01-05-2011, 06:57 PM
Hello dear.
Nici nu ştii cât mă bucur că ai pus în sfârşit nextu pe care l-am aşteptat cu mare nerăbdare, chiar dacă a fost atât de trist, a fost frumos. Chiar dacă mă aşteptam ca tatăl ei să moară, mi-a părut rău de acesta. Şi totuşi mă uimeşte puterea ( ca să zic aşa) de care dă dovadă Ela, chiar şi în situaţia ei. Şi este de apreciat faptul că Well şi celalţi sunt alături de ea.
Aşa descrierea a fost reuşită, chiar dacă au fost câteva repetiţii pe ici pe colo nu au fost grave. Dialogul nu mi s-a părut sec iar naraţiunea a fost bună.
Am văzut că uneori uiţi să pui virgula înaintea lui ,,dar'' şi am mai văzut undeva că ai uitat să pui space, (dar asta nu e grav). Oricum aştept cu nerăbdare nextu.
Bye, bye dear.