Overload with darkness [yaoi]

[Verrine]

Victorieeeee \m/. Am terminat cu olimpiadele, tezele si toate testele \m/. Viva la Gloria!

Training five:

Sasuke P.O.V

Nu mi-as fi putut imagina vreodata acest sentiment al mortii daca nu mi s-ar fi intamplat nenorocirea asta, al carei inteles si cauza inca nu mi-o pot explica.
Lucrurile (vagi) pe care reusesc sa mi le amintesc sunt niste umbre negre, miscari bruste in spatele lor si figura lui… a lui Itachi. Pletele negre si lungi, ochii negri si patrunzatori ca al oricarui Uchiha, imi sunt toate intiparite in minte ca unul dintre acelea cosmaruri care iti dau o satisfactie la un moment anume.
Sentimentul nu putea fi descris. Incerc sa fac ordine in minte- un lucru abstract banuiesc - dar componentele acestui tot unitar se afla dezmembrate, plutind intr-un spatiu gol, fara o conexiune. E ca un puzzle ce nu paote fi lipit. Spre exemplu, corpul imi e amortit, insa simt cum niste flacari ma ard pe interior; mintea imi este goala, dar parca sangereaza din cauza dezorientarii mele si a atitudinii banale cu care o tratez.
Eram mort.
Gandul asta ma innebunea cu tot ce avea el in componenta. Nu puteam accepta contextual in care Uchiha Sasuke este mort, gresit, omorat printr-o intamplarea rapida, banala si neobservata. Cu toate acestea, criteriile de mai sus apareau cu o normalitate exagerata in capul meu, incat reactia la gandul mortii nici nu mai exista.
Mergeam insa. Mergeam.
Era o incapere intunecata, fara surse de lumina.
Porti. Da, porti apareau din cand in cand in drumul meu, insa nu aveau legatura cu mine – erau mult prea mari si impunatoare pentru asa ceva.
Trecand prin acel infinit, ma oprisem in fata uneia dintre cele mentionate mai sus. Se intindea atat de mult in inaltime incat trebuia sa-mi dau cu totul capul pe spate pentru a o prinde in campul meu vizual. M-am dat cativa pasi inapoi. Parea mult prea glorioasa. Ma ametea.
Atentia imi fusese captata de Naruto. Clipisem des, cu mirare si nadejde.
-Na…ruto?
Si-a intors capul catre mine, usor si silentios – contradictor stilului Naruto. Il priveam tamp si dezorientat.
Nu stiam ce-i cu mine. Murisem, eram in pragul nebuniei, iar ceea ce vad dupa toate nenorocirile este fata idiotului. Cu toate acestea, simteam o atmosfera de usurarea in interior.
Am pasit catre el. Nu miscase.
-Naruto.
M-am apropiat. L-am vazut cum isi inchina ochii, dezechilibrandu-se, cazand in genunchi si apoi izbindu-se in molozul de jos. Totul se petrecea cu o viteza incredibil de incetinita si estompata, incat imaginea m-a deranjat mai tare decat ma asteptasem.
-Naruto!
Idiot.
Corpul, nu, mintea mi-a ordonat sa ma misc si sa-l prind, insa corpul nu a raspuns comenzii. L-am privit cu ochii bulbucati, iesiti din orbite, cum se zdrobea de mizerie. Bandana din metal a rasunat precum un clopot ruginit, in tot acel loc. Urechile mele captau fiecare sunet.
Ma ingrozea imaginea – nu, nu, nu, eu sunt un Uchiha! nu ma tem de atat!
Un Uchiha mort.
Corect. Uitasem.
Am simtit o prezenta mareata si zdrobitoare. Tresarisem, intorcandu-mi capul.
Kyuubi.
Corpul parca imi ingheta sub acea presiune si privire mortuara care mi-o arunca cu lacomie. Mi se oprise respiratia si picioarele erau intepenite in acel loc. Sudoarea mi se scurgea pe fruntea palida, in timp ce buzele luau aspectul vanat din capuza lipsei de oxigen. Nu-mi era frica. Sfidare. Sfidarea, privirea impunatoare, chackra fara granite, ma lasau fara rasuflare.
Si-a deschis usor gura, botul lung incercand sa strapunga gratiile spre suprafata.
-Uchiha.
Am inghitit in sec, incercand sa-mi pastrez echilibrul. Mi-am pus din nou in minte problema mortii mele.
-Esti in viata, raspunse el la intrebare nerostita. Uita-te.
Imi indemna, indreptandu-si privirea catre Naruto cel cazut.
-Idiot…
Am zis-o inconstient. Kyuubi si-a clatinat capul de sus in jos, in acord cu spusele mele.
-Datorita lui esti aici. Am fost obligat sa te vindec.
Mi-am ridicat privirea cu uimire.
-Te-a obligat?
-Da. Dupa ce ai cazut, a eliberat toata chackra care o avea precum o tornada. Padurea e distrusa pe o raza de cel putin un kilometru. Problematic copil.
N-am zis nimic asupra afirmatiilor lui, mai mult personale, privind situatii din exterior. Asteptam raspunsul la intrebarea pusa.
-A inchis totul in el, continua. M-a sufocat. Daca nu te-as fi salvat eram cu totii doar praf insipid.
Nu-mi placea termanul ‘salvat’. Parea maret, dar mizerabil, iar din gura lui era plin de orgoliu. Nu intelegeam insa ce legatura avea Naruto cu treaba asta. Era stupid.
Am oftat. Pana si in ultimele zile de viata tot ca un idiot se comporta. As fi preferat moartea in favoarea ‘salvarii’.
Kyuubi ranjise.
-Chiar si asa…
Cele mentionate mai inainte ma linistisera intr-o oarecare masura. Ce putea urma? Mi-am ridicat intrebator o spranceana.
-Chiar si asa? am repetat pe un ton sec, incercand sa ascund acea oarecare curiozitate.
-Nu sunt obligat sa-ti dau drumul.
Ce?!
Blocat in mintea unei vulpe nebune. Minunat.
-Uchiha. Te voi lasa sa pleci. Trebuia insa sa indeplinesti o conditie.
-Hn. Si de ce ai face asta?
Imi suna mai degraba a capcana de idiot decat a conditie.
-Esti unul dintre putinii care a imbratisat intunericul si nu a ajuns in pragul nebuniei. Ar fi o pierdere sa putrezesti aici, nu crezi? Distractia e chiar acolo, zice cu ardoare, gandindu-se la o libertate de mult pierduta.
Nu am comentat niciuna din comparatiile aduse. Tot ce vedeam in el era un demon, care ca orice alt individ din specia sa, tanjea dupa libertate.
-Trebuie sa ai grija de copil.
Cred ca era pentru a treia oara cand il priveam cu o uimire exagerata.
-Ce sa fac?
-Mai auzit bine Uchiha. De acum incolo va trebui sa-l protejezi.
Bineinteles ca o situatie de genul nu putea decat sa se inrautaseasca si mai oribil decat era la inceput.
-N-am zis ca o sa fac asta.
-Nu e ca si cum ai avea de ales.
Mi-am incruntat privirea. Avea dreptate. L-am afirmat cu o miscare usoara a capului, insa cu retragere.
A zambit satisfacut si sfidator.
-Sper sa o faci mai bine decat azi.
Vulpe tampita.
-Inca o intrebare.
Si-a ridicat privirea, asteptandu-ma.
-De ce nu faci tu asta?
Mi-a aratat coltii, fara sa zica nimic. Urmatorul lucru ca mi-l amintesc este fosnetul sec al copacilor dintr-o padure pe jumatate cazuta.