17-05-2011, 11:55 AM
.
Lanțuri
Ce faci când nu ai internet, dealerul tău este plecat din oraș și niciun prieten nu îți răspunde la telefon? Scrii ceva. Scrii în speranța că există persoane care eu nevoie să îți citească cuvintele, care au nevoie de un model, de idei și au anumite idealuri. Scrii în speranța că vei putea duce la capăt ce ai început și că va deveni un best-seller. Scrii ca un melancolic afundat în propriile trăiri, gânduri, idei și mai ales în solitudine. Scrii ca un sangvinic, prins în propia lui lume activă și în continuă derulare în fața ochilor acestuia. Scrii ca un coleric. Inspirația vine de pretutindeni, ai un vocabular bogat, tastele îți alunecă iar tu le mângâi și le dezmierzi. Scrii ca un flegmatic. Te dai după model, ești la curent cu noutățile, ai prieteni, toți te adoră, toți vor să îți citească creațiile. Eu nu. Eu nu scriu. Eu mint. Nu sunt un model, nu am cuvinte care să inspire, nu am idei, nu sunt revoluționară, nu vin cu nimic nou, nu cred, nu vreau, nu îmi pasă.
În viață m-am ghidat după o singură regulă: nu compara. Oricum, nici nu cred că mai aveam atâta energie cât să fac diferențieri. Și începusem viața chiar bine. Zile petrecute în certuri și scandaluri, o familie destrămată la șapte ani, un părinte mort la unsprezece, o solitudine amarnică și un fost iubit care mă părăsise la cincisprezece, o viață îmbibată în alcool și droguri începând cu șaptesprezece.
Totul era egal pentru mine. Nu făceam diferențe între oameni, animale, plante, mâncare sau existență. Deși mulți îmi spuneau că existențele pot fi îmbibate în șampanie sau în mizerie nu am putut să îmi imaginez așa ceva. Creierul meu mult prea îmbibat în alcooli toxici, în fum, în pastile, în băutură și nu mai avea puterea să facă nici cel mai mic calcul.
Nu compara! Cuvintele astea îmi răsunau tot timpul în urechi. Nu compara viața ta cu a altuia. Tu ai puterea de a alege. Trebuie doar să vrei și să te orientezi. Nici nu mai știam dacă mai sunt virgină sau nu. Pierdusem șirul acțiunilor cu multe luni înainte de momentul pe care l-am notat simplu cu un x.
Nu compara! Totul este egal. Eșecul cu societatea, lașitatea cu umanitatea, viața cu moartea, drogurile cu alcoolul. Toți suntem egali. Toți suntem la fel de drogați, la fel de nenorociți și uitați de soartă. Îmi petreceam tot timpul prin cluburi vânzănd marfă de proastă calitate altora ca mine. Totul era identic parcă desenat cu un indigo șifonat și boțit. Vroiam ca măcar într-o zi să nu fie vorba de mine. Doream cu nerăbdare ziua în care altcineva avea să fie mai important decât mine și atenția să se abată asupra acelui cineva. Nu puteam să am nicio clipă de singurătate și reculegere. Cea mai mare greșeală a fost atunci când am pus egal între decădere socială și decădere psihică. În aceea zi am început să cobor ușor, ușor, fără cale de întoarcere în lumea celor ca mine. În acea zi am fost fericită că am mai găsit un om ca mine, dar curând aveam să aflu că suntem total diferiți, regulă ce dezbina lumea mea.
Capitolul I
Începând cu luna mai mi-am făcut noi prieteni din anuturaje nu tocmai bune. Mă împrietenisem cu o drogată pe un chat și am decis să ieșim. O dată, de două ori, de trei ori, adjudecat. Era cea mai tare persoană din lume când nu era trează. Debita numai prostii, nu ținea cont de nimic, judeca, râdea, plângea, țipa, spera, vindea, dansa. Ne-am făcut un nume în oraș. Eram cele mai drăguțe tipe cu care ai fi vrut să umbli. Ea mi-a arătat cum se fumează un joint, cum se injectează heroină și cum se consumă acid. Și mi-a băgat în cap că un litru de apă chiar rezolva orice problemă oricât de adâncă era. Am început cu cluburi mici și private, neștiute de poliție. Niciodată nu am intrat în belele pentru că cei mai mulți copoi se lăsau mituiți cu câteva sute. Într-o zi ne-am pus în cap să îi facem pe foști să sufere. Ea s-a băgat pe cel după care am plâns pe scările liceului zile întregi, iar eu pe cei după care jelise ea. Ne-am distrat de minune. În scurt timp pe internet diferite filmulețe apăruseră cu ei. Din cei mai cei apăreau în fața lumii ca niște oameni fără vreun dram de minte. Prin cluburi am cunoscut diverși și diverse cu care ne-am împrietenit cât ai zice sex. Am format un fel de bandă. Nimeni nu îndrăznea nici să respire în preajma noastră. Șeful, să zicem așa, nu părea a fi cine știe ce drogat, ci mai degrabă un Alexandru al Greciei renăscut. Bine făcut, blond, cu ochii negri, înalt și deștept. Reușea să iasă din orice. Era visul oricărei fete și multe i-au căzut în genunchi. La fel de multe i-au trecut și prin pat. Era genul meu de prieten: făcea promisiuni false, înșela, amăgea, batjocorea. Nopți îmbibate în bătăi, alcool, droguri și sex părea soluția ideală pentru o viață fără griji.Distracția nu a durat mult. Prietena mea a murit din cauza unei supradoze. Banda s-a destrămat, iar eu am rămas ca la început: singură și fără prieteni. Toți mă bârfeau pe la spate dar nu le-am mai acordat importanță după ceva vreme. Am renunțat la tot și m-am mutat din oraș la finalul clasei a XII-a.
Am ales o altă țară de unde puteam să o iau de la capăt și Marea Britanie părea perfectă. M-am înscris la un colegiu de artă cu doar șase ore pe săptămână programate pe trei zile, iar în celelate patru căutam anturaj. Am stat o perioadă la căminul colegiului, dar după mi-am căutat un apartament în care să stau și să mă simt ca acasă. Timp de vreo trei săptămâni nu mai consumasem nimic, după care am luat-o de la capăt. În primul bar în care am intrat am găsit și droguri. Mi-am făcut prieteni fel de fel, despre care nu credeam că voi avea, homosexuali, lezbiene, bisexuali, pansexuali, transexuali, veniți cu toții la mine scumpilor. Eu sunt un fel de Dumnezeu cu un îndemn de tipul ‚‚lăsați-i pe cei făcuți după chipul și asemănarea mea să vină la mine.’’
Mi-am găsit repede și un serviciu. O bandă de rockeri la început de drum care aveau nevoie de promovare m-au angajat pe post de PR. A fost amuzant o perioadă, timp după care m-am plictisit. Am călătorit prin jumătate de țară în încercarea de ai promova. Timpul petrecut pe internet mă ajutase cel puțin să știu să fac o pagină despre ei. Cu doi dintre ei am avut aventuri de o noapte, despre care ei nu își mai aminteau din cauza bețiilor. Au filmat un videoclip, și-au găsit un număr relativ mare de fani în ciuda faptului că se ridicaseră peste noapte din nimic. Nimic nu mă mai mulțumea. Pot să zic că în trei ani eu îmi trăisem întreaga viață.
Într-o seară, când ploua torențial am ieșit afară și am sperat că ploaia mă va ajuta să îmi deschid ochii și să văd ce vreau. Bani aveam. Nu mulți, dar puțini și constanți. Droguri aveam, țigări aveam, anturaj aveam, ceea ce lipsea era dragostea, așa că am plecat în căutarea ei. Avusesem și relații cu fete, dar am ajuns la concluzia că tot sexul masculin este cel care mă atrage. Știi zicala aia cere și ți se va da? Și oare unde se poate găsi iubirea în altă parte în afara de America?
Statele Unite ale Americii. Un continent frumos și al naibii de mare. Locul ideal în care puteam să găsesc dragostea. Mi-am propus să stau o săptămână în fiecare stat, astfel în cam un an aveam să le fi vizitat pe toate. Am început cu New Orleans. O tornadă zbura o vacă la fiecare trei minute. Am coborât pe coastă către Miami. Mi-am făcut primul tatuaj și un piercing industrial în urechea dreaptă. Am descoperit noi oameni care erau gată să îmi facă oricțnd cinste. În doar trei zile mă bronzasem cât în trei săptămâni. Am urcat apoi către Florida – Jacksonville. Un parc de distracții, un club de striptease, un om izbit de o mașină, gată. În cinci ore cred că le văzusem pe toate. Am fost în Atlanta apoi, loc din care nu îmi amintesc prea multe pentru că în majoritatea timpului am fost în sevraj. Memphis, Sant Louis, Kansas. În cel din urmă nu am găsit niciu cățel pe nume Toto și nici pe Dorothy. Copilăria mea era spulberată. Colorado, Marele Canion. Niște stânci și cam atât. LA, San Diego, San Francisco. Din nou, nu îmi mai aduc aminte mai nimic. California – Hollywood. Am jucat un rol de patru secunde într-o reclamă la o cafea. Am plecat la Las Vegas cu niciun ban în buzunar. Am stat acolo timp de o lună. Din zece dolari eu am făcut zece mii, din zece mii am făcut patru sute și din patru sute am ajuns la zero. Într-o secundă de neatenție am pierdut totul. Am plecat către Detroit. M-am simțit ca la mine acasă. Adoram mirosul de benzină, negrii bătându-se, moși cu i-pod și uzinele poluatoare. Chicago, Indianapolis, Buffalo. În Buffalo am găsit o bandă de motocicliști care s-au oferit să îmi facă turul Americii pe două roți, însă m-au lăsat în portul din Boston. Acolo am făcut niște bani din vânzări apoi m-am dus către New York. Pe vas mi-am adus aminte că eu în acest timp nu găsisem pe nimeni așa că am scris pe un bilețel ‚‚îl voi găsi în New York.’’ Nu am precizat pe cine, ci doar pe el. Ei bine din New York s-a rupt firul.