21-05-2011, 04:21 PM
Din cauza faptului ca am fost in perioada tezelor, nu am putut scrie. Capitolul era scris e o foaie, doar ca nu l-am putut trece pe calculator. Nu este corectat, eu niciodata nu-mi corectez ficurile, mi-e prea lene 
Sper totusi sa nu fie greseli si sper ca nu sunteti suparati pe mine ca am intarziat atat T^T.
Va multumesc pentru cele doua comentarii, apreciez. :3
Nextul acum:
Capitolul 28
Trecuse deja o saptamana de cand Yuki era in coma. Atata amar de timp in care nu facuse nicio miscare si trupul ii statuse nemiscat, alimentand spusele doctorilor, cum ca nu se va trezi niciodata din acel somn si ca ar trebui sa fie deconectat la aparate. Cu toate astea, Jeff sustinu sus si tare ca se va trezi, iar parintii sai nu acceptara sa fie decuplat de la aparatele ce-l tineau in brate. Lui Jeff inca u ii venea sa creada, si isi dorea sa il tina in brate si sa-l sarute, nu sa stea si sa-l priveasca zacand intr-un pat rece de spital, intr-o coma profunda. In continuare, doctorii nu-i dadeau nicio sansa de supravietuire, insa Yuki nu se lasa, nu-si dorea sa moara, iar acest lucru se vedea perfect.
Jeff, care era in continuare marcat, distrus de cate se intamplasera, statea si il privea. Nu mai mancase bine de cand era iubitul li in spital, doar statuse si asteptase acolo, langa patul sau, sa-l vada revenindu-si. Era constient cat de slabit era, insa nu avea de gand sa plece de-acolo nici in ruptul capului, vrand sa-l tina in brate tot timpul, sa fie langa el cand isi deschide ochisorii pe care-i iubea. Cum e si bine cunoscuta vorba "Realizezi ce ai avut abia atunci cand ai pierdut", si Jeff realizase cat de mult a pierdut si cat de tare-l pretuia. Cu toate ca el stia foarte bine cat il iubea, acum se simtea si mai rau. Il pierduse...
Luptand, Yuki tusi la un moment dat, desi avea acele tuburi bagate in plamani pentru a putea respira. Ochii sai frumosi reusisera sa se deschida intr-un final si aratau inca tristi, incerti, inecati in supradoza de heroina pe care-o luase. Nu stia nde se afla, simtea doar un miros bine cunoscut, insa nu stia al cui era. Se simtea in continuare rau si era palid, aducea aproape cu paloarea morbida a cadavrelor. Cu toate acestea, era bine.
Privi in jur, realizand ca e intr-o camera luminata, puternic mirositoare a pastile si spital, si nu-i placea, fiindca urase intotdeauna aceste locuri. Jeff tresari cand auzi tusea tanarului.
- Yuki!
In strigase. Se bucura enorm sa-l vada pe Yuki al lui cu ochii deschisi, respirand fara niciun ajutor. Ii era bine acum, inima ii batea mai tare decat de obicei, nu mai era sustinut de aparate. Jeff, de altfel, ametise. Era o stare de beatitudine data de revederea iubitului sau. Nu mai era nimic de intrebat, nimic de spus. Yuki al lui era bine, traia. Cu greu, acesta isi drese vocea, apoi isi duse mainile pe tuburile de oxigen.
Niponul isi privi "vizitatorul" cu o incertitudine teribila in ochi, dupa care intinse mainile catre el. Se uita, il studie, dupa care realiza ca plange, la fel cum facea si tanarul cu ochii verzi din fata lui. Jeff s-a aruncat cu nerabdare asupra iubitului sau, incolacindu-si mainile in jurul gatului lui. Buzele i se lipisera de cele usor intredeschise ale lui Yuki, care tremurau. Il saruta apasat, insa nu indraznea sa faca mai mult de atat, asa ca se indeparta.
Deja tremurand, Yuki isi spuse clar ca nu vrea sa moara. Avea pentru ce trai, si toate amintirile ii revenisera in minte, mai puternice decat inainte. Moartea Misei ii trecu prin fata ochilor, Takashi si incercarile sale, apoi... Momentele cand se iubise cu Jeff. Fiecare moment in care se atingeau, durerea aceea pe care o simtea de fiecare data, toate vorbele dulci pe care si le spuneau... Si violul. Apoi moartea lui Ryo. Ciudat, insa nu simtea nimic, nu-i pasa de moartea niciunuia dintre ei cat ii pasa de momentele cand se iubise cu Jeff.
- Yuki, imi pare rau, iubirea mea... ii soptise la ureche Jeff. Nu vreau sa ne despartim, nu vreau sa moara niciunul din noi, nu vreau sa pleci vreodata de langa mine!
Il strangea in brate si-l saruta, dandu-si mai tarziu seama ca e prea brusc tot ceea ce face. Yuki il privea in continuare confuz, neintelegand parca totul, era prea rapid pentru el si nici nu-si amintea de ce i se spunea ca nu vrea sa moara niciunul din ei.
Pentru cateva momente, lui Jeff ii trecu prin minte posibilitatea unei amnezii, Yuki sa nu-si aduca aminte de el sau de ce se intamplase. Deoarece statuse destul de mult in coma, ar fi putut uita detalii importante ca acestea.
- Despre ce vorbesti? Nu mor.
Vocea ii suna calda, iar mainile lui Yuki se dusera in jurul gatului lui Jeff si il stranse in brate cu o infima cantitate de forta pe care o avea in trupul vlaguit de boala. Se agatase cu usurinta de el, apoi il saruta pe obraz, incercand sa-l linisteasca pe Jeff, care era mult mai afectat decat el si prea distrus, neputand a se controla.
- Nu mai plange, scumpete. Traiesc... Te-am iertat, stai linistit, spusese in soapta, dupa care buzele sale i le cuprinsera pe ale lui Jeff intr-un sarut pentru cateva momente, apoi se despartisera, fiindca Yuki isi dorea sa respire si ii era destul de incomod astfel. Il durea in piept, voia sa scoata acele tuburi, insa ii era teama sa nu faca ceva greisit. Scapase de moarte, nu-si dorea sa riste pentru atat si sa se inece ca tiganul la mal, dupa cum se spune.
- Iubirea mea... Iubirea mea, te iubesc enorm! T eimplor, spune-mi ca ma ierti, dragostea mea! Te iubesc!
Ciudat, insa Jeff chiar nu juca teatru. El, care fusese obisnuit de mult timp sa nu-si arate sentiemntele, sa se prefaca si sa nu cada in plasa dragostei, era pana peste cap indragostit. Il iubea pe Yuki al lui mai tare decat orice, nu voia pentru nimic in lume sa-l piarda, sa i se intample ceva.
Abia daca mai putea sa-si stapaneasca lacrimile. Statea aproapedeasupra iubitului lui, jumate pe pat, jumate pe el, facandu-l pe Yuki sa se arcuiasca usor. Era firav acum si trupul inca-l durea destul de tare. Isi dorea sa stae in aer liber, in bratele celui pe cae-l dorea. In momentul in care Jeff ii prinse buzele intre ale sale, iar limba lui fina i se strecurase in gura calda, incepand s-o caute pe a sa, usa se deschise, iar parintii lui Yuki intrara in camera, ramanand de-a dreptul uimiti.
Pentru ca cei doi aproape reuisera sa se atinga in tot acel timp, Yuki nu renunta la sarut, ci se agata cu mainile de umerii lui Jeff, rasucindu-si limba prin gura lui, dorind s-o reinvite pe a celuilallt la un joculet, datorita faptului ca acesta renuntase din cauza parintilor ce venisera.
Imediat ce buzele li se deslipira, parintii niponului se apropiara de acesta si ii luara pe amandoi in brate, toata dragostea lor concentrandu-se asupra fiului ce-si revenise de curand din starea ce-l stapanise de ceva timp.
- Copilasul nostru...
Cei doi erau exterm de fericiti ca-si vedeau fiul bine. Cu toate ca doctorii vrusesera sa-l decupleze de la aparate, banuind ca nu se mai poate nimic, ei nu renuntasera, luptasera ca si Jeff pentru a-l tine asa, stiind ca isi va reveni. Simtisrea toata caldura din trupul lui Yuki acum si se bucurau impreuna cu el.
"Am renascut... " isi spuse privindu-si iubitul cu ochii sai frumosi, apoi isi intoarse privirea catre parintii lui si, la fel de firav ca si inainte si miscandu-se la fel de incet, ii lua in brate, spunandu-le ca-i iubeste mult. Si chiar o facea, ii iubea la fel de tare cum il iubea si pe americanul sau, insa era alt gen de dragoste, stia asta. Era indragostit de el si nu a vea de ce sa nege acel lucru, o stia la fel de bine ca si celalalt.
Parintii lui se intorsesera acasa, acum fericiti ca le e fiul bine. Nu puteau sta cu el, deoarece aveau treaba la slujba a doua zi.
- Jeff, te iert, ii spuse in saopta si-l saruta usor pe buzele termurande ale celuilalt. Jeff stia ca doctorul va veni in curand, as aca se indeparta.
" In sfarsit, e bine... " isi spuse in mintea lui si simti cum inima ii bate din ce in ce mai tare. Nu se putea abtine, asa ca isi imbratisa iubitul strans.
Iesise din spital, era in gradina acestuia. Jeff se afla langa el, tinandu-l in brate. Parintii sai plcasera, doctorul plecase si el, fiindca era noapte. Ii spusese cand il vizitase ultima data ca e in afara oricarui pericol si rasufla usurat. Era fericit si el, si Jeff, care nu-si mai incapea in piele. Il saruta pe buze usor, profitand de tacerea sumbrei cladiri. Numai la Urgente se mai auzea forfota, din cand in cand zgomote puternice, in rest, tot spitalul parea foarte tacut, desi multi dintre oameni erau activi inca si asa aveau sa fie tot timpul, in special personalul spitalului.
Inca afectat de coma lui Yuki, Jeff continua sa se miste usor, cu grija cu el. Ilsaruta lung pe buze, iar Yuki, care era acum imbracat intr-un trening negru, se ridica si il trase pe Jeff dupa el, in curtea mica a spitalului, cea din spate, unde se afla Morga. Erau impreuna, asa ca nu le era frica deloc.
- Stai aici... soptise Yuki in soapta, iar cand Jeff se aseza pe jos, el se puse langa, lasandu-si capul pe umarul lui. Se uita la el usor, arcuindu-se, apoi buzele sale se contopisera cu cele ale tanarului, refuzand sa le dea drumul. Se doreau teribil, buzele lor gustandu-se reciproc cu dorinta...
" Il iubesc... E al meu si il iubesc... " isi spusera aproape in acelasi timp amandoi, stiind ca asa e.
Sper totusi sa nu fie greseli si sper ca nu sunteti suparati pe mine ca am intarziat atat T^T.
Va multumesc pentru cele doua comentarii, apreciez. :3
Nextul acum:
Capitolul 28
Trecuse deja o saptamana de cand Yuki era in coma. Atata amar de timp in care nu facuse nicio miscare si trupul ii statuse nemiscat, alimentand spusele doctorilor, cum ca nu se va trezi niciodata din acel somn si ca ar trebui sa fie deconectat la aparate. Cu toate astea, Jeff sustinu sus si tare ca se va trezi, iar parintii sai nu acceptara sa fie decuplat de la aparatele ce-l tineau in brate. Lui Jeff inca u ii venea sa creada, si isi dorea sa il tina in brate si sa-l sarute, nu sa stea si sa-l priveasca zacand intr-un pat rece de spital, intr-o coma profunda. In continuare, doctorii nu-i dadeau nicio sansa de supravietuire, insa Yuki nu se lasa, nu-si dorea sa moara, iar acest lucru se vedea perfect.
Jeff, care era in continuare marcat, distrus de cate se intamplasera, statea si il privea. Nu mai mancase bine de cand era iubitul li in spital, doar statuse si asteptase acolo, langa patul sau, sa-l vada revenindu-si. Era constient cat de slabit era, insa nu avea de gand sa plece de-acolo nici in ruptul capului, vrand sa-l tina in brate tot timpul, sa fie langa el cand isi deschide ochisorii pe care-i iubea. Cum e si bine cunoscuta vorba "Realizezi ce ai avut abia atunci cand ai pierdut", si Jeff realizase cat de mult a pierdut si cat de tare-l pretuia. Cu toate ca el stia foarte bine cat il iubea, acum se simtea si mai rau. Il pierduse...
Luptand, Yuki tusi la un moment dat, desi avea acele tuburi bagate in plamani pentru a putea respira. Ochii sai frumosi reusisera sa se deschida intr-un final si aratau inca tristi, incerti, inecati in supradoza de heroina pe care-o luase. Nu stia nde se afla, simtea doar un miros bine cunoscut, insa nu stia al cui era. Se simtea in continuare rau si era palid, aducea aproape cu paloarea morbida a cadavrelor. Cu toate acestea, era bine.
Privi in jur, realizand ca e intr-o camera luminata, puternic mirositoare a pastile si spital, si nu-i placea, fiindca urase intotdeauna aceste locuri. Jeff tresari cand auzi tusea tanarului.
- Yuki!
In strigase. Se bucura enorm sa-l vada pe Yuki al lui cu ochii deschisi, respirand fara niciun ajutor. Ii era bine acum, inima ii batea mai tare decat de obicei, nu mai era sustinut de aparate. Jeff, de altfel, ametise. Era o stare de beatitudine data de revederea iubitului sau. Nu mai era nimic de intrebat, nimic de spus. Yuki al lui era bine, traia. Cu greu, acesta isi drese vocea, apoi isi duse mainile pe tuburile de oxigen.
Niponul isi privi "vizitatorul" cu o incertitudine teribila in ochi, dupa care intinse mainile catre el. Se uita, il studie, dupa care realiza ca plange, la fel cum facea si tanarul cu ochii verzi din fata lui. Jeff s-a aruncat cu nerabdare asupra iubitului sau, incolacindu-si mainile in jurul gatului lui. Buzele i se lipisera de cele usor intredeschise ale lui Yuki, care tremurau. Il saruta apasat, insa nu indraznea sa faca mai mult de atat, asa ca se indeparta.
Deja tremurand, Yuki isi spuse clar ca nu vrea sa moara. Avea pentru ce trai, si toate amintirile ii revenisera in minte, mai puternice decat inainte. Moartea Misei ii trecu prin fata ochilor, Takashi si incercarile sale, apoi... Momentele cand se iubise cu Jeff. Fiecare moment in care se atingeau, durerea aceea pe care o simtea de fiecare data, toate vorbele dulci pe care si le spuneau... Si violul. Apoi moartea lui Ryo. Ciudat, insa nu simtea nimic, nu-i pasa de moartea niciunuia dintre ei cat ii pasa de momentele cand se iubise cu Jeff.
- Yuki, imi pare rau, iubirea mea... ii soptise la ureche Jeff. Nu vreau sa ne despartim, nu vreau sa moara niciunul din noi, nu vreau sa pleci vreodata de langa mine!
Il strangea in brate si-l saruta, dandu-si mai tarziu seama ca e prea brusc tot ceea ce face. Yuki il privea in continuare confuz, neintelegand parca totul, era prea rapid pentru el si nici nu-si amintea de ce i se spunea ca nu vrea sa moara niciunul din ei.
Pentru cateva momente, lui Jeff ii trecu prin minte posibilitatea unei amnezii, Yuki sa nu-si aduca aminte de el sau de ce se intamplase. Deoarece statuse destul de mult in coma, ar fi putut uita detalii importante ca acestea.
- Despre ce vorbesti? Nu mor.
Vocea ii suna calda, iar mainile lui Yuki se dusera in jurul gatului lui Jeff si il stranse in brate cu o infima cantitate de forta pe care o avea in trupul vlaguit de boala. Se agatase cu usurinta de el, apoi il saruta pe obraz, incercand sa-l linisteasca pe Jeff, care era mult mai afectat decat el si prea distrus, neputand a se controla.
- Nu mai plange, scumpete. Traiesc... Te-am iertat, stai linistit, spusese in soapta, dupa care buzele sale i le cuprinsera pe ale lui Jeff intr-un sarut pentru cateva momente, apoi se despartisera, fiindca Yuki isi dorea sa respire si ii era destul de incomod astfel. Il durea in piept, voia sa scoata acele tuburi, insa ii era teama sa nu faca ceva greisit. Scapase de moarte, nu-si dorea sa riste pentru atat si sa se inece ca tiganul la mal, dupa cum se spune.
- Iubirea mea... Iubirea mea, te iubesc enorm! T eimplor, spune-mi ca ma ierti, dragostea mea! Te iubesc!
Ciudat, insa Jeff chiar nu juca teatru. El, care fusese obisnuit de mult timp sa nu-si arate sentiemntele, sa se prefaca si sa nu cada in plasa dragostei, era pana peste cap indragostit. Il iubea pe Yuki al lui mai tare decat orice, nu voia pentru nimic in lume sa-l piarda, sa i se intample ceva.
Abia daca mai putea sa-si stapaneasca lacrimile. Statea aproapedeasupra iubitului lui, jumate pe pat, jumate pe el, facandu-l pe Yuki sa se arcuiasca usor. Era firav acum si trupul inca-l durea destul de tare. Isi dorea sa stae in aer liber, in bratele celui pe cae-l dorea. In momentul in care Jeff ii prinse buzele intre ale sale, iar limba lui fina i se strecurase in gura calda, incepand s-o caute pe a sa, usa se deschise, iar parintii lui Yuki intrara in camera, ramanand de-a dreptul uimiti.
Pentru ca cei doi aproape reuisera sa se atinga in tot acel timp, Yuki nu renunta la sarut, ci se agata cu mainile de umerii lui Jeff, rasucindu-si limba prin gura lui, dorind s-o reinvite pe a celuilallt la un joculet, datorita faptului ca acesta renuntase din cauza parintilor ce venisera.
Imediat ce buzele li se deslipira, parintii niponului se apropiara de acesta si ii luara pe amandoi in brate, toata dragostea lor concentrandu-se asupra fiului ce-si revenise de curand din starea ce-l stapanise de ceva timp.
- Copilasul nostru...
Cei doi erau exterm de fericiti ca-si vedeau fiul bine. Cu toate ca doctorii vrusesera sa-l decupleze de la aparate, banuind ca nu se mai poate nimic, ei nu renuntasera, luptasera ca si Jeff pentru a-l tine asa, stiind ca isi va reveni. Simtisrea toata caldura din trupul lui Yuki acum si se bucurau impreuna cu el.
"Am renascut... " isi spuse privindu-si iubitul cu ochii sai frumosi, apoi isi intoarse privirea catre parintii lui si, la fel de firav ca si inainte si miscandu-se la fel de incet, ii lua in brate, spunandu-le ca-i iubeste mult. Si chiar o facea, ii iubea la fel de tare cum il iubea si pe americanul sau, insa era alt gen de dragoste, stia asta. Era indragostit de el si nu a vea de ce sa nege acel lucru, o stia la fel de bine ca si celalalt.
Parintii lui se intorsesera acasa, acum fericiti ca le e fiul bine. Nu puteau sta cu el, deoarece aveau treaba la slujba a doua zi.
- Jeff, te iert, ii spuse in saopta si-l saruta usor pe buzele termurande ale celuilalt. Jeff stia ca doctorul va veni in curand, as aca se indeparta.
" In sfarsit, e bine... " isi spuse in mintea lui si simti cum inima ii bate din ce in ce mai tare. Nu se putea abtine, asa ca isi imbratisa iubitul strans.
Iesise din spital, era in gradina acestuia. Jeff se afla langa el, tinandu-l in brate. Parintii sai plcasera, doctorul plecase si el, fiindca era noapte. Ii spusese cand il vizitase ultima data ca e in afara oricarui pericol si rasufla usurat. Era fericit si el, si Jeff, care nu-si mai incapea in piele. Il saruta pe buze usor, profitand de tacerea sumbrei cladiri. Numai la Urgente se mai auzea forfota, din cand in cand zgomote puternice, in rest, tot spitalul parea foarte tacut, desi multi dintre oameni erau activi inca si asa aveau sa fie tot timpul, in special personalul spitalului.
Inca afectat de coma lui Yuki, Jeff continua sa se miste usor, cu grija cu el. Ilsaruta lung pe buze, iar Yuki, care era acum imbracat intr-un trening negru, se ridica si il trase pe Jeff dupa el, in curtea mica a spitalului, cea din spate, unde se afla Morga. Erau impreuna, asa ca nu le era frica deloc.
- Stai aici... soptise Yuki in soapta, iar cand Jeff se aseza pe jos, el se puse langa, lasandu-si capul pe umarul lui. Se uita la el usor, arcuindu-se, apoi buzele sale se contopisera cu cele ale tanarului, refuzand sa le dea drumul. Se doreau teribil, buzele lor gustandu-se reciproc cu dorinta...
" Il iubesc... E al meu si il iubesc... " isi spusera aproape in acelasi timp amandoi, stiind ca asa e.
"Iadul e gol si toti diavolii sunt aici. " (W. Shakespeare)
Blog:
Codul Cuvintelor | L'art de L'amour
Blog:
Codul Cuvintelor | L'art de L'amour