Punem pariu [16-18+]

[Psike]

Deci e primul meu fic pe forum si primul la care am scris; e oarecum dramatic si ca personaj principal avem un adolescent, mai exact tip. Nu va fi yaoi explicit, dar vor exista tente de acest gen, deci am zis sa-l pun aici. Sper sa va placa si astept pareri sincere, dar nu in ras.

Capitolul 1


Lumina pătrundea prin fereastră şi creea tot felul de umbre pe cimentul holului. Era un hol simplu, zugrăvit cu alb în partea de sus, cu un brâu subţire albăstrui şi în partea de jos un crem. Trei ferestre mari, cam până la jumătatea peretelui, acoperite cu perdele albe cu ochiuri mari şi pe pervaz muşcate roşii, albe şi roz pal.
Aşteptam de o jumătate de oră, ce mi se păruse o zi, sau poate mai mult. Simţeam cum emoţiile mă cuprind şi chiar dacă eram calm de fel şi mai fusesem pus în astfel de situaţii, mi se întampla de fiecare dată. Respiram greu şi nu cred că era din cauza căldurii, căci caloriferele erau reci, iar afară ploua uşor. Copacii încă mai păstrau câteva frunze pe crengile ce începuseră să se înegrească şi iarba părea acum o pătură dintr-un material ieftin ce s-a decolorat.
Mă transferasem de la un alt liceu şi nu pentru că acolo n-ar fi fost bine, însă din cauza unor mici probleme trebuise să iau această decizie. N-am să vorbesc acum despre ce s-a întâmplat.
-Scuze de întârziere! îmi spuse plictisit o femeie.
Ieşise dintr-o sală, de la capătul coridorului şi pe uşă puteam observa un scris subţire şi mărunt: Cancelarie. Această doamnă era blondă, cu părul puţin mai jos de umeri, cu ochii căprui, nu foarte mari, înaltă, slăbuţă. Purta un costum din două piese, fustă până la genunchi, o cămaşă simplă şi un sacou, toate de culoare bleumarin. Mă mir cum de trăieşte pe uscat, arată a peşte.
I-am răspuns dând din cap şi am urmat-o pe hol, ascultând ţăcănitul tocurilor pe parchetul proaspăt lăcuit şi simţind miros de lămâie şi clor, semn că se spălase pe jos de curând. Mi-a spus că sala de clasă este proaspăt zugrăvită, că are mobilier nou, o mulţime de flori şi portrete ale unor importanţi scriitori, fizicieni şi istorici. Colegii mei erau, din spusele ei, isteţi, glumeţi şi foarte prietenoşi.
Ajunşi în faţa unei uşi de lemn, numită Sala nr. 13, ea a apăsat pe clanţă şi a intrat, urmând-o şi închizând uşor uşa. Când m-am uitat în clasă am simţit cum îmi stă ceva în gât, toţi mă priveau plictisiţi, mândri, iar mâzgălelile şi hârtiile de pe jos arătau buna creştere a elevilor. Se simţea şi un uşor miros de mai multe parfumuri proaste şi ţigări. Perdelele lipseau, iar geamurile erau incomplete, cioburi pline de praf, zăcând pe pervazuri.
Am înghiţit în sec şi după ce i-am salutat am trecut în bancă, ultima de la uşa. Am ignorat cuvintele „delicate” şi desenele îmbietoare de pe ea şi mi-am pus caietul şi pixul. Mă simţeam şi mai străin decât pe hol, iar ei continuau să mă privească sfidător. Mi-am aşezat capul rezemat de mână şi am încercat să fiu atent la profesoara ce vorbea atât de încet şi subţire, încât parcă nu avea aer.
După un sfert de oră credeam că adorm şi nu înţelegeam cum poate fi numită profesoară de istorie dacă preda din carte. Cum absolvise o facultate şi mai ales cum ajunsese să predea la liceu dacă nu avea minim de cunoştinţe. Însa cred că eram singurul ce-şi punea această întrebare, căci jumătate din cei ce se aflau în clasă dormeau pe bănci, sau priveau pe geam.
-Ce revoluţie a fost în 17….
-Franceză! am spus, răspunzând înainte ca ea să termine întrebarea.
-Foarte bine, domnule! Spuse privindu-mă pe deasupra ochelarilor. Avem un geniu printre noi! continuă ea şi-mi zâmbi acru.
-Ştie multe..probabil are 10 pe linie…aş vrea un prieten aşa…poate ies cu el după ore.
Mi-am dat ochii peste cap ,auzind şoaptele lor şi mirându-mă de prostia din această clasă, ce ar fi trebuit să fie elita liceului Sf. Alexei. Nu eram geniu, dar faţă de ei cu siguranţă cu câteva trepte mai sus pe scara evoluţiei. Cât despre fete, care erau îmbrăcate cu haine extrem de strâmte, colorate, cu paiete şi machiate mai rau ca cele ce prestează în baruri, am preferat să nu comentez.
Şi aşa începe viaţa mea în această clasa, cu vise călcate în picioare de tocuri şi adidaşi de firmă, parfumată peste măsură cu chestii ieftine şi mai ales mărci de ţigări şi rugându-mă să ies viu la finalul fiecărei zile şi cu cei doi neuroni întregi.