01-05-2011, 01:45 AM
***
Ray plecase in urma cu doua ore cu Maria. Blake statea la masa si rumega ceea ce aflase despre Jesse si trecutul sau. Niciodata nu se asteptase la asa ceva. Numai acum intelegea cat de putine stia defapt. Totusi, nu putea sa-l invinuiasca pe tanar pentru ca nu-i spusese. Lucrurile astea nu se spun. Ofta si lua o noua gura de cafea.
-Esti cam tacut. Ai patit ceva? intreba Jesse, prinvindu-l ingrijorat.
-N-am nimic...ma gandeam doar. Blake se ridica de pe scaun si-i depuse un sarut usor pe buzele dulci. Dar nu apuca sa faca mai mult caci ii suna mobilul. Raspunse, incruntandu-se, vorbi timp de cateva minute, apoi inchise si ofta resemnat. Trebuie sa ne intoarcem in L.A, zise intr-un final. Au nevoie de mine la spital.
-Nu-i nimic. Si eu trebuie sa ma intorc, zise Jesse zambind. Inca mai am de lucru. Ma duc sa fac bagajele. Ii facu cu ochiul si disparu la etaj
Doua ore mai tarziu se gaseau in fata casei, luandu-si la revedere de la parintii lui Blake si Anthony.
-Sa mai veniti in vizita, ii zise Hana lui Jesse, luandu-l in brate si strangandu-l cu putere. O sa-mi fie dor de voi.
-Si mie o sa-mi fie dor de tine, Hana. Jesse se indeparta de femeia care avea ochii in lacrimi si il privi pe batran. Domnule Thorton, ii zise, intinzandu-si mana in fata. Dar Hank o ignora si il lua in brate, batandu-l usor pe umeri.
-O sa-mi fie dor de tine, baiete, zise cu o voce grava. Se departa un pic si-l privi rusinat. Imi pare rau pentru tot ce am facut...
-Nu-i nimic. Nu ma gandeam ca voi spune asta, dar si mie imi va fi dor de dumneavoastra.
-Haide-ti, ce naiba!...o sa va mai vedeti, zise Blake bosumflat.
Nu-i venea sa creada. Cand venisera aici, tatal sau ar fi facut orice ca sa-l indeparteze pe Jesse, iar acum se agata de el de parca era un fiu de mult pierdut. Cat de ciudati sunt oamenii uneori.
Isi lua si el ramas bun de la ei si Anthony, apoi plecara spre aeroport.
Drumul decursese lin. Ajunsera dimineata in L.A.
Isi lua masina de la aeroport si il condusese pe Jesse acasa, apoi mersese in propriul sau apartament pantru a face un dus si a se schimba, caci trebuia sa mearga la munca.
In mai putin de o ora se gasea in micul sau birou de la spital, bandu-si cafeaua amaruie si citind dosarele actualilor lui pacienti.
-Te-ai intors? zise Daniel, trantind usa cu putere, asa cum facea de obicei.
-Da...ti-a fost dor de mine?
-Cum sa nu-mi fie dor? Cat timp ai fost plecat nimeni nu m-a certat ca trantesc usile pe aici,zise Daniel razand.Deci cum a fost in vizita la parinti?
-Daca iti spun, nu o sa ma crezi...
-Pune-ma la incercare. Se aseza pe scaunul din fata biroului pregatit pentru a asculta.
Blake ii relata pe scurt peripetiile prin care trecura el si Jesse, omitand cateva detalii cum ar fi originile baiatului si intamplarea din sala de sedinte, lasandu-l la final pe Daniel fara replica.
-Ti-am zis ca nu ma vei crede.
-Doamne Dumnezeule, necazurile chiar se tin scai de pustiul asta.
-Mda...de data asta necazul a purtat un nume: Hank Thorton, zise Blake oftand.
-Poate, dar priveste partea buna a lucrurilor. Acum se inteleg bine...din cate mi-ai zis tu, chiar foarte bine. Nu a fost totul in van.
-Da...probabil ai dreptate. Pentru prima oara de la divort, am reusit sa ma inteleg cu tatal meu si totul multumita lui Jesse.
Blake zambi, apoi isi concentra atentia pe dosarele de pe birou. Era timpul sa se apuce de munca...
Se simtea bine sa fie din nou acasa. Ii lipsise locul asta, dar era sigur ca i va lipsi si familia lui Blake. Credea ca ii va fi dor pana si de Hank. Pana la urma batranul nu fusese atat de rau. Se plimba prin casa, bucurandu-se de liniste si de liberatea de a sta numai in boxeri. Isi uda florile si-si verifica e-mailurile, apoi intra la dus pentru a se improspata.
Odata iesit de acolo, isi deschise geamantanul si scoase trei caiete destul de groase pe care le primise de la Hana inainte sa plece. "Stiu ca nu ai apucat sa-ti faci meseria cat timp ai stat aici, asa ca voi incerca sa ma revansez fata de tine", ii zise femeia cand ii inmanase caietele. Era curios sa vada ce contin
Se tranti pe suprafata moale a patului din dormitor si-l deschise pe primul, incepand sa citeasca:
8 Mai 1978
Astazi am iesit din spital impreuna cu fiul meu. Sunt atat de bucuroasa incat simt ca as putea pur si simplu sa-mi iau zborul. Am un sot minunat, care ma iubeste si un fiu care imi va umple zilele de bucurie. Blake e cel mai frumos copil pe care l-am vazut vreodata, iar eu ma voi asigura ca va duce o viata usoara si lipsita de griji si ca va avea parte de toata dragostea si intelegerea mea...
Zambi cand citit pasajul. Hana ii daduse un jurnal. Nici prin cap nu i-a trecut femeia tinea unul. A mai rasfoit cateva pagini, curios:
4 Februarie 1985
Fiul meu va fi doctor. Toata lumea imi spune ca sunt nebuna cand afirma asa ceva si ca nu ar trebui sa-i iau in seama nazbatiile pe care le face, dar eu stiu. Orice mama ar stii. Nu cu mandrie zic ca inca o veverita a cazut victima curiozitatii lui Blake. Macar aceasta era moarta cand a inceput sa o disece. Prietena mea mi-a zis ca ar trebui sa-l duc la un psiholog ca ar putea fi ceva neinregula cu el, dar am ignorat ideea. Ea ar trebui sa mearga la un consult. Nu e nimic rau in a fi curios. Sper....
Chicoti dupa ce citi tot pasajul in care Hana explicase cum a reusit Blake sa disece veverita respectiva. Bietul animal. Se ridica din pat si isi facu o cafea, apoi lua caietele in brate si le citit din scoarta in scoarta, pana la ultima fila. Cand termina, prin geamurile mari ale apartamentului nu mai intra niciun pic de lumina. Se uita la ceas si ramasese uimit sa vada ca deja e ora 10 seara . Puse mana pe telefon si forma numarul personal a lui Ian.
-Da, raspunse acesta numaidecat.
-Salut, sefu'. Ce mai faci?
-Jesse! nici nu stii cat ma bucur sa te aud. Cum a fost in vacanta? intreba vocea joviala
-Mai bine decat ma asteptam. Am si eu o favoare sa-ti cer.
-Zi, copile, cu ce te pot ajuta?
-Intr-o saptamana voi termina biografia, dar vrea sa vorbesti cu cei de la editura sa-mi scoata trei exemplare cat mai repede.
-O saptamana? Asa de repede? intreba neicrezator omul mai in varsta?
-O saptamana. Am toate datele de care am nevoie. Nu imi trebuie mai mult de o saptamana. Ce zici? reusesti sa rezolvi?
-Da, cum sa nu...vei avea trei exmplare.
-Merci, sefu'.
Inchisese telefonul si-si lua laptopul in poala, incepand sa tasteze cu repeziciune. Avea noroc, caci in acea seara inspiratia curgea din plin...
Ray plecase in urma cu doua ore cu Maria. Blake statea la masa si rumega ceea ce aflase despre Jesse si trecutul sau. Niciodata nu se asteptase la asa ceva. Numai acum intelegea cat de putine stia defapt. Totusi, nu putea sa-l invinuiasca pe tanar pentru ca nu-i spusese. Lucrurile astea nu se spun. Ofta si lua o noua gura de cafea.
-Esti cam tacut. Ai patit ceva? intreba Jesse, prinvindu-l ingrijorat.
-N-am nimic...ma gandeam doar. Blake se ridica de pe scaun si-i depuse un sarut usor pe buzele dulci. Dar nu apuca sa faca mai mult caci ii suna mobilul. Raspunse, incruntandu-se, vorbi timp de cateva minute, apoi inchise si ofta resemnat. Trebuie sa ne intoarcem in L.A, zise intr-un final. Au nevoie de mine la spital.
-Nu-i nimic. Si eu trebuie sa ma intorc, zise Jesse zambind. Inca mai am de lucru. Ma duc sa fac bagajele. Ii facu cu ochiul si disparu la etaj
Doua ore mai tarziu se gaseau in fata casei, luandu-si la revedere de la parintii lui Blake si Anthony.
-Sa mai veniti in vizita, ii zise Hana lui Jesse, luandu-l in brate si strangandu-l cu putere. O sa-mi fie dor de voi.
-Si mie o sa-mi fie dor de tine, Hana. Jesse se indeparta de femeia care avea ochii in lacrimi si il privi pe batran. Domnule Thorton, ii zise, intinzandu-si mana in fata. Dar Hank o ignora si il lua in brate, batandu-l usor pe umeri.
-O sa-mi fie dor de tine, baiete, zise cu o voce grava. Se departa un pic si-l privi rusinat. Imi pare rau pentru tot ce am facut...
-Nu-i nimic. Nu ma gandeam ca voi spune asta, dar si mie imi va fi dor de dumneavoastra.
-Haide-ti, ce naiba!...o sa va mai vedeti, zise Blake bosumflat.
Nu-i venea sa creada. Cand venisera aici, tatal sau ar fi facut orice ca sa-l indeparteze pe Jesse, iar acum se agata de el de parca era un fiu de mult pierdut. Cat de ciudati sunt oamenii uneori.
Isi lua si el ramas bun de la ei si Anthony, apoi plecara spre aeroport.
Drumul decursese lin. Ajunsera dimineata in L.A.
Isi lua masina de la aeroport si il condusese pe Jesse acasa, apoi mersese in propriul sau apartament pantru a face un dus si a se schimba, caci trebuia sa mearga la munca.
In mai putin de o ora se gasea in micul sau birou de la spital, bandu-si cafeaua amaruie si citind dosarele actualilor lui pacienti.
-Te-ai intors? zise Daniel, trantind usa cu putere, asa cum facea de obicei.
-Da...ti-a fost dor de mine?
-Cum sa nu-mi fie dor? Cat timp ai fost plecat nimeni nu m-a certat ca trantesc usile pe aici,zise Daniel razand.Deci cum a fost in vizita la parinti?
-Daca iti spun, nu o sa ma crezi...
-Pune-ma la incercare. Se aseza pe scaunul din fata biroului pregatit pentru a asculta.
Blake ii relata pe scurt peripetiile prin care trecura el si Jesse, omitand cateva detalii cum ar fi originile baiatului si intamplarea din sala de sedinte, lasandu-l la final pe Daniel fara replica.
-Ti-am zis ca nu ma vei crede.
-Doamne Dumnezeule, necazurile chiar se tin scai de pustiul asta.
-Mda...de data asta necazul a purtat un nume: Hank Thorton, zise Blake oftand.
-Poate, dar priveste partea buna a lucrurilor. Acum se inteleg bine...din cate mi-ai zis tu, chiar foarte bine. Nu a fost totul in van.
-Da...probabil ai dreptate. Pentru prima oara de la divort, am reusit sa ma inteleg cu tatal meu si totul multumita lui Jesse.
Blake zambi, apoi isi concentra atentia pe dosarele de pe birou. Era timpul sa se apuce de munca...
Se simtea bine sa fie din nou acasa. Ii lipsise locul asta, dar era sigur ca i va lipsi si familia lui Blake. Credea ca ii va fi dor pana si de Hank. Pana la urma batranul nu fusese atat de rau. Se plimba prin casa, bucurandu-se de liniste si de liberatea de a sta numai in boxeri. Isi uda florile si-si verifica e-mailurile, apoi intra la dus pentru a se improspata.
Odata iesit de acolo, isi deschise geamantanul si scoase trei caiete destul de groase pe care le primise de la Hana inainte sa plece. "Stiu ca nu ai apucat sa-ti faci meseria cat timp ai stat aici, asa ca voi incerca sa ma revansez fata de tine", ii zise femeia cand ii inmanase caietele. Era curios sa vada ce contin
Se tranti pe suprafata moale a patului din dormitor si-l deschise pe primul, incepand sa citeasca:
8 Mai 1978
Astazi am iesit din spital impreuna cu fiul meu. Sunt atat de bucuroasa incat simt ca as putea pur si simplu sa-mi iau zborul. Am un sot minunat, care ma iubeste si un fiu care imi va umple zilele de bucurie. Blake e cel mai frumos copil pe care l-am vazut vreodata, iar eu ma voi asigura ca va duce o viata usoara si lipsita de griji si ca va avea parte de toata dragostea si intelegerea mea...
Zambi cand citit pasajul. Hana ii daduse un jurnal. Nici prin cap nu i-a trecut femeia tinea unul. A mai rasfoit cateva pagini, curios:
4 Februarie 1985
Fiul meu va fi doctor. Toata lumea imi spune ca sunt nebuna cand afirma asa ceva si ca nu ar trebui sa-i iau in seama nazbatiile pe care le face, dar eu stiu. Orice mama ar stii. Nu cu mandrie zic ca inca o veverita a cazut victima curiozitatii lui Blake. Macar aceasta era moarta cand a inceput sa o disece. Prietena mea mi-a zis ca ar trebui sa-l duc la un psiholog ca ar putea fi ceva neinregula cu el, dar am ignorat ideea. Ea ar trebui sa mearga la un consult. Nu e nimic rau in a fi curios. Sper....
Chicoti dupa ce citi tot pasajul in care Hana explicase cum a reusit Blake sa disece veverita respectiva. Bietul animal. Se ridica din pat si isi facu o cafea, apoi lua caietele in brate si le citit din scoarta in scoarta, pana la ultima fila. Cand termina, prin geamurile mari ale apartamentului nu mai intra niciun pic de lumina. Se uita la ceas si ramasese uimit sa vada ca deja e ora 10 seara . Puse mana pe telefon si forma numarul personal a lui Ian.
-Da, raspunse acesta numaidecat.
-Salut, sefu'. Ce mai faci?
-Jesse! nici nu stii cat ma bucur sa te aud. Cum a fost in vacanta? intreba vocea joviala
-Mai bine decat ma asteptam. Am si eu o favoare sa-ti cer.
-Zi, copile, cu ce te pot ajuta?
-Intr-o saptamana voi termina biografia, dar vrea sa vorbesti cu cei de la editura sa-mi scoata trei exemplare cat mai repede.
-O saptamana? Asa de repede? intreba neicrezator omul mai in varsta?
-O saptamana. Am toate datele de care am nevoie. Nu imi trebuie mai mult de o saptamana. Ce zici? reusesti sa rezolvi?
-Da, cum sa nu...vei avea trei exmplare.
-Merci, sefu'.
Inchisese telefonul si-si lua laptopul in poala, incepand sa tasteze cu repeziciune. Avea noroc, caci in acea seara inspiratia curgea din plin...
"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
![[Imagine: chibi_5001.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_5001.gif)
, chibi-ul lui