Scaldare in dorinta [Poveste finalizata]

[Yaoi Queen]

Next sweethearts <3 thanks for teh comms

Capitolul XXVI

Statusem mai mult de zece minute pe acea canapea impreuna cu Samantha care incerca din rasputeri sa ma faca sa ma simt bine, insa nu reusisem sa imi opresc lacrimile decat atunci cand ramasesem fara ele.
Abia dupa aceea, Sam ma convinsese sa ma ridic pentru a putea merge impreuna spre masina ei. Nu voiam sa las totul in urma, insa nu aveam de ales. Kyan era acolo, dar nu voia sa ma stie langa el. Cu ce alta putere sa il conving cand parca toate cuvintele mele isi pierdusera orice inteles?
Ceva urla cu disperare din interioriul meu sa ii vorbesc, insa mi se facuse frica. Frica unei alte respingeri la fel de sadica si necrutatoare. El nu voia sa ma asculte...
Ma asezasem pe bancheta din dreptul soferului, langa Sam, care pornise in viteza, indreptandu-se spre casa.
Privirea mea era indreptata spre drum, insa pierduta in ganduri si inca tulburata. Ma simteam atat de inutil.
-Nu te mai gandi la el acum, Tyler... Ci doar la faptul ca totul se va rezolva. Va intelege.... Ai sa vezi. Ma voi duce maine sa vorbesc eu cu el si are sa ma asculte, spuse ea, luandu-si de cateva ori ochii de la drum, doar pentru a ma privi.
-Nu... Va crede ca sunt un las. Sunt unul, dar nu vreau sa vada si el asta. Ma voi duce eu... candva.
-"Candva" la tine se prelungeste atat de mult incat ajunge sa ma doara capul. Asa faci mereu. Tot timpul spui "Maine"...
-Candva, Sam... Cand voi avea destul curaj pentru a suporta o alta respingere din partea lui.
-Ceea ce inseamna "Niciodata".
Imi plecasem capul, sprijinindu-l in palme. Sam avusese dreptate, insa am tacut, inghitindu-mi cuvintele. Ea facuse la fel, oftand inainte de a-si intoarce privirea la drum.
Pana si vocea imi parea sparta, gatuita, iar eu nu puteam face nimic in acea privinsa... insa nu imi amintesc sa mai fi plans vreodata pana cand lacrimile sa-mi refuze a mai curge.
-Sam... Cand a avut accidentul? intrebasem eu, oarecum speriat, pentru ca nu presimteam ca raspunsul avea sa ma linisteasca.
Ea amutise si am vazut-o inghitind cu greu atunci cand imi indreptasem ochii spre ea.
-Nu stiu, minti ea. Ce conteaza? S-a accidentat ca gonea ca prostul cu aproape 200 la ora, spusese apoi, incercand sa schimbe subiectul.
-Samantha, ma minti. Cand a fost accidentul?
-Tyler, de ce Dumnezeu conteaza cand a fost?
-Spune-mi! Sau aflu singur, Sam.
-La 3:45... dar nici macar sa nu te gandesti sa te invinovatesti pentru ca a fost el idiot!
Imi acoperisem intreg chipul cu palmele. Voiam sa ma zgarii pe ochi... pentru ca accidentul fusese abia dupa cateva minute dupa ce el plecase nervos de la noi. Nu stiu daca starea mea putea deveni mai ingrozitoare decat era deja. Nici daca m-ar fi lovit traznetul nu as fi simtit atata durere. Ma distrugea.
Inspirasm mult aer atunci cand imi ridicasem capul, sprijinindu-l de spatarul banchetei, privind spre capota masinii. Da... Le simtisem din nou. Lacrimile calde mi se rostogoleau pe obrajii a caror culoare disparuse cu mult timp in urma, trecand apoi pe langa buzele care erau si ele, lipsite de culoare vie. Ma intrebam daca aveam sa trec cu bine peste acea noapte atat de lunga...
-Ce am facut... mormaisem eu, chiar mai slab decat tonul pe care imi vorbise Kyan la spital.
-Nu, nu! Nici sa nu te aud! Nu tu esti vinovat de asta!
-Nu trebuia... Nu trebuia sa il mint de la bun inceput! Trebuia sa ii spun adevarul! Nu trebuia sa existe acea Taylor... gemusem eu, acoperindu-mi din nou chipul cu palmele.
-Tyler, uita! Ti-am spus mereu sa nu plangi dupa laptele varsat. Poate ca daca nu s-ar fi intamplat asa, atunci ai fi ramas in urmbra pentru el, pentru ca nu ar fi venit la noi acasa daca nu era Taylor! Nu v-ati fi cunoscut.
-Si nu ar mai durea atat de tare. Dar stii... Nu regret ca l-am cunoscut... sub nicio forma! Pentru ca il iubesc... chiar daca el nu simte la fel... Il iubesc.
-Stiu, micutule, ofta ea cand oprise la un semafor pentru a se apleca inspre mine, sarutandu-mi obrazul. De aceea, aduna-te, pentru ca, daca nu prinzi curajul ala cat mai repede...
-...Am sa il pierd, continuasem eu propozitia ei, inchizandu-mi ochii terifiat de acel gand, lasand inca picaturile calde si sarate sa isi faca loc printre genele mele.
De indata ce ajunsesem in fata casei, am coborat, inchizand portiera, iar Sam a incuiat-o prin apasarea unui buton, apoi o luase inainte, pentru a descuia usa casei.
Vazandu-ma in living, am vrut sa ma trantesc pe canapea, deja sleit de orice putere, insa sora mea nu imi dadu voie.
-Am sa iti pregatesc cada si ai sa faci o baie cu multa spuma si miros de levantica si ai sa te simti bine, auzi? spuse ea, ciufulindu-mi parul, si sarutandu-mi furntea dupa ce isi aruncase cheile automobilului pe masuta.
-Ca atunci cand veneam plangand la tine ca ma certa mama? Sam, am optsprezece ani... Nu mai poti sta sa ma speli, am spus eu cu o urma de zambet pe buze.
-Ce spui? Tot fratiorul meu mic ai ramas. In plus, anatomia barbatiilor o stiu pe de rost, asa ca nu e nimic nou pentru mine.
-Sam...
-Bine, bine! Nu te spal decat pe spate! Am sa imi amintesc ca acum esti baiat mare, spuse ea glumeata, fugind spre baie.
Am profitat de moment pentru a ma intinde pe canapea. Nu voiam sa aprind televizorul. Parca imi era frica sa nu dau cumva de Kyan pe acolo... Inchisesem ochii, oftand descurajat, insa ii deschisesem cand descoperisem ca imaginea lui Kyan ma bantuia. Ah... stiusem ca avea sa fie atat de greu. Obisnuiam sa duc totul la extrem... sa exagerez, sa imi fac singur rau. Insa acela eram eu... Tyler.
Am oftat adanc si m-am ridicat. Nu puteam sta pe loc. Trebuia sa fac ceva, altfel mi-as fi plans in continuare de mila, ca un dobitoc.
Luasem prima carte care imi ajunsese la mana si incepusem sa o citesc, dupa ce imi pusesem ochelarii. Interesanta sau nu, mintea mea oricum zbura in alta parte, si pe urma revenea la acele cuvinte care nu mai imi pareau decat niste simple litere. Le citeam, dar nu legam propozitiile intre ele. Nu cred ca intelesesem absolut nimic din ea, desi titlul de pe pagina pe care eu incepusem sa o citesc era "Hansel si Gretel". Aveam in mana un volum de basme ale Fratilor Grimm. Nu eram in stare sa citesc o poveste pentru copii?
Nu renuntasem insa, continuand sa imi trec ochii din nou peste aceleasi cuvinte, pana cand auzisem vocea surorii mele, strigandu-ma.
Ii multumisem lui Dumnezeu ca nu mai trebuia sa ma chinui cu acea carte si sa ma amagesc singur ca puteam trece peste faptul ca inca ma durea pieptul ingroitor, la fel si ochii.
Ma indreptasem spre baie, unde o observasem pe Samantha trecandu-si mana deasupra spumei din abundenta, de deasupra apei care umpluse cada.
-E gata, spuse ea, apropiindu-se de mine, si luandu-mi ochelarii de pe ochi. Pana ma intorc, vreau sa te vad in cada, ordona ea, trecand apoi pe langa mine, iesind pe usa.
Nici macar nu ezitasem sa ma dezbrac, si scapasem de haine ca de lipitori, iar de cum imi adancisem trupul in apa calda, oftasem, inchizandu-mi ochii la sentimentul placut care ma invaluise.
Cand sora mea se intorsese, a zambit cand vazuse ca am facut ceea ce mi-a cerut, apoi se apropiase.
-O baie calda cu spuma si miros de levantica mereu te-a linistit, rosti ea, cu o voce scazuta insa multumita.
-Tu stii cel mai bine, Sam. Dar de data asta nu m-a mai certat mama. Ci parca mi-a dat cea mai zdravana palma... pentru ca am mintit.
-Dar inca poti sa iti ceri iertare. O minciuna raneste daca nu e stiut adevaratul motiv pentru care a fost spusa. Kyan inca nu stie ca Taylor a fost acolo ca sa nu fie el lasat balta...
-Imi e frica... Poate ma va plezni din nou cu o respingere.
-Nu daca ai sa pleznesti tu inainte cu explicatia.
Ea se lasese pe vine, apoi se sprijinise de marginea cazii, intinzandu-si mana dreapta spre parul meu, care mi-l ferise de pe frunte.
-Am cel mai frumos fratior din lume... cum ar putea cineva sa nu te iubeasca? Pun pariu ca Lawson nci macar nu te-a privit atunci cand ti-a vorbit.
Imi plecasem privirea, luand in mana spuma frumos mirositoare, parca analizand-o.
-Nu... Dar era foarte obosit. Era ranit. Abia daca si-a deschis ochii pe jumatate si apoi i-a inchis la loc.
-Vezi? Daca s-ar fi uitat la tine prea mult, cred ca uita si de coastele rupte si sarea ca din avion sa te stranga in brate ca pe un ursulet de plus.
O privisem ciudat, insa imi aparuse un zambet pe buze. Nu stiu ce as fi ajuns fara ea... probabil zaceam intr-un colt al camerei, plangandu-mi de mila, insa ea mereu fusese pentru mine, nu numai o sora, ci o prietena si cel mai bun sprijin.