22-05-2011, 03:29 PM
Eliberează-mi sufletul şi lasă-mă să cad în dizgraţie.
Uneori, vine o zi în care îţi doreşti să faci ceva important, să poţi să fi apreciată şi de alţi şi să le spui fără nici o reţinere, fără nici o teamă eu am făcuto. Cred că acea zi venise de mult pentru mine, doar că îmi era prea teamă să recunosc, pentru că eu întotdeauna am fost mai timidă sau aşa mi-am impus să fiu.
Tot ce ştiu este că niciodată nu am fost liberă sau cel puţin nu până acum şi când spun liberă nu mă refer neapărat la aceea libertate pe care îşi doresc să o aibă toţi adolescenţii, ci eu aveam nevoie ca sufletul să îmi fie eliberat, eliberat de tot ceea ce înseamnă răspundere, aşteptări, obligaţii, dar mai ales să scap de acea presiune pe care cei din jur o puneau asupra mea. Nu eram perfectă, o ştiam, doar că în viziunea lor trebuia să fiu. Îmi spuseseră asta de multe ori, poate chiar prea multe pentru a mi le mai amintii, mi-o spuseseră fără reţineri şi fără menajamente, încât îmi intrase în subconştient.
Multă vreme m-am ghidat după asta, am încercat să fiu ceea ce nu aveam să ating niciodată, am încercat să ignor că cei din jurul meu sunt imperfecţi. Dar cu toţii suntem oameni, cu toţii greşim uneori, iar din greşelile pe care le facem avem de învăţat, asta ne ajută să ne maturizăm, doar că mie îmi era interzis să greşesc. Era inadmisibil acest lucru pentru ei.
Începeam să simt toată acea presiune, din ce în ce mai mult de parcă sufletul îmi era prins în cele mai groase lanţuri, după care îmi era aruncat în cel mai mare abis.
Eram sătulă până peste cap de îndatoririle pe care le aveam aşa că într-o zi în care am fost forţată să mă duc la o şedinţă, le-am spus simplu pas şi am renunţat şi ca dezamăgirea şi decepţia să fie şi mai mare am strigat tare şi răspicat: Nu.
Şi am plecat, nu aveam o locaţie clară în minte, nici măcar nu mă gândisem încă la acest lucru, acum mă simţeam cu adevărat liberă. Iar sufletu-mi era fericit, pentru prima dată puteam să spun ceea ce gândesc, să fac ce vreau fără ca nimeni să nu îmi atragă atenţia. Eram într-adevăr împlinită. Înainte de a pleca de tot în căutarea propriului destin i-am mai privit încă odată pe toţi acei oameni nefericiţi şi înfometaţi de gustul perfecţiunii, dându-mi seamă că în tot acest timp nu am făcut decât să le alimentez aceea foame şi că acum sunt precum un fluture muribund căzut în dizgraţia unui ultim zbor ce a eşuat.
- Dacă voi nu aţi vrut să îmi eliberaţi sufletul, mi l-am eliberat singură. Eu, voi suntem cele mai imperfecte fiinţe pe care le-a avut Pământul şi cărora le spunem fără nici o reţinere oamenii.
Aşa vom fi şi azi şi mâine şi pentru totdeauna… .
_________________________
Edit.
Cu dedicatie speciala pentru Kayla si Musaraña si .→Trixie .