19-04-2011, 06:36 PM
Va multumesc pentru comentarii <3 Apreciez mult
Am venit cu o continuare:
Capitolul 24
Plecase. Nici macar lui nu-i venea sa creada ca plecase, daramite lui Jeff, care era de-a dreptul uimit de aceasta turnura luata de situatia in care se aflau. Stia, se astepta sa nu reactioneze prea bine, insa nici chiar asa Fusese dureros modul lui Yuki de a-i arata toata ura. De fapt... Era absurd. Cum sa fie dureros un mod de a arata ura, cand ura e, prin definitia ei, durere? I se rupea inima in el, sentimentele o luasera razna si nu stia cum sa faca sa se controleze, sa nu tine, sa nu urle de dezamagirea pe care o simtea.
Americanul se asezase in pat, incepand sa planga. Il durea ca plecase, il durea ingrozitor lipsa lui, ii venea sa renunte la tot ce cladise pana acum, sa lase totul in urma si sa o ia de la inceput, sa inceapa o viata noua. Cum sa faca insa acest lucru cand el abia putea sa realizeze ca era singur? Abia reusea sa inrezareasca pustiul din fata sa. Ochii i se intunecasera si oftase.
Totul ii era groaznic de mort acum, lipsit de viata, de vlaga, la fel ca si trupul sau si, mai important, sfufletul sau, un suflet chinuit in atatea morti si atatea rautati comise... Un suflet care il voia pe el, baiatul care il facuse fericit pentru prima data in viata si se parea ca si pentru ultima. Isi dorea sa-l tina in brate si sa-l sarute cum o facuse la inceputul relatiei lor, bland si frumos, incet, sa nu care cumva sa-l sperie, sa-l izgoneasca din viata sa.
Ceea ce incepuse ca o simpla aventura de o noapte se terminase acum... Cu o drama si o iubire pierduta. Stia ca-l iubeste, stia ca si Yuki il iubea pe el. Realiza ca trebuie sa ii dea timp niponului sa se obisnuiasca cu neplacuta idee ce ii pusese stapanire pe minte. Oftase iarasi si se facu ghem in pat. Incepea sa tremure. Nu era frig insa. Isi duse mana pe chip. constatand ca e ud din cauza tuturor lacrimilor ce i se scurgeau pe fata lui frumoasa si blanda, nespecifica unui om al Mafiei Japoneze.
Puse mana pe telefonul sau negru si, scotand un scancet aproape imperceptibil, ii forma numarul lui Yuki, dupa care apasa pe "Apelare". Isi dorea sa-i auda macar vocea, sa il auda razand, sa-i spuna ceva... Orice. Orice, numai nu tacere!
Telefonul lui Yuki incepuse sa sune de zor in buzunarul acestuia cat timp tanarul se indrepta spre casa. Mergea pe jos incet, fara graba, nepasandu-i ca i s-ar putea intampla ceva rau, ca de exemplu sa-l prinda un om gen Ryo, care sa-si bata joc de el, sau dusmanii lui Jeff, sau Mafia din care acesta face parte sau chiar vreun psihopat care sa ii ia gatul in cateva secunde.
Privi lung la telefon, aproape nerealizand ce scrie pe ecranul acela cu litere negre, prea neclare pentru ochii sai incetosati, inecati in lacrimi la fel ca inima sa inecata in tristete nemaiintalnita. Respinse apelul, izbucnind in lacrimi. Pana si sa ii vada numele il durea!
"De ce trebuie sa fie asa?" se intreba plangand. "De ce trebuie sa sufar? De ce trebuie ca el, persoana pe care o iubesc, sa ma fi tradat?"
Durerea din sufletul sau nu era deloc falsa, era mult mai reala decat orice simtise el de-a lungul timpului. Nici macar la moartea iubitei sale, Misa, nu reactionase asa. Acum nu murise nimeni, insa... Ce era mai mutl intr-o despartire?
"Oare n-am iubit-o pe Misa? Oare l-am iubit pe Jeff mai mult?" isi puse din nou intrebarile. "Nu are rost sa vorbesc la recut despre el... Il iubesc. Nu am de ce sa neg acest lucru, eu chiar il iubesc... "
Multimea de sentimente ce isi aratau coltii in sulfetul sau il inspaimantau. Cat de tare isi dorea sa nu die adevarat acel lucru, sa nu se fi intamplat, sa nu fi aflat ceea ce-l facuse atat de nefericit. Stia ca, daca va astepta putin, ii va trece. Dar intrebarea era cand anume ii va trece?
In timp ce el plangea dezamagit, abia tinandu-se pe picioare, Jeff facea acelasi lucru. Se simtea la fel de rau. De ce nu ii raspundea la telefon? Se imbracase rapid in haine alese la nimereala, aproape nevazand cu ce se imbraca si o lua la goana, iesind in mare viteza din camera sa. Inca nu era refacut si spatele incepuse sa-l doara, sa-l junghie si parca sa si arda.
Tremura si nu se putea controla. Cat isi dorea ca mult iubitul lui Yuki sa-l tina in brate acum! Aproape ca nu realiza faptul ca ploua cu galeata acum. Parul sau in urma cu putin timp tepos era acum lipit de pielea capului si lacrimile ce ii curgeau din ochii frumosi si verzi se amestecau cu marile picaturi de ploaie ce picau din cerul trist si intunecat. Nici macar nu stia daca e zi sau noapte, nu stia nimic decat ca era trist si dorea sa fie langa Yuki al sau.
Ajunsese acasa si intrase. Era singur, nimeni nu se mai afla acolo... Era bine macar atat. Putea plange in liniste, fara sa-si bage mama sa nasul in modul sau de a se comporta. Nu il interesa ca toti sa-i cunoasca sentimentele. Isi daduse seama ca nu avea niciun prieten... Nu mai avea cu cine discuta, era trist, dezamagit si fara Jeff. Doar asta conta, el era fara Jeff al sau.
In ciuda faptului ca ambii tineri se gandeau la acelasi lucru si practic plangeau unul dupa celalalt, Yuki nu dorea nici un ruptul capului sa-l vada, spre deosebire de Jeff, care deja pornise dupa el. Niponul avea nevoie de catva timp pentru a se acomoda cu situatia, sa nu mai conteze pentru el tot ceea ce facuse. Il duurea sufletul ca aflase niste lucruri injositoare. Trebuia sa se gandeasca insa ca Takashi, oricat de mare dusman i-ar fi fost, nu ar fi fost in stare sa o ucida pe Misa daca nu avea ceva cu ea cu adevarat.
O avea pe constiinta pe iubita lui. Era constient de faptul ca acest lucru era gresit, era o mare prostie sa creada ca iubia lui murise din cauza lui... Sau poate nu? Poate ca, daca el nu ar fi fost atat de simpatic si daca Jeff nu l-ar fi observat, aceste lucruri nu s-ar fi petrecut. Nimeni nu putea sti cu adevarat soarta unei persoane.
Poate ca s-ar fi despartit. Misa i-ar fi putut strica viata, mai ales copilul care avea sa vina. Cata imaturitate din partea lui, sa o faca fara o protectie! Totusi prezenta lui Jeff adusese o parte buna la el. Unde se cunoscusera ei? Isi aducea minte cu greu, insa realiza ca o facusera la Intrunirile Alcoolicilor Anonimi, acolo unde se vindecau viciile. Avusese noroc sa fie si aici asa ceva, chiar mare noroc, dar, pe de alta parte, nu il ajutase prea mult. Nici el, nici Jeff, nu renuntasera la consumul de droguri.
"Heroina..." isi spuse in minte. Era dependent de acest drog nenorocit, facut numai pentru a strica vieti. O stricase pe a Misei. O stricase pe a lui si pe a multor altora. Ii pasa insa? Dorea acum niste heroina, trupul ii tanjea dupa acea substanta nociva. Ce avea isa sa se intample daca ar fi gresit iarasi doza?
"Mai bine muream atunci..." repeta in intimitatea gandurilor sale. Era insa de-ajuns sa moara insa? Asta nu ar fi facut lumea cu nimic mai buna, ci la fel de rea, poate chiar si mai si. Murise Misa pentru el, ingerul sau, singura persoana pe care o iubea... Sau prima, caci nu era singura. Si el cum se prezentase la inmormantare?
Ca ultimul drogat nenorocit, alaturi de partenerul sau de bagat in vena. Si-o trasese ca un nimfoman. Asta era, era un nimfoman. Nici nu-si aducea aminte de cate ori o facuse pana atunci. Un om normal, rational, nu ar fi facut in ruptul capului sex de atatea ori, mai ales in conditiile in care fusese si prima data pentru el si Jeff nici macar nu era un cunoscut de-al sau, ci doar o persoana banala, pe care o cunoscuse din greseala.
Obosit de atatea franturi de rationament pe care le mai avea in minte, tanarul realiza ca e momentul sa faca un dus. Se simeta groaznic, spera ca dusul sa ii limpezeasca mintile. Ce sanse avea insa? Tremura din cap pana in picioare si nu se putea controla.
"Vreau... Il vreau pe Jeff..."
Cuvintele sale, propriile sale ganduri ce parca nu mai erau ale lui, ci ale unei alte persoane, il inspaimantau. Si totusi... Realiza si el ca il voia in brate pe iubitul sau. Dorea sa-l simta acolo, adanc in el, sa se sarute si sa isi simta inima batand la unison cu cea a dealerului...
- La dracu' cu tine, Jeff! striga intrand sub dus, uitand de orice gand.
Continua sa conduca fara sa se mai gandeasca la orice altceva decat la iubitul sau, la Yuki al sau. Trebuia sa fie langa el, trebuia sa-l sarute si sa-l stranga in brate. Avea nevoie doar de el, nu de Mafie, de morti sau de orice alta persoana. Centrul Universului sau era Yuki... Gol, pe o mare gramda de heroina.
Asta era, Yuki si heroina. Drogurile sale. Grabi masina. Avea mare nevoie de o doza. Ori la Yuki, ori o doza. Hotarase cand plecase de-acasa sa vorbeasca cu el. Masina se orpi in fata casei. Nu era un drum porea lung, iar el il facuse mai repede decat ar fi crezut vreodata ca se poate. Fara sa se gandeasca ca poate sperie pe cineva, dadu buzna in casa. Usa de la intrare fusese oricum descuiata. Intrase, incepand sa-si caute iubitul prin toata casa.
"Yuki..."
Nu indraznea sa-l strige, ci il cauta in liniste. Usa baii era inchisa si pe sub aceasta isi faceau loc aburi calzi. O deschise, fara sa se teama. Spera sa fie iubitul lui acolo. Dadu ochii cu el si incepu iarasi sa planga. Niponul isi indrepta privirea intr-acolo, incepand sa planga la randul sau.
Ce avea sa-i spuna? Ce mi era de spus?
Am venit cu o continuare:
Capitolul 24
Plecase. Nici macar lui nu-i venea sa creada ca plecase, daramite lui Jeff, care era de-a dreptul uimit de aceasta turnura luata de situatia in care se aflau. Stia, se astepta sa nu reactioneze prea bine, insa nici chiar asa Fusese dureros modul lui Yuki de a-i arata toata ura. De fapt... Era absurd. Cum sa fie dureros un mod de a arata ura, cand ura e, prin definitia ei, durere? I se rupea inima in el, sentimentele o luasera razna si nu stia cum sa faca sa se controleze, sa nu tine, sa nu urle de dezamagirea pe care o simtea.
Americanul se asezase in pat, incepand sa planga. Il durea ca plecase, il durea ingrozitor lipsa lui, ii venea sa renunte la tot ce cladise pana acum, sa lase totul in urma si sa o ia de la inceput, sa inceapa o viata noua. Cum sa faca insa acest lucru cand el abia putea sa realizeze ca era singur? Abia reusea sa inrezareasca pustiul din fata sa. Ochii i se intunecasera si oftase.
Totul ii era groaznic de mort acum, lipsit de viata, de vlaga, la fel ca si trupul sau si, mai important, sfufletul sau, un suflet chinuit in atatea morti si atatea rautati comise... Un suflet care il voia pe el, baiatul care il facuse fericit pentru prima data in viata si se parea ca si pentru ultima. Isi dorea sa-l tina in brate si sa-l sarute cum o facuse la inceputul relatiei lor, bland si frumos, incet, sa nu care cumva sa-l sperie, sa-l izgoneasca din viata sa.
Ceea ce incepuse ca o simpla aventura de o noapte se terminase acum... Cu o drama si o iubire pierduta. Stia ca-l iubeste, stia ca si Yuki il iubea pe el. Realiza ca trebuie sa ii dea timp niponului sa se obisnuiasca cu neplacuta idee ce ii pusese stapanire pe minte. Oftase iarasi si se facu ghem in pat. Incepea sa tremure. Nu era frig insa. Isi duse mana pe chip. constatand ca e ud din cauza tuturor lacrimilor ce i se scurgeau pe fata lui frumoasa si blanda, nespecifica unui om al Mafiei Japoneze.
Puse mana pe telefonul sau negru si, scotand un scancet aproape imperceptibil, ii forma numarul lui Yuki, dupa care apasa pe "Apelare". Isi dorea sa-i auda macar vocea, sa il auda razand, sa-i spuna ceva... Orice. Orice, numai nu tacere!
Telefonul lui Yuki incepuse sa sune de zor in buzunarul acestuia cat timp tanarul se indrepta spre casa. Mergea pe jos incet, fara graba, nepasandu-i ca i s-ar putea intampla ceva rau, ca de exemplu sa-l prinda un om gen Ryo, care sa-si bata joc de el, sau dusmanii lui Jeff, sau Mafia din care acesta face parte sau chiar vreun psihopat care sa ii ia gatul in cateva secunde.
Privi lung la telefon, aproape nerealizand ce scrie pe ecranul acela cu litere negre, prea neclare pentru ochii sai incetosati, inecati in lacrimi la fel ca inima sa inecata in tristete nemaiintalnita. Respinse apelul, izbucnind in lacrimi. Pana si sa ii vada numele il durea!
"De ce trebuie sa fie asa?" se intreba plangand. "De ce trebuie sa sufar? De ce trebuie ca el, persoana pe care o iubesc, sa ma fi tradat?"
Durerea din sufletul sau nu era deloc falsa, era mult mai reala decat orice simtise el de-a lungul timpului. Nici macar la moartea iubitei sale, Misa, nu reactionase asa. Acum nu murise nimeni, insa... Ce era mai mutl intr-o despartire?
"Oare n-am iubit-o pe Misa? Oare l-am iubit pe Jeff mai mult?" isi puse din nou intrebarile. "Nu are rost sa vorbesc la recut despre el... Il iubesc. Nu am de ce sa neg acest lucru, eu chiar il iubesc... "
Multimea de sentimente ce isi aratau coltii in sulfetul sau il inspaimantau. Cat de tare isi dorea sa nu die adevarat acel lucru, sa nu se fi intamplat, sa nu fi aflat ceea ce-l facuse atat de nefericit. Stia ca, daca va astepta putin, ii va trece. Dar intrebarea era cand anume ii va trece?
In timp ce el plangea dezamagit, abia tinandu-se pe picioare, Jeff facea acelasi lucru. Se simtea la fel de rau. De ce nu ii raspundea la telefon? Se imbracase rapid in haine alese la nimereala, aproape nevazand cu ce se imbraca si o lua la goana, iesind in mare viteza din camera sa. Inca nu era refacut si spatele incepuse sa-l doara, sa-l junghie si parca sa si arda.
Tremura si nu se putea controla. Cat isi dorea ca mult iubitul lui Yuki sa-l tina in brate acum! Aproape ca nu realiza faptul ca ploua cu galeata acum. Parul sau in urma cu putin timp tepos era acum lipit de pielea capului si lacrimile ce ii curgeau din ochii frumosi si verzi se amestecau cu marile picaturi de ploaie ce picau din cerul trist si intunecat. Nici macar nu stia daca e zi sau noapte, nu stia nimic decat ca era trist si dorea sa fie langa Yuki al sau.
Ajunsese acasa si intrase. Era singur, nimeni nu se mai afla acolo... Era bine macar atat. Putea plange in liniste, fara sa-si bage mama sa nasul in modul sau de a se comporta. Nu il interesa ca toti sa-i cunoasca sentimentele. Isi daduse seama ca nu avea niciun prieten... Nu mai avea cu cine discuta, era trist, dezamagit si fara Jeff. Doar asta conta, el era fara Jeff al sau.
In ciuda faptului ca ambii tineri se gandeau la acelasi lucru si practic plangeau unul dupa celalalt, Yuki nu dorea nici un ruptul capului sa-l vada, spre deosebire de Jeff, care deja pornise dupa el. Niponul avea nevoie de catva timp pentru a se acomoda cu situatia, sa nu mai conteze pentru el tot ceea ce facuse. Il duurea sufletul ca aflase niste lucruri injositoare. Trebuia sa se gandeasca insa ca Takashi, oricat de mare dusman i-ar fi fost, nu ar fi fost in stare sa o ucida pe Misa daca nu avea ceva cu ea cu adevarat.
O avea pe constiinta pe iubita lui. Era constient de faptul ca acest lucru era gresit, era o mare prostie sa creada ca iubia lui murise din cauza lui... Sau poate nu? Poate ca, daca el nu ar fi fost atat de simpatic si daca Jeff nu l-ar fi observat, aceste lucruri nu s-ar fi petrecut. Nimeni nu putea sti cu adevarat soarta unei persoane.
Poate ca s-ar fi despartit. Misa i-ar fi putut strica viata, mai ales copilul care avea sa vina. Cata imaturitate din partea lui, sa o faca fara o protectie! Totusi prezenta lui Jeff adusese o parte buna la el. Unde se cunoscusera ei? Isi aducea minte cu greu, insa realiza ca o facusera la Intrunirile Alcoolicilor Anonimi, acolo unde se vindecau viciile. Avusese noroc sa fie si aici asa ceva, chiar mare noroc, dar, pe de alta parte, nu il ajutase prea mult. Nici el, nici Jeff, nu renuntasera la consumul de droguri.
"Heroina..." isi spuse in minte. Era dependent de acest drog nenorocit, facut numai pentru a strica vieti. O stricase pe a Misei. O stricase pe a lui si pe a multor altora. Ii pasa insa? Dorea acum niste heroina, trupul ii tanjea dupa acea substanta nociva. Ce avea isa sa se intample daca ar fi gresit iarasi doza?
"Mai bine muream atunci..." repeta in intimitatea gandurilor sale. Era insa de-ajuns sa moara insa? Asta nu ar fi facut lumea cu nimic mai buna, ci la fel de rea, poate chiar si mai si. Murise Misa pentru el, ingerul sau, singura persoana pe care o iubea... Sau prima, caci nu era singura. Si el cum se prezentase la inmormantare?
Ca ultimul drogat nenorocit, alaturi de partenerul sau de bagat in vena. Si-o trasese ca un nimfoman. Asta era, era un nimfoman. Nici nu-si aducea aminte de cate ori o facuse pana atunci. Un om normal, rational, nu ar fi facut in ruptul capului sex de atatea ori, mai ales in conditiile in care fusese si prima data pentru el si Jeff nici macar nu era un cunoscut de-al sau, ci doar o persoana banala, pe care o cunoscuse din greseala.
Obosit de atatea franturi de rationament pe care le mai avea in minte, tanarul realiza ca e momentul sa faca un dus. Se simeta groaznic, spera ca dusul sa ii limpezeasca mintile. Ce sanse avea insa? Tremura din cap pana in picioare si nu se putea controla.
"Vreau... Il vreau pe Jeff..."
Cuvintele sale, propriile sale ganduri ce parca nu mai erau ale lui, ci ale unei alte persoane, il inspaimantau. Si totusi... Realiza si el ca il voia in brate pe iubitul sau. Dorea sa-l simta acolo, adanc in el, sa se sarute si sa isi simta inima batand la unison cu cea a dealerului...
- La dracu' cu tine, Jeff! striga intrand sub dus, uitand de orice gand.
Continua sa conduca fara sa se mai gandeasca la orice altceva decat la iubitul sau, la Yuki al sau. Trebuia sa fie langa el, trebuia sa-l sarute si sa-l stranga in brate. Avea nevoie doar de el, nu de Mafie, de morti sau de orice alta persoana. Centrul Universului sau era Yuki... Gol, pe o mare gramda de heroina.
Asta era, Yuki si heroina. Drogurile sale. Grabi masina. Avea mare nevoie de o doza. Ori la Yuki, ori o doza. Hotarase cand plecase de-acasa sa vorbeasca cu el. Masina se orpi in fata casei. Nu era un drum porea lung, iar el il facuse mai repede decat ar fi crezut vreodata ca se poate. Fara sa se gandeasca ca poate sperie pe cineva, dadu buzna in casa. Usa de la intrare fusese oricum descuiata. Intrase, incepand sa-si caute iubitul prin toata casa.
"Yuki..."
Nu indraznea sa-l strige, ci il cauta in liniste. Usa baii era inchisa si pe sub aceasta isi faceau loc aburi calzi. O deschise, fara sa se teama. Spera sa fie iubitul lui acolo. Dadu ochii cu el si incepu iarasi sa planga. Niponul isi indrepta privirea intr-acolo, incepand sa planga la randul sau.
Ce avea sa-i spuna? Ce mi era de spus?
"Iadul e gol si toti diavolii sunt aici. " (W. Shakespeare)
Blog:
Codul Cuvintelor | L'art de L'amour
Blog:
Codul Cuvintelor | L'art de L'amour