Lock and Unknown

[Too Many Dreams.]

Buna tuturor! Va cer scuze la toti daca v-am enervat ca v-am anunat ca eu si Mickey am deschis un fic, doar ca doream sa avem si noi critici din care sa realizam unde am gresit si sa stim cum sa facem mai bine. Tin sa ii cer scuze lui Mickey pentru ca m-a rugat sa ii editez capitolul unde am mai gasit greseli si mai ales la dialog unde era mult mai sec. Am incercat sa il fac cat mai bun si sa pastrez ideea pe care a avut-o ea. Si eu credeam ca este mai agreata faza cu p.o.v. . Mii de scuze.

Sa incepem cu capitolul, va cer scuze dar sa fiu sincera mi-e lene sa il mai corectez. Va cer scuze si pentru eventualele greseli. [mama, cate repetitii mai fac si eu :))]

Cap 3 – Oare confuzia duce la lasitate?

Sakura:
In secunda urmatoare buzele noastre s-au unit intr-un sarut dulce si tandru. Mainile sale imi umblau pe solduri dupa care coborau incet pe coapse dandu-mi fiori care imi faceau pielea de gaina. Buzele sale erau asa de moi, atingerile sale atat de tandre si de calde. Dar stomacul meu, de ce nu protesta deloc? Unde erau acei fluturasi atat de enervanti dar totusi atat de minunati? Unde era acea senzatie pe care o simte toata lumea cand are pe cineva drag aproape? Pana si in vise e prezenta iar acum a disparut. Oare dragostea mea pentru Kiba este doar o iluzie? Doar ceva din imaginatia mea care se intampla si in realitate si nu ar trebui?
Rup incet sarutul si il imping pe saten de langa mine. Alerg catre usa vilei si ies confuza. Usa se tranteste dar nu prea tare in urma mea iar eu aler imbracata in treningul negru care ramasese pe mine. Talpa adidasilor fiind subtire era chiar foarte comoda dar si riscanta daca intalneam vreo pioneza sau ceva ascutit. Alerg pe strazile din Tokyo pana ajung la tarmul marii. Mirosul de apa sarata ma induce intr-o stare melancolica, o stare care ma face sa ma gandesc mai limpede la ce s-a imtamplat in ultimul timp.
Daca as face o analiza la tot ce am facut, as putea spune asa: am plecat din Konoha si i-am spus lui Sasuke ca sunt satula de minciuni. Stai, pauza. Doar atat i-am spus? Chiar am fost atat de idioata incat sa uit sa ii spun ca voi urma ultimul an de liceu la Tokyo? Apasam pe Play: am incercat sa par puternica in fata lui si in avion am cedat. Am ajuns in Tokyo, acasa Kiba m-a sarutat. Pauza din nou: asta inseamna ca poate saracul baiat isi face iluzii ca ar putea avea o relatie cu mine si nu stie adevarul. Defapt, nici macar eu nu il stiu, asta am de aflat, daca imi place sau nu de Sasuke, chiar daca stiu ca mi-am lasat inima sa fuga la el si nu o mai pot aduce inapoi. Chiar nu pot. Dam din nou pe Play. Povestea de deruleaza in mintea mea pana ce am ajuns fugind aici si stau in genunchi pe nisipul moale. Am fugit de Kiba, am fugit exact ca o pisica de un caine. Am preferat sa fug si sa nu spun nimic, a fost cel mai jalnic lucru pe care l-am facut in viata mea.
Imi termin “analiza” si imi sprijin usor capul de picioarele pe care le-am strans acum un minut la piept. Tot ce mi-a mai ramas de facut inspre binele meu este sa ma concentrez sa nu ma mai gandesc la nimic, ceea ce imi reuseste usor. Mi-as dori sa pot sta asa la nesfarsit. Sa privesc valurile linistite care se pierd pe tarm, sa inspir mireasma sarata a intinderii imense de apa si sa nu ma mai gandesc la nimic altceva. Este chiar foarte relaxant. Fara griji, ganduri, probleme, sentimente puternice… Mi-as dori sa tina la nesfarsit.
-Esti bine? m-a intrerupt o voce soptita la urechea mea.
Tresar putin speriata pentru ca am fost luata prin surprindere. Nu, nu iar! Ochii aceia calzi in care ma pierd imediat, aspectul de baiat rau care intotdeauna m-a atras la fiecare baiat… Ma pierd, ma pierd intr-o lume noua, in care de-abia am pasit si am dat de chinurile care iti sunt oferite aici. Gandurile mele parca imi urau “Bun venit!” in Tara Confuziei, un taram care seamana cu o republica de-a comunistilor.
Revin cu picioarele pe pamant si imi prind capul care a cazut din nori.
-Kiba… nu ma intelege gresit. Tin la tine, dar…nu pot chiar acum sa accept faptul ca tu vrei sa fim ceva mai mult decat prieteni, i-am spus incercand sa imi tin lacrimile in frau. Sunt prea confuza. Nu inteleg de ce toti ma iubiti atat de mult. E ceva ce pe mine ma depaeste. Sincer, iarta-ma, dar mai am nevoie de timp.
-In regula, nu te voi presa. Dar tu sa nu uiti ca cineva te asteapta, mi-a spus afisandu-mi un zambet cald.
M-am ridicat si mi-am dat adidasii si sosetele jos. Paseam pe nisipul fin si caldut si incercam sa merg intr-un loc…cat mai departe de el. Priveam in jos si incercam sa imi inteleg prostia: nu i-am spus lui Sasuke ca adevaratul motiv pentru care am plecat din Konoha era scoala. Mergeam agale pe plaja pana cand ar fi trebuit sa ocolesc pe cineva, dar nu am facut-o simtindu-i parfumul. Un parfum care de-abia acum am realizat ca il ador. Dar daca ceea ce visam eu era doar o coincidenta? Orice tip din lume ar fi folosit acelasi parfum ca al lui. Imi plimb incet privirea de pe abdomenul sau bine-lucrat, inspre pectorali pana ce ajung in zona gatului. M-am oprit, imi era frica de chipul care urma sa il zaresc. Inspir incet aerul combinat cu parfumul sau care imi inmuia picioarele, imi iau inima in dinti si il privesc direct in ochi: abisul acela negru mi-a dat de inteles ca temerile mele s-au adeverit, pentru ca in fata mea era insusi Sasuke.
-Putem vorbi o secunda? mi-a spus calm si tandru.
-Si eu voiam sa spun la fel. Incepe tu, i-am spus ferm dar putin moale.
-Ce minciuni consideri ti ca ti-am zis? Faptul ca eu te iubesc?
-Deci acum nu iti mai aduci aminte, defapt nici macar nu stii ca eram acolo. Ultima zi de scoala, in fata academiei, i-am zis inainte sa ma intrebe la ce ma refer. Daca tie iti place de alte fete anunta-ma inainte sa te saruti cu ele in public, ca sa stiu ca s-a terminat. Eu…eu inca te mai iubesc, Sasuke, dar imi pare rau ca totul s-a sfarsit.
Am incheiat propozitia iar din spatele meu si al lui au aparut cate doi tipi. Pe mine ma tinea de umar un roscat cu parul ciufulit cu ochii de un verde dters dar cald, cu un tatuaj ciudat pe frunte. In spatele lui Sasuke, un saten, cu parul lung prins la spate intr-o coada, cu ochi de un mov foarte sters, il ruga pe Sasuke sa ma lase putin singura cu roscatul. Parca imi aduc aminte de el, fost prieten al brunetului, Gaara. Oare s-au impacat?
-Stii, ma faci sa cred ca te-ai nascut dintr-un trandafir. Foarte frumos, dar care provoaca rani foarte dureroase si adanci cu spinii sai ascutiti.
-Mai bine ai lasa de-oparte complimentele si ai trece direct la subiect. Vreau sa vorbesc cu Sasuke acum, nu cu tine.
-Iti dai seama ca roscata cu care s-a sarutat i-a sarit singura in brate, nu?
-… Nu, am zis dupa cateva mici ezitari in care mai mult limba mi se plimba prin gura aiurea si nu lasa cuvintele sa iasa.
Sasuke analiza atent fiecare miscare atat a mea cat si a roscatului, care se indeparta de mine in timp ce Sasuke se apropia. Mai mult, si mai mult. Prea mult…

~ Va uma! ~