09-04-2011, 06:36 PM
First: Salut. : ))
Prima lucrare: M-a lăsat rece vocabularul restrâns şi greşelile de tastare. Ţinând cont că e un duel pe care, poate, ai dori să-l câştigi puteai să mai arunci o privire înainte de a trimite/posta lucrarea. Nu ai scris cu diacritice, lucru care m-a dezamăgit; estetica nu-mi place oricum, iar diacriticile ţi-ar fii dat un punct în plus. Ca idee e clişeică, sincer. Un el şi o ea, care păreau că se iubesc, se despart în final din vina persoanei în care aveai cea mai mare încredere. Lucrarea ta nu a avut nimic frapant, nimic care să mă atragă într-un mod special, nimic care să mă facă să vreau s-o recitesc. Stilul tău de a scrie e destul de pueril, sincer, iar acţiunea mi-a părut grăbită. I mean... n-o mai vrea dar, la naiba, se duce după ea să-i explice, n-o lasă să plece aşa.
A doua lucrare: Cu vocabularul stai puţin, foarte puţin mai bine decât userul care a scris prima lucrare, dar şi ce-ai scris tu a scârţâit. Nici tu nu ai diacritice, iar partea cu estetica e exact ca a amicei tale, fără supărare. Pui virgulele unde nu trebuie, really, plus că era chiar evident că acolo nu trebuia virgulă. Ai greşeli de tastare, ceea ce e foarte neplăcut, iar după cratimă/linuţă (cum vrei tu. " - ") nu se pune space. Pui space între cuvinte şi după semnele de punctuaţie. Ideea a fost la fel de clişeică ca cea de mai sus, nu ai venit cu nimic spontan, nou, ieşit din comun.
Sunt sincer dezamăgită de ambele lucrări şi nu am nicio idee la care lucrare ar trebui să se ducă votul meu. În mare parte ambele aveţi probleme, dar care pot fii rezolvate cu puţină atenţie şi mult citit. o,o . A doua lucrare a fost puţin mai "slice of life" , deşi era şi prima, a doua se întâmplă, poate, mai des şi-n viaţa reală şi nu doar în scris. Nu mă refer doar la ideea "m-a înşelat !", ci la absolut tot, de la locul unde s-a petrecut acţiunea până la cuvintele pe care şi le-au spus.
Votez cu a doua lucrare.
Succes amândurora în continuare.