Lock and Unknown

[Too Many Dreams.]

Ok, in seara asta nu am chef de introduceri, asa ca spun direct: eu si Mickey Mouse ne-am decis sa facem un fic impreuna. Va fi SasuSaku, de asteptat. Amandoua speram sa va placa.

Disclaimer: Nu detin nici un personaj din anime-ul/manga-ul Naruto si nu fac profit de pe urma acestora.

[Stiti stilul meu: narez la persoana I.]


Cap 1 – Un adevăr uitat…


Sakura`s P.O.V.

-Stai, nu pleca! mă opreşte cineva din drum.
M-am întors cu faţa la el şi îi întâlnesc, poate pentru ultina oară, privirea abisală.
-Vreau să rămâi aici, lângă mine, mi-a spus.
-Nu am nici un motiv.
-Faptul că te iubesc este motiv?
Cuvintele sale nu mă impresionau deloc. Am mai auzit replica asta de sute de ori înainte. Prima oară a fost un vis, a doua oară a fost ciudat, iar restul nu a mai contat aproape deloc. La cei şaptisprezece ani ai mei am trait multe si destule, am primit destule întrebări la care am decis sa refuz.
Defapt…ce tot spun? Mă mint singură. Dar tot voi renunţa la unele lucruri frumoase înspre binele meu.
-Tu crezi că a doua oară îţi voi mai crede minciunile?
-Tu le spui minciuni iar eu adevăruri. mi-a spus privindu-mă intens în ochi.
Ceva mă prinde de umăr şi vocea caldă a celei mai bune prietene ale mele mi-a zis: “E alegera ta. Grăbeşte-te, avionul pleacă în zece minute.” . Am încuviinţat din cap iar aceasta se depărtă de mine.
-Îmi pare rău, i-am zis şi am plecat.
Adevărul era că îmi doream să rămân. Să mă bucur de căldura braţelor lui, să mă topesc la fiecare atingere fină a buzelor sale, să am nopţi nedormite datorită unor fluturaşi rătăciţi prin stomacul meu şi să fiu mândră că înfrunt toate privirile ucigătoare ale fetelor care îl vor vedea şi vor şti că e al meu… Doar vise.
Urc scările amplasate lângă avion şi mă aşez pe locul meu de la geam. Îmi pun căştile în urechi şi las muzica să înceapa de unde am lăsat-o.
Privesc reflexia mea in geamul de lângă mine, suprapusă cu imaginea lui. Şi-a pus mâinile în buzunar, ca de obicei, dar nu înainte să îmi facă un semn uşor, galant, de la-revedere cu mâna. Aud un vers melancolic al melodiei care îmi răsuna în urechi şi efectiv pufnesc în plâns. Lovesc uşor cu pumnul în geam şi mă apropii încet de el. Avionul se desprinde de pământ, iar eu rămân doar cu suspinele pe care le potolesc doar ajutată de prietena mea. Îmi mai privesc o dată reflexia şi văd că roşeaţa din obrajii mei a dispărut. Chipul meu înconjurat de şuviţe rozalii era doar puţin uscat de lacrimi, iar ochii de un verde intens avea o sclipire supărată.
-Sakura, va fi bine. Te asigur ca surprize vei avea destule.
Da, sunt Sakura, Sakura haruno. Îmi ştiti deja vârsta deci nu o voi mai repeta. Tipul de mai devreme? Prima mea iubire, la care fără să vreau m-am întors. Poate că unii se întreabă de ce fetele mi-ar arunca priviri ucigaşe: el este cam cel mai chipeş băiat din acel micuţ orăşel, Konoha. Are o faţă cu trăsături… nu bat câmpii ci spun direct: sexy. Ochi negri, păr brunet, ca smoala. De ce îl iubesc? Adevărul este că nu ştiu.
Prietena mea cea mai bună seamănă doar foarte puţin cu el, este tot brunetă, doar că are ochii lila, iar numele ei e Hinata.
-Mai avem mult?
-…Orbită de dragoste, am paţit-o şi pe asta, mi-a zis ea pe un ton de “consolare”.
O priveam şi nu înţelegeam la ce se referă. Aceasta se apropie de mine şi îmi indică un anume punct pe geam.
-Acela este Tokyo. Draguta, cred că ai nevoie de o hartă…
Ne apropiem de aeroport iar o voce din difuzoare ne îndrumă să ne punem centurile de siguranţă. Aterizăm lin iar eu de-abia aştept să ajung la vila unde urma să stăm pe timpul şcolii, să fac o baie caldă iar apoi să stau în pat, cu lap-top-ul lângă mine şi să vorbesc cu prietenii mei.
Cobor scările şi sunt atentă pe unde merg şi nu la ceilalţi oameni din jurul meu. O mână caldă şi fină o prinde pe a mea şi mă ajută să cobor şi ultimele scări. Ating uşurel pământul cu piciorul după care mă uit la persoana care m-a ajutat. Un zâmbet obraznic ni s-a strecurat amândurora pe faţă.
-Kiba!!! am strigat şi ne-am îmbrăţişat strâns, nu ne pasă că tot aeroportul era cu ochii pe noi sa vadă de ce am ţipat eu.
Mi-a cuprins galant talia cu o mână iar cealaltă o ţinea de-a lungul spatelui meu. În perioada asta mereu am fost indecisă asupra băieţilor, nu mai ştiu chiar sigur de cine îmi place. Dar…dacă Sasuke nu este aici, de ce să nu mă distrez şi eu puţin?
Am ajuns în sfârşit acasă după un drum în care vorbeam încontinuu cu Kiba, şatenul cu ochi negri şi două semne roşii pe obraji şi cu Naruto, prietenul său blondin, cu ochi atât de albaştri, parcă desprinşi din cer şi câte trei zgârieturi pe fiecare obraz.
Pe drum, în timp ce băieţii ne prezentau oraşul, noi nu îi băgam în seamă mai deloc ci ne holbam la vitrinele magazinelor de haine şi pantofi. Ajunsă acasă, m-am instalat rapid în camera mea pe care o iubeam din prima secundă în care am vazut-o. Tot mobilierul era din lemn de cireş, cu o nuanţă neutră, patul acoperit de aşternuturi fine, de un negru foarte frumos.
Ademenită de patul moale intru direct pe internet, mai exact pe Mess` şi prima persoană pe care o văd online e Sasuke, cu statusul “I Miss U…” . Îmi pun şi eu acelaşi status. Tentaţia era prea mare şi nu i-am putut rezista. I-am lasat un mesaj: “Mi-e dor de tine. Te vreau înapoi.” .
În uşă se aude un ciocănit care mă împiedică să mai aştept răspunsul brunetului. Închid rapid ecranul şi chem vizitatorul înăuntru. Şuviţele şatene îi dădeau o strălucire aparte zâmbetului său. Soarele oferea o culoare mai specială semnelor de pe obraji. M-a vrajit. Iar.
-Deja te-ai facut comodă? m-a întrebat puţin mirat.
-Aş putea să zic că da şi aş putea să zic şi că nu.
-De ce “nu” ?
-Îmi lipsesc multe… -secundă în care privesc puţin podeaua dar îmi readuc privirea în ochii lui- lucruri. i-am zis simplu.
Nu realizam, pe moment, că acesta se apropia din ce în ce mai mult de mine. Practic nu înţelegeam deloc ce are de gând să facă.

~ Va urma! ~