Printre demoni

[Miss Serenity]

Imi cer scuze pentru intarziere :P scoala nu imi lasa prea mult timp pentru postat... cu toate astea... aici este continuarea si sper sa va placa :)




Nu trebuia sa se intoarca pentru a realiza a cui era vocea. Nota aceea de sarcasm perfect ascunsa intr-o parere de rau ce se dorea a fi sincera, tonul aproape soptit pe care cuvintele fusesera soptite... le cunostea perfect. Si daca ar fi fost doar atat. Cum putuse oare sa treaca cu vederea caldura ce cuprinsese intreaga cladire, aburul ce se inalta in jurul lui fara nici o explicatie, condensul aparuse in doar cateva secunde. Nici macar propria-i betie nu-i putea servi drept scuza pentru aceasta greseala. Inchise ochii si se intoarse usor incercand sa-si calmeze ritmul respirator.
-Ash...
-Mmmm... ce frumos...
Tonul dezamagit si resemnat al lui Eric era parca intr-o lume paralela cu cel relaxat si usor vesel al celuilalt, dar nu asta era cea mai mare problema a lui... prefera sa astepte si sa vada ce avea sa se intample, dar cum secundele treceau si nimeni nu spunea nimic, se gandi totusi sa fie el cel care avea sa porneasca discutia oarecum inevitabila.
-Nu ma asteptam sa te vad pe aici.
Isi reluase tonul rece si acum il privea in ochi cautand raspunsuri ce probabil nu avea sa le afle niciodata in aceasta maniera, caci ochii celuilalt pareau complet lipsiti de mesaje, ca si cum in mintea lui nu ar fi existat nimic... doar jocul crud al destinului si ideea de moment.
-Se implinesc 550 de ani de la moartea scumpei tale sotii... cat de trist, cat de...
-Termina!
Dar se parea ca noul venit nu observase irascibilitatea din glasul lui Eric, caci continua acea scena melodramatica ca si cum ar fi fost singur in incapere.
-Apasator trebuie sa fie sentimentul si ce dor trebuie sa iti fie in acele momente in care...
Cuvintele ramasera suspendate o vreme in momentul in care sunetul fioros pornit din gatul lui Eric, paru sa ameninte intreaga casa, mai ales ca era puternic sustinut de privirea feroce si de coltii ce isi facusera aparitia. Cutele ii brazdau intreaga fata, iar ochii aveau din nou acele sclipiri ciudate, in timp ce corpul ii tremura usor, incercand parca sa si-l stapaneasca, desi de obicei astfel de stari nu puteau fi controlate. Probabil ca pentru oricine asta ar fi fost o imagine infioratoare si s-ar fi retras cat mai repede cu putinta, lucru pe care astepta si Eric ca celalalt sa-l faca, doar ca in focul furiei lui uitase cum stateau cu adevarat lucrurile caci in locul unui dusman supus si speriat, in fata lui aparu acel zambet subtil, urmat de o bataie puternica din palme, niste aplauze ce pareau sa trezeasca toti vecinii in conditiile in care ar fi existat vreunii.
Acela fusese momentul in care Eric isi adusese aminte de pozitia sa si linistindu-se oarecum, privi catre capatul scarilor, acolo unde Cassie decisese sa-si faca subtil aparitia. Probabil ca nu ar fi observat-o daca Asher nu ar fi privit-o in timp ce il "aplauda" pe el si curajul lui prostesc, iar ea in mod normal ar fi disparut de mult, imediat dupa ce avea sa-si fi staisfacut curiozitatea de a-l revedea dupa atata timp, doar ca privirea lui avusese acel "ceva" in ea, ce o facea sa inghete, ce nu o lasa sa se miste cu toate ca stia ca nu avea sa fie in siguranta langa el... in realitatate, in acele momente, langa oricare dintre cei doi.
-Dar te rog, ce nepoliticos sunt... ia loc la tine in casa, vreau sa spun la Eric... ah da sunteti casatoriti... ia loc la tine in casa, sau nu da-mi voie sa reformulez... la mine... nu e tocmai corect, nici la voi nu ar fi chiar corect...
Cassie il privea socata fara sa inteleaga ceva din acel monolog lipsit de sens, cu toate ca stia foarte bine ca atunci cand e vorba de Asher nimic nu e fara sens... nimic nu e gandit fara un scop anume, nici macar o astfel de balbaiala prosteasca. Stia bine cu cine aavea de-a face, inca nu putea sa-si explice de ce se mai afla in incapere cand trebuia sa fuga de mult... sau si mai bine zis, de ce naiba coborase de la bun inceput cand era in siguranta in camera ei... siguranta, in realitate cu el prin preajma nu mai era in siguranta nicaieri. Stia asta foarte bine, simtise unul din gandurile lui cu putin timp inainte cand buzele ii luasera foc fara nici o explicatie, putea sa fie un joc, sau o razbunare... orice... dar daca era o razbunare de ce tocmai acum... sau...
-Da... ia loc la noi in casa. Asa e bine.
Sirul gandurilor ii fu oprit intr-un mod aproape jignitor de afirmatia relaxata a lui Ash, care pana in acel moment fusese preocupat doar de problema proprietatii vilei, uitand ca langa el se afla doua persoane ce pareau sa-si astepte sentinta. Dar nu, ei stiau foarte bine ca nu uitase... doar ca asa era el... derutant, alunecos, intotdeauna evitand discutiile serioase, alegand calea usoara de a rezolva problema, prin glume sau monologuri stupide. Si totusi... starile astea tineau doar pana cand avea sa se plictiseasca... si abia atunci incepea calvarul... caci daca atunci cand era oarecum paralel era periculos pentru ceilalti prin simpla idee ca nu puteau sti ce avea sa urmeze, cand devenea serios lucrurile se schimbau total... acea stare a lui reprezenta clipa deciziei... momentul in care joaca inceta era echivalent cu moentul sentintei finale... si niciodata nu avea sa fie una buna...
Eric stia asta foarte bine. O aflase de-a lungul timpului de multe ori, iar in ceea ce o privea pe Cassie... nu crezuse nimic, pana cand isi aflase moartea.
Ash ii privea acum zambind pe amandoi, parea ca asteapta ceva, acel "ceva" care sa ii impulsioneze deciziile, numai ca cei doi nu erau dispusi sa faca nicio miscare.
-Pai mergem la cimitir?
Ii privi din nou cu acea expresie usor surpinsa urmata de nota de sarcasm tipica lui, insistand mai intai asupra lui Eric, iar la final asupra lui Cassie careia se obosi sa-i zambeasca putin mai mult.
-Nu mergem nicaieri...
Vocea stinsa a lui Eric nu parea sa mai accepte continuari, pana si Cassie care adora sa-l enerveze simtise asta, numai ca Ash nu parea dornic sa intre in acest joc al remuscarilor.
-Pacat... nu stiam ca s-a renuntat la traditia asta... si eu care am facut atata drum sperand sa ajung la timp... Atunci ce sa zic... poftim!
In urmatoarea secunda Asher se afla in fata lui Cassie tind in brate frumosul aranjament floral.
-O sa ti-l ofer aici daca la cruce nu pot sa ti-l las. Condoleante amandurora... ahhh si anversare fericita! Ma duc sa dorm... sunt terminat dupa tot drumul asta...
Asher se departa usor de cei doi imediat dupa ce le ura "noapte buna" asa cum numai el simtea ca trebuie s-o faca, lasand-o pe Cassie cu florile in brate si cu o expresie de groaza si in acelasi timp de dezgust pe fata, asteptand parca o oarecare sustinere din partea sotului ei, numai ca nu avea sa vina niciodata... ce gresala din partea ei sa creada asta... dar se dezmeticii repede, in momentul in care Eric parasi la randul lui incaperea.