu copilasul meu scump, cu Daisuke al meu. Cu puiul meu de care aveam grija zi de zi. Ma ingrijeam zi de zi de fiul meu, daca ii puteam zice asa. Pentru ca nu era copilul meu, nu era copilul lui, era copilul nostru.
Cat despre locul de munca, eu lucram in fiecare seara, de la 8 pana la 12 naoaptea, intr-un bar. Dupa ora asta, veneau animatoarele sa dezlantuie petrecerea. Eu eram o biata chelnerita, care doar nota comenzile. Dar, cu toate astea, afacerea era profitabila. Ca de exemplu, salariul meu imi era de ajuns cat sa hranesc doua guri, cat sa platesc toate datoriile, si imi mai ramaneau cateva milioane bune de cheltuit dupa bunul plac. Cei drept, ma descurcam. Si eram 90% fericita aici, unde deja eram. Ce ma oprea sa fiu 100% fericita? Acel 10% incuiat undeva in inima mea, cu cheia aruncata in inima lui Sasuke. Asta ma oprea. Il vroiam inapoi. Dar pentru el eram doar o persoana moarta. Si poate ca era mai bine sa raman asa.
A doua zi, mi-am facut rutina. Da-i mancare copilului, plateste datoriile, ia o gustare in tr mese, si imparte-o cu micutul, joaca-te cu Daisuke, Ia-l la o plimbare prin parc, la aer curat, gateste pentru bona si pentru a doua zi, pregateste banii pentru bona care avea sa plece imediat ce copilul a pus geana pe geana. Din cand in cand, bona nu statea pana in momentul in care micutul adormea cu adevarat. Astfel, se trezea din somn si, nevazand pe nimeni, il invatasem cum sa dea pe telecomanda, pe canalul 0, la desene animate, si sa se uite pana adoarme. Daisuke, baiat cuminte, era de ajuns doar sa-i spui, ca te-ar fi inteles. Nu m-am intors niciodata acasa si sa-l vad plangand, sau speriat, sau mai stiu eu ce. El era linistit, uitandu-se la canalul sau preferat de animatie.
M-am imbracat o fusta mini, de blugi, si cu un tricou negru, cu un model stralucind a argintiu. Mi-am luat in picioare cizmele negre, din piele, cu toc cui, cu modele stralucind a argintiu, asemeni tricoului. Am iesit pe usa, lasand-o pe bona cu Daisuke, si am plecat. Mergeam pe strazile pusti, si atat de linistite, fata de noaptea trecuta, care a fost furtunoasa si ploioasa. Din cand in cand, imi ridicam privirea spre cer, si cautam o stea... O oarecare stea. Era ca si cum as fi fost un copil mic, cautand, noaptea, o stea intr-atat de lucitoare incat sa-si puna o dorinta, crezand ca e cazatoare. Si, cu siguranta ca si eu imi gasisem eu. Imi inchisesem ochii pentru o secunda, dorindu-mi-l pe Sasuke inapoi. Chiar numai conta ce simtea pentru mine. Imi era de ajuns doar sa stiu ca era acolo, undeva pe langa mine, fara intentia sa ma omoare. Era tot ce as fi cerut, si ma simteam fericita. Am ajuns la bar destul de repede. Ei bine, alta noapte, alte preocupari... Mi-am luat in primire tura, alaturi de colega mea, si am inceput sa preiau comenzi de la mai toate mesele. Chestia asta a durat o gramada de timp. Ma simteam mai ostenita ca in celelalte dati. Si totusi, inca ma tineam treaza, pe picioarele mele, neavand de gand sa ma duc prea curand acasa. Dupa ce am discutat putin cu barmanul, despre niste bauturi tari si reci, o simpla greseala, prin care eu trebuia sa duc comanda, mi-am aruncat ochii pe geam. Afara deja incepusera tunetele. Fulgerele si ploaia erau o chestiune de timp pana aveau sa apara si ele. M-am uitat la ceas. 23:30, cu alte cuvinte, 11 si jumatate noaptea. Sau asa cred... Uff, la cat de somnoroasa sunt, cred ca nici ora nu o mai nimeresc. Avand in vedere ca la ora asta bona ar trebui sa plece, si, tinand cont de faptul ca Daisuke se speria de tunete, fulgere si ploaie, m-am dus direct la sefu' ca sa-i cer sa ma intorc cu o jumatate de ora inainte de a mi se termina tura. A fost destul de intelegator, spun eu. Am lasat bauturile tari pe bar. Mare greseala. Tipii care le comandasera se indreptau amenintaor spre mine.
-Sti de cand asteptam noi alea, baby?
Vocea tipului suna de parca ar mai fi comandat cinci randuri de bauturi de genu' inainte. Iar la felul in care abea se mai tineau pe picioare prietenii lui, constat ca si ei sunt la fel de beti. Singurul lucru la care m-am gandit pe moment, a fost sa fug, sa alerg. Dar, n-am facut nici un pas calumea, ca prietenii sai m-au si prins.
-Uf, mai baby... Asta este. N-e-ai adus bautuile? Nuuuu, nu ne-ai adus.
Gura tipului duhnea a alcool puternic, care imi transmise si mie o mica parte de ameteala. M-am smucit in bratele celorlalti betivi, dar acestia nu ma lasau sa scap din bratele lor. Am inceput sa racnesc ceva mai tare, cat sa ma auda careva, evitand pe cat posibil sa tip, in timp ce boschetarii astia imi dadeau palme peste fund si ma atingeau unde aveau ei chef.
-Linisteste-te, baby. Nu ne mai trebuie noua bauturile. Dar, fiindca ai intarziat, baby, tre' sa platesti tu cumva. Am dreptate? Daaa, am dreptate.
Bine, acum chiar era momentul sa tip. Cand am simtit cum idiotii aia ma iau pe sus, am inceput sa dau in ei, sa ma zbat, sa incerc sa ma eliberez, pana am simtit doua brate puternice cuprinzandu-ma la un piept bine facut. Cand m-am silit sa arunc o privire catre boschetari, am vazut ca cel care ma tinea in brate avea un pistol indreptat spre ei. Sau, cel putin, asta a cuprins aria mea vizuala.
-V-ati ales prost momentul, baieti.
Am inlemnit. Inima a inceput sa-mi bata cu putere, iar sangele care-mi curgea prin vene imi inchetase, parca, pur si simplu. Nu pot sa cred! Era acea voce inconfundabila! Era acel Sasuke! In momentul asta, ma gandeam um sa o iau la goana mai repede. Dar, aruncand o ultima ocheada catre pistolul sau, mi-am dat seama ca ar fi cel mai nebunesc lucru pe care sa-l fi facut. La naiba! Trebuia sa stau acolo, si sa-mi inchid ochii. Dar el ma vazuse. Ma vazuse in viata. Stia acem ca nu ma omorase pe mine. Si, chiar daca nu avea de gand sa ma omoare acum, odata si odata tot i-ar fi trecut prin gand sa-mi zboare creierii. Insa cel mai frica imi era pentru Daisuke, pentru copilasul acela nevinovat.
Pentru o secunda, am incercat sa ma dau putin mai inlaturi. Nu sa scap, nu sa fug. Abea atunci am observat cat de strans ma tinea. Intr-adevar, foarte strans.
-Stergeti-o inainte sa va para rau, spune el, facandu-le semn din pistol ca daca nu pleaca, o sa le zboare creierii.
Tot ce am putut vedea era cum au luat-o tipii aia la goana. Uf, serios. Niciun pistol, nimic? Nicio arma, niciun gest de aparare? De astia imi era mie frica? Imediat ce i-am vazut pe acei tipi iesind pe usa, m-am prefacut ca nici macar nu stiam cine era cel care practic ma salvase. Imi cufundam fata in palme, ca si cum eram pe cale sa plang (ceea ce nici nu ma gandeam sa fac), sau imi mutam privirea in parti diferite, ca si cum cautam pe altcineva cu privirea.
-Iar noi doi avem multe de vorbit. Nu crezi? ultimele doua cuvinte le-a rostit cu o urma de nervozitate in glas, fiind sigur ca, daca intr-adevar habar n-aveam cine era, aveam sa-l recunosc dupa voce.
Asa ca i-am facut jocul. Imediat ce i-am auzit, pentru a doua sau a treia oara glasul, m-am prefacut pur si simplu inchetata, desi inima imi pompa sange in vene cu nemiluita, la fel ca prima oara, cu totul ca pielea mea era mai rece ca niciodata. M-a impins brutal spre usile de la bai. I-am facut jocul, pentru a doua oara. Avea sa ma impuste. Sa ma omoare. Sa imi zboare mie creierii cum intentiona sa ii zboare tipilor alora. Gandindu-ma la asta, si vazand ca nu mai are pistolul in mana, deocamdata, am incercat o noua tentativa de a fugi. Degeaba. De data asta, isi luase masuri serioase in ceea ce privea fuga mea. Mi-a prins bratele la spate, strangandu-ma ata de rau, incat am scancit de cateva ori, asigurandu-ma ca nu ma aude nimeni. Singurul lucru care imi mai lipsea era un alt betivat care culmea, incerca sa ma „salveze†si, la cat de bine se tinea pe picioare, sa piarda tinta de pe Sasuke pe mine. Ar fi fost mai rau. Eram speriata la maxim, si cu toate astea, incercam sa imi mantin calmul. A deschis usa de la prima baie care i-a iesit in cale si m-a impins la fel de brutal inauntru. M-am intors cu fata. Abea reusisem sa i-o disting de lacrimile care-mi intepau ochii, dar imediat ce ele mi s-au scurs pe obraji, am reusit sa-l vad. Nu se schimbase deloc. Aceiasi ochi patrunzatori si rari, de un negru marginit in doua margele pline. Parul negru delimitat in tepi, un par moale si fin. Pielea sa imi inspira de la o posta un parfum scump, un parfum ce parea a fi Playboy. A pastrat distanta intre noi, asa cum imi doream si eu. Dar, cand am vazut cum isi plimba degetele pe pistolul argintiu, mi s-a ridicat parul pe ceafa. M-am dat cu doi pasi inapoi. Cand am vazut cum il scoate, deja eram pregatita sa tip, sa-l implor sa ma lase. Imediat cu primul meu schencanit schiop, pe care nici n-am reusit sa-l conturez prea bine, a pus pistolul jos. S-a ridicat din nou in capul oaselor, a pus talpa piciorului pe pistol si l-a impins in spate. Dupa ce am vazut faza asta, am inceput sa ma mai linistesc, desi inima inca imi batea cu putere, nelasandu-ma sa respir prea mult.
-Vreau doar niste raspunsuri. Raspunzi, traiesti. Taci, mori. E cu totul alegerea ta.
Am inghitit in sec.
-Ce cauti aici?
-Ce caut eu aici? Banuiesc ca un simplu "multumesc" ar fi destul cat sa-ti acopere datoria fata de mine, in ceea ce priveste gunoierii aia betivi. Dar, ce-ar fi sa pun eu intrebarile aici, ce spui?
A inceput sa se apropie, cu pasi lenti. Dar, cand am vazut cat de aproape era de mine, am inceput sa ma dau in spate. La naiba! Si mai ma rog, de ce facea asta? Ce vroia sa afle el de la mine? Am continuat sa ma dau inapoi, pana cand n-am mai avut unde sa ma duc. Simtindu-i acum, corpul langa al meu, simtindu-i respiratia care se unea cu a mea, simtindu-i caldura ochilor care inca ma priveau, am inceput sa tremur. Nu era ceea ce imi doream. Ceea ce imi doream era sa ma intorc acasa, sa-mi vad copilul, sa-l linistesc, si apoi sa dorm alaturi de el.
-Daca nu tu esti cea pe care am impuscat-o, atunci...
Respiratia i se taiase, nu o mai prea simteam. Dupa cateva secunde, respiratia sa si-a redobandit cursul normal. M-a apucat de solduri, respiratia sa accelerandu-se, odata cu a mea. Incepea sa-si miste mainile de sus in jos pe mijlocul meu, un timp ce eu i-am prins obrajii in palmele mele. Mirosul sau de playboy combinat cu mirosul natural si dulceag al pielii lui ma facea sa innebunesc pur si simplu, si sa vreau sa-l gust, sa-l simt. Buzele noastre se mai atingeau, intr-o incercare pasionala de a se saruta, pana cand incercarea lor a reusit. Bratele sale se jucau pe trupul meu ghidus, timp in care isi introducea limba adans in gura mea. A continuat sa ma sarute, pana cand, l-a un moment dat, s-a dezlipit de mine. M-a privit pret de o secunda, dupa care si-a mutat privirea.
-Sa revenim... vreau sa...
-De ce imi faci asta? spun eu, simtindu-mi lacrimile pregatite sa curga. De ce vrei sa ma faci sa sufar? Doar sti cat de mult... cat de mult...
Dar m-am oprit. L-am privit cum se uita la mine, atat de bland, incat parca nu era acel Sasuke pe care il vazusem eu ultima data - Acela plin de ura. Dar lui nu-i pasa si nici ca avea sa-i pese. Eram doar un nimeni, indiferent de cu cata blandete avea sa ma priveasca, si cu cata caldura avea sa ma priveasca.
-Stiu ce vrei sa spui, mi-o reteza el, venind din nou langa mine. Ma apuca din nou de solduri, continuand: Dar...
-Dar ce?! Zic eu, ochii incepand sa picure lacrimi. Nu ai fost acolo cand am avut nevoie de tine, nu ai fost acolo cand am vrut sa te am alaturi, ai vrut mereu sa ma omori!
L-am impins, destul de tare cat sa faca doi pasi de urias inapoi. M-a privit plin de ura, apoi a spus:
-Sunt sef de mafie! Tu ai citit macar odata ziarele? Sau ai vazut stirile? Sunt cel mai de temut criminal de peste tot, sunt seful unui clan sef peste alte clanuri! Imagineaza-ti pe cineva ca mine, avand un copil! Eu! Un copil, Sakura, un copil!
-Si ce? Ce daca ai fi avut un copil?! Ti se pare o treaba usoara sa fi un mare mafiot, ti se pare o treaba usoara sa impusti oameni nevinovati care singurul lucru pe care il vor este sa aiba pe cineva alaturi, singurul lucru pe care il vor este sa-ti ofere un dar de la Dumnezeu pur si simplu minunat! Dar sa ai un copil le intrece pe toate, nu-i asa?! Te-ai gandit decat la tine, decat la ce parere o sa aiba alti nemernici despre tine! Dar niciodata nu te-ai gandit la curva aia mica pe care ai atras-o in patul tau si care te-a iubit numai pe tine! Acea javra care a incercat sa-ti ofere un copil! Care si-a iubit copilul, chiar si daca are un tata number one in topurile nenorocitilor alora de puscariasi!
Spunand asta, l-am redus la tacere. Dar inca ii simteam nervozitatea, ii auzeam inima batand la mazim de nervi.
-Deci tu ai sunat in noaptea aceea, nu-i asa?! Imi zice, sarind catre mine si tinandu-mi mainile la perete, strans, gata sa ma plesneasca daca era nevoie. Dar nu am cedat.
-Eu eram. Si ai fi stiut asta daca te-ai fi uitat la radacinile parului fetei care ai omorat-o! Sora mea si-a sacrificat viata ca sa o poata proteja pe a mea si pe a copilului nostru. Si asta pentru ce? Pentru ca esti un nemernic. Pentru ca ea nu ramasese insarcinata. Pentru ca ea a vrut cu ardoare ca micutul nostru sa se...
-Care micut?! Pentru mine este ca si cum ar fi doar copi...
-De ce nu vii sa-l vezi, in loc sa spui ca nu-l cunoasti?! Tip eu ca disperata la el.
S-a indepartat de mine, exact spre usa baii. Speram sa iasa, sa ma lase in pace, sa ma lase! De tot! Dar de fapt, asta era ceea ce imi dorisem, nu? Sa-l simt mereu aproape... Dar acum, simteam ca, pur si simplu, nu mai pot. Gata! Insa, cand l-am vazut cum se apleaca sa-si ia de jos pistolul, am incremenit. Nu...
Stateam acolo, pe pervazul geamului. Priveam cum ploaia se scurge din pantecele cerului innegrit, al noptii. Amintirea trecutului ma facea sa ma infior. Aceleasi imagini inspaimantatoare, de care nu ma puteam lecui. Acele imagini care ma speriau. Acele imagini care imi dadeau senzatia ca eu inca traiesc in trecut, in acele momente cand inima mea franta nu avea sa-si mai revina.
-Mami? se auzi un glasulet mititel. Mami, nu pot sa dorm...
M-am intors cu fata catre micutul meu baietel. L-am privit pret de cateva secunde, expresia fetei neschimbandu-se deloc. M-am dat jos de pe pervaz, apoi m-am strecurat sub plapuma, langa puiutul meu. Acesta se ghemui la pieptul meu, imbratisandu-ma. L-am strans si eu in brate, suficient de tare cat sa alung orice frica din sufletelul sau nevinovat. Il priveam cum zambeste, cum creste... frumosul meu baietel de doi anisori. Mi-as fi dorit ca Hinata sa fi fost aici, cu noi. Dar, mereu cand incercam sa mi-o reamintesc pe Hinata, nu vedeam pe altcineva, inafara de mine.
Dupa acea intamplare, de acum 2 ani, am fost absolut distruse. Cand ne-am mai linistit, dupa o luna-doua, Am ajuns la un compromis: cum ea nu era insarcinata, m-a pus sa jur ca nu o sa-mi ucid bebelusul, ca nu o sa pierd sarcina. In schimb, ea avea sa fie eu. Cu ochii ei purpurii acoperite de o pereche de lentile ce straluceau in verde, cu o vopsea roz, un roz deschis, de genul culorii parului meu rozaliu, natural, cu indepartarea bretonului si putin fard care sa-i lase o urma usoara de piele alb-maronie, Hinata a reusit sa-mi copieze infatisarea pe deplin. Isi dorea sa-i nasc nepotelul cu orice pret. Pentru ca, spunea mereu ca cel care o va dezvirgina, ori va fi tatal copilului ei, ori unchiul copilului meu. Asa cum ea nu a ramas insarcinata, dar am ramas eu, nepotelul acesta constituia pentru ea legatura cu Naruto. I-am respectat dorinta. Ei bine, ce e drept, nu de la inceput. Cred ca primele cateva saptamani am rugat-o, am implorat-o in genunchi sa renunte la asta. Dar nu s-a lasat. A spus ca una din ele trebuie sa moara. Si n-avea sa o lase pe cea care avea sa-i nasca nepotelul sa piara. "Fie si vie, fie si moarta, imi zicea ea, Naruto trebuie neaparat sa aiba o legatura cu mine. Chiar si nepotelul asta. Este o legatura destul de solida pentru mine. Te rog, Sakura, lasa-ma sa fac ce am de facut. Lasa-ma sa te protejez. Lasa-ma sa-mi protejez legatura cu Naruto. Te rog...". Asa ca am lasat-o. Am lasat-o sa-si duca visul pana la capat... Am lasat-o sa-l duca mai departe pana cand... Fie si moarta, legatura ei cu Naruto va exista intotdeauna in acest copil, precum si legatura mea cu Sasuke. Nu puteam sa uit noaptea aceea furtunoasa in care venise acasa, uda leoarca, alergand. Imi spusese ca trebuie sa plec, sa fug, sa ma ascund. Si asta pentru ca vin ei... Acei ei despre care nu mai avea timp sa enumere numele, dar printre care stiam ca e si Sasuke. Imi spusese ca jos asteapta un SUV negru. In el se afla fostul ei coleg de liceu, acum fiind iubitul celei mai bune prietene ale ei, Danielle. I-a povestit totul lui. Iar el, Damen, din cate am inteles ca-l cheama, a avut grija sa nu spuna nimanui. Iar, in caz ca va fi nevoie, o sa ma ajute cu orice pret. La inceput, nici nu vroiam sa aud. Am refuzat-o, am refuzat-o complet. Si toate astea, pana cand am acceptat. Pana cand am lasat-o sa faca ce a vrut. Am regretat, intr-adevar, dupa aceea. Damen ma linistise, spunandu-mi ca s-ar putea ca ea sa fi scapat. Iar pentru asta, mi-a propus un lucru: Sa o sun si sa vad daca raspunse. Am sunat, disperata. Si, bineinteles ca raspunse. Doar ca nu ea.
-Alo! se auzi o voce nervoasa, la capatul celalalt. O voce inconfundabila.
Era acelasi om groaznic care o omorase pe sora mea. Altfel, de ce ar fi raspuns el? Socata, cand imi deschideam buzele, cand le inchideam. Daca vorbeam? Avea sa stie ca sunt inca in viata. Si-atunci, viata surorii mele ar fi fost sacrificata degeaba. Ar fi fost aruncata la gunoi, fara sa fi contat. Mi-am strans buzele, sa vad daca nu cumva mai aud ceva.
-Hei, n-ai de gand sa ma ajuti? se auzi o voce in ecou, din spate.
-Asteapta, Kiba. Cineva a sunat pe mobilu' curvei asteia mici.
Curva mica. Oare de cate ori ma facuse asa? Cu toate ca nu-l inselasem niciodata. Nu reusisem sa ma indragostesc de altcineva. Mi-am deschis buzele, gata sa-i inchid, inainte sa scot pe gura vreo prostie, dar chiar atunci, am auzit o alta voce, total diferita de cea a presupusului Kiba, zicand:
-E javra ta, Sasuke. Asa ca, inchide dracu' telefonu' ala si impacheteaz-o in ceva pana gaseste Neji un loc bun unde s-o ducem.
Uimitor... Vocea lui Naruto. Nici macar nu-i pasa. Nic macar nu-i pasa!!! Dar... Adevarul era ca nici nu avea de unde sa stie. Dar oare, daca ar fi stiut, ar fi mai scos ceva pe gura? Ar mai fi facut-o javra pe cea pe care partenerul sau brunet o omorase? Nu. Ar fi amutit. I-ar fi parut rau in sinea sa. Pentru ca, oricat de mafiot ar fi Naruto, undeva acolo, in adancul sau, o farama de dragoste inclinata catre Hinata, a existat.
Am inchis telefonul repezit. Ii povestisem lui Damen totul. Iar Damen m-a ajutat sa trec peste. M-a ajutat atunci cand a fost nevoie, asa cum ii promisese sorei mele ca va face: Sa aiba grija de sora sa mai mare si de legatura ei. Ma rog, nu ca i-ar fi pasat prea mult de "surioara" mai mare care putea fi omorata oricand cu un glond in cap. Sau poate chiar ii pasase... Dar n-aveam de unde sa stiu, n-aveam cum sa o revad, sa o intreb.
Asa ca, dupa multe incercari, mi-am gasit un job cat de cat preferabil. Damen avea o vila pe care o construise decat pentru el si pentru iubita lui. Pana cand, la rugamintile mele de a vrea sa raman pe cont propriu, sa-mi fac o viata, a decis ca el si cu respectiva sa se mute de tot in acea vila. Iar eu, sa raman aici, singurica, impreuna cu copilasul meu scump, cu Daisuke al meu. Cu puiul meu de care aveam grija zi de zi. Ma ingrijeam zi de zi de fiul meu, daca ii puteam zice asa. Pentru ca nu era copilul meu, nu era copilul lui, era copilul nostru.
Cat despre locul de munca, eu lucram in fiecare seara, de la 8 pana la 12 naoaptea, intr-un bar. Dupa ora asta, veneau animatoarele sa dezlantuie petrecerea. Eu eram o biata chelnerita, care doar nota comenzile. Dar, cu toate astea, afacerea era profitabila. Ca de exemplu, salariul meu imi era de ajuns cat sa hranesc doua guri, cat sa platesc toate datoriile, si imi mai ramaneau cateva milioane bune de cheltuit dupa bunul plac. Cei drept, ma descurcam. Si eram 90% fericita aici, unde deja eram. Ce ma oprea sa fiu 100% fericita? Acel 10% incuiat undeva in inima mea, cu cheia aruncata in inima lui Sasuke. Asta ma oprea. Il vroiam inapoi. Dar pentru el eram doar o persoana moarta. Si poate ca era mai bine sa raman asa.
A doua zi, mi-am facut rutina. Da-i mancare copilului, plateste datoriile, ia o gustare in tr mese, si imparte-o cu micutul, joaca-te cu Daisuke, Ia-l la o plimbare prin parc, la aer curat, gateste pentru bona si pentru a doua zi, pregateste banii pentru bona care avea sa plece imediat ce copilul a pus geana pe geana. Din cand in cand, bona nu statea pana in momentul in care micutul adormea cu adevarat. Astfel, se trezea din somn si, nevazand pe nimeni, il invatasem cum sa dea pe telecomanda, pe canalul 0, la desene animate, si sa se uite pana adoarme. Daisuke, baiat cuminte, era de ajuns doar sa-i spui, ca te-ar fi inteles. Nu m-am intors niciodata acasa si sa-l vad plangand, sau speriat, sau mai stiu eu ce. El era linistit, uitandu-se la canalul sau preferat de animatie.
M-am imbracat o fusta mini, de blugi, si cu un tricou negru, cu un model stralucind a argintiu. Mi-am luat in picioare cizmele negre, din piele, cu toc cui, cu modele stralucind a argintiu, asemeni tricoului. Am iesit pe usa, lasand-o pe bona cu Daisuke, si am plecat. Mergeam pe strazile pusti, si atat de linistite, fata de noaptea trecuta, care a fost furtunoasa si ploioasa. Din cand in cand, imi ridicam privirea spre cer, si cautam o stea... O oarecare stea. Era ca si cum as fi fost un copil mic, cautand, noaptea, o stea intr-atat de lucitoare incat sa-si puna o dorinta, crezand ca e cazatoare. Si, cu siguranta ca si eu imi gasisem eu. Imi inchisesem ochii pentru o secunda, dorindu-mi-l pe Sasuke inapoi. Chiar numai conta ce simtea pentru mine. Imi era de ajuns doar sa stiu ca era acolo, undeva pe langa mine, fara intentia sa ma omoare. Era tot ce as fi cerut, si ma simteam fericita. Am ajuns la bar destul de repede. Ei bine, alta noapte, alte preocupari... Mi-am luat in primire tura, alaturi de colega mea, si am inceput sa preiau comenzi de la mai toate mesele. Chestia asta a durat o gramada de timp. Ma simteam mai ostenita ca in celelalte dati. Si totusi, inca ma tineam treaza, pe picioarele mele, neavand de gand sa ma duc prea curand acasa. Dupa ce am discutat putin cu barmanul, despre niste bauturi tari si reci, o simpla greseala, prin care eu trebuia sa duc comanda, mi-am aruncat ochii pe geam. Afara deja incepusera tunetele. Fulgerele si ploaia erau o chestiune de timp pana aveau sa apara si ele. M-am uitat la ceas. 23:30, cu alte cuvinte, 11 si jumatate noaptea. Sau asa cred... Uff, la cat de somnoroasa sunt, cred ca nici ora nu o mai nimeresc. Avand in vedere ca la ora asta bona ar trebui sa plece, si, tinand cont de faptul ca Daisuke se speria de tunete, fulgere si ploaie, m-am dus direct la sefu' ca sa-i cer sa ma intorc cu o jumatate de ora inainte de a mi se termina tura. A fost destul de intelegator, spun eu. Am lasat bauturile tari pe bar. Mare greseala. Tipii care le comandasera se indreptau amenintaor spre mine.
-Sti de cand asteptam noi alea, baby?
Vocea tipului suna de parca ar mai fi comandat cinci randuri de bauturi de genu' inainte. Iar la felul in care abea se mai tineau pe picioare prietenii lui, constat ca si ei sunt la fel de beti. Singurul lucru la care m-am gandit pe moment, a fost sa fug, sa alerg. Dar, n-am facut nici un pas calumea, ca prietenii sai m-au si prins.
-Uf, mai baby... Asta este. N-e-ai adus bautuile? Nuuuu, nu ne-ai adus.
Gura tipului duhnea a alcool puternic, care imi transmise si mie o mica parte de ameteala. M-am smucit in bratele celorlalti betivi, dar acestia nu ma lasau sa scap din bratele lor. Am inceput sa racnesc ceva mai tare, cat sa ma auda careva, evitand pe cat posibil sa tip, in timp ce boschetarii astia imi dadeau palme peste fund si ma atingeau unde aveau ei chef.
-Linisteste-te, baby. Nu ne mai trebuie noua bauturile. Dar, fiindca ai intarziat, baby, tre' sa platesti tu cumva. Am dreptate? Daaa, am dreptate.
Bine, acum chiar era momentul sa tip. Cand am simtit cum idiotii aia ma iau pe sus, am inceput sa dau in ei, sa ma zbat, sa incerc sa ma eliberez, pana am simtit doua brate puternice cuprinzandu-ma la un piept bine facut. Cand m-am silit sa arunc o privire catre boschetari, am vazut ca cel care ma tinea in brate avea un pistol indreptat spre ei. Sau, cel putin, asta a cuprins aria mea vizuala.
-V-ati ales prost momentul, baieti.
Am inlemnit. Inima a inceput sa-mi bata cu putere, iar sangele care-mi curgea prin vene imi inchetase, parca, pur si simplu. Nu pot sa cred! Era acea voce inconfundabila! Era acel Sasuke! In momentul asta, ma gandeam um sa o iau la goana mai repede. Dar, aruncand o ultima ocheada catre pistolul sau, mi-am dat seama ca ar fi cel mai nebunesc lucru pe care sa-l fi facut. La naiba! Trebuia sa stau acolo, si sa-mi inchid ochii. Dar el ma vazuse. Ma vazuse in viata. Stia acem ca nu ma omorase pe mine. Si, chiar daca nu avea de gand sa ma omoare acum, odata si odata tot i-ar fi trecut prin gand sa-mi zboare creierii. Insa cel mai frica imi era pentru Daisuke, pentru copilasul acela nevinovat.
Pentru o secunda, am incercat sa ma dau putin mai inlaturi. Nu sa scap, nu sa fug. Abea atunci am observat cat de strans ma tinea. Intr-adevar, foarte strans.
-Stergeti-o inainte sa va para rau, spune el, facandu-le semn din pistol ca daca nu pleaca, o sa le zboare creierii.
Tot ce am putut vedea era cum au luat-o tipii aia la goana. Uf, serios. Niciun pistol, nimic? Nicio arma, niciun gest de aparare? De astia imi era mie frica? Imediat ce i-am vazut pe acei tipi iesind pe usa, m-am prefacut ca nici macar nu stiam cine era cel care practic ma salvase. Imi cufundam fata in palme, ca si cum eram pe cale sa plang (ceea ce nici nu ma gandeam sa fac), sau imi mutam privirea in parti diferite, ca si cum cautam pe altcineva cu privirea.
-Iar noi doi avem multe de vorbit. Nu crezi? ultimele doua cuvinte le-a rostit cu o urma de nervozitate in glas, fiind sigur ca, daca intr-adevar habar n-aveam cine era, aveam sa-l recunosc dupa voce.
Asa ca i-am facut jocul. Imediat ce i-am auzit, pentru a doua sau a treia oara glasul, m-am prefacut pur si simplu inchetata, desi inima imi pompa sange in vene cu nemiluita, la fel ca prima oara, cu totul ca pielea mea era mai rece ca niciodata. M-a impins brutal spre usile de la bai. I-am facut jocul, pentru a doua oara. Avea sa ma impuste. Sa ma omoare. Sa imi zboare mie creierii cum intentiona sa ii zboare tipilor alora. Gandindu-ma la asta, si vazand ca nu mai are pistolul in mana, deocamdata, am incercat o noua tentativa de a fugi. Degeaba. De data asta, isi luase masuri serioase in ceea ce privea fuga mea. Mi-a prins bratele la spate, strangandu-ma ata de rau, incat am scancit de cateva ori, asigurandu-ma ca nu ma aude nimeni. Singurul lucru care imi mai lipsea era un alt betivat care culmea, incerca sa ma „salveze†si, la cat de bine se tinea pe picioare, sa piarda tinta de pe Sasuke pe mine. Ar fi fost mai rau. Eram speriata la maxim, si cu toate astea, incercam sa imi mantin calmul. A deschis usa de la prima baie care i-a iesit in cale si m-a impins la fel de brutal inauntru. M-am intors cu fata. Abea reusisem sa i-o disting de lacrimile care-mi intepau ochii, dar imediat ce ele mi s-au scurs pe obraji, am reusit sa-l vad. Nu se schimbase deloc. Aceiasi ochi patrunzatori si rari, de un negru marginit in doua margele pline. Parul negru delimitat in tepi, un par moale si fin. Pielea sa imi inspira de la o posta un parfum scump, un parfum ce parea a fi Playboy. A pastrat distanta intre noi, asa cum imi doream si eu. Dar, cand am vazut cum isi plimba degetele pe pistolul argintiu, mi s-a ridicat parul pe ceafa. M-am dat cu doi pasi inapoi. Cand am vazut cum il scoate, deja eram pregatita sa tip, sa-l implor sa ma lase. Imediat cu primul meu schencanit schiop, pe care nici n-am reusit sa-l conturez prea bine, a pus pistolul jos. S-a ridicat din nou in capul oaselor, a pus talpa piciorului pe pistol si l-a impins in spate. Dupa ce am vazut faza asta, am inceput sa ma mai linistesc, desi inima inca imi batea cu putere, nelasandu-ma sa respir prea mult.
-Vreau doar niste raspunsuri. Raspunzi, traiesti. Taci, mori. E cu totul alegerea ta.
Am inghitit in sec.
-Ce cauti aici?
-Ce caut eu aici? Banuiesc ca un simplu "multumesc" ar fi destul cat sa-ti acopere datoria fata de mine, in ceea ce priveste gunoierii aia betivi. Dar, ce-ar fi sa pun eu intrebarile aici, ce spui?
A inceput sa se apropie, cu pasi lenti. Dar, cand am vazut cat de aproape era de mine, am inceput sa ma dau in spate. La naiba! Si mai ma rog, de ce facea asta? Ce vroia sa afle el de la mine? Am continuat sa ma dau inapoi, pana cand n-am mai avut unde sa ma duc. Simtindu-i acum, corpul langa al meu, simtindu-i respiratia care se unea cu a mea, simtindu-i caldura ochilor care inca ma priveau, am inceput sa tremur. Nu era ceea ce imi doream. Ceea ce imi doream era sa ma intorc acasa, sa-mi vad copilul, sa-l linistesc, si apoi sa dorm alaturi de el.
-Daca nu tu esti cea pe care am impuscat-o, atunci...
Respiratia i se taiase, nu o mai prea simteam. Dupa cateva secunde, respiratia sa si-a redobandit cursul normal. M-a apucat de solduri, respiratia sa accelerandu-se, odata cu a mea. Incepea sa-si miste mainile de sus in jos pe mijlocul meu, un timp ce eu i-am prins obrajii in palmele mele. Mirosul sau de playboy combinat cu mirosul natural si dulceag al pielii lui ma facea sa innebunesc pur si simplu, si sa vreau sa-l gust, sa-l simt. Buzele noastre se mai atingeau, intr-o incercare pasionala de a se saruta, pana cand incercarea lor a reusit. Bratele sale se jucau pe trupul meu ghidus, timp in care isi introducea limba adans in gura mea. A continuat sa ma sarute, pana cand, l-a un moment dat, s-a dezlipit de mine. M-a privit pret de o secunda, dupa care si-a mutat privirea.
-Sa revenim... vreau sa...
-De ce imi faci asta? spun eu, simtindu-mi lacrimile pregatite sa curga. De ce vrei sa ma faci sa sufar? Doar sti cat de mult... cat de mult...
Dar m-am oprit. L-am privit cum se uita la mine, atat de bland, incat parca nu era acel Sasuke pe care il vazusem eu ultima data - Acela plin de ura. Dar lui nu-i pasa si nici ca avea sa-i pese. Eram doar un nimeni, indiferent de cu cata blandete avea sa ma priveasca, si cu cata caldura avea sa ma priveasca.
-Stiu ce vrei sa spui, mi-o reteza el, venind din nou langa mine. Ma apuca din nou de solduri, continuand: Dar...
-Dar ce?! Zic eu, ochii incepand sa picure lacrimi. Nu ai fost acolo cand am avut nevoie de tine, nu ai fost acolo cand am vrut sa te am alaturi, ai vrut mereu sa ma omori!
L-am impins, destul de tare cat sa faca doi pasi de urias inapoi. M-a privit plin de ura, apoi a spus:
-Sunt sef de mafie! Tu ai citit macar odata ziarele? Sau ai vazut stirile? Sunt cel mai de temut criminal de peste tot, sunt seful unui clan sef peste alte clanuri! Imagineaza-ti pe cineva ca mine, avand un copil! Eu! Un copil, Sakura, un copil!
-Si ce? Ce daca ai fi avut un copil?! Ti se pare o treaba usoara sa fi un mare mafiot, ti se pare o treaba usoara sa impusti oameni nevinovati care singurul lucru pe care il vor este sa aiba pe cineva alaturi, singurul lucru pe care il vor este sa-ti ofere un dar de la Dumnezeu pur si simplu minunat! Dar sa ai un copil le intrece pe toate, nu-i asa?! Te-ai gandit decat la tine, decat la ce parere o sa aiba alti nemernici despre tine! Dar niciodata nu te-ai gandit la curva aia mica pe care ai atras-o in patul tau si care te-a iubit numai pe tine! Acea javra care a incercat sa-ti ofere un copil! Care si-a iubit copilul, chiar si daca are un tata number one in topurile nenorocitilor alora de puscariasi!
Spunand asta, l-am redus la tacere. Dar inca ii simteam nervozitatea, ii auzeam inima batand la mazim de nervi.
-Deci tu ai sunat in noaptea aceea, nu-i asa?! Imi zice, sarind catre mine si tinandu-mi mainile la perete, strans, gata sa ma plesneasca daca era nevoie. Dar nu am cedat.
-Eu eram. Si ai fi stiut asta daca te-ai fi uitat la radacinile parului fetei care ai omorat-o! Sora mea si-a sacrificat viata ca sa o poata proteja pe a mea si pe a copilului nostru. Si asta pentru ce? Pentru ca esti un nemernic. Pentru ca ea nu ramasese insarcinata. Pentru ca ea a vrut cu ardoare ca micutul nostru sa se...
-Care micut?! Pentru mine este ca si cum ar fi doar copi...
-De ce nu vii sa-l vezi, in loc sa spui ca nu-l cunoasti?! Tip eu ca disperata la el.
S-a indepartat de mine, exact spre usa baii. Speram sa iasa, sa ma lase in pace, sa ma lase! De tot! Dar de fapt, asta era ceea ce imi dorisem, nu? Sa-l simt mereu aproape... Dar acum, simteam ca, pur si simplu, nu mai pot. Gata! Insa, cand l-am vazut cum se apleaca sa-si ia de jos pistolul, am incremenit. Nu...
![[Imagine: SIGN.png]](http://i1131.photobucket.com/albums/m556/miky100miky/SIGN.png)
Zone