Carpe diem

[Katniss]

Şi amintirile s-au dus…

Doar cioburi au rămas, din amintirile ce s-au făcut praf. Au căzut şi s-au zdrobit de indiferenţa de care cei din jur au dat dovadă. Şi nu a putut să facă nimic, decât să privească. În mintea ei de copil, nu putea pricepe ce se întâmplase cu adevărat.
O durea indiferenţa cu care era tratată, de cei care se numeau oameni mari, de cei ce întotdeauna priveau cu superioritate, chiar dacă nu o priviseră niciodată.
Se întreba de ce nu încercau ei să înţeleagă şi de ce uită atât de repede amintirile, care erau cele mai de preţ şi totuşi o făceau fără să le pese. Lacrimile au început să îi străbată chipul, iar durerea o răpuse făcând-o să cadă în mijlocul străzii. Nimeni nu părea să o observe, toţi treceau pe lângă ea privind-o cu scârbă.
Încercă neputincioasă să îşi adune nepreţuitele amintiri, pierdute în abisul de incertitudinii, de concepţii greşite, de nepăsare.
Nu voia decât să recupereze ceea ce viaţa îi oferise, ceea ce era al ei, cea de care doar ea ştiuse până acum şi care fuseseră atât de brutal sfărâmate de nişte necunoscuţi. Încerca să le pună cap la cap, dar era în zadar nu mai avea puterea de-a continua. Ei toţi ar fi putut să facă să nu o mai doară aşa, căci nu ştiuseră cât de mult o duruse că le-a pierdut.
Dar nu îi ura, nu îi învinovăţea, căci sufletul ei de copil nu putea simţi ura. Se ridică şi încercă să păşească printre cioburi a ceea ce trăise cândva.
,, Când veţi închide ochii, eu voi zâmbi’’. Îşi zise privindu-i plină de compasiune pe aceeaşi oamenii plini de indiferenţă, după care îşi văzu liniştită de drum. Plecă să caute alte amintiri, care să rămână întregi, pe care să le apere, deşi în drumul său călca pe cioburi. Sperând, că toţi vor înţelege că cea mai mare nevoie a omului este de a fi auzit când strigă, de a fi ascultat când cere, de a putea plânge când îl doare, de a vorbi, de a se mângâia şi a-şi aduce aminte… .

_____________________
Well am scris acest oneshot care va apărea şi în revista liceului, dar m-am gândit să văd ce părere aveţi despre el. Ştiu că nu e cine ştie ce, dar sper să vă placă. Lectură plăcută.

* ,, Cea mai mare nevoie a omului este de a fi auzit când strigă, de a fi ascultat când cere, de a putea plânge când îl doare, de a vorbi, de a se mângâia şi a-şi aduce aminte...''- Citat de Alecu Russo

Edit
Greselile care au fost mentionate, au fost corectate le multumesc fetelor pentru ca mi-au atras atentia.