Iubire ascunsa in ura

[tamoshiku]

Capitolul XI
Echipa Nr. 7




Mă împiedic de o creangă şi cad pe pământul rece ţi ud. De ce? Lacrimile îmi apar pe chip, dar le şterg repede, nu pot plânge ca un copil. O mână caldă se aşează pe umărul meu, blondul m-a urmărit încă o dată. Naruto, ce prieteni buni am fost o dată, şi chiar dacă am greşit ştiu că mi-ai fost mereu alături. Eşti ca un frate pentru mine, dar nu-ţi voi spune asta, nu sunt prea sentimental.
-Ce vrei?
Mă întorc şi îl privesc cât pot de rece, acesta sare în sus strigând un „Ştiam”. Nu am apucat să comentez comportamentul blondului că el m-a strâns în braţe.
-Ce-i cu tine? Eşti nebun, dă-mi drumu.
-Ştiam că te-ai întors să rămâi, când eu şi Hinata ne vom căsători tu vei fi naş. Corect?
Am început să râd cu lacrimi, ăsta-i Naruto pe care îl ştiu eu, copilul hiper-activ, zăpăcit şi visător. Când îmi dă în cele din urmă drumuîi dau un pumn zdravăn în stomac, l-am luat prin surprindere, se prăbuşeşte pe braţul meu.
-Îmi pare rău frate, dar îmi stai în cale acum. Doamne că greu mai eşti.
Îl ridic pe blondin şi îl duc pe o bancă, ploaia s-a oprit deci nu-i nici o problemă. Pornesc gânditor spre casă, soarele era deja sus pe cer, norii cenuşi s-au risipit, parcă nici nu a fost o ploaie. Las privirea în jos pentru a nu mi se citi durerea din ochii, dar mă ciocnesc de cineva şi aud cum acea persoană cade. Îmi aţintesc privirea în faţă şi o văd pe Hinata, fata sare imediat în picioare şi îmi zâmbeşte cald.
-Ştiu la ce te gândeşti, am convinso pe Tsunade-sama să trimită Echipa într-o misiune de recunoaştere. Sigur o vom găsi, dar problema e că Kakashi- sensei nu poate veni, şi ca echipa să fie completă ne mai trebuie un membru.
-Eu? Nu cred că este o idee bună, până la urmă sunt un fugar. Şi trebuie să aştepţi până îşi revine Naruto.
Fac un semn cu capul, dar fata mă priveşte întrebătoare. Fac o întoarcere de 180° şi rămân mască, blondul nu mai era pe bancă, de fapt nu era aici. Unde s-o fi dus?
-Încerci să scapi de mine pentru a te da la prietena mea?
Naruto era în faţa mea şi îmi spunea că mi-am cam pierdut îndemânarea „marele Uchiha nu ştie să de un pumn, ha ha ha”. Îi spun Hinatei că nu am timp de prosti şi că nu mă voi alătura echipei, îl au pe Sai. De ce oare mai au nevoie de mine? Eu i-am lăsat baltă, am părăsit echipa fără a-mi pasa, am fost un egoist.
-Dacă faci asta nu vei mai fi un fugar, vei deveni un membru el Satului Konoha, şi tu si Taka.
Mă pregăteam să o refuz, dar m-am gândit la echipă, Jugo şi Kimimaro s-ar bucura să facă parte din sat, Karin s-ar întoarce la vechea ei viaţă, iar Suigetsu nu prea contează, pentru el îi tot aia. Îi spun fetei că voi merge cu ei in misiune.
Nu prea îmi doream să merg într-o misiune de recunoaştere, ştiam că dacă îi vom găsi Sakura va fi de partea lor, îşi doreşte răzbunarea, nimeni şi nimic nu o va opri. Totuşi ea e diferită de mine, a spus că va aduna informaţi, asta este pentru întregul sat nu doar pentru ea. Ajung în faţa uşi şi nu aud nici un sunet, cum de nu se ceartă Karin cu Suigetsu, asta nu-i de bine. Deschid uşa fără a face zgomot şi pe canapea o văd pe roşcată cuibărită ţn braţele lui Suigetsu.
Ies, dar ca să îi enervez trântesc uşa cu putere. Rânjesc auzind-o pe roşcată speriată dacă a văzut-o cineva în ipostaza asta pe care ea ar numi-o jenantă. Pentru un moment chiar m-am bucurat că ei doi se înţeleg pentru prima dată. Era cel mai bun moment, simt că o lupta se apropie cu repeziciune.
Lângă mine apare Jugo, ochii lui scânteiau, asta înseamnă probleme. Mi-am activat Sharinganul şi l-am prins într-o iluzie. Am aşteptat să se calmeze, deja este imun la această tehnică, dar îl calmează.
-E de rău. Vocea lui era plină de îngrijorare, atunci am sesizat că Kimimaro nu este lângă el, cea ce nu era normal.
-E în spital. Voi cere cel mai bum medic ninja din sat.
Am mai stat să-i spun prietenului meu ce voi face, l-am rugat să fie calm, cea ce a sigur va face. Am pornit spre locul de întâlnire.
Hmm … mincinoşi, parcă Kakashi- sensei era plecat în nu ştiu ce misiune.
-Ai întârziat! Până şi sensei a ajuns înaintea ta!
Am zâmbit, dar zâmbetul mi sa şters repede. Eram ca pe vremuri, Echipa nr. 7, sensei întârzia, Naruto ţipa, eu eram indiferent, iar Hinata era ruşinoasă şi se scuza mereu.
-Am o condiţie, pe lângă ce a promis Tsunade. Vreau ca cel mai bun medic să se ocupe de Kimimaro.
-Da, Tsunade-sama, se va ţine de cuvânt. Dar nu-ţi putem oferi cel mai bun medic…
-Sakura era cea mai bună, a întrecut-o şi pe Tshunade-sama. Fata se înroşi repede şi continuă repede. Scuza-ţi sensei, nu am vrut să vă întrerup. Aaa… Să şti că Shizune se ocupă de prietenul tău, totul va fi bine până se întoarce Sakura.
Vocea ei era plină de siguranţă. O siguranţă care m-a făcut să zâmbesc. Naruto a luat-o pe brunetă de mână şi au plecat să cerceteze Estul, Kakashi a luat Nordul, iar eu am rămas cu Sudul. Simt că am un gol mare în stomac. Dacă aflu unde este Sakura misiunea mea se transformă dintr-una de cercetare în una de răzbunare. Cred că o voi lua razna, imaginea Sakurei îmi apare în minte, era în braţele acelui gunoi cu par lung şi blond. Mă întreb de ce oare nu au uciso? Ideea e că eu nu îmi doresc să fie moartă, dar parcă ar fi mai bine moartă decât în braţele lui. Îmi dau seama că o iubesc, dar iubirea mea este nepotrivită. Simt că ţi ea mă iubeşte, dar iubirea ei este umbrită de ură. Aşa era şi viaţa mea, chiar dacă probabil o iubea şi în trecut îmi doream răzbunarea. Ura era mai puternică decât iubirea, iubirea era ascunsă în ură. Nu vreau ca ţi Sakura să treacă prin ce am trecut eu, nu vreau ca ea să fie obsedată de ură şi de disperare.