12-04-2011, 08:58 PM
Ştiu că am întârziat destul de mult cu nextu ( nu a fost cu intenţie) pentru că îl aveam scris de acum două săptămâni, dar cum nu eram mulţumită l-am modificat, ba chiar l-am rescris.
Şi totuşi nici acum nu sunt prea încântată de rezutat ( asta doar ca fapt divers), dar am decis să îl postez deoarece nu voi mai posta decât după Paşti. Sper să vă placă cât de cât, aşa că lectură plăcută. Enjoy.
Voiam să îi iau prin surprindere şi atunci am realizat…la ce bun să fac toate astea. Nu le-aş fi oferit decât satisfacţie. Aşa că m-am îndepărtat cât mai repede. I-am văzut pe Jenny şi Austin, hotărâsem să îi ignor, dar se pare că ei nu voiau să mă ignore pe mine.
În următoarele minute au venit lângă mine, timp în care bruneta mă îndemnă să o urmez, probabil la baie. Mergeam în linişte nici una dintre noi nu spunea nimic, iar eu nu aveam chef să încep o discuţie. Trecuseră câteva minute bune, aveam de gând să plec.
- Sunt iubita lui Austin. Mi-a spus atât de repede că aproape nu înţelesesem. Deci, aşa se explica, dar de ce acum? Ceva era ciudat, iar ea părea că nu îşi dă seama de asta.
- Vreau să mă dăruiesc lui. Continuă, după un moment de linişte. Era absurd, cum aşa dintr-o dată îl iubeşte, ba chiar vrea să se culce cu el. O credeam mai inteligentă de atât, credeam că îşi va da seama că nu este decât o capcană.
- Eşti absolut sigură că vrei să faci asta? Nu te-ai gândit că poate nu este decât un joc? Am zis revoltată de naivitatea de care dădea dovadă.
- Da şi nu îmi pasă de nimeni, eu îl iubesc, îmi zise în grabă după care plecă. Era clar că nimeni nu avea cum să îi deschidă ochii nici măcar eu, iar asta mă făcea să mă simt neputincioasă, slabă, uram asta.
- De ce viaţa trebuie să fie atât de nedreaptă?! Am strigat, lovind peretele din faţă. Dar de ce mă simţeam aşa? Adică nu era treaba mea ce avea de gând să facă, aşa cum nici pe ea sau pe alţi nu aveau să îi intereseze de mine.
- Pentru că…aşa trebuie. Dacă totul ar fi uşor şi corect, viaţa ar fi plictisitoare, nu crezi?
M-am uitat spre persoana care vorbise. El mi-a întâlnit privirea pentru un moment, apoi s-a uitat în jos. Îl ştiam pe tip, din prima zi în care o salvasem pe Jenny, purta o pereche de blugi negrii şi o cămaşa albă. Îl priveam şi nu înţelegeam de ce venise, dar ştiam că avea să fie de rău.
- Ştii că ai dreptate, însă nu în toate privinţele Jenny va fi a mea, biata de ea dacă ar ştii. L-am privit oarecum şocată, mi-o spusese atât de degajat încât nu îmi venea să cred şi de ce îmi spusese tocmai mie nu se temea că aveam să îl dau de gol.
- Nu te temi că i-aş putea spune, suntem prietene ce te face să crezi că nu o voi face? L-am întrebat fixându-l cu privirea.
- Nu, pentru mine nu reprezinţi nici un pericol, după care un râs isteric se auzi în întreaga încăpere. Asta mă enerva mai mult decât îşi închipuise, acum el era cel care va avea de suferit.
Mi-am încleştat maxilarul si mi-am strâns mâinile in jurul corpului. Părea surprins, se aşteptase probabil să dau fuga să îi spun brunetei, dar se înşelase nu eram genul. Fără să stau pe gânduri m-am îndreptat spre el, reuşind să îl lovesc cu piciorul drept în abdomen. Nu fusese de ajuns, era destul de puternic, iar asta nu la afectat. Am încercat să îl lovesc din nou, de data aceasta cu pumnul, însă nenorocitul a reuşit să îmi pareze lovitura, după care am primit un pumn în abdomen.
Acea lovitură mi-a trezit toate acele amintiri neplăcute, prima bătaie pe care am primit-o de la tata sau când l-am văzut cum o loveşte fără milă pe mama, cred că asta era imaginea care îmi va marca întreaga viaţă, fusese atât de dureros. Iar acum toate acele clipe pe care le renegasem, reprimându-le atâta timp, acum păreau mai vii ca niciodată. Nu puteam acceptat toate astea, aşa că am început să îl lovesc cu pumnii şi picioarele, primind la rândul meu câte o palmă. Însă într-un moment de neatenţie din partea lui, am reuşit să îl lovesc destul de tare încât să îl fac să cadă jos.
L-am privit din nou, arăta destul de rău, avea faţa plină de sânge şi de vânătăi chiar nu credeam că sunt atât de puternică, dar nici eu nu arătam mai bine aveam multe vânătai pe braţe şi buza îmi era spartă, nu îmi păsa, atâta timp cât primise ceea ce meritase.
- Sper că ţi-ai dat seama că Jenny nu este singură, are cine să o apere.
Îmi doream să fi înţeles mesajul şi să nu fiu nevoită să îl repet. Am plecat în grabă, deja pierdusem prea mult timp cu idiotul asta şi tot ce îmi doream era să ajung acasă.
Când m-am întors l-am văzut pe Jake, care părea destul de îngrijorat, dar odată cu apariţia mea s-a mai liniştit. A venit şi m-a îmbrăţişat.
- Rose, ce s-a întâmplat? De ce îţi curge sânge? Ţipa impacientat şi parcă înnebunit de starea în care eram sau cel puţin asta dădea de înţeles, nu cred că îl mai văzusem atât de nervos.
- Rose cine ţi-a făcut asta? Mă întrebă de dat asta, vocea fiindu-i mai calmă, totuşi părea din ce în ce mai nerăbdător, dorind probabil să se ducă după tip.
- Stai liniştit, eu nu am păţit nimic, să îl vezi pe tip. Şi oricum nu am chef de alte scandaluri, aşa că te rog să mergem acasă. I-am spus amuzată de toată situaţia, într-un fel ar fi trebuit să mă bucur pentru că niciodată nu aş fi crezut că o să fie atât de nervos.
M-a luat de mână, trăgându-mă uşor spre el, încercând să mă apere de loviturile celor din jur. Atunci, am simţit cum cineva mă opreşte, m-am întors şi am realizat că era Alex, cred că abia acum mă văzuse şi părea şocat. Am hotărât să îl ignor şi să îmi văd mai departe de drum, în fond nu aveam dispoziţia necesară să îl ascult acum. Ciudat, de ce oare blondul mă mai ţinea încă de mână? Nu ştiam, dar nu voiam să îmi dea drumul îmi plăcea senzaţia de siguranţă pe care mi-o oferea.
Mi-a deschis încet portiera aşteptând să urc în maşină, ajutându-mă să îmi pun centura după care se urcă şi el. Atât de tăcut ce se întâmplase cu el…la ce se gândea oare? Porni apăsând pe acceleraţie, fără să scoată vreun cuvânt, era atât de enervantă liniştea asta, ca să nu mai vorbesc de situaţia tensionată. Mi-am îndreptat atenţia spre luminile de pe străzi, era atât de frumos. Deodată maşina se opri la un semafor, atunci am început să râd amintindu-mi de bătaia pe care ş-o luase tipul ăla de la mine. Jake mă privi nedumerit, după care a început şi el să râdă. Era ciudat, de ce râdea acum? Nu conta mă simţeam bine să îl văd că râde alături de mine, chiar dacă nici unul dintre noi nu ştia de ce râde celălalt.
A pornit, probabil se grăbea să mă ducă acasă sau cel puţin aşa cred, pentru că la scurt timp se opri venind lângă mine, ajutându-mă să cobor, după care se îndreptă spre casă îndemnându-mă să fac la fel.
Am intrat în linişte nu doream să o trezesc pe mama, dar era greu să merg prin întuneric şi cum numai mie mi se putea întâmpla am dat cu capul de o uşă cred, ceea ce m-a făcut să mă dezechilibrez şi poate să şi cad dacă nu m-ar fi prins blondul.
- Eşti bine? îmi spuse ţinându-mă de mână.
- Da şi vorbeşte mai încet nu vreau să o trezesc pe mama, am răspuns oarecum încurcată.
- Nu îţi face griji mama ta nu e acasă, a plecat cu Dean la o recepţie, ştiu asta pentru că şi tatăl meu e acolo.
Aşa deci, plecase fără să îmi spună urât din partea ei, da cel puţin nu avea cum să mă vadă plină de sânge. Continuam să mergem prin întuneric spere camera mea, cu toate că am fi putut să aprindem lumina, dar trebuia să recunosc că era mult mai palpitant aşa.
Când am intrat ne-am împiedicat de o geanta aruncată la întâmplare acum câteva ore, reuşind să cădem ceea ce ne-a amuzat copios. Eram ca doi copii, care râdeau din orice lucru.
M-am ridicat şi am aprins lumina, ceea ce l-a făcut pe blond să închidă ochii ca pentru câteva secunde. Mă privea destul de ciudat, după care se ridică brusc şi se îndreptă spre baie. M-am aşezat pe pat şi am hotărât să îl aştept, oricum nu aveam nimic mai bun de făcut.
După câteva minute Jake se întoarse înapoi în cameră cu o trusă de prim ajutor şi veni lângă mine. Scoase un tampon pe care îl îmbibă cu dezinfectant după care începu să îmi cureţe cu grijă rănile, trebuia să recunosc că ustura al naibii de tare, dar nu voiam să dau dovadă de slăbiciune, după alte câteva minute l-am văzut cum îmi pune un plasture.
- Gata, am terminat acum e mult mai bine. Rosti mândru, privindu-mă. Şi i-a spune cine ţi-a făcut asta?
- Un tip din gaşca lui Austin, dar nu îţi face griji a primit ce merita. I-am răspuns încercând să schiţez un zâmbet, deşi nu prea îmi ieşise. Am hotărât să ne uităm la un film francez nu prea mă interesa cum se numea, după spusele blondului îi fusese recomandat.
M-am trezit, privind buimacă în jur se pare că am adormit. M-am uitat la Jake care dormea după care privirea mi-a căzut pe ceasul aflat pe birou, era ora şapte treizeci. Cred că mama se întorsese de mult, vai ce am încurcato.
- Jake, trezeÅŸte-te.
- Ce s-a întâmplat? Am adormit? Cine ar fi crezut că filmul asta o să fie atât de plictisitor.
- Trebuie să pleci, dacă vede mama că ai dormit aici, asta dacă nu a văzut deja o să o încurc.
Şi fără să mai aştept am început să îl împing, spre ieşire . Eram nepoliticoasă, da mai bine aşa decât pedepsită. După ce acesta a plecat spre sufragerie unde am întâlnit-o pe mama, nu prea încântată şi destul de nervoasă, un lucru era clar o încurcasem. Aşteptam în linişte pedeapsa, rugându-mă să nu fie prea dură. Şi când se pregătea să îmi ţină obişnuitul discurs, am fost salvată de sonerie, cel puţin pentru o perioadă.
- Răspund eu. Şi m-am dus grăbită spre uşă unde erau Dean şi Alex.
I-am poftit în casă fără să îl privesc pe roşcat, după care ne-am îndreptat cu toţii spre sufragerie unde mama nu era deloc surprinsă, ba chiar părea că îl aştepta pe Dean, oricum nu aveam de ce să mă plâng atâta timp cât eu scăpam. Au început obişnuitele discuţii despre marele eveniment, fiecare având câte un punct de vedere asupra modului de desfăşurare, având nesfârşite discuţii în contradictoriu, fără să ajungă la un compromis. Se pare că asistam la prima lor ceartă, ceea ce mă făcea să zâmbesc mai ales că motivele erau banale.
Peste jumătate de oră, mama şi viitorul ei soţ au plecat la cumpărături, lăsându-mă singură cu roşcatul, eram sigură că avea să urmeze o lungă discuţie.
Şi totuşi nici acum nu sunt prea încântată de rezutat ( asta doar ca fapt divers), dar am decis să îl postez deoarece nu voi mai posta decât după Paşti. Sper să vă placă cât de cât, aşa că lectură plăcută. Enjoy.
Cap 13. Naivitate
Voiam să îi iau prin surprindere şi atunci am realizat…la ce bun să fac toate astea. Nu le-aş fi oferit decât satisfacţie. Aşa că m-am îndepărtat cât mai repede. I-am văzut pe Jenny şi Austin, hotărâsem să îi ignor, dar se pare că ei nu voiau să mă ignore pe mine.
În următoarele minute au venit lângă mine, timp în care bruneta mă îndemnă să o urmez, probabil la baie. Mergeam în linişte nici una dintre noi nu spunea nimic, iar eu nu aveam chef să încep o discuţie. Trecuseră câteva minute bune, aveam de gând să plec.
- Sunt iubita lui Austin. Mi-a spus atât de repede că aproape nu înţelesesem. Deci, aşa se explica, dar de ce acum? Ceva era ciudat, iar ea părea că nu îşi dă seama de asta.
- Vreau să mă dăruiesc lui. Continuă, după un moment de linişte. Era absurd, cum aşa dintr-o dată îl iubeşte, ba chiar vrea să se culce cu el. O credeam mai inteligentă de atât, credeam că îşi va da seama că nu este decât o capcană.
- Eşti absolut sigură că vrei să faci asta? Nu te-ai gândit că poate nu este decât un joc? Am zis revoltată de naivitatea de care dădea dovadă.
- Da şi nu îmi pasă de nimeni, eu îl iubesc, îmi zise în grabă după care plecă. Era clar că nimeni nu avea cum să îi deschidă ochii nici măcar eu, iar asta mă făcea să mă simt neputincioasă, slabă, uram asta.
- De ce viaţa trebuie să fie atât de nedreaptă?! Am strigat, lovind peretele din faţă. Dar de ce mă simţeam aşa? Adică nu era treaba mea ce avea de gând să facă, aşa cum nici pe ea sau pe alţi nu aveau să îi intereseze de mine.
- Pentru că…aşa trebuie. Dacă totul ar fi uşor şi corect, viaţa ar fi plictisitoare, nu crezi?
M-am uitat spre persoana care vorbise. El mi-a întâlnit privirea pentru un moment, apoi s-a uitat în jos. Îl ştiam pe tip, din prima zi în care o salvasem pe Jenny, purta o pereche de blugi negrii şi o cămaşa albă. Îl priveam şi nu înţelegeam de ce venise, dar ştiam că avea să fie de rău.
- Ştii că ai dreptate, însă nu în toate privinţele Jenny va fi a mea, biata de ea dacă ar ştii. L-am privit oarecum şocată, mi-o spusese atât de degajat încât nu îmi venea să cred şi de ce îmi spusese tocmai mie nu se temea că aveam să îl dau de gol.
- Nu te temi că i-aş putea spune, suntem prietene ce te face să crezi că nu o voi face? L-am întrebat fixându-l cu privirea.
- Nu, pentru mine nu reprezinţi nici un pericol, după care un râs isteric se auzi în întreaga încăpere. Asta mă enerva mai mult decât îşi închipuise, acum el era cel care va avea de suferit.
Mi-am încleştat maxilarul si mi-am strâns mâinile in jurul corpului. Părea surprins, se aşteptase probabil să dau fuga să îi spun brunetei, dar se înşelase nu eram genul. Fără să stau pe gânduri m-am îndreptat spre el, reuşind să îl lovesc cu piciorul drept în abdomen. Nu fusese de ajuns, era destul de puternic, iar asta nu la afectat. Am încercat să îl lovesc din nou, de data aceasta cu pumnul, însă nenorocitul a reuşit să îmi pareze lovitura, după care am primit un pumn în abdomen.
Acea lovitură mi-a trezit toate acele amintiri neplăcute, prima bătaie pe care am primit-o de la tata sau când l-am văzut cum o loveşte fără milă pe mama, cred că asta era imaginea care îmi va marca întreaga viaţă, fusese atât de dureros. Iar acum toate acele clipe pe care le renegasem, reprimându-le atâta timp, acum păreau mai vii ca niciodată. Nu puteam acceptat toate astea, aşa că am început să îl lovesc cu pumnii şi picioarele, primind la rândul meu câte o palmă. Însă într-un moment de neatenţie din partea lui, am reuşit să îl lovesc destul de tare încât să îl fac să cadă jos.
L-am privit din nou, arăta destul de rău, avea faţa plină de sânge şi de vânătăi chiar nu credeam că sunt atât de puternică, dar nici eu nu arătam mai bine aveam multe vânătai pe braţe şi buza îmi era spartă, nu îmi păsa, atâta timp cât primise ceea ce meritase.
- Sper că ţi-ai dat seama că Jenny nu este singură, are cine să o apere.
Îmi doream să fi înţeles mesajul şi să nu fiu nevoită să îl repet. Am plecat în grabă, deja pierdusem prea mult timp cu idiotul asta şi tot ce îmi doream era să ajung acasă.
Când m-am întors l-am văzut pe Jake, care părea destul de îngrijorat, dar odată cu apariţia mea s-a mai liniştit. A venit şi m-a îmbrăţişat.
- Rose, ce s-a întâmplat? De ce îţi curge sânge? Ţipa impacientat şi parcă înnebunit de starea în care eram sau cel puţin asta dădea de înţeles, nu cred că îl mai văzusem atât de nervos.
- Rose cine ţi-a făcut asta? Mă întrebă de dat asta, vocea fiindu-i mai calmă, totuşi părea din ce în ce mai nerăbdător, dorind probabil să se ducă după tip.
- Stai liniştit, eu nu am păţit nimic, să îl vezi pe tip. Şi oricum nu am chef de alte scandaluri, aşa că te rog să mergem acasă. I-am spus amuzată de toată situaţia, într-un fel ar fi trebuit să mă bucur pentru că niciodată nu aş fi crezut că o să fie atât de nervos.
M-a luat de mână, trăgându-mă uşor spre el, încercând să mă apere de loviturile celor din jur. Atunci, am simţit cum cineva mă opreşte, m-am întors şi am realizat că era Alex, cred că abia acum mă văzuse şi părea şocat. Am hotărât să îl ignor şi să îmi văd mai departe de drum, în fond nu aveam dispoziţia necesară să îl ascult acum. Ciudat, de ce oare blondul mă mai ţinea încă de mână? Nu ştiam, dar nu voiam să îmi dea drumul îmi plăcea senzaţia de siguranţă pe care mi-o oferea.
Mi-a deschis încet portiera aşteptând să urc în maşină, ajutându-mă să îmi pun centura după care se urcă şi el. Atât de tăcut ce se întâmplase cu el…la ce se gândea oare? Porni apăsând pe acceleraţie, fără să scoată vreun cuvânt, era atât de enervantă liniştea asta, ca să nu mai vorbesc de situaţia tensionată. Mi-am îndreptat atenţia spre luminile de pe străzi, era atât de frumos. Deodată maşina se opri la un semafor, atunci am început să râd amintindu-mi de bătaia pe care ş-o luase tipul ăla de la mine. Jake mă privi nedumerit, după care a început şi el să râdă. Era ciudat, de ce râdea acum? Nu conta mă simţeam bine să îl văd că râde alături de mine, chiar dacă nici unul dintre noi nu ştia de ce râde celălalt.
A pornit, probabil se grăbea să mă ducă acasă sau cel puţin aşa cred, pentru că la scurt timp se opri venind lângă mine, ajutându-mă să cobor, după care se îndreptă spre casă îndemnându-mă să fac la fel.
Am intrat în linişte nu doream să o trezesc pe mama, dar era greu să merg prin întuneric şi cum numai mie mi se putea întâmpla am dat cu capul de o uşă cred, ceea ce m-a făcut să mă dezechilibrez şi poate să şi cad dacă nu m-ar fi prins blondul.
- Eşti bine? îmi spuse ţinându-mă de mână.
- Da şi vorbeşte mai încet nu vreau să o trezesc pe mama, am răspuns oarecum încurcată.
- Nu îţi face griji mama ta nu e acasă, a plecat cu Dean la o recepţie, ştiu asta pentru că şi tatăl meu e acolo.
Aşa deci, plecase fără să îmi spună urât din partea ei, da cel puţin nu avea cum să mă vadă plină de sânge. Continuam să mergem prin întuneric spere camera mea, cu toate că am fi putut să aprindem lumina, dar trebuia să recunosc că era mult mai palpitant aşa.
Când am intrat ne-am împiedicat de o geanta aruncată la întâmplare acum câteva ore, reuşind să cădem ceea ce ne-a amuzat copios. Eram ca doi copii, care râdeau din orice lucru.
M-am ridicat şi am aprins lumina, ceea ce l-a făcut pe blond să închidă ochii ca pentru câteva secunde. Mă privea destul de ciudat, după care se ridică brusc şi se îndreptă spre baie. M-am aşezat pe pat şi am hotărât să îl aştept, oricum nu aveam nimic mai bun de făcut.
După câteva minute Jake se întoarse înapoi în cameră cu o trusă de prim ajutor şi veni lângă mine. Scoase un tampon pe care îl îmbibă cu dezinfectant după care începu să îmi cureţe cu grijă rănile, trebuia să recunosc că ustura al naibii de tare, dar nu voiam să dau dovadă de slăbiciune, după alte câteva minute l-am văzut cum îmi pune un plasture.
- Gata, am terminat acum e mult mai bine. Rosti mândru, privindu-mă. Şi i-a spune cine ţi-a făcut asta?
- Un tip din gaşca lui Austin, dar nu îţi face griji a primit ce merita. I-am răspuns încercând să schiţez un zâmbet, deşi nu prea îmi ieşise. Am hotărât să ne uităm la un film francez nu prea mă interesa cum se numea, după spusele blondului îi fusese recomandat.
M-am trezit, privind buimacă în jur se pare că am adormit. M-am uitat la Jake care dormea după care privirea mi-a căzut pe ceasul aflat pe birou, era ora şapte treizeci. Cred că mama se întorsese de mult, vai ce am încurcato.
- Jake, trezeÅŸte-te.
- Ce s-a întâmplat? Am adormit? Cine ar fi crezut că filmul asta o să fie atât de plictisitor.
- Trebuie să pleci, dacă vede mama că ai dormit aici, asta dacă nu a văzut deja o să o încurc.
Şi fără să mai aştept am început să îl împing, spre ieşire . Eram nepoliticoasă, da mai bine aşa decât pedepsită. După ce acesta a plecat spre sufragerie unde am întâlnit-o pe mama, nu prea încântată şi destul de nervoasă, un lucru era clar o încurcasem. Aşteptam în linişte pedeapsa, rugându-mă să nu fie prea dură. Şi când se pregătea să îmi ţină obişnuitul discurs, am fost salvată de sonerie, cel puţin pentru o perioadă.
- Răspund eu. Şi m-am dus grăbită spre uşă unde erau Dean şi Alex.
I-am poftit în casă fără să îl privesc pe roşcat, după care ne-am îndreptat cu toţii spre sufragerie unde mama nu era deloc surprinsă, ba chiar părea că îl aştepta pe Dean, oricum nu aveam de ce să mă plâng atâta timp cât eu scăpam. Au început obişnuitele discuţii despre marele eveniment, fiecare având câte un punct de vedere asupra modului de desfăşurare, având nesfârşite discuţii în contradictoriu, fără să ajungă la un compromis. Se pare că asistam la prima lor ceartă, ceea ce mă făcea să zâmbesc mai ales că motivele erau banale.
Peste jumătate de oră, mama şi viitorul ei soţ au plecat la cumpărături, lăsându-mă singură cu roşcatul, eram sigură că avea să urmeze o lungă discuţie.