Un indiciu ca la carte

[Daria v2]

Capitolul 5: Tot răul este spre bine
Partea întâi.

Ajung acasă şi mă trântesc pe canapea. Trebuia să mă mai relaxez puţin, după atâta umblat. În timp ce aşteptam să ajungă Kira, am pornit televizorul pe un program de ştiri. De această dată, se difuza o ştire despre moartea Laviniei. Deci, se pare că presa a şi aflat. Păi se putea altfel? Normal că nu. Când e vorba de câte o crimă sau ceva asemănător, presa imediat vine la faţa locului, de parcă ar fi câinii cu covrigi în coadă acolo. Sincer, uneori sunt chiar patetici reporterii când îi vezi că ''se calcă în picioare,, doar pentru o amărâtă de declaraţie sau poză. Dar totuşi, atitudinea lor se poate justifica uşor: dacă nu ar obţine câte un material pe care să-l difuzeze, nu ar mai câştiga bani.

Mă ridic de pe canapea şi mă îndrept spre geam. O văd pe Kira, cum intră în bloc. Mă duc şi îi deschid uşa, fără să mai aştept să bată ea. Aceasta mă întreabă curioasă, cum de am ştiut că vine, iar eu i-am răspuns, că am văzut-o când urca. O iau în braţe şi încep s-o sărut tandru. Spre marea mea surprindere aceasta nu mă refuză, ba chiar începe să-mi desfacă nasturii de la cămaşă.

Dar mereu trebuie să existe ceva care să strice momentele frumoase, iar de această dată, principalul vinovat sunt chiar eu. Ca prostul o întreb ce mai vrea acum, iar aceasta îmi răspunde că pe mine şi încearcă să mă sărute, dar ca idiotul, întorc capul. Cred că acest gest a enervat-o foarte tare, fiindcă se vede pe faţa ei acest lucru. Mă ridic brusc de pe canapea, cerându-i să plece. Pe faţa acesteia se întipăreşte uimirea, neînţelegând probabil de ce mă comport aşa. Până acum eu eram cel care dorea nişte momente intime, iar acum când aveam ocazia să profit puţin de timpul petrecut împreună, refuzam ca prostul. Nici eu nu mai înţelegeam de ce mă comportam aşa. Parcă nu mai eram eu. Cred că acest caz mă preocupă mult prea mult şi din această cauză am un comportament atât de ciudat. După ce mă mai liniştesc puţin, mă aşez din nou lângă ea.

Mă întreabă din nou ce am mai păţit, iar cu vocea joasă, îi zic că nu mă pot gândi decât la Lavinia. Enervată la culme de comportamentul meu, îmi zice că pleacă, dar o apuc de mână, şi o trag în braţele mele, începând s-o sărut, făcând-o să tremure de plăcere la fiecare atingere a mea. Am început să-mi strecor mâna în decolteul acesteia, începând să-i pipăi uşor sânii. Mă uit cu coada ochiului la ea şi văd cum un zâmbet i se întipăreşte pe faţă. Un rânjet îmi apare pe buze. Sunt mulţumit de faptul că îi provoc plăcere.

Îi desfac uşor sutienul şi îi dau jos bluza. Încep să o mângâi pe abdomen şi să o sărut, coborând cu sărutările tot mai jos. Dar totul trebuie să aibă şi un sfârşit. Când ne era lumea mai dragă, telefonul Kirei a început să sune, stricându-ne tot cheful. Aceasta răspunde la telefon, iar după ce termină convorbirea se îmbracă rapid şi iese ca o vijelie, fără să spună nimic. Nu mai înţeleg absolut nimic. Iar m-a lăsat în plop şi plopul în aer.

Tot răul este spre bine
Partea a doua.

Ajungând în braţele sale, încep să îl sărut apăsat. Mâinile sale făcusera contact cu sânii mei, de aceea încep să vibrez de plăcere. Sutienul îmi este îndepărtat uşor, iar săruturile lui coboară din ce în ce mai jos. Cum se ştie, orice moment frumos se sfârşeşte o dată şi o dată. Telefonul sună ca din gaură de şarpe, şi cheful de prostioare îmi dispare la fel de repede cum a venit.

Mă ridic repede adunându-mi sutienul şi cămaşa, iar după asta răspund la telefon. Spre uimirea mea, este un reporter care vrea să vorbească cu mine despre Lavinia. Le spun să aştepte acolo, pentru că voi ajunge imediat. Nu îi spun nimic lui David şi fug pe usă ca o tornadă, iar după grăbesc pasu către familia Cervantes. Nici că ajung bine la reşedinţa acestora, că un un domn mă întreabă ce ştiu desprea fiica decedată a soţilor Cervantes. Iritată de primirea călduroasă de care am avut parte, le spun:

- Am spus că răspund la întrebări minore, nu că am de gând să vă fac eu rost de o pâine, iar după această replică acră mama Laviniei vine cu o tavă de prăjituri şi cu câteva cafele. O ajut cu tava şi mă aşez pe canapeaua din piele maro. Nu după mult timp, un jurnalist mai tânăr mă roagă să îl însoţesc până în bucătarie. Îi zâmbesc, uitându-mă sfidătoare la el. Ajunsă în mica încăpere îl întreb:

- Nu am mult timp la dispoziţie, deci, ce doreşti?
- M-am uitat mai bine, şi am găsit în buzunarul Laviniei telefonul ei mobil.
- Deci ai ajuns înainte de a i se lua cadravul, îi spun luând în mână mobilul. Am început să umblu în el, până am ajuns la mesaje. Erau multe, chiar foarte multe. Am de gând să îl arăt şi lui David, eu nu am răbdarea necesară pentru a le citi pe toate. Îi mulţumesc şi mă îndrept spre uşă. Nici că ies bine, David îmi apare în faţa ochilor şi începe să ţipe ca disperatul. îi dau o palmă şi îi spun mai calmă ca de obicei:

- Nu înţelegi că dacă ţipi la mine nu rezolvi nimic? iar după îi întind micul obiect în mână.
- Cine te mai înţelege, tu înnafară să dai palme nu şti nimic! îmi spuse pe un ton nu tocmai potrivit, dar mă fac că plouă şi plec de lângă el, dându-i de înţeles că deja m-am săturat de el, şi de tot cazul ăsta fără nici măcar o dungă ca indiciu.

Iau un taxi pâna la apartamentul lui David. Nici nu mă grăbesc să ajung sus, ziua aceasta a fost mai frustrantă ca niciodată, dar până la urmă ajung în faţa uşii. Scotocesc prin geantă, scot cheia şi descui. Când intru, găsesc pe televizor o foaie pe care scria: '' Tot răul este spre bine. David.''. Da, cred că are dreptate, dar asta nu va schimba cu nimic faptul că mă irită din cinci în cinci minute.
______________________________
Prima parte - Kayla - David.
A doua parte - Zuzu - Kira.