17-04-2011, 08:53 PM
Pai...eu sunt de la tara, si asemenea intamplari sunt intr`un fel la ordinea zilei pe straduta mea. Aproape tot timpul am impresia ca cineva ma priveste, dar cel mai ciudat e ca in unele seri se aud pasi pe aleea din fata casei, si toti cateii mei incep sa latre ca turbatii. Cand acei pasi ajung mai aproape de usa, sub geam, parca se aude o voce care vorbeste cu cainii si acestia se calmeaza. De o gramada de ori maicamea, care era in vecini sau prin apropiere venea acasa ca sa vada cine a venit, fiind si ea sigura ca auzit ceva, dar nu e nimic. Asta se intampla cam o data pe saptamana, deci m`am cam obisnuit.
Mai am si norocul sa stau la vreo zece metrii de cimitirul vesel, si s`a intamplat de zeci de ori sa fiu nevoita sa trec pe acolo in toiul noptii, insa a inceput sa imi placa. Arata impresionant sub lumina lunii, pur si simplu impresionant. Mai stiu cateva cruci cum ar fi al unui barbat inmormantat fara cap, decapitat in razboi, sau al catorva barbati muriti in imprejurari stranii, copii muriti la nastere sau mai tarziu de boli subite si alte chestii ciudate de pe acolo, si pentru mine chestia asta mai degraba interesanta decat inspaimantatoare( sunt ciudata, stiu...)
Ar trebui sa spun o intamplare ciudata, nu? Pai.. probabil ca nu o sa ma credeti, dar tot o sa va spun. Pe la noi traditia spune ca atunci cand moare cineva toate oglinzile din casa trebuie acoperite. Nu era nimeni mort la mine, dar am mers, de voie, de nevoie, in priveghi la o matusa cu putin retard mental si muta care murise intr`un accident de masina. Avea niste icoane traditionale puse pe perete, cum au mai toate casele de pe aici, si in mijlocul lor era o oglinda, si desigur, nimeni nu se urcase pana acolo sau se gandise macar sa o acopere. Totusi am uitat ca ar trebui sa fie acoperita, si ma uit ca sa vad cine mai e pe`acolo. O vad pe o colega, care statea langa mine si cu care ma intalnisem acolo, stand intr`un sicriu identic cu cel al matusii, imbracata cu haine identice, palida, si...moarta. M`am speriat destul de bine, si m`am speriat si mai mult pentru colega mea. Cert este ca de atunci nu ma mai duc in niciun priveghi, poate sa ma oblige si papa, si cu siguranta nu ma mai uit in oglinzile de langa icoane.
Mai am si norocul sa stau la vreo zece metrii de cimitirul vesel, si s`a intamplat de zeci de ori sa fiu nevoita sa trec pe acolo in toiul noptii, insa a inceput sa imi placa. Arata impresionant sub lumina lunii, pur si simplu impresionant. Mai stiu cateva cruci cum ar fi al unui barbat inmormantat fara cap, decapitat in razboi, sau al catorva barbati muriti in imprejurari stranii, copii muriti la nastere sau mai tarziu de boli subite si alte chestii ciudate de pe acolo, si pentru mine chestia asta mai degraba interesanta decat inspaimantatoare( sunt ciudata, stiu...)
Ar trebui sa spun o intamplare ciudata, nu? Pai.. probabil ca nu o sa ma credeti, dar tot o sa va spun. Pe la noi traditia spune ca atunci cand moare cineva toate oglinzile din casa trebuie acoperite. Nu era nimeni mort la mine, dar am mers, de voie, de nevoie, in priveghi la o matusa cu putin retard mental si muta care murise intr`un accident de masina. Avea niste icoane traditionale puse pe perete, cum au mai toate casele de pe aici, si in mijlocul lor era o oglinda, si desigur, nimeni nu se urcase pana acolo sau se gandise macar sa o acopere. Totusi am uitat ca ar trebui sa fie acoperita, si ma uit ca sa vad cine mai e pe`acolo. O vad pe o colega, care statea langa mine si cu care ma intalnisem acolo, stand intr`un sicriu identic cu cel al matusii, imbracata cu haine identice, palida, si...moarta. M`am speriat destul de bine, si m`am speriat si mai mult pentru colega mea. Cert este ca de atunci nu ma mai duc in niciun priveghi, poate sa ma oblige si papa, si cu siguranta nu ma mai uit in oglinzile de langa icoane.