Plătind cu viaţa

[Mad Hatter]

Hei, girls. Vă mulţumesc mult pentru păreri/sfaturi, sper să continuaţi să citiţi şi desigur, să comentaţi. Well, într-un sfârşit aduc şi eu next-ul, probabil va avea mici greşeli, căci mă ocupam şi cu altceva în timp ce-l scriam. Eniuei, merci încă odată.
Lectură plăcută !

Capitolul doi.

Cea mai bună alegere a unui om este să nu facă una.

Metroul s-a oprit la staţia dorită de mine. Mi-am ridicat privirea obosită şi poate, uşor adormită spre uşile ce se deschiseseră. Am căscat, ducându-mi mâna la gură şi m-am ridicat leneşă de pe scaun, aranjându-mi gluga pe cap. Profesorul de literatură se afla în acest moment lângă umărul meu. Am evitat să-l privesc, lăsându-mi chipul în jos, câteva şuviţe de păr brunet atingându-mi delicat obrazul.
Îmi treceau atâtea gânduri prin minte, dar nu dădeam prea mare importanţă la unul dintre ele. Şi totuşi, mă gândeam ce se va întâmpla când voi ajunge acasă. Cu siguranţă aveam să fiu singură din nou, căci aşa era în fiecare seară nenorocită.
Iar acum eu, ca o fraieră, îmi învârteam cuţitul în rană, şi poate mai presăram şi puţină sare pe aceasta, ca durerea să se intensifice. Deja începeam să fiu sigură de faptul că voi muri fără ca cineva să vină la înmormântarea mea, dacă voi avea una, şi că niciodată - dar niciodată - nu voi găsi pe cineva care să mă înţeleagă.

Chipul mi s-a crispat când am auzit pe cineva comentând. Mi-am întors privirea ciocolatie în spate şi-am putut observa o bătrânică ce-i spunea nişte chestii puerile nepotului ei. Mda, astfel de imagini sunt chiar perfecte!
Strâmbându-mi slab buzele, am ieşit din metrou cu paşi mai mult târâţi. La câţiva metri în faţa mea l-am observat pe brunet, ce probabil îşi verifica mesajele, căci tot îşi butona telefonul. Am clătinat din cap, spunându-mi să încetez cu toată şarada asta.
Hm, se părea ca staţia era cam aglomerată azi. Multe persoane stăteau pe băncuţe, vorbind şi câteva cântau la chitară, iar unele doar îi ascultau pe cântăreţi, după continuându-şi drumul spre ieşire.
Un zămbet mic, aproape neobservabil mi-a luminat faţa. Mă înveseleau puţin cei care cântau în metrou, te făceau - după mine - să te simţi mai bine. Şi ei bine, în cazul meu aşa era.

Când am ajuns la stradă, aerul rece mi-a atins pielea palidă. Vântul bătea încet, făcând câteva dintre frunzele copacilor să se mişte. Încă ploaua, doar că mai încet. Picăturile loveau asfaltul puternic, din când în când oprindu-se şi pe gluga mea.
Am inspirat adânc şi am luat-o uşor la pas, îndreptându-mă uşor grăbită spre liceu. Câteva şuviţe au început să-mi fluture, dar eu nu le-am acordat atenţie, privind cu mai mult interes porţile instituţiei.
O clădire mare, impunătoare, cu mici sclupturi ce păreau a data din era Victoriană. Mai multe alei lungi, asfaltate foarte frumos, ce duceau spre cantină, sala de sport, terenul, teatrul liceului şi nu în ultimul rând, intrarea în clădire.
Foarte multe spaţii verzi, cu câteva tufe de trandafiri roşii sau albii, şi mulţi copacii. La câţiva paşi de teatrul liceului, ajungeai la căminul fetelor, lângă acesta aflându-se cel al băieţilor.
Da, puteam spune că eram mândră să mă aflu într-un loc de genul, deşi exista şi colţul unde puteai să te droghezi şi să fumezi în voie, căci profesorii nu treceau prea des pe-acolo. Iar acum vorbeam de podul teatrului, un loc întunecat şi totuşi vizitat de mulţi studenţi.

Mi-am dres glasul, intrând în liceu. Se vedea că era pauză fiindcă elevii stăteau ba sprijiniţi de dulăpioare sau pereţi, ba lipiţi de uşile claselor lor. Şi râdeau, plângeau, înjurau, se certau, unii chiar ţipând încât să-i audă întreg liceul. Specimene rare, ce mai.
Mi-am întins mâna cu greu spre dulapul meu, băgându-mi cărţile şi caietele, luând doar ce aveam nevoie. Dându-mi jos gluga din cap şi încercând să evit cât pot de mult privirile pofticioase, sau ciudate ale colegilor mei, mi-am aranjat părul ciufulit.

Am clătinat din cap dezaprobator, simţindu-mi inima bătând cu putere când cineva s-a lovit de mine. M-am întors pe călcâie, vrând să întreb nervoasă ' eşti fraier, tu nu vezi pe unde mergi' , dar mi-am abţinut cuvintele când mi-am dat seama cine era făptaşul.
Tocmai brunetul din metrou. Şi-a dres glasul, privindu-mă atent şi strângând mai bine geanta ce-o ţinea pe umăr.
- Ăh, iartă-mă! N-am fost atent...Erm, eşti bine ? m-a întrebat acesta pe-un ton plăcut, liniştit, în timp ce-şi trecea mâna prin părul răvăşit.
M-am holbat la el ca o tâmpită, cuvintele mele pur şi simplu dispărând. Îmi tot repeteam în minte că arătam ca o idioată, stând aşa în faţa lui fără să spun nimic.
- Eu - am început, închiţind în sec - ăh, nu este nicio problemă, domnule...- dar m-am oprit, căci nu-i ştiam numele, se dădea seama ca profesorul era nou, tânăr şi ei bine, superb în viziunea mea.
- Poţi să-mi vorbeşti şi la pertuu, puştoaico. Mă numesc Dimitri Petrova, se prezentă acesta, buzele sale arcuindu-se într-un zâmbet micuţ.
„Puştoaico”, cuvântul acesta tot îmi stătea în minte. M-am încruntat din cauza felului în care mă alintase sau îmi vorbise, strâmbându-mi în acelaşi timp buzele.
- Oh, sigur, cum doreşti. Eu sunt Emma Freik, încântată, am spus la rându-mi şi el m-a ciufulit, spunând că-i pare bine sau ceva de genul, scuzându-se căci întârzia la oră.
Mă ciufulise? Ok, întrecea limita nervilor mei. Ce naiba, cum să facă aşa ceva? Câţi ani avea, până la urmă? Şaisprezece ca mine, sau ce? Adică totuşi, era şi el bărbat în toată firea.
Şi uite-aici, mi-am atins ca tâmpita punctul slab în acest 'joc'. Eu, o adolescentă drogată în majoritatea timpului; el un bărbat serios, cu un servici serios. Cum puteam măcar să mă gândesc că-mi place de el? Nu, doar îl admiram, atâta tot.

Am oftat prelung, strângând din ochii. Mi-am muşcat buza inferioară şi hotărâtă ca în pauza următoare să i-au ceva, m-am îndreptat spre clasa mea, neştiind ce oră voi avea.
Şi chiar aşa, minţindu-mă, îmi simţeam inima aproape sărind, căci atunci când mă atinsese, când mâna să îmi atinsese umărul, începusem a mă topi. Mă simţisem altfel decât în cei şaisprezece ani trăiţi de mine până acum. Dar ştiam, sau speram, că nu mă voi lăsa să simt dragostea aşa de intensă.
Nu trebuia.