Regina Fara Nume

[Dragonz Eyez]

Regina Fara Nume


I Captiv (1)

Sub o luna celtica, umbrele copacilor se largesc spre vale. Ranita, inconjurata de padurea in penumbra, astept intoarcerea lui. Stiu ca nu va reveni. Luna parca creaza gauri in tufis, traversand ramurile stejariilor inegriti. Miroase a sange si lemn ars. Locurile din copilaria mea, acum in ruine, sunt o lume de fantome in care viata s-a fumat. Mi-e frica si simturile mi se tocesc, dar vantul proaspat si umed specific diminetii ma aduce la realitate. Inca sunt flacari in castru*, iar tipetele nu se mai aud. Ieri se auzeau. Oamenii care-l locuiau tipau de ura, de frica si de durere. Il blestemau pe Lubbo. Constructile de piatra semicirculare, eliptice, patrulatere, au fost incendiate si inca ard. Doar eu, ascunsa, pazind cupa de la Enol, ma mentin in viata.

Imi dirijez pasii spre valea de curent, merg din ce in ce mai repede spre unde apa tajneste de secole si formeaza o garla. De departe aud copitele caiilor, sunete de armura. Ei, probabil, sunt pe cealalta parte a colinei, si mi-e teama ca, atunci cand voi ajunge in varf, poate vor putea sa-mi zareasca vesmantele albe, sub luna de iarna. Daca asta se intampla, totul se va fi termina.

In departare urla un lup.

Intreprind o carare spre vadul acoperit cu stejari inca incandescenti, unde piatra se va deschide salvatoare. Ramurile copacilor imi ascund in parte figura, ma aplec. Niste ramuri dintr-un tufis se intind spre refugiul raului. Ma ascund dupa ele.

In susul colinei, luptatori isi opresc marsul si miros vantul. Luna, plina, deasupra cerurilor, lumineaza cu putere valea.

Ascunsa pe pamant in spatele tufisului, imi tin respiratia si merg spre stanca plana din spatele cascadei, acolo voi pastra cupa. E posibil ca, in momentul in care m-am miscat de pe colina, luptatorii sa ma fi descoperit, dar pentru mine nimic nu mai conteaza. Apa inghetata imi raneste mainile, bratele-mi inzapezite, vesmantul alb. Dupa executarea a ceea ce mi-a spus Enol, mut, cu un imens efort, enorma stanca si introduc cupa, inchizand cu greutate dala*. Suspin dupa efort, si tremur la umezeala rece care trece prin haine. In spatele meu, cade apa, zgomotul sau imi acopera gafaiala. Lent, aplecata, parasesc izvorul. La fundul lacului, in apa blanda, luna imi lumineaza intermitent parul, grau aurit, si il transforma in argint. Acum, fata pe care o manifesta apa, e ranita, plina de sange si zgarieturi. Inchid ochii si ascult doar lichidul viu cazand. Un sunet, si cand deschid ochii, in rastoaca se reflecta lumina lunii redirectionandu-se in armura unui razboinic. Din spate aud un strigat dur si triumfal, si simt durerea unei manusi de fier ce ma apuca de centura si ma ridica spre cer. Pentru o a doua privire, luna stralucind in apa, o lovitura seaca in craniu si totul inceteaza pentru mine.


Durerea si frigul ma trezesc, sunt un balot incarcat pe drum, sangele-mi tajneste din mainile legate. Ascult vocile ciudate intr-o limba necunoscuta. In carucior, saci de ghinde si grau; grau furat din satul Aran, de la casa mea, de la oamenii mei.
Durerea revine negresit cand incerc sa-mi recuperez constiinta. Pe cer, luna coboara, si din inima mea o rugaciune urca la zeitatea noptii. Alaturi de carut, se plimba un razboinic, casca lui terminata intr-un varf ce straluceste datorita razelor lunii, din el ies suvite maro in noapte. E un barbat robust si barbos. Se uita in fata spre ceilalti oameni ce escorta carutul, dar, brusc, observand ca-l urmaresc cu privirea, isi intoarce capul spre directia unde ma ascund. Inchid ochii si ascult izbucnirea unui bici si un tipat pe care nu-l pot intelege. O voce autoritara detine biciul si din gura rapitorului meu iese un urlet suparat. Se aud chicote si acel zvon de voci straine care ma ingrozeste. Intru in inconstienta si prin ea se intersecteaza de multe ori imagini dintr-un trecut ce nu se va intoarce. Nu am nimic, sfasiata pe dinauntru si ranita pe dinafara. Nimic din viitor nu astept. Banuiesc locul in care ma conduc cei ce au dstrus oraselul. In castile lor straluceste argintie ultima raza de luna.


Rasare soarele. O zi gri si friguroasa cu cerul brazdat de nori amenintatori. Marsul continua lent. Cu oasele amortite, nu pricep nimic. Incerc sa-mi amintesc trecutul, dar in mare parte a fugit din mintea mea. S-au auzit zvonuri de razboi in castru. Cu toate acestea, nimic nu parea sa prevesteasca barbaritatea. Barbatii continuau sa vaneze, in timp ce femeile cultivau pamantul. Chiar in acea zi am cautat radacini pentru o reteta cu care sa vindec durerile unui batran. Copiii se jucau la intrarea in sat. Liberi.

Dupa multe ore de mers, din nou cade noaptea.Rapitorii mei se opresc chiar la malul unui rau. O salcie isi inclina ramurile peste un zid de castani ca o patura in padure. Ce vor face acei oameni necunoscuti cu mine?

_____________________________________________________________
*Castru- s.n. lagăr, tabără fortificată a unei unități din armata romană.
*Dala- s.f. Placă de forma geometrica regulata folosită la pardositul și căptușitul zidurilor.


Stiu ca probabil nu ati inteles despre ce e vorba, dar asta a fost primul capitol, si intradevar ceva cam scurt. Pe viitor voi posta capitole mai mari.
Astept comentarii dure, dar totusi constructive :P
Cya^^