Un nou trandafir infloreste la Kaleido star

[Sasame]

Capitolul XII
Ayuko

Cand a vazut-o pe Andrea fata lui Kalos a inceput sa se ingalbeneasca subit urmata de o tuse violenta. Reactia lui facea raspunsul mai mult decat evident cu privire la alegerea facuta de tanarul Fabiol.
Andrea zambi amuzata cand isi aminti de predictia lui Yuri cand a ajuns la Kaleido. Nu si-l putea inchipui pe Kalos incaruntind subit, dar reactia lui i-a dat de inteles ca nasul ei nu se inselase nicio clipa. A refuzat sa vorbeasca despre cum a ajuns sa fie partenera lui Fabiol, lasandu-l pe acesta sa dea toate explicatiile, ea apucandu-se de antrenament.
Cand totul parea sa se fi rezolvat, cand erau pe punctul de a incepe ora de coregrafie cu Alec un telefon mobil rasuna in intreaga sala de antrenament.
- Nu-i al meu, se apara Veronika ridicand din umeri.
- Nici al meu, completa Vivian care, de obicei primea telefoane in timpul orelor de antrenament, ea fiind prima care daduse tonul acestui prost obicei.
- Atunci, al cui o fi, sa si-l inchida sau sa nu mai vina la antrenament! rabufni Alec cand vazu privirile mirate ale tuturor.
Si totusi, singurul bagaj din sala era cel al Andreei. Dar ea ura telefoanele mobile, deoarece nu suporta sa fie controlata de altii. Dar, totusi, sunetul venea din geanta ei.
Andrea lasa la o parte streching-ul si-si verifica boceluta. Intr-adevar printre lucrurile ei se afla si un mobil micut si negru, usor de confundat cu interiorul gentii, impreuna cu un biletel de la Leon care o instinta de cadoul surpriza. Ofta prelung raspunzand la telefon, numarul fiindu-i necunoscut.
- Andrea, vreau sa ne vedem, se auzi o voce de baiat. Trebuie sa te vad neaparat, imi este dor de tine!
- Ayuko, murmura Andrea abia miscandu-si buzele. Unde esti? intreba aceasta cu nerabdare. Spune-mi si vin eu sa te iau!
Ayuko era un fost coleg de-al Andreei de la scoala, la care a tinut foarte mult. Pe-atunci se intelegeau foarte bine, se completau unul pe celalalt ca si jumatatile aceluiasi intreg. Veselia si buna lor dispozitie era molipsitoare, chiar si pentru cei nefericiti. Cei doi au avut o relatie care, din nefericire, s-a sfarsit o data cu plecarea Andreei din New York in urma cu doi ani. El inca o astepta, iubind-o, dar sentimentele ei nu mai erau aceleasi.
- Sunt la aeroport, te astept aici, spuse Ayuko intr-un sfarsit cu un glas sfarsit.
Adolescenta nu mai se intoarse la antrenament, ci luandu-si toate lucrurile pleca, fara a adresa niciun cuvant nimanui. Mai multe priviri curioase au urmarit-o in acest timp si nu mica le-a fost mirarea vazand-o plecand. Numai Alec arunca sticla cu apa pe jos, vizibil iritat de gestul fetei.
Andrea s-a grabit pentru a nu-l face pe Ayuko sa astepte prea mult. Si ea simtea nevoia sa-l vada, sa-i spuna ca totul s-a sfarsit. Si totusi nu vroia sa-i franga inima baiatului.
Cand a ajuns prima persoana pe care a vazut-o a fost el. Un baiat de vreo 18 ani, saten. Purta un tricou albastru si o pereche de jeansi negri. Isi sprijinea fruntea in maini, odihnindu-si ochii. Andrea se apropie de el si-i puse mana pe umar. Ayuko tresari la atingerea ei, dar cand a realizat cine e de fapt s-a ridicat si a imbratisat-o pe fata.
- Mi-a fost atat de dor de tine, atat de dor, spuse acesta inabusindu-si lacrimile ce i se formasera in ochi.
- Si mie Ayuko, ii raspunse Andrea trecandu-si mainile pe dupa gatul lui. Strange-ma mai tare sau voi crede ca e un vis!
Si au ramas imbratisati pret de cateva minute, timp in care fiecare s-a gandit la ce va urma. Ayuko vroia sa-i spuna cat de mult o iubeste, iar Andrea aproape uitase de scopul intalnirii datorita caldurii corpului lui. Cand s-au departat unul de celalalt pana si ea avea lacrimi in ochi.
- Hai sa mergem la mine, spuse Andrea usor. Aeroportul nu este loc de discutii.
- Sigur, doar sa-mi iau bagajul si te urmez.
Cei doi s-au urcat intr-un taxi care urma sa ii duca pana la apartamentul Andreei. Pe drum niciunul n-a scos o vorba, in schimb au preferat sa se uite pe fereasta, tinandu-se de mana.
Tanara l-a poftit in apartamentul in renovare si l-a servit cu o cana cu ceai verde si cu niste prajiturele. Ayuko a strambat din nas si a refuzat politicos ceaiul acceptand in schimb dulciurile.
A urmat o perioada de liniste apasatoare care parea sa amplifice starea de incordare dintre cei doi. Desi distanti, privirile lor spuneau altceva.
- Andrea, rupse intr-un sfarsit Ayuko tacerea, am vrut atat sa-ti vorbesc! Vreau ca totul sa redevina ca inainte, sa fim iarasi impreuna, caci eu inca te iubesc, spuse el cu inflacarare.
Andrea nu reactiona in niciun fel. Se astepta la o astfel de declaratie din partea lui, care acum parea sa-i faca si mai greu sarcina de a spune stop. Fara sa vrea cand l-a vazut si-a amintit de toate clipele frumoase petrecute impreuna, de ei doi, de sentimentul ce-i legase si poate inca ii lega. Nu mai era atat de sigura pe ea.
- Spune-mi Andrea, tu ma mai iubesti? intreba Ayuko apropiindu-se mai mult de ea.
Intrebarea a facut-o pe adolescenta sa-si simta picioarele ca de gelatina. Nu stia ce simte pentru el, nu stia daca acel sentiment este intr-adevar iubire sau doar o simpla afectiune ca intre prieteni. Si-a coborat privirea in pamant, afundandu-se in canapea si mai mult, gandind raspunsul.
Cand si-a ridicat privirea Ayuko era la doar cativa centimentri de ea. Periculos de aproape, gandi ea, incercand sa evite contactul vizual. Dar n-a izbutit si ochii ei negri abisali s-au intalnit cu cei albastru-opal ai lui creand un fel de legatura.
- Spune-mi Andrea, ma mai iubesti, ii sopti acesta la ureche in timp ce-i mangaia chipul.
Niciun cuvant n-a mai putut articula in acel moment. Nici nu-l putea respinge, dar de fapt nu vroia s-o faca. Isi trecu degetele usor prin parul lui coborand incet spre fata. Inchise ochii si-si apropie usor buzele de ale lui.
Ayuko intelese ca acesta este modul ei de a spune da si raspunse la gest capturandu-i buzele intre ale sale intr-un sarut inocent.