Medalionul

[madalyna_girl]

Am venit cu continuarea , ms Zouly ca o citesti si nu ca nu ti-am luat in calcul sfaturile , numai nu prea am avut inspiratie la capitolul acela . Sper ca capitolul acesta este mult mai bun , am avut inspiratie de data asta .


Capitolul 3 : Scanteia Tristeii



Era aproape opt , il asteptam pe Kai . Imi era frica de discutia pe care urma sa o avem , nu stiam de ce dar aveam un presentiment rau legat de asta . In timp ce il asteptam , stateam pe o banca si ma uitam la stelele mici ce pareau ca niste licurici . Noaptea a pus stapanire peste intregul orizont , era o noapte senina ca in povesti , o noapte cu luna plina , sfanta si clara ce stralucea pe cerul instelat . Intunericul domina , eram inconjurata de liniste , liniste ce domneste in intreg pamantul .
O adiere mi-a suflat parul lung si saten , iar odata cu acea adiere i-am putut simiti parfumul imbatator si dulce . Il vedeam cum se indrepta catre mine , luna se reflecta in ochii lui cei faceau sa para ca marmura alba , in acel intuneric il asemanam ca pe un print . S-a apropiat de mine , si atunci i-am putut vedea fata mult mai clar . M-a naucit acea privire trista si rece , a sosit momentul adevarului .
Statea in fata mea si nu a zis nimic , la fel am facut si eu , zidul verde al ochilor sai statea intre noi ca o padure nestrabatuta . N-am indraznit sa spulber acea tacere apasatoare si sfasietoare , tacerea ma lovea cu pietre . Intr-un final a spart gheata .
- Erika , ti-am spus ca vreau sa vorbim , mi-a spus pe un ton glacial . Iti voi spune simplu si direct , fara ocolisuri . Un fior rece mi-a strabatut pe sira spinarii ÅŸi ma facea sa imi simt corpul strain si sufletul inuman de sensibil , nu asteptasem momentul acela , imi era frica de ce putea sa zica , ca ce va urma ma va devasta total , aveam presentimentul acela . Au intervenit niste probleme , a continuat el , si trebuie sa ma duc in Anglia si nu stiu daca ma mai intorc , mi-a spus atat de repede incat a trebuit sa stau cateva secunde sa analizez situatia .
- Chiar nu te vei mai intoarce ? am intrebat cu lacrimi in ochi care amenintau sa iasa afara .
- Nu cred , a spus atat de rece ca si cum nu i-ar fi pasat de mine , ca plecarea lui ar fi ceva obisnuita , ca eu nu insemnam nimic pentru el . In acel moment mai multe sentimente au navalit asupra mea : tristete , furie , confuzie , era o mixtura de sentimente . Ma simtisem tradata , ca si cum nu ii pasa de mine , deloc . Cum putea sa imi spuna atat de usor ? Cum ? Am cazut in genunchi si mi-am dus mainile la fata ca sa nu mi se vada lacrimile ce nu le mai puteam tine in frau . Ma simtisem singura , prima data parintii mei si acum el , sunt singura pe lume si totusi nu sunt singura destul . Cred ca am fost nascuta doar ca sa pierd persoanele cele mai dragi mie . Ma simtisem neputincioasa , ca si cum era sfarsitul lumii pentru mine .
- Erika , nu plange , pur si simplu uita-ma ca si cum nu as fi existat in viata ta . Am ramas impietrita , cum putea sa imi zica asa ceva , cum putea sa imi spuna lucrurile acelea asa de rece ? M-am ridicat si mi-am sters lacrimile de la ochi m-am uitat catre el , in acel moment cred ca pe fata mea se citea doar furia . Mi-am ridicat mana dreapta si l-am plesnit peste fata . A ramas uimit de reactia mea .
- Ca si cum nu ai fi existat in viata mea ? am intrebat atat de calma si de rece , ca orice m-ar fi auzit s-ar fi speriat , a ramas imipetrit cand m-a auzit si sincera sa fiu si eu eram uimita de siguranta vocii mele . Esti prost ? Cum poti sa spui asa ceva , nu am insemnat nimic pentru tine , de ce ? deja de la ultima fraza am inceput sa urlu de furie . Nu a spus nimic , si-a lasat capul in jos ca sa nu ii vad fata , a stat asa zece secunde .
- Pentru ca asa trebuie , si ai insemnat si o sa insemni pentru mine , pentru totdeauna . Dar pur si simplu nu mai ne putem vedea , niciodata , mi-a raspuns pe un ton asa de trist ... si-a bagat mana in buzunar si a scos un medalion , era rotund si pe el erau o pereche de aripi desenate , era asa de frumos , mai ales cand se reflecta luna il el arata ca o stea culesa de pe cer . Mi-a luat mana si mi-a pus medalionul in ea , s-a intors si a facut cativa metrii in fata . Imi pare rau , Erika . Te iubesc ! cand l-am auzit , lacrimile au iesit din nou la ivale dar nu stiam de ce , de tristete sau de fericire , dar cred ca din amandoua , a continuat sa mearga in fata .
- Si eu te iubesc ! am urlat , l-am iubit de cand l-am vazut prima data , de cand i-am vazut acei ochi mari si verzi , dar nu vroiam sa recunosc , la auzul vorbelor mele s-a intors catre mine si mi-a cuprins fata in mainile lui mari si delicate , m-a sarutat si mi-am pus si eu mainile in jurul gatului lui , era un sarut atat de pasional si de frumos , parca era un vis care nu vroiam sa se termine , limbile noastre dansau , apoi s-a oprit , era o eterniate de o clipa , s-a indepartat de mine
- Adio ! mi-a spus , si a disparut in intunericul total .
- Adio .... am spus mai mult pentru mine . Nu stiam ce sa fac , nu aveam chef sa ma duc acasa . M-am plimbat pe alee , cand am ajuns in fata lacului , m-am uitat in oglinda de apa , paream atat de trista . Oricine m-ar fi vazut nu m-ar fi recunoscut , eu care intotdeauna ii consolam pe restul , care zambeaa mereu , acum se citea pe mine doar tristetea . M-am dat mai in apoi si m-am razamat de salcam . Ma uitam la lac ,admiram chipul fraged al naturii , era un peisaj mirific . Era o atmosfera tacuta si calda , dar totusi ceva din acest loc imi dadea fiori . Cantecul pasarilor se impletea cu cantecul unei ciocarlii . Zumzetul albinelor si sunetul unui raulet mic din apropiere imi incanta auzul . Veneam aici de fiecare data cand vroiam sa imi limpezesc mintea , aici ma simteam cel mai bine . M-am uitat catre cer si am vazut ca niste norii de ploaie isi faceau aparitia , desi era noapte se vedeau foarte bine , vantul a incept sa sufle tare apoi si ploaia , fulgerele spintecau vazduhul . M-am ridicat repede si am inceput sa fug catre casa , drumul pana acasa era total diferit cum il stiam eu , padurea de langa parc parea trista , pustie , singurii prieteni care i-au mai ramas au fost frigul si vantul , natura suspina printre fulgere , fulgere lungi ce strabateau norii .
Am ajuns acasa , eram uda leoarca , m-am schimbat in pijamale foramta dintr-un tricou cu maneca scurta de culoare verde si o pereche de pantaloni verzi si m-am pus la birou , stateam si ma uitam pe fereastra , strada era pustie , nici o urma de om sau ceva vietuitoare , din cerul fumuriu si sumbru cadeau picuri mari si limpezi ca lacrima . M-am ridicat si m-am intins pe pat , ma uitam prin camera , ea era destul de mica , era vopsita intr-un roz foarte deschis , nu prea ma dadeam in vant dupa roz , dar ce era sa fac daca asa am primit camera . In ea aveam un birou din lemn masiv de fag pe care era calculatorul , mai aveam un dulap tot din fag si avea o oglinda pe ea , in fata patului aveam si televizorul plasma care era destul de mare . M-am mai uitat prin camera la fotografiile facut de mine la natura , apoi privirea mi s-a oprit cand am vazut doua poze , in una eram eu cu parintii mei cand am jost la un balci , iar in cealalta eram eu cu Kai unde stateam intinsi pe o patura langa lac , ma cuprins nostalgia , instinctiv mi-am bagat mana in buzunar si am scos medalionul primit , am stat si m-am uitat la el ceva vreme , era atat de frumos , apoi l-am pus pe noptiera pe care aveam cateva carti care am spus ca tot le voi citi , dar numai nu mi-am facut timp pentru ele , m-am uitat si am citit cateva titluri : Prima noapte de dragoste intaia noapte de razboi , Enigma Otiliei , Mandrie si prejudecata . Am inchis ochii si am incercat sa adorm , intr-un final am reusit , in ciuda celor intamplate am avut un vis frumos in care copacii erau de zahar , camp de cristal , un iaz de oglinda si vietuitoarele zburdau pe camp ...