„Idiotul", de Fiodor M. Dostoievski.
Mi-a recomandat-o profesorul de latina inainte de vacanta de Paste si la inceput recunosc ca am fost destul de sceptica. Lista mea de lecturi suplimentare continea numai numele marilor filozofi ce s-au remarcat de-a lungul istoriei, asezati frumos in ordine cronologica pe doua pagini de A4. La inceput m-am holbat la lista aia, pentru ca era absurd ca un profesor ( tin sa precizez ca e abia iesit din bancile facultatii ) sa dea asemenea lucrari de citit unor pusti de 14-15 ani.
Asa ca a durat o vreme pana sa ma conving ca e ok sa ma apuc si de Dostoievski, dar atunci cand m-am apucat, clar a meritat.
Imi place mult cartea, stilul de a scrie e captivant, iar asta mi se pare cel mai important lucru la o carte. Este descrisa mizeria societatii ruse de la acea vreme pana in cele mai mici detalii, reda cu foarte multa precizie intamplarile si imi place si ca personajele sunt bine conturate. Am citit pana acum destule carti in care majoritatea personajelor aveau o personalitate rupta din cea a autorului insusi, cu foarte mici diferente care se vroiau a le individualiza si a crea un aer diferit care sa contribuie la respectiva istorisire, dar la „Idiotul" nu a fost cazul de asa ceva, nu e vorba de un amator care s-a apucat de o carte pentru ca nu stia cum sa faca bani mai repede. Asta imi place cel mai mult la cartile mai vechi, ca sunt sincere.
Mi-a recomandat-o profesorul de latina inainte de vacanta de Paste si la inceput recunosc ca am fost destul de sceptica. Lista mea de lecturi suplimentare continea numai numele marilor filozofi ce s-au remarcat de-a lungul istoriei, asezati frumos in ordine cronologica pe doua pagini de A4. La inceput m-am holbat la lista aia, pentru ca era absurd ca un profesor ( tin sa precizez ca e abia iesit din bancile facultatii ) sa dea asemenea lucrari de citit unor pusti de 14-15 ani.
Asa ca a durat o vreme pana sa ma conving ca e ok sa ma apuc si de Dostoievski, dar atunci cand m-am apucat, clar a meritat.
Imi place mult cartea, stilul de a scrie e captivant, iar asta mi se pare cel mai important lucru la o carte. Este descrisa mizeria societatii ruse de la acea vreme pana in cele mai mici detalii, reda cu foarte multa precizie intamplarile si imi place si ca personajele sunt bine conturate. Am citit pana acum destule carti in care majoritatea personajelor aveau o personalitate rupta din cea a autorului insusi, cu foarte mici diferente care se vroiau a le individualiza si a crea un aer diferit care sa contribuie la respectiva istorisire, dar la „Idiotul" nu a fost cazul de asa ceva, nu e vorba de un amator care s-a apucat de o carte pentru ca nu stia cum sa faca bani mai repede. Asta imi place cel mai mult la cartile mai vechi, ca sunt sincere.